Reclama moca

Moca, adica pe gratis... Nu va ganditi ca fac reclama la vreun soi de cafea. Dupa cum probabil ati observat, in ultimele luni m-am implicat destul de activ in sustinerea un ui site/proiect initiat de numitul PaulBoncutiu/www.textconstruct.eu.

Poate postarea asta pare putin redundanta, dar vreau sa clarific niste aspecte. Mai intai, de ce ii fac reclama?! Pentru ca, incredibil, dar adevarat, se pare ca e primul serviciu de ghost writing oferit asa public in Romania. Ghost writeri s-au mai vazut, ca doar nu crede nimeni ca Iri sau Monicuta si-au scris singuri cartile atat de bine vandute. Dar nimeni nu a facut-o asa, in gura mare. Adica trebuie sa fii prieten cu niscaiva jurnalisti cunoscuti, sau mai putin cunoscuti, ca sa ii platesti sa iti puna pe hartie maretele realizari si nu toti accepta sa ramana in anonimat. Deci, pana aici, buna idee...

Proof readingul (corectarea unui text deja scris) merge si el, ca sunt destui scriitori diletanti care au nevoie de o recitire a textului de catre o persoana neimplicata in scrierea lui. Conexat, mai e serviciul de editare texte pentru diverse ocazii (e-mail-uri prin care companiile isi fac reclama, de exemplu) pe care il gasesc util deoarece numai eu am primit cateva spam-uri/reclama de pe la diversi scrise destul de dezlanat si incorect.

Site-ul mai ofera si alte servicii, dar mie astea mi se par cele mai atragatoare si mai ... deosebite pe piata din Romania. Problema e ca grupul tinta nu prea isi da seama ca ar avea nevoie de asa ceva, dar, cu pasi marunti, proiectul a inceput sa miste.

Loc de critici si imbunatatiri, apropo de constructia si prezentarea site-ului de exemplu, este... Cine are idei si crede ca poate da un sfat competent, adresa de e-mail contact@textconstruct.eu ii sta la dispozitie. Eu, deocamdata, indemn la indulgenta ca proiectul e un fel de „one man show” si nu prea are timp sa le faca pe toate. Dar, daca o sa isi ia amploare, o sa indemn la profesionalism sporit si la o prezentare beton a serviciilor.

Asa ca, daca stiti sau banuiti pe cineva ca ar avea nevoie de asa ceva, dati mai departe.

N.B. Si ii mai fac reclama pentru ca atunci cand oamenii cauta pe Internet "Paul Boncutiu" (destul de des, dupa cum arata statisticile mele) ajung si la blogul meu. Deci, nimic nu e chiar asa pe gratis.

CV-ul

Nu am reorganizat blogul (inca nu am ajuns la o idee care sa ma convinga), dar de scris pe tema cautarii unui job m-am apucat. De ce sa pierdem vremea?!

Asadar, al doilea pas. Dupa ce ati decis ce fel de job ati vrea si pe unde ati putea cauta, trebuie sa va faceti un CV. Asa ca, astazi o sa vorbim despre intocmirea unui CV, reguli principale si sfaturi nascute din experienta mea personala.

Aranjarea in pagina:

-          Daca nu aplicati pentru un job la vreo institutie/agentie direct legata de administratia UE, formatul Europass nu arata bine deloc in mediul international, asa ca renuntati la el.

-          Incercati sa nu va intindeti pe n pagini (renuntarea la Europass asigura si asta, printre altele). Daca ati avut doar 2 joburi mari si late, o pagina va ajunge. Oricum, mai mult de doua pagini nu ar trebui sa aveti.

Cuprinsul:

-          In general, un CV trebuie sa inceapa cu datele voastre personale – nume, prenume, data si locul nasterii, adresa actuala (nu neaparat cea din buletin, ci cea la care puteti primi corespondenta), adresa de e-mail, nr. GSM, statut civil (poate fi pus si la urma) incluzand numarul de copii, daca e cazul.

-          Continuam cu experienta profesionala, aranjata in ordine cronologica inversa! Adica incepeti cu actualul/ultimul loc de munca si continuati cu cele de dinainte.

-          Urmeaza educatia pe care o aveti. La fel, in ordine cronologica inversa, treceti toate studiile si „training-urile” la care ati fost si de la care aveti vreo diploma/certificat/orice alta tidula care sa demonstreze ca le-ati absolvit. Daca nu le-ati finalizat, si nu e un motiv serios pentru asta (ceva de viata si de moarte), uitati de ele ca numai dati nastere la intrebari si interpretari.

-          Nu uitati limbile straine pe care le vorbiti cu o apreciere sincera si corecta a nivelului. Se trec in ordine descrescatoare...

-          Competentele in IT sunt de asemenea importante si, chiar daca vi se pare ciudat, treceti ca stiti sa lucrati cu Internetul si cu Windows modelul „Y”.

-          La final puteti trece permisul de conducere si ceva hobby-uri (reale si alea) ca sa dati o idee despre personalitatea voastra.

La capitolul acesta, de obicei, multi se simt „obligati” sa bage si calitati personale si descrieri detaliate ale obiectivelor in cariera. Din experienta mea, calitatile personale oricum sunt testate si reies in urma evaluarilor facute de potentialul angajator, asa ca nu o sa va creada nimeni pe cuvantul vostru subiectiv. Mai bine va abtineti, dar daca chiar nu puteti, sub datele personale puteti pune un rand cu obiectivul urmator in cariera (de exemplu: un job inafara tari pentru a avea experienta internationala sau un post care sa imi ofere mai multe responsabilitati si sa fie o evolutie in cariera), iar la final puteti trece succint cateva calitati personale.

 Traducerea si adaptarea:

-          Bineinteles ca CV-ul trebuie facut in limba cea mai vorbita in mediul de afaceri in tara inspre care va orientati. Dar, aveti grija la utilizarea maretului Google translate ca nu e chiar cel mai profesional instrument. Daca nu aveti cunostinte solide sau sunteti nesiguri pe calitatea exprimarii din limba respectiva, cereti ajutorul unui profesor. Chiar daca o sa aveti un CV scris in limbajul academic (nu intotdeuna corespunde 100% cu cel uzual), cel putin o sa fie corect scris.

-          In functie de postul pentru care aplicati, adaptati CV-ul si scoateti in evidenta lucrurile care conteaza in acel caz. Pentru asta trebuie sa cititi cu atentie descrierea postului respectiv.

-          (Despre adaptarea CV-ului si a asteptarilor/cautarilor, in postarea urmatoare.)

Prezentarea experientei profesionale:

-          Daca lucrezi ca si secretara si aplici pentru un post similar, nu e nevoie sa insiri pe o pagina ce activitati zilnice iti intra in atributii. Este ca si cum ai subaprecia inteligenta celui caruia ii trimiti CV-ul si ii spui ca el nu stie ce face o secretara. Este mult mai bine sa enumeri (nu sa descri) principalele activitati zilnice, dar sa incepi cu cele care fac diferenta. Adica, nu toate secretarele din lume stiu sa updateze o pagina web, spre exemplu.

-          Daca lucrezi intr-un domeniu (intr-o banca, de exemplu) si aplici pentru un job similar, dar intr-o organizatie din alt domeniu, ideal este sa enumeri ce stii sa faci si este comun celor doua campuri de activitate si ceea ce ai in plus, dar este util unde vrei sa ajungi.

-          Daca ati avut pozitii in care ati condus si organizat activitatea unor oameni, treceti ca ati avut in subordine o echipa formata din x persoane.

-          Numele companiei in care lucrati/ati lucrat trebuie insotit de orasul si tara in care este/a fost localizat postul. Adresa completa si numarul de telefon doar incarca CV-ul. Cine vrea sa o gaseasca, o sa reuseasca, fiti fara grija!

Dupa ce ati terminat, dupa modelul expus mai sus, aruncati-i o noua privire. Daca nu va satisface, schimbati pe unde credeti de cuvinta. Pana la urma, trebuie sa fiti multumiti de CV si sa aveti incredere in el.

