Neveste disperate

Domnilor, puteti citi in continuare pentru ca nu e vorba despre serialul TV cu acelasi nume. Doamnelor si domnisoarelor, sa nu faceti precum cele expuse mai jos.

In Romania, eu si A (colega mea de camera, parca am fi la facultate!) eram doua sotii responsabile care aveau grija casei lor si a masculului din dotare. Adica, ne preocupam sa existe mancare in frigider, sa fie spalate hainele la timp, sa fie curat in casa etc.

In Belgia, eu si A am devenit cam nepasatoare, sa nu spun alt cuvant. Adica, provizii in frigider?! Ce is alea? Doar exista 2 supermarket-uri in apropiere, plus magazinele arabesti! Oricand poti manca semipreparate... Si exemplele lenevirii noastre pot continua. De cand avem amandoua ziua plina, e si mai si.

Cel mai dor ne este de sotii nostrii din punct de vedere culinar. Chiar ne lipseste mancarea gatita de ei! Nu neaparat ca si calitate (parca le si vad fetele cand citesc asta!), dar mai ales ca si existenta.

Apropo de gatit, de sarbatori A e fericita ca se duce in Romania sa isi viziteze familia. Eu il astept pe Mr. G aici. Si el, glumet din fire, imi spune ca spera sa il astept cu mancare facuta. Eu il intreb candid: dar ce, vrei sa mori de foame?! Problema a fost rezolvata de MC care s-a oferit sa gateasca. E bun si el la ceva pana la urma.

Sincer, eu astept cu viu interes (ii multumesc fostului coleg de birou pentru aceasta expresie!) sa imi angajez pe cineva care sa faca curat si, mai ales, sa calce. Activitatea enuntata la urma in propozitia anterioara imi displace!

V-am spus eu! Neveste denaturate...

Dar de ce disperate?! Pentru ca, la un moment dat, huzureala noastra se va termina... Din fericire, o sa ne vina si sotii pe la inceputul/mijlocul anului viitor. Si va trebui sa ne reluam indatoririle. Sa speram ca pana atunci o sa ajungem la nivelul de trai al celor de aici si o sa fericim alte doamne din estul Europei cu cateva ore de munca pe saptamana.

Despre acest blog si alte idei crete

De ce scriu? Pentru ca imi place. Si pentru ca am vazut ca si altora le place. Cel putin asa mi s-a spus. Deocamdata creierul meu nu poate lega alte idei coerente in materie de scriitura care sa conduca la realizarea unei opere de fictiune de sine statatoare. Si cum nu am mai scris nimic de ceva vreme, am nevoie de o reintrare in stare. Asa ca blogul asta e o metoda buna.

Pe langa toate astea, ma incanta faptul ca provoc macar un zambet din cand in cand pe fetele voastre. Imi place sa stiu ca reusesc sa fac oamenii sa se simta mai bine cand au o zi proasta. Imi pare rau ca nu pot sa fac asta fiind alaturi de voi si fizic, dar ma consolez cu gandul ca printr-o postare pot sa descretesc mai multe frunti in acelasi timp.

Stiu ca cititi, chiar daca nu puneti comentarii de fiecare data si chiar daca nu ma umpleti cu mesaje pe Y!Messenger. Sper sa continuati si sper sa va faca placere. Mie sigur imi place sa scriu. Se vede, nu?! Sa stiti ca intru in fiecare zi la statistici ca sa ma uit de cate ori si de unde a fost accesat blogul.

Hmmm, sa lasam barbologia! De fapt tin blogul asta pentru ca, din cauza serviciilor noastre, nu ma mai intalnesc prea des cu colega mea de camera si asta e cea mai buna metoda de a comunica cu ea... In curand o sa ne lasam liste de cumparaturi pe la comentarii si mesaje de genul „pune haine la spalat!”.

Oricum, pentru existenta blogului trebuie sa ii multumesc in mod deosebit laptopului meu care ma asista si ma sprijina in toate prostiile care imi trec prin cap. Fara el as fi pierduta. Il iubesc mai mult decat orice! Aoleu! Ce exagerare! Nici chiar asa... Oricum, tin la el, il hranesc cu ce mananc si eu, iar pe prieteni ii las sa ii dea si ciocolata. Nu prea il hidratez, ca am impresia ca e alergic. In schimb, el ma lasa sa il exploatez intens. A avut si perioade in care a stat deschis si cate 30 de ore incontinuu. Ma intreb cat dureaza pana o sa ma atace in timp ce dorm?! Apropo, ati observat cat de repede se murdareste ecranul unul laptop?

Dupa cum puteti observa, dupa primele 2 paragrafe mi-am pierdut seriozitatea. Oare as putea fi serioasa 24 din 24? Ma indoiesc profund!

Asa, sa continuam cu multumirile. Trecem la telefon. Noroc de el pentru facut poze! Ca pentru orientare nu l-am folosit!

Apropo de orientarea in spatiu... Este uimitor cum o femeie care are multe momente in care nu stie care e dreapta si care e stanga, adica eu, reuseste sa se orienteze foarte bine si sa nu se piarda niciodata. Recunosc, mai am momente, raaare, in care ma simt dezorientata, dar revin foarte repede pe calea cea buna. Dreapta si stanga... Hmmm, intotdeauna am preferat sa mi se indice vizual calea, adica cu degetul in care parte. Nu va strambati! Nu e nepoliticos sa areti cu degetul, daca obiectul vizat nu e o persoana. O zice ultima varianta romaneasca a codului bunelor maniere.

Acum ca m-am si laudat putin, sa mai incerc sa scornesc ceva amuzant. Asa, pentru cei care o sa citeasca luni dimineatam, la cafea.

Uite ceva! Tocmai am primit un mesaj ciudat in neerlandeza. Dupa ce l-am tradus (traiasca Goagal Translate) suna cam asa: „Esti bolnav!”. Adica?! Utilizand aceeasi unealta, am produs urmatorul mesaj: „Ce? Te cunosc?”. A venit si raspunsul (il redau in original): „Oups sorry monsieur”. Deci, pana la urma, in ce limba vorbim?! A, tocmai a mai venit unul: „Vs etes?”. Eu sunt eu! Ce, nu ai auzit de mine?! Nu il cunosc pe om, deci nu mai continui conversatia. Oricum, se pare ca el continua cu mesajele. Il cheama Luan, zice el. Asa, si?! Sufera de nebagare in seama...

Alte chestii amuzante... Limba franceza si denumirile unor chesti uzuale a caror nume provin din engleza americana, mai ales. Bineinteles ca francezii, mandrii si nationalisti de felul lor, nu pot sa foloseasca cuvinte de provenienta englezeasca. Si iata ce a iesit! PC–ul/calculatorul este „ordinateur”. Merge si asa. Confuzia intervine la cuvantul „portable” care (incredibil, dar adevarat!) nu inseamna laptop ci telefon mobil. Bine, belgienii ii spun simplu GSM. Dar mobile ce are?! Asa, pentru francezii de la mama lor din Franta, SMS se spune „texto”, a downloada este „telecharger” etc. Ma intreb, oare la Academia Franceza au un departament special care se ocupa de adaptarea tuturor termenilor in limba lui Moliere?

