Critica de film!

Zilele trecute am descoperit, datorita sau din cauza (inca nu am decis) Facebook-ului, un fost coleg de scoala generala, pasionat de SF. In urma discutiilor intelectuale care s-au nascut pe marginea acestui subiect, am fost lamurita ca trebuie sa vizionez The Chronicles of Riddick. Si, ca sa inteleg mai bine capodopera mentionata anterior, ar fi fi fost indicat ca mai intai sa ma uit la Pitch Black. Recunosc, am fost avertizata ca acesta din urma nu e la fel de bun ca si continuarea.

Daca tot mi-au fost recomandate calduros, le-am „dat jos de pe net” si sambata am purces la vizionare, mai ales ca decisesem sa nu ies prin cluburi/baruri (spre dezamagirea unora).

Bineinteles ca am inceput cu Pitch Black, film lansat in 2000. Intr-adevar, cam slab. Urmeaza critica!

Filmul incepe cu prabusirea unei navete, care transporta niste pasageri criogenati, pe o planeta ostila. La intrarea in atmosfera, geamul cabinei pilotului se sparge. Imaginile devin apoteotice, cu un aer incins si cu piloata (pilotul era o ea, desigur!) care este supusa unor presiuni fizice extraordinare, dupa cum se vedea pe fata ei. Oau! SF, draga, dar tari oameni daca rezista la temperaturile imense create de fortele de frecare si la presiunile la fel de mari! Ne innabusim tendintele carcotase, trecem peste asta si asteptam derularea actiunii.

Actorii prosti, Vin Diesel cel mai bun. Da, se poate asa ceva! Dar un Vin Diesel nu intr-o forma musculara maxima, ca pe la umeri se vedea ca mai trebuie sa lucreze. Oricum, personajul lui e cheia si lacata, un proscris (ucigas inrait) care isi redescopera latura umana si contribuie la salvarea celorlalti. Sau, mai bine spus/scris, a alora care mai raman dupa ce scapa de creaturile ucigase de pe planeta.

Mi-a placut ideea cu pasarile-animal (un fel de dinozauri preistorici) care ieseau din strafundurile planetei o data la 22 de ani cand era intuneric total, stare cauzata de aliniera celor 3 sori si a altor corpuri ceresti. Mi-a placut si ideea cu ochii proscrisului, care nu suportau lumina zilei, dar vedeau foarte bine noaptea.

Ce nu mi-a placut? Actorii cam prosti... Si kitch-urile vestimentare. Adica, inteleg ca Vin Diesel trebuie sa poarte maieu (cam greu sa gasesti haine pentru atata masa musculara!), dar de ce piloata trebuie sa fie imbracata in haine din satin?! Vorba colegei mele de camera: nu intelegi tu, draga, ca, de fapt, e un material deosebit, termoizolant si cu proprietati nebanuite. Si incaltarile lor erau „deosebite” – aveau talpa plata si groasa (minim 5 cm). De ce?!

Bineinteles ca proscrisul e adus pe calea cea buna (apropo de grija pentru semeni) de domnisoara pilot, care, din nefericire, moare si potentiala idila nu isi mai urmeaza cursul.

A, si inca ceva! Pasarile erau sensibile la sange... In grupul de pe planeta era si un baiat – Jack (tuns chel, incerca sa il imite pe eroul nostru) – care se dovedeste a fi doar o fata care se straduia sa se adapteze. Vine si legatura cu pasarile! La un moment dat, ceilalti se intreaba de ce ii urmaresc pasarile ca doar nu sangereaza nimeni. Si Riddick al nostru le ofera explicatia – pentru ca Jack e o ea si... e in perioada minunata a lunii. De unde stia?! Ichhh!

Buun! Se termina filmul si prima intrebare care imi rasare in cap este de ce ar face cineva o continuare.   

Dar, imi zic ca daca tot nu am altceva de facut, trebuie sa ma uit si la The Chronicles of Riddick. Imi fac curaj cu un pahar cu apa si pornesc filmul.

E, mare diferenta inca de la inceput! Efecte speciale mai credibile si actorii la fel. In aceasta privinta, remarcam aparitia numitei Judith Dench, umerii mai lucrati ai lui Vin Diesel (imbracat in acelasi maieu) si actrita minunata care o interpreta pe soata sefului railor. Minunata nu ca interpretare (mergea si asta), ci ca si calitati fizice, bine puse in valoare de vestimentatia mult mai reusita.

Ideea filmului e ca Riddick e singurul care poate sa ii opreasca pe necromorfi (rai, rai) sa cucereasca/supuna/converteasca toate planetele cunoscute deoarece el, de fapt, e dintr-o rasa cu puteri mai mari decat ale invinuitilor. Mai apare in peisaj si o alta rasa, a caror abilitate principala era aceea de a calcula probabilitatea producerii unor evenimente, personaje care pot sa zboare, sa treaca prin pereti, sa se matiarializeze si dematerializeze. In sine, subiectul aduce foarte mult cu Stargate SG-1, lupta dintre orieni si Strabuni. Inca nu m-am dumirit care dupa care s-au luat. Mai sap pe Internet. Diferenta? In filmul meu problema se rezolva intr-ora si 20 de minute, in Stargate se lalaie pe mai multe serii.

Bineinteles apare si Jack, care acum e o tipa faina, care moare si ea la final, Riddick ramanand si de data asta fara o pereche feminina. Nu prea bine, din punctul de vedere al populatiei feminine care priveste filmul. Populatia masculina va aprecia sacrificiul ei...

Oricum, Riddick si ochii lui rezolva situatia, lumea e salvata si el ajunge un fel de stapan al necromorfilor. Merge inca o continuare.

Per ansamblu, al doilea film e mult mai bun decat primul, mai credibil si datorita actorilor, si datorita efectelor speciale.

Ce nu am inteles? Pe Crematoria, planeta inchisoare pe care se petrece o mica bucatica din actiune, se spune ca sunt temperaturi foarte mari (de ordinul sutelor de grade) atat pe partea intunecata, cat si pe partea luminata. Dar cand oamenii nostrii evadeaza si ies la suprafata sunt imbracati cu paltoane. Si, la un moment dat mai si ninge... Da, stiu, nu era zapada formata din apa, era o alta substanta!

Oricum, recomand ambele filme. Nu ca nu poti sa il vezi pe al doilea fara primul, dar, dupa Pitch Black, The Chronicles of Riddick pare o mare realizare a cinematografiei. Oricum, ideile de baza sunt bune.

Vizionare placuta!