In final, sa va explic de unde am scos toate aceste sfaturi. Unul din proiectele de care m-am ocupat recent a fost vanarea unui director de marketing pentru divizia de produse ambalate (pentru zona Europa, Orientul Mijlociu si Africa) a unei mari companii americane ale caror banane cred ca le mancati frecvent. In urma unui anunt pus pe un site specializat, am primit vreo 200 de CV-uri, fara exagerare, in decurs de 2 saptamani. La acestea se adauga si cele primite pentru proiectele derulate in paralel. Cand iti intra cel putin 50 de CV-uri pe zi, credeti-ma ca nu le ciesti de-a fir-a par! Prima privire o arunci ultimei experiente profesionale. Daca corespunde jobului pe care il ai, foarte bine. Daca nu, ii mai dai o sansa si le citeste in diagonala si pe urmatoarele. Daca niciuna nu bate cu ce cauti, CV-ul e neinteresant. Dar nu am citit in detaliu nici macar un CV. Calitatile personale insirate chiar nu m-au interesat pentru ca prefer sa le vad cu ochii mei. CV-urile castigatoare u fost vreo 3 la numar si nici unul nu avea mai mult de 2 pagini. Si nu pentru ca oamenii nu aveau ce spune (cel putin cate 5 job-uri interesante la activ), ci pentru ca erau bine facute. Nu s-a apucat niciunul sa insire ce responsabilitati zilnice are ca si director de marketing, ci a preferat sa treaca cate un exemplu de campanie resusita si beneficiile aduse companiei pentru fiecare pozitie detinuta. Cel mai castigator (pleonasm, stiu!) e al unui actual director de marketing si are o pagina. Probabil, dupa noul job cu care l-am procopsit eu, o sa aiba o pagina si jumatate.

Concluzia: oricat de greu de crezut este, nu va citeste nimeni CV-ul in detaliu daca e o poveste lunga. Asa ca scurt si la obiect!

Tati foile de blog…

La un moment dat, prin iarna anului trecut, ma plangeam de zor pe blog ca imi scazuse audienta. Eu ma refeream la faptul ca prietenii si amicii mei, cei pentru care fusese facut blogul, nu mai aruncau destui ochi peste balariile mele. Dar, un prieten redescoperit in acea perioada, scriitor cu state vechi (e, mai vechi fata de ale mele) mi-a sugerat sa imi inscriu pagina pe www.toateblogurile.ro . In momentul acela nici nu am vrut sa iau in considerare o asemenea varianta pentru ca, argumentam eu cu tarie, blogul a fost facut pentru cei care ma cunosc personal si care erau curiosi in legatura cu viata mea pe meleaguri straine.

Apoi am inceput sa cochetez mai serios cu scrisul si sa constat ca am cititori pe blog si din alte parti ale lumii, persoane pe care nu le-am vazut niciodata fata in fata. Si audienta mea a tot crescut... Nu vorbim de sute de vizitatori unici pe zi (de fapt nici nu fac statistici atat de exacte), dar numarul crestea constant.

Prin aprilie anul curent am constatat o stagnare care a inceput sa ma deranjeze. Adica eram obisnuita sa vad cresteri de la saptamana la saptamana... Si, mai ales micul scriitor diletant din mine care isi luase nasul la purtare dupa una-doua reusite nenotabile, se simtea putin limitat si marginalizat. Vroiam si eu sa aud din gura unor straini ca am ceva talent si aplecare in acest sens si sa nu scriu numai de dragul de a-mi umple timpul cu ceva. Dupa zile indelungate de framantari, am decis sa urmez sfatul lui Paul si sa imi inscriu tidula pe tB.ro.

Zis si facut! Un nou cont, o noua parola de tinut minte. Dar, inca sunt in floarea varstei (ce minciuna gogonata) si mai am capacitate de stocare care nu da semne de uzare. Primul contact cu platforma a fost facil pentru ca seamana intr-un mod izbitor cu Facebook, aspect care, din punctul meu de vedere, nu e tocmai pozitiv. Cred ca se putea face o interfata putin mai originala. Incet, incet mi-am personalizat si eu contul, mi-am pus si o poz(n)a de profil si am acceptat si cateva cereri de prietenie. Oricum, am decis sa fiu pasiva si sa nu initiez prea multe conversatii sau prietenii, ca numai de o noua retea de socializare nu mai am timp...

Cu ce m-am ales pana acum de pe urma inscrierii pe site?! Cu liniuta si de la capat:

-          Cu intrarea in contact cu o doamna foarte simpatica, scriitoare publicata si posesoare de blog misto, cu care ma mai si conversez din cand in cand;

-          Cu o crestere semnificativa a numarului de cititori, accesari sau in ce altceva s-o mai fi masurand audienta pe blog;

-          Cu posibilitatea de a face cat de cat reclama gratuita unui proiect al prietenului care mi-a dat ideea cu tB.ro.

De ce am scris postarea de fata?! Pentru ca tB.ro a initiat un concurs in care trebuie sa iti dai cu parerea despre site. Postarea de blog care aduna cele mai multe comentarii (facute de persoane posesoere de blog, la randul lor, lucru evidentiat prin link-ul legat de numele comentatorului) ii aduce posesorului 3 luni de reclama gratuita pe platforma. Sunt convinsa ca nu o sa adun eu cele mai multe comentarii pentru ca voi taceti malc de obicei, dar am zis ca ar fi cazul sa incerc.

Oricum, m-am abtinut sa fac reclama pentru ca singura reclama autentica pe care o fac pe acest blog, deocamdata, este la www.textconstruct.eu. Dar despre acest proiect o sa scriu mai detaliat intr-o postare viitoare. Acum, hai, treceti la comentat, poate totusi intru macar in cursa pentru premiu.

M-am tehnicizat!

Nu stiu daca exista cuvantul „tehnicizat” in DEX, dar varianta mea mititica si care se upgradeaza on-line nu-l gaseste. Oricum, mie mi s-a parut potrivit pentru starea in care ma regasesc. Nu va speriati ca nu mi-am pus vreo proteza care se misca singura!

Cand mi-am legalizat si eu sederea in Belgia m-am ales cu un card de identitate electronic, adica un asa numit EID (oare de unde vine prescurtarea?!). Nu intelegeam eu prea bine ce poate sa faca si de ce imi trebuie, dar totusi l-am luat. Daca e musai, cu placere!

Primul soc l-am avut cand am ajuns la banca sa imi cer cardul de credit. Mi s-a cerut cardul de identitate si eu, in nestiinta mea, am crezut ca femeia vrea sa imi vada numele ca sa il scrie corect. Dar, nu! Ea a luat EID-ul si l-a introdus intr-un cititor de carduri si mi-a verificat toate datele personale. Nu a mai fost nevoie sa repet ca papagalul data nasterii, sa imi insir numele pe litere si sa imi recit CNP-ul. Totul s-a rezolvat cu un click. Pe de o parte am fost incantata de usurinta si eleganta cu care s-a rezolvat problema, dar pe de alta parte mi-a displacut faptul ca am devenit un cip.

Intre timp m-am obisnuit pentru ca am mai avut ocazia sa utilizez EID-ul si pe post de semnatura electronica cand mi-am facut declaratia de TVA. Adica nu te insiri la cozi, ca in Romania, cu discheta intr-o mana si cu nervii in cealalalta ca sa o depui in termen. Stai linistit acasa, deschizi calculatorul, conectezi cititorul de carduri, te loghezi pe site, faci si trimiti declaratia on-line. Simplu si comod.

Eee, dar saptamana asta am avut un contact si mai profund cu tehnica. Am incercat si eu sa vad daca nu pot sa imi cumpar on-line biletele de tren inspre si dinspre Aeroportul National Belgian. Bineinteles ca se poate, doar traim in Belgia. Uimirea mea profunda a aparut cand am fost intrebata in ce format vreau sa imi fie livrat biletul: PDF in mail sau pe cardul de identitate. Dupa o analiza serioasa a situatiei, am decis ca pe EID e cel mai bine. Asa imi satisfac si curiozitatea referitor la cum functioneaza si scutesc si doua coli de hartie necesare sa imprim biletele.