Oricum, ca spirit nationalist, noi romanii ii luam de departe pe francezi. Cum adica? Sa va explic... Am constatat ca aici romanii tind sa se grupeze, sa traga unul la altul. Bine, asta nu ar fi o problema daca nu ar adopta si o atitudine care spune ca nu mai vor pe altcineva in grupul lor. Deci, avem cafenele in care chelnaritele sunt romance, clientii sunt romani, bine ca produsele nu sunt aduse tot din Romania, ca ar costa dublu!!! Mai avem si sediul Atlassib unde se asculta radioruri romanesti si alte persoane de aceeasi nationalitate care se uita pe Internet la posturi de televiuzine romanesti. Nu ca as avea o problema cu astfel de manifestari, dar, pe langa ele, nu am observat nicio intentie clara de amestecare cu alte natii de pe aici sau vreun interes pentru situatia geo-politica a tarii in care ne aflam sau a Europei in general. Paradoxal, multi dintre nationalistii romani sunt exact aia care au plecat din prea iubita lor tara natala cu un gust amar si cu impresia clara ca acolo nu au ce face cu viata lor. Sa inteleg ca noi, romanii, ca si popor, avem o capacitate limitata de adaptare?!

Si inca ceva: vreau brad de Craciun! Unul mic, ca de unul mare nu am loc, dar brad sa fie. Pentru ca ar fi primul an fara brad si nu vreau asta. Oricum, tot orasul e deja plin de brazi impodobiti. Cel mai frumos e, de departe, cel din Grand Place... Pe aici sunt un fel de sarbatori ale iernii, iar in jurul celei mai frumoase piete din Europa (declarata asa de un studiu facut de nu stiu ce insttut) sunt nenumarate dughene care vand prostioare cu preturi exagerate. Bineinteles ca, noi localnicii, nu ne apropiem de ele. Sunt strict pentru turisti. Sa dea ei 3 euro pe un paharel de ciocolata calda!

Si uite asa, am reusit sa scriu o postare de fix 1100 de cuvinte despre nimic si nimicuri. Sa aveti o saptamana frumoasa!

Fata noua a apartamentului regal

Dupa cum am mentionat in postari anterioare, asta pentru cei care le-au citit, mai nou avem un dulap competent si o canapea-coltar. La cererea publicului spectator, iata imaginile in premeiera!

Canapeaua = patul meu. Pe masa se pot observa muuultele perne cu care este dotata din constructie.

Dulapul. Avantajul indiscutabil al existentei sale - poti sa indesi hainele cu piciorul si sa le ascunzi in spatele usilor.

Cele doua saltele s-au transformat intrun pat imens pentru A.

Siiii... Cel putin 2 persoane ar trebui sa isi aminteasca de Sosy, care, in sfarsit, si-a gasit locul. Eu zic ca se simte bine. Voi?!

Critica de film!

Zilele trecute am descoperit, datorita sau din cauza (inca nu am decis) Facebook-ului, un fost coleg de scoala generala, pasionat de SF. In urma discutiilor intelectuale care s-au nascut pe marginea acestui subiect, am fost lamurita ca trebuie sa vizionez The Chronicles of Riddick. Si, ca sa inteleg mai bine capodopera mentionata anterior, ar fi fi fost indicat ca mai intai sa ma uit la Pitch Black. Recunosc, am fost avertizata ca acesta din urma nu e la fel de bun ca si continuarea.

Daca tot mi-au fost recomandate calduros, le-am „dat jos de pe net” si sambata am purces la vizionare, mai ales ca decisesem sa nu ies prin cluburi/baruri (spre dezamagirea unora).

Bineinteles ca am inceput cu Pitch Black, film lansat in 2000. Intr-adevar, cam slab. Urmeaza critica!

Filmul incepe cu prabusirea unei navete, care transporta niste pasageri criogenati, pe o planeta ostila. La intrarea in atmosfera, geamul cabinei pilotului se sparge. Imaginile devin apoteotice, cu un aer incins si cu piloata (pilotul era o ea, desigur!) care este supusa unor presiuni fizice extraordinare, dupa cum se vedea pe fata ei. Oau! SF, draga, dar tari oameni daca rezista la temperaturile imense create de fortele de frecare si la presiunile la fel de mari! Ne innabusim tendintele carcotase, trecem peste asta si asteptam derularea actiunii.

Actorii prosti, Vin Diesel cel mai bun. Da, se poate asa ceva! Dar un Vin Diesel nu intr-o forma musculara maxima, ca pe la umeri se vedea ca mai trebuie sa lucreze. Oricum, personajul lui e cheia si lacata, un proscris (ucigas inrait) care isi redescopera latura umana si contribuie la salvarea celorlalti. Sau, mai bine spus/scris, a alora care mai raman dupa ce scapa de creaturile ucigase de pe planeta.

Mi-a placut ideea cu pasarile-animal (un fel de dinozauri preistorici) care ieseau din strafundurile planetei o data la 22 de ani cand era intuneric total, stare cauzata de aliniera celor 3 sori si a altor corpuri ceresti. Mi-a placut si ideea cu ochii proscrisului, care nu suportau lumina zilei, dar vedeau foarte bine noaptea.

Ce nu mi-a placut? Actorii cam prosti... Si kitch-urile vestimentare. Adica, inteleg ca Vin Diesel trebuie sa poarte maieu (cam greu sa gasesti haine pentru atata masa musculara!), dar de ce piloata trebuie sa fie imbracata in haine din satin?! Vorba colegei mele de camera: nu intelegi tu, draga, ca, de fapt, e un material deosebit, termoizolant si cu proprietati nebanuite. Si incaltarile lor erau „deosebite” – aveau talpa plata si groasa (minim 5 cm). De ce?!

Bineinteles ca proscrisul e adus pe calea cea buna (apropo de grija pentru semeni) de domnisoara pilot, care, din nefericire, moare si potentiala idila nu isi mai urmeaza cursul.

A, si inca ceva! Pasarile erau sensibile la sange... In grupul de pe planeta era si un baiat – Jack (tuns chel, incerca sa il imite pe eroul nostru) – care se dovedeste a fi doar o fata care se straduia sa se adapteze. Vine si legatura cu pasarile! La un moment dat, ceilalti se intreaba de ce ii urmaresc pasarile ca doar nu sangereaza nimeni. Si Riddick al nostru le ofera explicatia – pentru ca Jack e o ea si... e in perioada minunata a lunii. De unde stia?! Ichhh!

Buun! Se termina filmul si prima intrebare care imi rasare in cap este de ce ar face cineva o continuare.   

Dar, imi zic ca daca tot nu am altceva de facut, trebuie sa ma uit si la The Chronicles of Riddick. Imi fac curaj cu un pahar cu apa si pornesc filmul.

E, mare diferenta inca de la inceput! Efecte speciale mai credibile si actorii la fel. In aceasta privinta, remarcam aparitia numitei Judith Dench, umerii mai lucrati ai lui Vin Diesel (imbracat in acelasi maieu) si actrita minunata care o interpreta pe soata sefului railor. Minunata nu ca interpretare (mergea si asta), ci ca si calitati fizice, bine puse in valoare de vestimentatia mult mai reusita.

Ideea filmului e ca Riddick e singurul care poate sa ii opreasca pe necromorfi (rai, rai) sa cucereasca/supuna/converteasca toate planetele cunoscute deoarece el, de fapt, e dintr-o rasa cu puteri mai mari decat ale invinuitilor. Mai apare in peisaj si o alta rasa, a caror abilitate principala era aceea de a calcula probabilitatea producerii unor evenimente, personaje care pot sa zboare, sa treaca prin pereti, sa se matiarializeze si dematerializeze. In sine, subiectul aduce foarte mult cu Stargate SG-1, lupta dintre orieni si Strabuni. Inca nu m-am dumirit care dupa care s-au luat. Mai sap pe Internet. Diferenta? In filmul meu problema se rezolva intr-ora si 20 de minute, in Stargate se lalaie pe mai multe serii.

