Teoretic, in Bruxelles avem niste cunostinte care, prin extensia unor relatii, ne sunt cam rude. Bine, ne erau... Povestea e complicata si putin cam „de familie” ca sa fie expusa aici.
Ceea ce pot sa spun e ca, din cauza faptului ca persoana care constituia legatura dintre noi a inceput sa se comporte putin ciudat (de exemplu, nu vrea sa mai auda de noi, motivele le stie doar ea!), cunostintele din Bruxelles au adoptat acelasi comportament. Si iaca asa, sunt aici de aproape 2 luni si nu i-am vazut la fata. Constient, ca in rest poate am trecut de nenumarate ori pe langa ei pe strada.
Cu doamna am vorbit la telefon de vreo 2 ori. Prima data eram in Romania si am cerut detalii despre viata din Belgia. Concluzia desprinsa din expunerea ei – ca se chinuie de 7 ani de cand e aici sa isi gaseasca un job cu contract, in conditiile in care are o facultate destul de buna facuta in Romania si vorbeste franceza fluent. In ciuda chinurilor sale, a ramas la statutul de independent si la munci „de jos” (catering si curatenie). Astea sunt cat de cat cuvintele ei. Dar trebuie mentionat ca din activitatile pe care le intreprinde traieste bine.
Concluzia mea dupa 2 luni: majoritatea oamenilor aici lucreaza cu statut de independent, chiar si unii belgieni, in caliatet de consultanti, deci doamna nu cunoaste prea bine piata muncii. Apoi, nu stiu unde a cautat ea, ca eu nu m-am chinuit 7 ani. Nu zic ca am rupt pisica in doua, dar trebuie sa incepi de undeva. Plus ca, poate ar fi fost indicat sa mai faca si niste studii complementare pe aici ca sa o ajute sa isi gaseasca altceva de munca. Poate si putina neerlandeza! Asta in cazul in care chiar vrea sa faca altceva.
A doua convorbire telefonica cu doamna in cauza a avut loc la vreo cateva zile dupa ce am ajuns eu aici. Sora domniei sale (pe care o cunosc din Romania destul de bine) trebuia sa vina in Bruxelles si mi s-a confesat ca se teme ca nu o sa stie sa ajunga de la aeroport la casa rudelor, mai ales ca acestea erau la munca. M-am oferit voluntar sa o astept la aeroport si sa ii fiu ghid. Oricum, ramasese sa dea macar un telefon sa ne vedem. Cum dupa 3 zile de la data presupusei ajungeri nu am primit niciun semn de viata, mi-am luat inima in dinti si am sunat la rezidenta bruxelleza. Am dat de doamna care nu vrea sa mai vorbeasca cu mine si am avut o conversatie de parca vorbeam cu robotul telefonic. Plus ca voce mai inghetata si inexpresiva nu am mai auzit de mult! Asa ca, nu o sa mai sun niciodata.
Doamna in cauza mi-a mai spus si ca e foarte complicat sa iti faci actele, ca trebuie sa mergi in nu stiu cate locuri. Ghici, ce?! Nu e adevarat! Sau, oricum, nu mai e asa. In rest, trebuie sa recunosc, ca detaliile pe care mi le-a dat despre costul chiriei au fost realiste.
Concluzii finale: fiecare poveste legata de plecatul in strainatate e unica. Reusita tine foarte mult de calitatile personale si de cat de tare iti doresti. Iar la inceput chiar nu e usor!
Bruxelles e un oras mic, am experimentat deja. Asa ca intr-o zi o sa ma intalnesc si cu ei... Ramane de vazut in ce conditii.
Ti-ai facut buletin in strainatate, ti-ai facut un set de dusmani (romani) tot in strainatate.:)) Am experienta asta:))
RăspundețiȘtergere