EID-ul e doar o parte din „tehnicizarea” mea. Mai am un cititor de carduri si de la banca, care e semnatura electronica pentru tranzactiile on-line. Si, ce ma incanta cel mai tare, pentru contractele la utilitati e suficient sa dai telefon si un schimb de mail-uri si s-a rezolvat. Uite asa economisim timp, dar devi un cip in matrice. Suna cunoscut?!

Acum, in opozitie cu situatiuniile expuse mai sus, sa va spun si ce am patit in raport cu shoppingul pe Internet in Romania. Avand in vedere ca in cele 10 zile pe care urmeaza sa le petrec pe pamant romanesc trebuie sa ma foiesc destul de mult cu trenul si tot pe la ore „nebotezate”, m-am gandit ca ar fi o mare realizare daca as putea sa imi cumpar bilete de pe acum, ca sa scap de cozile din gari sau de trezitul mult mai devreme.

Mai intai a fost o aventura serioasa sa aflu daca pot sa cumpar biletele on-line pentru ca, din diverse ratiuni politico-economice pe care nu o sa le dezbat aici, compania care se ocupa cu traficul feroviar pentru calatori e divizata in nu stiu cate altele. Adica, daca vrei sa cauti trenuri si legaturi intri pe www.infofer.ro, site care apartine societatii responsabile cu partea de IT. Dar acolo nu ti se ofera nicio optiune de cumparare. Ai undeva un link care se ofera sa iti dea explicatii despre potentialele reduceri, dar nu se incarca.

Dupa ce am analizat nu stiu cat timp pagina respectiva, mi-a trecut prin cap sa caut o alta pagina de la CFR Calatori. Exista si are si optiune de cumparare on-line, dar numai dupa ce iti faci cont. Pun pariu ca pagina e facuta si administrata de Infofer. Si ii lipsesc niste facilitati minime, precum posibilitatea de a cumpara mai multe bilete diferite pe aceeasi comanda. Asa ca, daca vrei sa iti planifici o calatorie in care te plimbi mai mult cu trenul, trebuie sa repeti inutil pasii comenzii de fix atatea ori cate trasee diferite vrei sa acoperi. In cazul meu ar trebui sa repet operatiunile de 5 ori. Incep cu curaj cu primul bilet, adica cel pe ruta Bucuresti Nord – Alba Iulia. Nu de alta, dar Blue Air a schimbat detaliile zborului si o sa ajung cu o ora mai tarziu in Romania (asta daca nu are intarziere), deci as avea cam o ora jumatate sa ajung la gara. Reusesc sa cumpar primul bilet fara nicio problema.

Trebuie sa mai spun ca in demersul meu am optat sa utilizez cardul romanesc, si nu pe cel belgian. Si de aici au pornit problemele... La a doua tranzactie pe care am vrut sa o fac, am fost anuntata politicos ca trebuie sa ma inrolez in nu stiu ce program de protectie a tranzactiilor pe Internet si ca trebuie sa bag o parola initiala formata din primele doua litere ale numelui+ultimele 6 cifre ale CNP-ului+ultimele 6 cifre din numarul cardului. Nici mama hackerului nu ar trebui sa ii dea de cap! Numai ca nici eu nu i-am dat de cap... De 3 ori am bagat succesiunea ceruta, de 3 ori mi-au spus ca a intervenit o eroare. Si dupa ultima, nici nu m-au mai lasat sa incerc. Deci am ramas cu biletele necumparate.

Ce sa mai visez eu la bilete atasate cardului de identitate sau dispozitive de securizare a tranzactiilor pe Internet care sa furnizeze semnatura electronica?! Deja a inceput aventura mea prin Romania...

6 luni de headhunting

Pe data de 15 mai am implinit 6 luni de cand lucrez la AIMS International Belgium, asa ca se necesita un mic bilant. Ca doar asa ii sade bine romanului: sa contorizeze si sa bilantuiasca tot, nu conteaza daca are ce,  gaseste el ceva cu ce sa se faleasca. Deci, in dulcele stil clasic, hai sa fac si eu un bilant.

Mai intai de toate, trebuie sa spun ca acum 9-10 luni, daca mi-ar fi spus cineva ca o sa schimb macazul inspre domeniul resurselor umane, i-as fi recomandat un control psihiatric. Apoi, eu nu cred ca imi dau seama inca ce job „tare” am... Pentru ca nu cunosc piata in adevaratul sens al cuvantului. Dar cand ma mai scapa gura si spun unde si ca ce lucrez, vad fete admirative. O sa ma conving si eu de marea realizare la un moment dat.

In aceste 6 luni am reusit sa imi perfectionez engleza, mai ales cea scrisa, ca o invatasem eu in tinerete, dar de practicat mai greu. Daca nu sunt obosita si creierul meu functioneaza la parametri normali, chiar nu se simte nici urma de accent rusofon. Cred ca accentul i-l datorez fostei mele profesoare din facultate, dar o iert pentru ca de la ea am si invatat engleza ca lumea. In schimb, daca capacitatile intelectuale nu imi sunt afectate de cine stie ce stari neconforme cu standardele de calitate acceptate si tolerate la nivelul superior al persoanei mele, accentul meu de engleza americana e asa de convingator incat am fost intrebata deseori (nu exagerez) daca sunt de prin partile alea ale lumii. Raspunsul meu negativ atrage o alta intrebare, de obicei, care insinueaza ca as fi invatat engleza prin State... De doua ori fals, dar ma simt magulita. Iar profele de engleza de la facultate ar trebui sa se simta si mai bine.

Cu experienta acumulata prin companie (planuiesc sa mai stau o perioada), pot sa spun ca am si o „specializare mai specializata”. Adica atunci cand am plecat din Romania stiam sa fac de toate si nimic, in acelasi timp. Acum sunt un psiholog care stie sa faca recrutari de personal. Uite asa calea care trebuie urmata de cariera mea a fost insemnata... Sigur nu mai pot sa ma fac prof de chimie acum. Ha ha!

Aproape am invatat sa vand si am invatat ca inclusiv afacerile sa vand, ca marketingul poate fi facut de oricine (daca are cap) si ca diferintele dintre mediul de afaceri romanesc (la nivel de tara, nu luat pe bucatele) si cel din alte tari europene sunt imense.

Tot datorita job-ului asta am putut sa vad care e diferenta intre stabilitatea oferita de institutiile statului din Romania si nevoia de a fi pro-activ intr-un mediu capitalist unde fiecare afacere se lupta sa supravietuiasca. Adica nu merge sa te duci la serviciu si sa iti spui ca nu ai chef si ca faci maine, ca oricum salariul vine. Aici fiecare zi e o lupta pentru a-ti mentine pozitia pe piata. Si am mai constatat ca mut pomenita criza financiara a afectat toate statele europene, numai ca unele au fost mai inteligente fata de altele.

Si, mai nou, am inceput sa misun prin tara (a se citi Belgia!) pe banii companiei. Ieri am fost la Zeebrugge, coasta maritima si portul din apropierea Brugge-ului, azi merg inspre Luxembourg, am mai fost si pe langa Namur... Incet, incet o sa vizitez toata tara. Si tot la capitolul asta trebuie punctat faptul ca am cunoscut o serie de persoane interesante, printre care pot mentiona un (mare) director de la DOLE (da, aia cu bananele, numai ca in alte tari vand muuuult mai multe chestii), un fost sef al DG Public Affairs din Comisia Europeana etc. Si cand spun ca ii cunosc nu ma refer la faptul ca am dat o data mana cu ei si apoi nu isi mai aminteste nimeni de mine.