Bineinteles apare si Jack, care acum e o tipa faina, care moare si ea la final, Riddick ramanand si de data asta fara o pereche feminina. Nu prea bine, din punctul de vedere al populatiei feminine care priveste filmul. Populatia masculina va aprecia sacrificiul ei...

Oricum, Riddick si ochii lui rezolva situatia, lumea e salvata si el ajunge un fel de stapan al necromorfilor. Merge inca o continuare.

Per ansamblu, al doilea film e mult mai bun decat primul, mai credibil si datorita actorilor, si datorita efectelor speciale.

Ce nu am inteles? Pe Crematoria, planeta inchisoare pe care se petrece o mica bucatica din actiune, se spune ca sunt temperaturi foarte mari (de ordinul sutelor de grade) atat pe partea intunecata, cat si pe partea luminata. Dar cand oamenii nostrii evadeaza si ies la suprafata sunt imbracati cu paltoane. Si, la un moment dat mai si ninge... Da, stiu, nu era zapada formata din apa, era o alta substanta!

Oricum, recomand ambele filme. Nu ca nu poti sa il vezi pe al doilea fara primul, dar, dupa Pitch Black, The Chronicles of Riddick pare o mare realizare a cinematografiei. Oricum, ideile de baza sunt bune.

Vizionare placuta!

La birou…

Pentru aceasta dimineata magnifica de noiembrie aveam in plan sa ma duc la banca sa imi recuperez minunatul card nou. Gol, dar nou. Banca e peste drum de casa mea si cea mai convenabila varianta e sa ma duc dimineata. Am anuntat la munca, sefa a zis ca nu e nicio problema...

S-a stabilit ca dragutul meu coleg de birou (BV) sa ajunga mai devreme cu 15 minute, adica la 8.45, pentru ca aveam candidati la evaluare inca de la ora 9.00. El se jura ca o sa ajunga, asa ca toata lumea e linistita. Totusi, eu, minte prevazatoare si bine dresata de armata romana, decid sa ii dau numarul meu personal, in caz ca ii intarzie trenul sa ma anunte, deoarece el vine din Leuven si trenurile au prostul obicei sa nu isi respecte programul!

Ma trezesc azi dimineata, preventiv, la aceeasi ora ca de obicei, cu gandul ca o sa am mai mult timp de pierdut pe la calculator. Asa ca, o iau incet cu activitatile de dimineata. Mai incet ca de obicei. Si uite asa, la 8.08, cand eu ma pregateam tacticoasa sa ma spal pe dinti, tot preventiv, suna telefonul. Bineinteles, BV! Numai ca nu ii intarzia trenul, ci isi pusese alarma cu o ora mai tarziu in loc de mai devreme. Fain! Mai ales in conditiile in care din apartament si pana in birou fac 45 de minute. Oare precautia mea excesiva a cauzat asta?

Timpul de reactie la alarmele din armata e nimic fata de ce am realizat eu azi dimineata!!! In 5 minute (la propriu!) eram imbracata si ieseam pe usa. Dar tramul s-a decis sa ma supere si s-a miscat extrem de incet. Intre timp i-am trimis si un SMS sefei (locuieste langa birou) si i-am explicat situatia.  Asta in speranta ca o sa ajunga ea inainte si o sa pregateasca toate testele deoarece eu nu am mai facut asa ceva. Doar o data, cand mi s-a aratat despre ce e vorba.

La birou am ajuns la 9 fara 7 minute si primul cobai astepta deja in masina in fata. Inaltimea sa (e mai mic de inaltime decat mine pentru ca e coreean), dupa ce m-a vazut intrand, nici nu a avut bunul simt sa astepte sa se faca 9 (asa aveam si eu timp sa pregatesc calculatoarele si cafeaua!) si m-a urmat indeaproape. Foarte bine, daca vrea sa fie de fata la toate tabieturile...

Si nebunia continua! Dupa ce ca nu am avut timp sa incarc Windows-ul personal in creierul meu si mai personal, a trebuit sa mai fac si o multime de lucruri pentru prima data. Bineinteles ca nu mi-am amintit parolele de la toate calculatoarele si l-am sunat pe BV! Pedeapsa ca a dormit mai mult... Am reusit sa tin totul sub control, i-am dat candidatului toate testele si ceai bonus.

Dar, intre timp am constatat ca centrala nu functiona. Hmmm! Brrrrr!

Apare si sefa pe la 9.45, foarte calma, si imi spune ca, daca a vazut ca am aparut eu in timp util, nu s-a mai grabit sa vina. Aaaa! Si eu care mai aveam un pic si faceam o criza de nervi!

Colac peste pupaza, se prezinta si candidatul de la ora 10.00. Si BV inca nu era acolo!!! Jonglez eu cu amandoi, unul cu un test, altul cu altceva de facut, si ma rog sa nu gresesc interpretarile si sa fac nebun un om normal. In definitiv, poate fi cariera lor in joc.

Vine si BV in graba, ii explic ca nu avem caldura si ii prezint situatia si sper sa revenim la o stare de calm. Vezi sa nu! Cu stupoare aflu ca trebuie sa intervievez primul omulet. Ce?! Nu am mai facut asa ceva!!! BV ma instruieste repede, trag aer in piept si decid ca nu poate fi mai greu decat alte lucruri dificile pe care le-am facut in viata mea.

Tragic este ca, intre timp, si eu si BV concluzionam ca ne roade foamea. Numai ca nu aveam cum sa plecam la cumparaturi. Dau eu o raita prin imensa bucatarie de 1 mp si descopar paste si o oala in care pot fi fierte. Si, ne-am apucat de gatit! Daca paste fierte, peste care s-a turnat un sos necunoscut, identificat intr-o sticla abandonata in frigider de cine mai stie care din fostii angajati, poate fi considerat un fel de mancare gatit.

Bine ca am reusit sa mananc exact inainte de interviu ca, daca nu, probabil mancam candidatul. Avand in vedere ca era putin enervant (arogant si agresiv – ca atitudine), cred ca mi-ar fi stat in gat!

Pe la 2 se termina cu panarama cu candidatii, incepe aia cu mail-ul. Pentru ca nu m-am ocupat de el de dimineata, mai avea un pic si dadea pe afara! Si, o noua nebunie in derulare...

Dar, am supravietuit. Si mi-a ramas si energie sa scriu asta. Si ma gandesc serios sa ies in oras sa ma duc sa dansez, deoarece asa ceva nu prea pot refuza.

Inainte insa, trebuie sa va povestesc de BV. Un baiat foarte dragut, la primul lui job. Ne intelegem minunat. Si chiar arata bine! Am si poze, drept dovada! Pacat ca e atras de barbati, si nu de femei! O mare pierdere pentru suratele mele. Si a fost parasit de prieten acum 2 zile printr-un SMS, in timp ce era la munca. Mare nenorocire! Era atat de suparat ca i-am facut si supa numai sa il mai inveselesc. Azi parea mai bine dispus. Sper sa isi revina. Parte pozitiva e ca pot oricand sa dorm la el peste noapte si sa nu se interpreteze. Pentru cei carora va stau pe limba comentarii sarcastice despre orientarea lui sexuala, va rog abtineti-va. Biiine, puteti sa le spuneti pentru ca functioneaza libera exprimare... Mie chiar imi place tipul ca om si nu ma intereseaza ce face in dormitor. Am destui prieteni „drepti” ale caror iubite/iubiti nu imi plac imi mod deosebit.

O sa va tin la curent cu evolutia situatiei din birou.

Asociatia de locatari vs administratia cladirii

Dupa cum era de presupus, exista si aici o asociatie de locatari. De existenta ei nu am avut habar pana nu au inceput problemele cu caldura si apa calda. Cum care probleme?! Pai am avut si cate 2 zile de lipsa profunda de astfel de elemente, de altfel uzuale in cotidianul oricarui cetatean din marile orase europene.

Oricum, cauza discontinuitatilor enervante in linia temporala prezenta de furnizare a agentului termic o reprezinta vechimea sistemului actual, respectiv 43 de ani, si incercarile de inlocuire. Bineinteles ca fiind in Belgia, o tara care se misca incet („si melcul, tusti!”), autorizatiile si legaturile la diverse retele se realizeza la o viteza semnificativ redusa. Asa-i cand nu ai pe cine sa mituiesti!!!

E, mie nu mi se pare nimic anormal ca, din acest motiv bine intemeiat, sa ma mai trezesc ca in mijlocul erei comuniste, adica fara posibilitatea de a face un dus si cu nevoia de a mai pune o patura. Bine ca macar curent electric mai este! Dar, asociatia de locatari s-a gasit sa faca garagata! Asa ca, de vreo saptamana, cutia postala e bombardata cu foi in care fiecare incearca sa isi sustina punctul de vedere. Adica reprezentantii asociatiei si cei ai administratiei se intrec in argumente care mai de care mai stiintifice si/sau lacrimogene in a ne face pe noi, locatarii, sa adoptam o atitudine.

Bine mai, oameni buni, dar voi nu aveti altceva de facut?! Plus ca, in cladirea asta sunt vreo 400 de apartamente. Deci, de fiecare data cand una din parti are ceva de spus, se listeaza/copiaza cel putin 400 de anunturi. Bietii copaci, la ei nu va ganditi? Ca nu am vazut niciunde semnul ca ar fi hartie reciclata... Dar la mine nu va ganditi? Cata energie consum eu ca sa iau hartia din posta, sa o citesc, sa va zic ceva dragut intr-o limba pe care nu o intelegeti, sa o arunc si sa duc gunoiul?

Si ma mai intreb si eu: cum de a-ti asteptat pana la venirea frigului sa schimbati instalatia? Sau inclusiv gandirea pe aici e mai inceata si nu v-ati dat seama de ce o sa se intample?

Teoretic, maine la 18.30 e o intalnire cu toti locatarii. Sunt curioasa cati o sa mearga. Nu de alta, dar daca apare cate unul de fiecare apartament, deja o punem de un miting de protest... Eu nu tin mortis sa ma duc, dar actiunea e preconizata a se desfasura la ora la care ma intorc eu acasa, deci o sa fiu surprinsa in drumul meu spre etajul 23.

Sper ca cele doua entitati rivale sa nu inceapa sa isi puna bete in roate reciproc si sa mai intarzie putin punerea in functiune a minunatiei. Oricum, va dati seama ca dupa ce o sa se treaca la noul sistem o sa urmeze o perioada de avarii?! Ca doar e sistem nou. Bine ca mai avem lumanari si o sa facem un foc in mijlocul camerei. Pacat ca nu avem decat o oala mica si nu avem cum sa incalzim prea multa apa.

Stiu ca impricinatii nu o sa citeasca vreodata lamentatiile mele de pe blog, dar trebuia sa ma racoresc si eu. Ca vorbitul in oglinda nu mai da rezultate. Nu ca as fi incercat vreodata! Doar sunt normala...

Mersul pe jos...

... face piciorul frumos! Sau, cel putin, asa se spune. Eu nu m-am convins inca de asta. Si imi place sa merg pe jos... Poate ar trebui sa imi fac o poza la picioare (gambele mai ales) si sa supun la vot ca sa vedem daca e adevarat. Sau poate nu! Pana la urma, voi cu ce ati gresit?!

Divaghez, asa ca sa carmim pe calea cea dreapta.

Ma numesc Mirona si imi place sa merg pe jos! Na, am spus-o. A fost greu, dar am reusit. Care e problema mea?! Ca nu am gasit pe nimeni care sa tina pasul cu mine. Pana la urma, toti au cedat.

Dar sa descriu mai exact ce inseamna „imi place sa merg pe jos” in trei puncte.

Cand ajung intr-un oras total necunoscut simt ca singura modalitate de a-l cunoaste in adevaratul sens al cuvantului este sa ii strabat strazile fara a uza de mijloacele de transport in comun sau alte inventii relativ recente din istoria omenirii. Cum altfel sa ii simti atmosfera si pulsul?! Asta inseamna si cate 4-5 ore de mers incontinuu.

Cand toata ziua stau tintuita pe un scaun la birou (plimbatul pana la sursa de cafea nu se pune!), dupa-amiaza prefer sa vin pe jos acasa (25 de minute) dintr-un anume punct si sa nu mai pun metroul sa ma care.

Cand sunt in vacanta, chiar daca bantui prin locuri deja cunoscute, prefer sa ma plimb decat sa stau la o terasa si sa analizez bulele de bere/suc din pahar. In acelasi context, prefer sa merg decat sa stau locului si sa ma holb la o priveliste mai mult de 5 minute si o poza.

Complicata mai sunt, nu-i asa?!

Vremea nu ma poate impiedica sa imi realizez nevoia imperioasa de a merge. Daca ploua, am gluga, daca e frig, am geaca, daca e prea cald, ma hidratez.

Bine, acum a nu se intelege ca merg intr-una. Nu, dom’le, mai si doarme omul. Glumesc! Nu umblu 7 zile din 7, dar as putea.

Si inca nu am gasit pe cineva care sa poata face acelasi lucru! Oare sa dau anunt pe Internet? Mai bine ma calmez ca cine stie ce raspunsuri mai primesc...

Erata: Noaptea e un sfetnic bun! Mi-am amintit ca, de fapt, cunosc o persoana careia ii place sa mearga pe jos la fel de mult ca si mie - fosta mea coleguta de birou. Pacat ca nu am apucat sa bantuim prea mult impreuna... Dar, o astept in vizita!

Oau!

Din ciclul ce gasesti pe Youtube...

http://www.youtube.com/watch?v=DDgbwlkSMv4

Asta e o melodie care poarta numele meu!!! Si nu e vorba de „Draga Miruna, imi place camasa ta de noapte”. E un cantec in limba spaniola. Adica chiar exista numele asta! E bun si net-ul la ceva.

O sa incerc sa pun si versurile, poate le intelegeti. Sau poate maine o sa am rabdare sa mi le traduc si mie.

Cuando solita está en casa, se asoma por la ventana

Tiene vistas tremendas desde el bar hasta la plaza

Sueña con su destino viendo la gente que pasa

Y se abanica en silencio el sudor de su esperanza.

Mirona tiene sentío común y muchos tiros pegaos

Pero se quea dormía sola y se hace cosquillas con el edredón

Sale y se pone ciega con cuatro copas de vino

se enamora de cualquier tío que la roza con el pantalón

Y ESQUE NO SABES MIRONA QUE QUIÉN MIRA NO ECHA A CAMINAR

QUE NO SUPISTE ARRANCARTE UNA LÁGRIMA PA'DESCARGAR

QUE SI SALES DE NOCHE PONTE MONA Y A DISFRUTARY PASA DE LOS CHISMES, LA PEÑA, LA MODA,

LA PRISAY BUSCATE UN LUGAR

Mirona tiene sentío común y muchos tiros pegaos

Pero se quea dormía sola y se hace cosquillas con el edredón

Mirona tiene sentío común

Mirona tiene razón

Pero se quea dormía sola y se vuelve loca en su habitación

Dale són, corazón.