Exista si o parte negativa, cu ghilimelele de rigoare: inca nu m-am imbogatit. Dar, cum eu vad in orice o parte pozitiva, trebuie sa constat ca acum am si eu un CV cat de cat onorabil.

Iaca asa m-am umflat si eu putin in pene...

Intalnirea de 10 ani – inainte

Mai sunt 13 zile si o sa aiba loc magnificul eveniment. Cum, necum, am ajuns sa fiu implicata in organizare si, implicit, „sa imi iau ciocane” pentru diverse lucruri care nu sunt pe placul tuturor participantilor. Dar, era de asteptat. Ca si la o nunta, nu ai cum sa ii multumesti pe toti.

Pe de alta parte, toata sarada e o ocazie minunata sa faci predictii comportamentale si analize cu tenta psihologica. Deci, micul psiholog ciudat din mine a lovit din nou. Dar nu o sa imi expun aici toate concluziile pentru ca ar suna a barfa meschina. Totusi, ceva-ceva tot o sa dau din casa, ca altfel nu ar mai fi nici un haz.

Deci, ce am constatat eu in ultimele 4.5 luni, adica de la lansarea ideii si pana in prezent:

-          Toti sunt entuziasmati de idee, dar sa se ocupe altcineva. Ca de obicei! Si cand altcineva incepe sa se ocupe, normal ca nu face bine. E un incompetent...

-          Cand nu ne convine ceva, ne bosumflam si excludem oameni din lista de FB, nu mai raspundem la mesaje si nu mai participam. Asadar, scopul real al intalnirii nu mai conteaza, orgoliul nostru care nu a obtinut ce a vrut trebuie imbunat. Buhuhu!

-          Desi am terminat la un liceu cu „staif” (asa se scrie?!) care se presupune ca a educat lideri si oameni minunati, nu toti s-au maturizat in ultimii 10 ani. Cei care nu au crescut, s-au apucat sa arunce cu acuzatiile uzuale ca „se fura banii”. Hotului de hot ii e frica!

-          Tipam ca din gura de sarpe ca nu au fost anuntati toti, dar cand cineva ne cere detalii despre contul in care trebuie sa plateasca ne e lene sa dam un copy/paste la un mesaj postat pe FB. E mai usor sa spunem ca nu stim nimic... Si, in plus, la toate apelurile de anuntare a colegilor care nu au FB ramanem indiferenti complet. Rea intentie sau lene cronica?!

-          Ne plangem pe pagina evenimentului ca nu ne-a spus nimeni unde trebuie sa platim, dar nu ridicam ochii 5 randuri mai sus unde e postat un status permanent cu numarul contului. Orbul gainii...

-          Mesajele le citim in diagonala si nu ne dam interesul sa respectam indicatii simple cum ar fi sa trecem pe ordinul de plata numele din liceu ca sa se stie de la cine sunt banii. Doar suntem oameni ocupati!! Plus ca Mafalda la asta lucreaza in perioada curenta: identificarea in globul de sticla a celor care si-au trecut doar CNP-ul.

O constatare para-pshilogica: in organizare s-au implicat preponderent fosti absolventi de „real”, iar in carcotit mai ales cei de la clasele de limbi straine. Dar au comentat in romaneste... Oare o fi vreo legatura cu rutinele mentale si sinapsele neuronale?!

Asadar, cu mai putin de 2 saptamani inainte de eveniment, suntem la faza la care unii nu isi vad capul de treaba ca sa fie totul cat de cat bine (perfect nu o sa iasa niciodata), unii stau cuminti in banca lor si abia asteapta sa participe, iar altii (vreo 3 la numar, ceilalti s-au potolit) isi risipesc pretiosul timp de care dispun abuzand tastatura si scriind comentarii-fluviu pe FB. Fiecare cu ce-l doare!

Cred ca varianta ideala ar fi fost angajarea unui „event planner”, anunturi in presa scrisa si audio-vizuala si triplarea (pe putin) a costurilor. Hmmm, dar atunci sigur „event planner-ul” ar fi fost mana in mana cu cel care l-a recomandat...

Aaa, si inca tot am o problema foarte mare: eu cu ce ma imbrac?! Trebuie sa imi gasesc o portita sa ajung la o sesiune de shopping pe fuga. Daca nu, o pereche de blugi si un tricou cu strasuri s-o gasi prin casa. Pana la urma nu ma duc sa etalez cine stie ce rochie sclipitoare, scumpa si incomoda, ci ma duc sa imi revad fostii colegi de liceu. Mda, cred ca sunt eu ciudata si pun revederea pe primul loc cand ar trebui sa fiu mult mai interesata de barfele si can-canurile din dosul povestii.

P.S. Am constatat ca multi dintre noi o sa ne prezentam neinsotiti la eveniment. Asa nu o sa avem 70 de oameni care bazaie intr-una despre amintiri din copilarie si inca 70 care stau stingheri pe margine pentru ca nu se cunosc intre ei... Totusi, sper sa ne onoreze cu prezenta mai multe persoane.

Vrem sa emigram

Dupa cum bazaiam intr-o postare anterioara, o sa incep o serie de articole, bazate pe experienta personala, dar si pe a celor din jurul meu, despre cum si unde sa cauti un job in strainatate. Adica inafara Romaniei.

Inainte sa incep, as vrea sa mentionez ca ma adresez in primul rand celor cu job-uri de birou si care tot asa ceva ar vrea si prin alte tari.

Mai intai de toate, vointa iti trebuie, motivele nu conteaza. Apoi trebuie sa te gandesti bine ce stii/poti sa faci, profesional vorbind. In Romania, mai ales prin administratia publica, angajatii stiu sa faca de toate: secretariat, managementul proiectelor in orice domeniu, asistent personal, marketing, vanzari etc. Aici nu merge chiar asa. Trebuie sa fii specializat pe o bucatica si experienta si cunostintele din domeniul ala sa le vinzi ca si cum ar fi cel mai de pret bun al tau. Deci, trebuie sa va decideti exact pe ce bucatica vreti sa mergeti mai departe. Pentru a va pozitiona cat mai bine pe piata, periati putin site-urile cu locuri de munca din strainatate si vedeti cam in ce categorii de posturi va incadrati cel mai bine.

Foarte important: luati in considerare limbile straine pe care le vorbiti. Engleza „de balta” nu o sa va aduca niciodata un job intr-o multinationala! Doar cu engleza aveti foarte putine sanse intr-o tara francofona, iar doar cu franceza o sa va fie greu sa patrundeti pe o piata a muncii anglofona.

Dupa ce va faceti o evaluare onesta a limbilor straine in care va puteti exprima si scrie, cautati care sunt tarile in care puteti sa va descurcati cu cunostintele in cauza. Spre exemplu, daca vorbesti spaniola si romana e putin probabil sa razbati in Olanda.

Deci, am stabilit ce stim sa facem, ce limbi straine vorbim si inspre ce tari ne putem indrepta. Urmeaza sa decidem cum facem ca sa emigram. Bineinteles ca exista mai multe variante, in functie de legislatia tarii in care vreti sa mergeti. Deja e arhi-cunoscut ca pentru Canada, Australia, Noua Zeelanda si USA sunt alte formalitati. Pentru UE, situatia e mai simpla in multe cazuri.

Asadar, o sa vorbesc de 2 variante mari si late:

1. Va luati pur si simplu picioarele la spinare si va mutati intr-o alta tara. Pentru inceput cautati munci sezoniere si temporare (ospatar, ingrijitor etc) si, intre timp, depuneti aplicatii pentru job-uri din domeniul vostru. Daca alegeti aceasta varianta, analizati foarte bine cu ce suma de bani trebuie sa plecati la voi ca sa va asigure supravietuirea cel putin 3 luni, chiar daca nu va gasiti un job, si cautati bine tara in care plecati. De ce? De exemplu, in Olanda nu te poti duce pur si simplu sa te instalezi si sa te apuci de munca pentru ca ai nevoie de un permis special.