Que da mucho de sí este edredón

Busca un sitio en la pista de un local concurrío

Pisotones diversos y se caga en su destino

Y ESQUE NO SABES MIRONA QUE QUIÉN MIRA NO ECHA A CAMINAR

QUE NO SUPISTE ARRANCARTE UN LÁGRIMA

PA'DESCARGAR

Nu cred ca ma reprezinta versurile, dar, pentru acuratetea postarii, trebuie citate si ele.

Enjoy!

P.S. Ce am mai descoperit: La Mirona e o sala de concerte in Catalunia si Mirona e un salon de coafura undeva in Olanda (trebuie sa ma tund acolo!).

Facebook

Poate stiti, poate nu stiti, dar pe mine nu ma prea incanta sa stau pe la calculator sau la telefon si sa vorbesc cu lumea. Prefer intalnirile fata in fata, mi se par mai personale si mai interesante.

Oricum, in prima propozitie cred ca trebuia sa folosesc timpul trecut pentru ca, de ceva vreme, lucrurile s-au schimbat. Cu vorbitul la telefon e de la sine inteles, ca doar din asta ar trebui sa imi castig existenta... Cu comunicarea prin intermediul calculatorului, nici eu nu inteleg prea bine ce s-a intamplat! Pentru a elucida dilema, este necesara o introspectie aprofundata a eu-lui interior si o analiza comparata a schimbarilor situationale din momente diferite ale existentei personale. Oau! Am scris eu asta?!

Introducere cam lunga! Ar fi cazul sa trec la subiect!

Contul meu de Facebook a fost facut din nu se stie ce ratiune (daca aflati, sa ma anuntati si pe mine!). Cred ca vroiam sa caut pe cineva... A, da! Mi-am amintit! Deci nu sunt chiar asa de batrana, pana la urma. Deci... contul de Facebook l-am facut ca sa iau legatura cu fostul meu coleg de facultate care locuieste in Bruxelles. Bine, de fapt cu sotia lui care era prezenta in aceasta retea de socializare. Scopul a fost atins si contul a ramas activ.

La inceput ma enerva taaare! Nu de alta, dar pentru orice tampenie primeam un mail. Mai primesc si acum, dar folosesc alta adresa de e-mail in mod curent, deci nu mai e asa de enervant! Stiu, pot sa dezactivez optiunea cu anuntatul. O sa o si fac la un moment dat, dar prefer sa scriu pe blog decat sa umblu prin setari.

Tot la inceput, nici nu eram asa deschisa sa il fac prea public. Fobii, intelegeti voi.

Apoi am ajuns in Belgia si am inceput sa primesc raspunsurile alea ciudate la anunturi, deci numai cand auzeam de impartasit informatii cat de cat personale prin intermediul Internetului ma zbarleam toata!!! Dar a trecut. Faza cu zbarleala, ca telefoane de la persoane cu o sexualitate debordanta, dar cu potenta invers proportionala, inca mai primesc.

Si, la un moment dat, din plictiseala (s-a terminat serverul de Travian!) am inceput sa mai bantui prin mediul virtual si sa analizez indeaproape Facebook-ul.

Cu aceasta ocazie am dat de oameni cu care nu am mai vorbit de mai mult de 9 ani si am aflat ca sunt casatoriti, au copii, s-au mutat in alte tari etc...

Ce mi se pare interesant este ca oamenii isi adauga la retea foarte multe persoane pe care le-au cunoscut candva in viata, dar nu isi dau niciun interes sa si comunice efectiv. Adica, oau, au cate 100 de prieteni in lista (cel putin), dar vorbesc cu unul sau doi. Mai mult, daca trimiti tu un mesaj, nici nu catadicsesc sa iti raspunda. Pai, atunci care mai e scopul retelei de socializare?! Sau oare s-a schimbat definitia termenului de cand am terminat eu facultatea?! Nu cred...

Ce iar nu pot sa inteleg este abordarea intr-un mod mult mai extensiv a aceluiasi termen. Adica, oameni pe care i-am vazut de maxim 2 ori in viata mea si cu care am schimbat maxim (repetitie intentionata, nu carcotiti) 10 cuvinte mi-au cerut prietenia! Ha, asta cu „iti cer prietenia” suna ca acum 20 de ani cand un baiat cerea prietenia unei fete. La unii (2, mai exact) le-am acceptat cererea, la altii, nici nu ma gandesc.

Oricum, am inceput sa privesc contul meu de Facebook ca o metoda de a sta in contact cu oamenii cu care vorbesc mai rar. Asa, cel putin, mai vad si eu poze cu ei.

Trebuie sa recunosc ca, prin intermediul retelei pusa in discutie, am reusit sa imi gasesc fosti colegi de a caror soarta nu mai stiam nimic, dar eram foarte curioasa. Aici trebuie mentionat P, fost coleg de banca de prin scoala generala. Frumos baiat! (Vezi sa nu iti iei nasul la puratre, ca stiu ca o sa citesti!) A ramas la fel. Si mai si scrie... Dar reclama o sa ii fac intr-o postare dedicata. Chiar imi pare bine ca am dat de el.

Problemuta mea e ca am adaugat in lista si unele persoane cu care nu prea am ce sa comunic. I-am pus acolo numai pentru ca am facut facultatea impreuna... Acum mi-e jena sa ii scot. Dar cred ca o sa supravietuiesc.

Oricum, pe Facebook incap mai multe poze, deci pot sa imi postez capturile acolo. Promit ca intre Craciun si Revelion, cand o sa am acces la DVD-ul cu poze care acum e in Romania, o sa pun si poze cu mine in rochia de mireasa turcuoaz. Sunt convinsa ca nu o sa intrati voi atunci pe blog, dar dupa 1 ianuarie tineti aproape!

Buun! Acum ma duc sa vad cine mai e pe Facebook.

Vanatoarea de capete

Nu va speriati, nu am devenit ucigas in serie! Este vorba de noul meu job si de postarea detaliata mult promisa.

Deci, titulatura job-ului e „headhunter”. Definitie exacta nu am gasit, dar o sa incerc sa dau o explicatie din topor. Vanator de capete/headhunter/chasseur de tetes e cel care incearca sa gaseasca persoana potrivita pentru a ocupa o functie de conducere disponibila intr-o companie clienta. De cautat, cauti printre persoane care au experienta manageriala...

Cum cauti? Pai incepi prin a identifica companiile concurente care activeaza in acelasi sector cu clientul tau, continui cu a afla care sunt persoanele care ocupa functii similare cu cea disponibila si pui mana si ii suni si incerci sa afli daca se potrivesc intr-u totul cu specificatiile postului pe care il vinzi tu. Daca ai o potrivire buna (peste 90%), ii trimiti omului descrierea postului si ii ceri CV-ul. Daca se confirma parerea initiala, il chemi la testari (personalitate, inteligenta, aptitudini specifice postului) si la un interviu. Daca trece si de probele astea, ii faci un raport/prezentare si il trimiti clientului. Daca ii place, se stabileste o intalnire in 3. Apoi urmeaza alte interviuri numai cu clientul. Cam multi de daca, nu?!

Cam din 40-50 de persoane pe care le identifici si le suni, gasesti 7-8 potentiali candidati, iar din astia vreo 2-3 ajung pe masa clientului. Bine, doar dosarele, nu ei fizic! Si unul este angajat.

Ca instrumente de lucru (cautat candidati) ai mai multe site-uri cu CV-uri si cu lista companiilor care activeaza in Belgia. Si telefonul, aparat cu ajutorul caruia trebuie sa convingi secretarele sa ti-l dea pe cutare sau sa iti dea numarul de mobil sau...

Pentru unii dintre voi cred ca suna foarte cunoscut! Glumesc!!! Oare cine se ocupa cu asa ceva!?

Si acum detalii mai personale...

Incep sa ma dumiresc si eu ce am de facut si sa imi fac curaj sa vorbesc cu oamenii la telefon. Mi-a luat vreo cateva zile sa interiorizez faptul ca astia pe aici chiar sunt dornici sa auda de noi oportunitati. Si iti vorbesc frumos la telefon. Iar daca nu au chef, nu fac scandal. Asa ca, s-ar putea chiar sa am succes in afacere.

Sefa mea este foarte de treaba si are un caine super dragalas.

Colegul meu este la primul job, dar este specializat in „resurse umane” si cunoaste cultura acestei tari ca este de aici. Deci, are un avantaj... Dar eu sunt eu!!!

Biroul este intr-o zona foarte frumoasa, la iesirea din oras. Bine, nu va ganditi ca urmeaza camp deschis! Urmeaza o suburbie care e lipita de oras. Fac cam 40 de minute de acasa pana la locul faptei. Asta e cam singura parte mai putin pozitiva.

Cam atat pentru azi, ca maine urmeaza o noua zi de munca!

Chestii, trestii...

Ieri dupa-amiaza am alergat!!! Nu mult, ca nu am mai facut asta de 5 ani si 3 luni, dar a fost un inceput. Azi e cam urat, deci cred ca nu o sa repet experienta. Desi ar trebui sa incerc...

Oricum, am o febra musculara foarte faina. Tocmai de aia ar trebui sa mai vizitez parcul!

Bineinteles ca si noaptea de ieri (sambata/duminica) a fost la fel ca si celelalte din aceasta categorie. M-am culcat pe la 3. A a venit acasa putin mai tarziu. Dar, am promis ca nu mai dau detalii despre bantuiala noctura din week-end! Interesant e ce a urmat azi-dimineata.

Apartamentul de langa noi a fost cumparat de niste romani si urmeaza sa il scoata la inchiriat prin ianuarie. Informatie utila pentru ca imi place privelistea de aici si as vrea sa il iau eu. Bine, depinde de pret... Asa, sa revenim! Deocamdata, apartamentul este in plin proces de renovare. Azi pe la 10 incepe o „muzica” magnifica, sunete produse de instrumente rare precum bormasina.  Si continua... Dupa vreo 30 de minute ma decid sa abordez problema, ma duc pe balcon si incerc sa incep o conversatie in franceza cu muncitorii. Incercare zadarnica deoarece nem franceza, doar... romana!!! Logic, ca altii poate s-ar fi gandit ca nu e frumos sa faci atata zgomot duminica. Sau ar fi stiut ca pot fi reclamati si amendati. Sper macar sa lucreze bine, in cazul in care o sa ma mut eu acolo.

Azi o sa avem, in sfarsit, si canapeaua. Sper! Pana la ora asta asa pare. E foarte complicat sa reusesti sa faci doi oameni foarte ocupati (proprietarul canapelei si pe cel al dubitei) sa fie liberi in acelasi timp. Si sa fii si tu disponibil! Dar, aparent am reusit. Dupa ce redecoram, o sa fac noi poze si o sa le postez.

Si... incepe sa ma obisnuiesc cu Facebook. Nu de alta, dar am reusit sa ma conversez cu oameni pe care nu i-am mai vazut de 5 – 10 ani. Asta nu inseamna ca imi place!

Ce gasesti pe Youtube

Din link in link am ajuns la chestia de mai jos.

http://www.youtube.com/watch?v=Rzvb_lOoyrM&feature=related

Amuzant in mare parte...

Apoi am dat de asta:

http://www.youtube.com/watch?v=booKP974B0k&feature=channel

Vreau si eu sa pot face asta! Foarte flexibila domnisoara. Ma intreb care e sportul sau favorit... 

Despre haine

Vineri seara cand m-am intors de la munca am fost sa imi recuperez un pachet de la Atlassib. Foarte valoros colet pentru ca era plin cu multe din hainele mele din Romania. Am venit cu el acasa, am scos ce era si le-am pus pe pat cu gandul sa le aranjez frumos in dulap 15 minute mai tarziu. Dupa mai multe priviri disperate aruncate mormanului de haine am decis ca cel mai bine e sa il iau cu bratul si sa il indes in dulap pana la o data ulterioara. Mama ma va recunoaste sigur in aceasta actiune! Zis si facut! Pacat ca am cele doua rafturi de sus din dulap si nu am putut folosi piciorul ca sa le „asez”.

Ieri seara mi-am facut curaj, am scos tot din dulap si am purces la aranjarea lucrurilor intr-o maniera obsesiva, pe categorii. Bineinteles ca nu a durat foarte mult, fapt ce m-a facut sa realizez din nou ca imi ia mai mult timp sa ma plang ca trebuie sa fac ceva decat sa actionez efectiv.

Socant a fost cand am vazut ce mormanel imi ramane pentru calcat. Mai ca imi vine sa ii dau cuiva 20 de euro sa faca asta. As fi aranjata pentru toata luna... Hm! O sa mai astept putin. Pana una, alta, azi chiar trebuie sa calc! Stiu, e duminica! Mi-am luat pauza ieri...

Chiar am multe haine... Si inca mai am si in Romania! Mr. G chiar m-a intrebat daca nu ar fi cazul sa deschidem un magazin. Si unde mai pui ca la plecarea din Vaslui am mai scapt de o mare parte din lucruri... Atunci oare de ce suspinam ieri prin magazine?! Mai ales la Esprit si Beneton am avut dificultati in a-mi pastra mintea limpede. Bine ca nu am bani pe card!

Cred ca am o problema. O sa caut un psiholog. Stiti pe cineva?

Pana rezolv problema, sa va spun care ar fi cadoul ideal de Craciun: vreo 700 de euro care sa imi fie dati special pentru shopping. Adica sa stiu ca doar la asta ii pot folosi. Mda, cred ca o sa mai astept pana la anul si o sa imi fac singura acest cadou. De ziua mea vreau un telefon care inca nu a aprut pe piata, deci o sa coste cam 500 de euro.

Sunt dusa cu pluta! Stiu! Nu va obositi sa imi mai semnalati acest lucru! Oricum, probabil doamnele si domnisoarele o sa imi inteleaga zbuciumul.

One fine day/Poze cu orasul

M-am trezit azi dimineata si am constatat ca afara e frumos. Adica soare si o atmosfera care te imbie la plimbare. Asa ca, pe la 10.30, mi-am luat picioarele la spinare si am plecat de acasa cu doua obiective clare in minte: sa invat drumul cel mai scurt intre Grand Place si casa noastra si sa fac poze prin oras. Ambele obiective au fost realizate, iar excursia mea a durat cam 3 ore si jumatate, din care cea mai mare parte pe jos.
Sa incepem cu pozele.
Grand Place - piata centrala a orasului, obiectivul turistic cel mai aglomerat. Cladirile sunt construite undeva prin 1700. Si inca arata extraordinar si sunt complet utilizabile/utilizate. Cafenelele sunt mereu populate, oamenii preferand sa stea afara daca e cat de cat vreme buna. Azi incepusera sa instaleze bradul de Craciun. Abia astept!