2. Stati in tara, la actualul loc de munca, si incepeti sa trimiteti minim 2 aplicatii pe zi pentru job-uri in strainatate. S-ar putea sa dureze si pana la 6 luni pana incep sa apara rezultatele, adica telefoane de la companiile vizate, poate si ceva interviuri.

Concluzia pe care trebuie sa o bagati la cap: cand va faceti autoevaluarea a ceea ce stiti sa faceti si limbile pe care le vorbiti, fiti foarte sinceri. Daca va mintiti singuri, riscati sa va treziti intr-o tara straina si sa va loviti de refuzuri sistematice in cautarile voastre. Asa apar frustrarile si, in loc sa fii facut o miscare inspre mai bine, va veti spune ca va indreptati inspre mai rau.

Noua locuinta – detalii tehnico-administrative

Dupa cum am promis, revin cu tot felul de curiozitati, banalitati si sarcasme mai mult sau mai putin fondate despre noul apartament.

Incepem cu vecinii. La nici 20 de metri, peste sina de tram, incepe Domeniul Regal. Asa de aproape de noi e parcul care adaposteste Pavilionul chinezesc... Curtea Regelui e cam la vreo 500 de metri distanta.

Vecinii mai apropiati, adica cei aflati in aceeasi cladire cu noi, sunt in numar de 4, cu familii sau fara. Ar mai trebui sa se mute cineva si in apartamentul de langa noi, dar pana acum nu s-au oferit voluntari. De remarcat e vecina de deasupra care ne-a dat Internet pe gratis pana a venit al nostru. Si care face manichiura cu 20 de euro, zice ea.

Si tot vecina de deasupra ne-a atras atentia la 3 zile dupa ce ne-am mutat sa vorbim mai incet dupa 10 seara ca nu poate sa doarma. Ne-am conformat, adica am tacut, ca de vorbit tare nu vorbim. Acum ca avem net-ul nostru, poate ar trebui sa ii las si eu un bilet pe prispa si sa o instiintez ca ar fi bine sa isi puna covoare in casa, ca ii aud pitt-bullul cum topaie, si ca ar fi si mai bine sa nu se mai certe dumina cu boifrendul, ca ma sperie cand aud tipete si busituri (nu in surdina!).

Vecinul de la parter, pensionar de Belgia, deci clar nesimtit nevoie-mare, sta toata ziua si se uita pe fereastra. Cum am aflat asta?! Pai e in permanenta la post sa o ajute pe AM sa descuie usa de la intrare cand nu reuseste, adica aproape de fiecare data. Ma tem ca i-am dat cheia care nu e o copie asa de reusita a originalului. Cred ca e cazul sa facem schimb.

Proprietarul e un nene care practica kinetoterapia, care detine toata cladirea asta si cea in care locuieste el (situata la cateva strazi mai incolo) si care habar nu are ce formalitati trebuie facute pentru ca tatal lui (circa 75-80 de ani) se ocupa de tot. Bogat om! Cred ca numai din chirii face vreo 6000 de euro pe luna... Oare o fi insurat? El doar a venit sa facem depozitul de garantie si mi-a citit contractul. Taticul lui e un mosulica simpatic care vorbeste mult si putin stalcit (varsta, dentitia...) mai ales daca vede ca nu il intelegi. Cica o sa se ocupe el sa treaca contractele la utilitati pe numele meu, numai ca hartiile au aterizat in cutia mea postala, deci tot eu trebuie sa ma ocup. Astept cu viu interes facturile.

Aprtamentul e dotat cu biler pe gaz la baie, vechi si care m-a cam bagat in sperieti in primele zile, dar acum m-am obisnuit cu el. Avem si detector de gaz, deci stau mai linistita. La bucatarie avem un boiler electric care pare normal. Incalzirea e pe combustibil lichid usor si inca nu am aflat de unde sa o pornesc. Mai bine, ca as fi tentata sa fac 25 de grade in casa si as plati pana am ramane fara bani.

Internetul e cel mai ieftin (35 euro/luna, daca erati curiosi) si nelimitat pe care l-am gasit, asa ca nu e foarte sprinten, dar am observat ca merge mai bine daca folosesc un cablu Ethernet si nu wi-fi. Cand o sa ma satur de fitele lui, o sa trec la cablu. Numai ca imi ingradeste posibilitatea de miscare.  

Trebuie sa ne preocupam de colectarea diferentiata a deseurilor, deci avem saci de 3 culori. Si mai trebuie sa tinem si minte in ce zile vin sa ii ridice si sa ii scoatem in fata casei. Civilizatie, dom’le!

Interesant a fost cu facerea unei asigurari pentru locuinta... Cum eu lucrez pana la 17.30, cam greu gasesc o banca deschisa la ora aia sa fac o polita de asigurare. Asa ca m-am conversat cu ei pe mail. Prima data au incercat sa imi faca asigurare si la bunuri, dar dupa ce am cugetat adanc, am decis ca saltelele gonflabile si hainele nu valoreza chiar atat. Si am negociat si plata in rate a asigurarii. Ideea e ca, fara sa ma deplasez la vreo institutie si fara sa am contact personal cu vreun agent, am facut asigurarea.

Aaa, si tot cu ajutorul telefonului si numai a lui, am facut contractul pentru gaz si electricitate. Si m-am conversat cu tanti in franceza si ne-am inteles. Sunt mandra de mine. Incet, incet, o sa devin o micuta francona.

Ce ne lipseste? Masina de spalat, dar sunt destule spalatorii in zona. Si masina mea de cusut, dar o sa o aduc din Romania cat de curand. Plante o sa incep sa inmultesc si o sa umplu casa iar.

Recunosc, prezentul apartament nu se ridica la gradul de confort psihic pe care mi-l oferea cel din Romania, dar sper ca urmatorul sa faca mai mult de atat.

In sfarsit!

La fix doua saptamani de la prima noapte dormita in casa noua, adica sambata, am reusit sa definitivam decoratiunile interioare si sa dam o forma temporara-definitiva apartamentului care, cica, imi apartine pentru urmatorii 3 ani. Bine, 3 ani fara 2 saptamani! Hi hi!

De ce a durat atat?! Pai, inainte de toate, a necesitat o curatenie serioasa, frecat si surluit pe la toate colturile si incheieturile. Recunosc, nu m-am ocupat eu de aceasta activitate. AM, noua mea coleguta de apartament, s-a incapatanat sa rezolve ea tot si a frecat o saptamana intreaga cat e ziulica de lunga. Oricum, am fost total de acord cu ea cand a afirmat ca, probabil, in apartamentul asta nu s-a mai facut curat de vreo cativa ani. Adica faianta din bucatarie era bine ascunsa sub tot felul de pete cauzate de alimentele vehiculate prin incapere de-a lungul timpului, geamurile impiedicau admirarea privelistii si usile aratau de paraca ar adaposti o panoplie de amprente in scopul identificarii ulterioare.

Urmatorul impediment in finalizarea decoratului l-au constituit cele 2 canapele gonflabile aduse tocmai din Franta si care au fost furnizate fara pompa aferenta. Mai ca m-a tentat sa incerc sa imi maresc capacitatea pulmonara umflandu-le „manual”, dar m-am gandit ca, la fel, as putea doar sa imi provoc lesinul. Deci, m-am abtinut si am cautat solutii adecvate. Mai intai am dat o raita pe la un magazin specializat in comercializarea produselor pentru casa si gradina, dar nu aveau ce vroiam noi. Apoi am cautat pe site-ul de unde am achizitionat canapelele. Am si gasit: costa 4 euro si transportul inca vreo 14. Deci, pas! Dupa cercetari intense pe Internet am reusit sa ne dumirim ca un obiect de genul celui pe care il cautam noi disperate ar putea fi gasit la Decathlon. Asa ca, sambata am facut o excursie in capatul celalalt al orasului si am achizitionat un „gonfleur a pied” de 5 litri. Cand am ajuns acasa cu trofeul, direct de umflat saltele m-am apucat! Am fost foarte incantate de rezultat.