Ce urmeaza mai jos e o forma de arta moderna pe care am descoperit-o pe una din strazi. Mie imi place, mi s-a parut foarte invioratoare (exista cuvantul?!) pentru oras.

Asa, urmeaza Manneken Piss. Adica baietelul pisacios. Cand l-am vazut prima data am intrebat foarte contrariata "ce-i asta?". La fel si multi dintre cunoscutii mei. Ei, statuia asta miniaturala e imbracata din cand in cand in costumul vreunei tari, in prezervativ (de ziua luptei contra HIV/SIDA) etc. si atrage o multime de turisti. Azi era imbracat in ceva, dar nu stiu in ce. Turistii erau omniprezenti...

 Continuam cu unul din multele monumente arhitecturale din Bruxelles, o catedrala. Ador catedralele catolice de genul asta. Si parcul de langa ea e foarte frumos.

Am continuat cu Parcul Elisabeth. In capatul opus fata de cel in care am facut fotografia e tot o constructie religioasa impunatoare.

Urmatoarele puncte pe lista mea au fost Turnurile Japonez si Chinezesc aflate pe domeniul regal. Pozele vorbesc de la sine.

Siiiiii..... ta ra ta tam..... doamnelor si domnilor, stimati cititori: Atomium!!! Adica o reproducere imensa a unei molecule de Fier, construit pe la 1950 (ce faceau unii atunci!). In bile sunt tot felul de expozitii si o cafenea, iar tunelurile care le leaga sunt circulabile. Scarile sunt foarte abrupte.

Concluzia zilei: imi place orasul asta de mor!!! Mai sunt multe alte locuri faine in care nu am ajuns sa fac poze, dar sunt pe lista. Mai multe poze (aceleasi locuri, dar si din alte unghiuri) pe Facebook...

P.S. Era sa uit! La paradisul femeilor si cosmarul barbatilor: o strada plina cu magazine!!!

Si... Ce fac unii cu "vechiturile" lor - muzeu sub (nu am gresit adverbul de loc!) centrul orasului!!!

Oameni si oameni/Povesti si povesti

Teoretic, in Bruxelles avem niste cunostinte care, prin extensia unor relatii, ne sunt cam rude. Bine, ne erau... Povestea e complicata si putin cam „de familie” ca sa fie expusa aici.

Ceea ce pot sa spun e ca, din cauza faptului ca persoana care constituia legatura dintre noi a inceput sa se comporte putin ciudat (de exemplu, nu vrea sa mai auda de noi, motivele le stie doar ea!), cunostintele din Bruxelles au adoptat acelasi comportament. Si iaca asa, sunt aici de aproape 2 luni si nu i-am vazut la fata. Constient, ca in rest poate am trecut de nenumarate ori pe langa ei pe strada.

Cu doamna am vorbit la telefon de vreo 2 ori. Prima data eram in Romania si am cerut detalii despre viata din Belgia. Concluzia desprinsa din expunerea ei – ca se chinuie de 7 ani de cand e aici sa isi gaseasca un job cu contract, in conditiile in care are o facultate destul de buna facuta in Romania si vorbeste franceza fluent. In ciuda chinurilor sale, a ramas la statutul de independent si la munci „de jos” (catering si curatenie). Astea sunt cat de cat cuvintele ei. Dar trebuie mentionat ca din activitatile pe care le intreprinde traieste bine.

Concluzia mea dupa 2 luni: majoritatea oamenilor aici lucreaza cu statut de independent, chiar si unii belgieni, in caliatet de consultanti, deci doamna nu cunoaste prea bine piata muncii. Apoi, nu stiu unde a cautat ea, ca eu nu m-am chinuit 7 ani. Nu zic ca am rupt pisica in doua, dar trebuie sa incepi de undeva. Plus ca, poate ar fi fost indicat sa mai faca si niste studii complementare pe aici ca sa o ajute sa isi gaseasca altceva de munca. Poate si putina neerlandeza! Asta in cazul in care chiar vrea sa faca altceva.

A doua convorbire telefonica cu doamna in cauza a avut loc la vreo cateva zile dupa ce am ajuns eu aici. Sora domniei sale (pe care o cunosc din Romania destul de bine) trebuia sa vina in Bruxelles si mi s-a confesat ca se teme ca nu o sa stie sa ajunga de la aeroport la casa rudelor, mai ales ca acestea erau la munca. M-am oferit voluntar sa o astept la aeroport si sa ii fiu ghid. Oricum, ramasese sa dea macar un telefon sa ne vedem. Cum dupa 3 zile de la data presupusei ajungeri nu am primit niciun semn de viata, mi-am luat inima in dinti si am sunat la rezidenta bruxelleza. Am dat de doamna care nu vrea sa mai vorbeasca cu mine si am avut o conversatie de parca vorbeam cu robotul telefonic. Plus ca voce mai inghetata si inexpresiva nu am mai auzit de mult! Asa ca, nu o sa mai sun niciodata.

Doamna in cauza mi-a mai spus si ca e foarte complicat sa iti faci actele, ca trebuie sa mergi in nu stiu cate locuri. Ghici, ce?! Nu e adevarat! Sau, oricum, nu mai e asa. In rest, trebuie sa recunosc, ca detaliile pe care mi le-a dat despre costul chiriei au fost realiste.

Concluzii finale: fiecare poveste legata de plecatul in strainatate e unica. Reusita tine foarte mult de calitatile personale si de cat de tare iti doresti. Iar la inceput chiar nu e usor!

Bruxelles e un oras mic, am experimentat deja. Asa ca intr-o zi o sa ma intalnesc si cu ei... Ramane de vazut in ce conditii.

Noutati in viata mea

Cu liniuta, ca de obicei!

-          Cont de Skype – prea putin ultilizat pana acum, dar cine stie...

-          O activitate mai intensa pe Facebook – nu stiu ce m-a apucat, dar mi-am actualizat profilul si am inceput sa trimit mesaje la oameni pe care nu i-am vazut/auzit de multa vreme. Daca aveti cont, intrati si dati add.

-          Cont pe Linkedin (baza de date cu cv-uri) – asta e in interes profesional, dar tot e o noutate.

Concluzia: am inceput sa ma preocup mai mult de retelele de socializare. Cred ca ma globalizez si eu!!!

P.S. Promit ca in week-end o sa postez despre noul meu job! Asa ca, tineti aproape.

Sunt legalista!!!

Adica, oficial, muncesc, locuiesc si, implicit, exist in Belgia. Bineinteles ca sunt tot un numar!!! Numerele astea o sa ne transforme incet, incet in robotei...

Dar sa o luam cu inceputul. Adica cu ce a urmat dupa ce am fost intrebata daca vreau jobul.

Stiam ca joi e zi libera pe aici, asa ca nu m-am agitat. Dar vineri am inceput sa sun. Bineinteles ca nu am dat de nimeni de dimineata, abia dupa-amiaza am gasit-o pe Nadia Codreanu cu care am stabilit o intalnire pe Skype pentru a doua zi in vederea discutarii detaliilor. Cu aceasta ocazie mi-am facut si cont de Skype!