Dar sa va descriu apartamentul mai in detaliu...

Dormitorul e echipat cu 2 paturi gonflabile (in viitor o sa fie utilizate pentru musafiri), foarte zgomotoase, deci imposibil de utilizat in scopuri XXX. Si, nelipsitele bare de la Ikea, care incep sa se dovedeasca insuficiente pentru multitudinea de haine pe care pot sa le aiba doua femei. Dar sunt convinsa ca mintile noastre crete o sa gaseasca solutii creative la aceasta problema. Dupa cum se poate observa mai jos, patul meu e alan-dala, ca de obicei, dar Ursul si Sosy nu lipsesc din peisaj.

Camera de zi are doua „colturi tematice”. Incepem cu cel creat in jurul celor doua fotolii de piele (nu glumesc, chiar sunt de piele!) si a masutei metalice careia ii lipseste sticla de deasupra deocamdata. In zona mai avem si semineul si coltul cu icoane apartinandu-i lui AM.

In zona centrala a camerei puteti observa una din cele doua canapele gonflabile, in culoarea ei originala. In colt, sub geam, se remarca un cuptor cu microunde transformat in bancheta/masa de calcat. Urmeaza sa i se adauge o perna colorata de la Ikea. De ce a suferit aceste transformari nedemne de el?! Pentru ca nu suntem pasionate de utilizarea lui... Si in bucatarie numai ne-ar incurca. Asa ca, a mea creativitate a lovit din nou si, dupa ce m-am asezat din intamplare pe el, am decretat ca o sa fie transformat in loc de sezut.

Urmeaza coltul canapelei nr. 2, care a fost acoperita cu un material mai colorat. In acelasi colt, se poate remarca si cutiuta miraculoasa care ne aduce Internetul in casa. Mai cu opinteli, ce-i drept, ca doar suntem in Belgia.

Bucataria, cam mica pentru gusturile mele, dar suficienta. Pe frigider troneaza un ghiveci cu patrunjel ecologic pe care AM il utilizeaza frecvent la ciorbe. Sper sa nu il innece, ca din prea mult zel, il uda des...

Bucataria e dotata si cu un mic balcon (maximum 1 mp). Ia utati ce vedem din balcon. Remarcati bradul cel imens.

Mai avem un hol la intrare si o baie aproape neinteresanta.

Cat despre privelisti si imprejurimi, las pozele sa vorbeasca de la sine.

asta vedem de a geamul din camera de zi

copacul acesta vrea sa ne intre in casa...

cladirea in care locuim

pe strada...

Ca sa nu ma lungesc prea mult si sa va plictisesc, pacatele mele, alte detalii (vecini, proprietar, contracte si costuri) in urmatoarea postare. Deci, tineti aproape!

Ce isi face omul cu mana lui...

... lucru manual se cheama! Nu-i asa?! Am constatat ca in ultima vreme am avut o tendinta inspre vaitare si jeluire, asa ca mi-am zis ca nu pot sa intru pe un trend descendent si ca trebuie sa va incepeti saptamana cu o noua bocoana de a mea.

De felul meu nu am probleme de sanatate care sa ma tina la pat sau sa ma impiedice sa actionez cand si cum vreau. Mai am unele sensibilitati pe care le cunosc bine si stiu si ce le declanseaza. Printre ele se numara o bucata de gingie care reactioneaza urat la excesul de dulce. Si mai am un dinte situat in zona, care coopereaza cu bucata nesimtita sa ma faca sa regret ca imi plac prajiturile si alte alimente care contin zahar. In ce sens reactioneaza urat? Ea se inflameaza, iar nervul care salasluieste in dintele inconjurat de reactia mareata imi transmite dureri in jumatate de cap.

Nu sariti cu sfaturi medicale, fusei la 3 dentisti, ma iradiai cat pentru 10 ani si toti mi-au spus ca inafara de o gingie mai sensibila, nu am nimic. Mi-am dat singura seama ca face urat si foarte urat la dulciuri. Pesemne ca imbatranesc (sau mananc din ce in ce mai multe dulciuri) ca deja e a doua oara de la inceputul anului cand o apuca pandaliile.

Ce s-a intamplat de data asta?! Cineva, nu spunem cine, a depozitat in frigider o cutie de 2 litri de inghetata cu intentia nobila de a-mi face mie pe plac. Numai ca aceasta cineva nu m-a crezut cand i-am explicat ca pentru sanatatea mea e mai bine ca frigiderul sa fie in permanenta gol si foarte gol. Si am mancat cantitati semnificative de inghetata vreo 3 seri la rand pana cand joi dimineata m-am trezit cu durerile arhi-cunoscute. Simtind pericolul, am luat o pauza de vreo 24 de ore de la chestii provocatoare de reactii neplacute, dar vineri hotararea mea a fost infranta de o stare semi-deprimanta cauzata de un proiect la care lucrez in momentul de fata. Asa ca am simtit o nevoie imperioasa de junk-food si dulce si am atacat 2 budincute de vanilie cu speculos (sortiment de biscuiti marca nationala pe aici) identificate pe la supermarket. Si vineri seara a inceput show-ul!

Vineri spre sambata am dormit cum am dormit, dar noaptea urmatoare a fost nasol tare. Somn pe sponci, dureri din plin. Cand m-am trezit, vorba vine, duminica dimineata nu stiam daca ma doare gingia, maseaua, nasul, ceafa, urechea etc. Presupuneam doar care e cauza. La toata nebunia asta se adauga si refuzul meu de a lua pastile... Refuz care a tinut pana duminica pe la pranz cand, reunosc, am luat ceva antiinflamatorii ca nu mai puteam nici sa gandesc. Nu ca as gandi des si profund!

Sambata am mai iesit eu din casa, fortata de imprejurari, dar duminica am sezut cuminte cand pe canapeaua nr. 1, cand pe canapeaua nr. 2, cand intr-un fotoliu, si chiar si in pat si am incercat sa stau departe de orice are zahar sau cafea (puternic coroziva pentru gingii inflamate). Grea viata!

Pana la urma capacitatile cognitive au revenit la o cota acceptabila si am reusit sa produc ceva chestii de postat pe blog. Aaaa, si acum mi-am amintit de ce m-am apucat de scris despre durerile mele: aveam nevoie de o scuza jalnica pentru faptul ca nu am reorganizat blogul, asa cum am promis.

Exces de testosteron

Va amenintam ieri cu ceva schimbari pe blog care s-ar putea sa va zapaceasca (daca nu reusesc in totalitate postarile mele), dar inca nu m-am apucat de treaba. Sunt la faza de conceptie: foaie, creion Rottring cu mine de 0.5 – pacat ca s-au terminat si il tin in mana doar de forma, radiera, cafea, apa si idei. Cu cele din urma e mai greu, nu ca as duce lipsa, dar se cam imbulzesc dezlanat pe la usi, pe la ferestri. Asa ca trebuie temperate, coafate... Si iar am reusit sa fac o introducere lunga care nu are nicio legatura cu subiectul pe care as vrea sa il abordez.

Sau are... Ca vroiam sa spun ca pana ajung la o conceptie cat de cat onorabila legata de blog, muzele nu imi dau pace si ma provoaca la scris bazaconii pe blog. Desi nu cred ca sunt muzele de vina, ci oamenii si lucrurile/evenimentele din jurul meu. Poate credeti ca o sa scriu despre Nunta Regala. Nu, chiar refuz cu obstinatie. Eu mai lipsesc sa dezbat subiectul ca, in rest, cred ca a facut-o deja toata lumea. Desi ma cam mananca degetele sa fac niste remarci sarcastice...

Dar sa revenim la testosteronul nostru si sa incepem cu mici detalii concludente...

Am si eu un prieten din copilarie (generic vorbind, ca sa nu va apucati acum sa faceti identificari!) care momentan trece printr-o situatie putin mai delicata, total necaracteristica lui. Dar sa ma explic putin, ca sa nu vorbesc in sarade: el – tipul de baiat (ma scuzati, barbat!) care face misto de toti si de toate, inclusiv de viata in general, realizat din punct de vedere al normelor sociale romanesti, iar situatia delicata bineinteles ca are legatura cu o domnisoara, nu are conotatii negative, dar e cam prima data cand l-a luat de cap asa serios... Cred ca intelegeti prin ce trece, saracutul de el. Si a ajuns sa vorbeasca cu mine pe tema asta. Acum nu stiu daca l-a incurajat faptul ca sunt la mii de km distanta sau ca teoretic am niste studii in psihologie (nu ca ar avea nevoie de psiholog!)... Cert este ca, la un moment dat, intr-un acces de sinceritate, imi spune ca simte ca poate sa vorbeasca despre asta cu mine pentru ca nu gandesc ca o femeie, ci mai mult ca un mascul. Hmmm...

A doua „intamplare” cu talc are legatura cu noua mea coleguta de apartament care, dupa vreo cateva zile de convietuire cu mine, a decretat pe un ton foarte serios ca eu sunt barbatul in casa. Domnilor, lasati fanteziile XXL, ca nu e cazul. Ha ha ha! Ce a determinat-o sa declare asa ceva?! Pai dupa ce m-a vazut vreo 3 zile in actiune montand mobile de la Ikea si reparand varii chestii (butoanele de la aragaz, de exemplu), a concluzionat ca astea sunt treburi de mascul. E adevarat ca prefer sa montez mobile decat sa gatesc, dar, pe de alta parte, imi place si sa cos la masina...

Si, in general, am constatat ca comunic mai bine cu masculii decat cu femelele speciei mele. Am si ceva prietene, dar relatii care au durat in timp am pastrat mai mult cu reprezentantii „sexului tare”. Nu va ganditi la ce ma gandesc eu! (Vreau emoticoane ca sa pot sa exprim ca rad in hohote.) Probabil mi se trage si de la cei 4 ani de academie militara, unde erau mult mai multi baieti decat fete.

Inca ceva! Cand am facut public „Extras din jurnalul unui barbat frustrat”, mai multi barbati m-au intrebat cum am reusit sa redau asa de bine ce gandesc ei. Nu o sa le dau numele aici, ca le-as face mari probleme in relatiile de cuplu. S-ar lua femeile cu mainile de cap daca ar avea confirmarea ca intr-adevar asa ceva le trece prin cap partenerilor din batatura. Adevarul e ca, atunci cand recitesc materialul, si eu am impresia ca ar fi fost scris de un barbat...

Cred ca v-ati dat seama pana acum ca e vorba de excesul MEU de testosteron. Si nu e o gluma, cica din punct de vedere medical chiar as avea o mica problema de genul asta. Nu va speriati, nu am barba si par pe spate. Imi vine sa rad numai cand ma gandesc!!! In schimb, de vreo cateva luni am cosuri mai ceva ca in adolescenta. Rezolvarea e simpla: o vizita la medic, indoparea cu ceva pastile cu hormoni si gata. Numai ca mi-e teama... Nu de tratament in sine, desi nu imi place sa iau pastile si functionez pe principiul ca trebuie sa treaca de la sine pentru ca ma alimentez sanatos si imi am grija.

Mi-e teama ca as putea sa imi pierd unele trasaturi „specific masculine”. Din nou, nu ma refer la aspectul fizic. Nu oi fi eu fotomodel, dar a femeie sigur arat! Vorbesc de chestii subtile care tin de personalitate. Si enumeram aici: reale aptitudini de orientare in spatiu, comunicare facila cu masculii, gandire preponderent rationala si nu emotionala etc.

Dar daca stau sa ma gandesc am si destule probleme tipic feminine: nu stiu care e dreapta si care e stanga, sunt capabila de multi-tasking, sunt empatica (chiar prea empatica uneori!)...

Oricum, trebuie sa ma decid: ma risc sau nu ma risc? Merita sa traiesc cu cosuri pe fata si sa nu ma ratacesc pe strada, sau nu? Intrebari retorice la care le-am raspuns deja.

N.B. Chiar nu cred ca trasaturile de personalitate sunt date de hormoni! Plus ca nu imi plac cosurile!!! Deci o sa ma risc...

Rubrica noua

As putea sa scriu doua randuri despre ce va urma, dar nu as fi eu daca nu m-as dezlantui putin si nu as umple de bazaconii macar o jumatate de pagina. Asa ca, asezati-va comod si primiti criticile mele. Ca doar nu credeti ca m-am apucat de o rubrica noua pe blog asa, tam-nisam, ca nu am eu ce sa fac acasa...

Pentru ca multa lume are impresia ca sunt un mic guru in ale resurselor umane de cand lucrez in Belgia ca si headhunter, am primit si diverse rugaminti de a oferi sfaturi la intocmirea unor CV-uri sau in demersurile de cautare a unor joburi. Am incercat si eu sa imi dau cu parerea, dar, uneori, m-am lovit de o incapatanare de nedescris concretizata in fraza „dar in Romania asa se face!”. Pai daca in Romania asa se face, stai nene acolo si gaseste-ti de munca pe masura CV-ului pe care il ai, si nu ma refer la continut ci la forma.

In ultimele 6 luni am vazut cateva sute de CV-uri (nu exagerez!) si pot sa va spun cum le citesc... Dar mai bine nu, ca o sa va deprimati de tot. Mai bine va spun cum sa il faceti ca sa atrageti atentia cand il trimiteti.

Si o sa imi mai dau si cu parerea despre unde si cum ar trebui sa va cautati de munca daca vreti sa fugiti in strainatate. Acuma nu zic ca oi fi eu vreun expert, asa ca o sa vorbesc doar din experienta personala si ce vad zi de zi la munca. Puteti sa ma contraziceti, putem sa dezbatem. Netul e al nostru...

Aaa, postarile pe tema asta le veti gasi cu tag-ul „HR”. Spor la citit si sper sa va fie de folos.

Si inca ceva: probabil o sa mai initiez o rubrica cu incercarile mele literare, pur fictionale. Ca sa fac totul mai usor de gasit, o sa umblu putin pe la tags-uri si design, asa ca in urmatoarele zile s-ar putea sa fie cam dezordine pe blog...  Dar, cum eu sunt o fiinta organizata nevoie mare, o sa o scot eu la capat pana la urma!

Schimbari cu forta

N.B. Inca nu mi-am gasit un loc perfect pentru scris in noua locuinta, asa ca poate inspiratia nu e in cea mai buna forma. Dar ma chinui!

Imi place, nu imi place, sunt prinsa si eu in vartejul societatii consumatoriste in care imi fac veacul si, totodata, sunt activa prin diverse medii de comunicare. Exista parti pozitive si, bineinteles, negative in toata tevatura asta cu „social media”, dar in ultimele zile parca mi-au iesit in cale numai negative.

Ma calca pe nervi si bataturi (dureros!) sa imi fie bagate pe gat cu de-a sila anumite schimbari, fara ca macar sa mi se ofere o imitatie de alegere. Incepem cu Facebook, mareata platforma de comunicare, care ba schimba formatul de afisare al pozelor, ba pe cel al mesajelor, ba nu ma lasa sa imi accesez profilul. Dar nici macar o perioada de acomodare, nici macar o intrebare daca vreau sau nu. Nimic! Doar m-am trezit cu noul format de profil, m-am trezit ca mesajele se afiseaza altfel etc. Sa inteleg ca eu, utilizatorul de rand, nu am niciun cuvant de spus? Accept sau nu... Mai, administratori cu idei crete apreciate de nu se stie cine, voi nu ati auzit ca sunt vecina cu Casa Regala a Belgiei?! Un pic de respect!

Continuam cu Yahoo! Astia m-au instiintat politicos ca in cateva luni o sa treaca la noul mail Beta si ca fie schimb eu de buna voie mai din timp, fie o fac ei automat. Na, am fost fata cuminte si am trecut singura la noua formula. Dupa primele 3 ore in care am incercat disperata sa gasesc cum sa deschid ferestre noi de chat, imi venea sa imi trag palme ca sa imi pedepsesc aceasta initiativa. Chiar am incercat sa revin la vechiul Yahoo, dar nu este posibil. Pana la urma m-am dumirit, dar tot nu imi place ca imi afiseaza niste ferestre mari de chat si ca reactioneaza mai greu decat vechiul mail. Si in ultima perioada am constatat ca se pierd cam multe mesaje off line trimise pe Messenger. Servicii gratis, calitate pe masura!

La un moment dat chiar si LinkedIn mi-a facut ceva probleme schimband modul de afisare al paginilor, astfel incat nu mai gaseam nimic. Ce tutoriale sau avertismente?! Doar oamenii care il utilizeaza sunt inteligenti nevoie mare si se descurca si singuri... La un moment dat chiar m-au fortat sa imi import CV-ul si au facut un „act de caritate” sa imi upgradeze automat profilul. Asa de bine au facut-o, ca am intrari care se repeta de parca am probleme cu inteligenta si nu sunt in stare sa imi fac o prezentare ca lumea. Acum trebuie sa ma reapuc de munca si sa imi reeditez profilul. O sa le cer daune!

Blogul personal s-a gandit sa fie si el un mic razvratit si sa ma chinuie. Bine, nu e vina lui, ci a platformei care il gazduieste, dar tot mi-a pricinuit ceva nervisori. Nu am putut sa modific niste bannere si a inceput sa prezinte usoare modificari de asezare in pagina, semn ca urmeaza unele mai mari. Ca doar asa incepe totul: modificam putin in dreapta-jos, apoi peste vreo saptamana in stanga-sus si, pana iti dai seama, nimic nu mai e ca la inceput, ca atunci cand ai decis sa alegi platforma aceea si nu alta.

Cireasa de pe tort a fost site-ul Toateblogurile.ro care m-a enervat la culme zilele astea din cauza dificultatilor pe care le-am intampinat in utilizarea sa. Ba merge, ba nu merge. Am incercat si eu sa trimit un banner ca sa-i fac reclama unui amic si nici macar nu il afisau ca mesaj. Incredibil! Pai eu de ce va utilizez? Si de ce v-am afisat bannerul pe blogul meu? Cred ca sunt eu prea carcotasa...

Concluzia inteligenta care se desprinde in urma imitatiilor de crize de isterie prin care am trecut (inca nu am ajuns la necesitatea administrarii medicatiei) este si logica de asemenea: inchiderea conturilor aducatoare de frustrari, boicotarea „retelelor de socializare” si revenirea la viata simpla de dinaintea lor. Aparent sunt inteligenta doar la nivel cognitiv, nu si la nivel actional. Pentru ca stiu ca asta ar fi cel mai bine, dar sunt convinsa ca nu o voi face. Si ma ascund in spatele pretextetului ca imi place blogul meu, sa scriu pe el si sa il popularizez prin cat mai multe mijloace. Oare sa ma apuc si de Twiter? Sa ma opreasca cineva!

Provocare

Daca tot e duminica si aveti mintea odihnita, va provoc sa rezolvati o problemuta care tine de persoana mea (bineinteles!). Pe data de 3 iunie am intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului, deci o sa ma deplasez inspre Romania. Pana aici nimic deosebit...Programul meu o sa fie cam ciudat si aglomerat, cuvantul „concediu” fiind generic si fara sens in acest caz. Cred ca as mai avea nevoie de vreo 2 saptamani dupa cele 10 zile din Romania ca sa ma odihnesc. Deoarece Wizz Air a decis ca pe 1 iunie sa nu aiba nicio cursa inspre Cluj Napoca, o sa ma duc in Bucuresti, de unde o sa iau trenul inspre Alba Iulia (acolo am terminat liceul si am si jumatate de familie). O sa petrec 3 zile pe raza judetului, apoi o sa ma indrept tot cu trenul inspre Bucuresti sa stresez pentru o noapte o prietena. (Neata, draga! Sper sa nu iti stea cafeaua in gat!)

Dupa o jumatate de zi si o noapte in capitala mult prea iubitei noastre Romaniei, o sa ma indrept spre Vaslui, judet in care am inca o jumatate de familie. Mai stau si pe acolo vreo 4 zile si, in final ma duc la Bacau pentru a lua avionul inapoi spre casa. Sa scap cu viata dupa aceste 10 zile e provocarea mea.

Provocarea pentru voi este sa imi spuneti cum o sa reusesc sa fac cu bagajul!!! Adica, daca tot ma preumblu atata, chiar nu am chef sa iau bagaj de cala si sa tarai un troler prin toata Romania. Asa ca, in rucsacul laptopului, pe langa laptop (imperios necesar din motive de munca!) trebuie sa imi mai incapa si lucruri pentru evenimentul la care o sa particip si pentru vreo 3-4 zile de bantuit prin Romania. Ca dupa ce ajung la Vaslui, problema e rezolvata: mai am lucruri acolo cat sa deschid un magazin...

Daca vremea o sa fie in iunie cum e acum, o sa am o problema si mai mare pentru ca va trebui sa car haine groase. Apropo, in Bruxelles au fost ieri 26 de grade si azi e cam la fel. Am auzit ca in Romania se pregateste Mos Craciun sa vina...

Deci, dragilor, ce ma fac?!

Promptitudine maxima!

Cine spunea ca in Romania companiile nu reactioneaza prompt, mintea cu nerusinare. Eu am avut parte zilele astea de un raspuns atat de prompt la o solicitare facuta on-line incat era sa cad jos. Noroc ca stateam pe scaun! Pacat ca „raspunsul” nu oferea informatiile pe care le-am cerut eu...

Ca tot romanul, prin Romania am avut si eu o masina. Teoretic inca o mai am... Si, ca tot romanul, prinsa fiind de banci, automobilul a fost achizitionat in leasing. Stiu ca acum va asteptati sa va spun ca am vreun Audi A6 sau vreun BMW ultimul racnet, dar nu e asa. Pe numele meu e doar un amarat de Logan, alintat dragastos Purcelu’.  Fiabil si cuminte Purcelu’ pentru ca in 4 ani si jumatate nu ne-a facut niciodata probleme.

Cum i se apropie ceasul contractului de leasing (prin decembrie), ne-am gandit ca poate il putem termina mai repede ca sa scapam de costurile astronomice ale reviziilor care trebuie facute obligatoriu la firma de unde am cumparat masina. Asa ca eu, titularul de contract, am trimis un e-mail la cei care vand Loganuri in leasing si am pus 4 intrebari: ce formalitati trebuie sa indeplinesc ca sa achit anticipat, daca se poate ocupa altcineva care are imputernicire de chestiunea asta, daca pot inmatricula masina direct pe numele altcuiva si cine se ocupa de formalitatile de inmatriculare.

A doua zi am si primit raspunsul. Cand am deschis e-mailul, nu imi venea sa imi cred ochilor. Dar cand am deschis mesajul propriu-zis am fost si mai socata! Ce raspunsuri la intrebari, dom’le?! Direct factura proforma cu cat mai am de platit si cu termen de plata... Cel putin am lamurit partea cu formalitatile. Si mai imi scriau ei alte balarii din care am dedus ca trebuie sa le trimit certificatul de inmatriculare in termen de x zile de la efectuarea platii. Dar nicio referire la numele persoanei care va fi proprietarul sau alte raspunsuri la intrebarile mele.  

Nu vreti sa stiti ce invective mi-au trecut prin cap cand am terminat de citit mailul... Plus ca au dat un numar de telefon pentru contact si nu raspunde nimeni!

Uite asa, am benefiaciat de un raspuns prompt nevoie-mare, dar care nu prea avea legatura cu intrebarile mele. Bine totusi ca mi s-a raspuns!