Partea intai – actele de independent

Luni dimineata m-am dus la noul meu loc de munca si am intrebat daca o sa mi se faca un contract, act ce ar facilita foarte mult indeplinirea restului de formalitati... Bineinteles ca mi s-a facut un contract (e asa frumusel!) cu antet, stampile si semnaturi. Am sunat-o pe Nadia Codreanu (daca ajungeti pe aici si aveti nevoie de acte, va recomand sa o contactati) si am stabilit sa ne intalnim direct pentru ca la Partena (agentia care urma sa se ocupe de facerea actelor) nu a reusit sa obtina o intalnire prin telefon.

Pe la 12.00 a inceput micul cosmar cu autorizarea... M-am intalnit cu Nadia si am mers la Partena unde erau fooooooorteeeee multi oameni (nu mi s-a stricat tastatura!). Bineinteles ca atunci nu se putea face nimic si am fost reprogramata (adica pusa pe lista de asteptare peste randul altora) la 13.30. In timpul asta am mai vorbit cu Nadia una-alta si am incercat sa imi fac un abonament pe liniile de transport. Si acolo era aglomeratie si, pana sa imi vina randul, a trebuit sa fug la Partena. Dar, in drum spre iesire, am mai luat un bon de ordine in speranta ca pana o sa imi vina urmatorul rand o sa termin cu actele.

Deci, am ajuns la Partena unde a trebuit sa ii explic domnului care s-a ocupat de actele mele ca vreau sa imi treaca ca si obiecte de activitate si curatenia, gradinaritul etc. nu doar pe cele de birou si consultanta. Aici trebuie sa precizez ca Nadia mi-a spus ca multi romani cu studii superioare care isi fac acte de independent prefera sa nu scrie activitatile „de jos” pentru ca simt ca le scade prestigiul. Interesant! Parca s-ar fi nascut cu diploma in mana!

In timp ce tipul se ocupa de completarea dosarului meu, m-am dus la posta sa platesc taxele. Alta coada!!! Parca toti bruxellezii ar fi avut treaba unde aveam si eu. La posta am vazut si niste specimene interesante: un tip de maxim 25 de ani care parea drogat/bolnav psihic si care avea un fel de matreata pe care nu pot sa o descriu ca mi se face rau, doi boschetari si mai jegosi care dormeau pe podea...

Am reusit sa platesc si m-am intors la agentie. Gata cu inregistrarea ca si independent (un fel de persoana fizica autorizata)! Mai trebuia doar sa comunic un numar de cont bancar ca sa imi dea si numarul de platitor de TVA.

Apropo de acest numar, Nadia m-a sfatuit sa platesc un comision de 50 de euro si sa deleg tot agentia sa se ocupe de obtinerea lui. Daca m-as fi ocupat eu, nu ar fi costat nimic dar existau mari sanse sa nu il obtin. Cauza: multi romani care au venit pe aici si au facut invarteli. Cinste lor! Altceva nu pot sa spun...

In total, actele de independent m-au costat 127 euro.

Odata cu aceste acte, am si asigurare medicala si sociala. Cea medicala e valabila in deplinatatea facultatilor sale abia peste 3 luni, pana atunci doar pentru urgente. Sincer, sper sa nu o folosesc niciodata.  

Si cand am ajuns iar la sediul STIB (societatea de transport in comun de aici) tocmai imi venea randul. Asa ca am si abonament!

Partea a doua – Maison Communale, adica Primaria

Marti dupa-amiaza, pe la 17.00, am ajuns la locul faptei ca sa imi declar rezidenta, inarmata cu actele de independent. Am asteptat o vreme, dar nu foarte mult, am fost preluata de un functionar care mi-a facut o parte din formalitati. Cealalta parte, cand vin cu documentul cu numarul de independent (care mi-a parvenit pe mail si l-am prezentat listat) stampilat de agentia care mi-a facut actele. Mda!

Am primit o hartie in care scrie ca am fost la ei si mi se atribuie un Numar National. Yeeee! Sunt un numar in Belgia!

Acum trebuie sa astept sa ma viziteze Politia ca sa se asigure ca traiesc aici si nu pe strada, apoi ma duc iar la Primarie, inclusiv cu documentele stampilate, si imi cer buletin de Belgia. Abia astept! O sa pot sa ma plimb cu el in toata Europa, chiar si in tarile scandinave care nu sunt membre UE. Sper...

Amuzant este ca mi s-a spus ca in Belgia eu nu sunt casatorita. Pentru a mi se recunoaste casatoria, trebuie sa aduc certificatul roz si pe cel de nastere, apostilate, pentru a fi consemnate si aici. Nu am inteles faza cu apostila... Doar sunt format european si sunt emise intr-o tara din UE!

Partea a treia – contul la banca

Inspiratia divina, sau de orice fel o fi ea, m-a facut luni sa intru pe internet si sa imi fac o programare la agentia ING de peste drum de casa mea pentru miercuri dimineata. Asa ca, miercuri ma prezint cu un teanc de documente (contract de munca, actul de la Primarie si autorizarea ca si independent) la banca, ca doar aveam programare la 9.00. Inca mai sunt naiva si cred ca in Belgia programarile se respecta. Bineinteles ca nu am fost luata in primire decat pe la 9.45!!!

Dupa ce functionarul foarte relaxat imi scrie in toate actele ca sunt nascuta pe 20/01/1900 (vorba amicului AX: areti foarte bine pentru cineva in varsta de 110 ani!!!) si imi spune ca numarul national nu e valabil, probabil e provizoriu (pai daca a gresit data nasterii!!!), imi face contul. Oau! Am cont in Belgia!

Omul incepe sa imi explice ce alte produse poate sa imi ofere banca si eu ii spun ca o sa imi contactez contabilul! Ce gluma buna! Sunt propriul meu contabil... Apoi insista sa imi dea un card provizoriu, poate am nevoie de el pana vine cardul meu, peste vreo 10 zile. Bine, fie, numai sa scap de tine!

Primesc si cardul provizoriu si ii activez si noul PIN. De asemenea, mi se activeaza si Home Banking. Pacat ca nu am niciun ban in cont! Dar o sa vina... Si atunci sa te tii shopping! Dupa ce intregim familia, dupa ce platim datoriile, dupa...  

Dupa ce termin cu banca, imi spun ca, daca tot o sa ajung in centru (nu ca as fi departe...) ca sa iau tram-ul inspre munca, pot sa incerc sa stampilez si actele ca sa nu mai pierd o noua zi. Bineinteles ca la Partena era din nou coada... Dar, ca un roman autentic ce sunt, ma duc direct la nenea care mi-a facut dosarul (era liber) ii zambesc si il rog sa imi stampileze actele. Cu ocazia asta, i-am dat si numarul de cont.

Si uite asa am devenit un belgian in devenire.

Statutul de independent de aici e cel mai prost, dar e mai bun decat cel de bugetar din Romania. Adica, pentru statutul de aici o sa ai cea mai mica pensie (vreo 700 de euro pe luna) si impozite mari (in functie de venit, ajung pana la 45%), dar ai acces la sistemul sanitar si la multe alte lucruri. Plus ca, inca, o pensie de 700 de euro nu mi se pare chiar atat de mica. Cu doua, deja traiesti binisor.

In cursul facerii, am concluzionat ca lui Mr. G o sa-i fie foarte usor cand o sa vina. Asta daca ma duc cu certificatul de casatorie la Primarie ca sa il declar oficial ca si sot!  Ideea e ca e suficient sa se duca si sa spuna ca e sotul doamnei X, care are deja acte aici, si primeste buletin. Plus ca pot sa il trec pe asigurarea mea de sanatate si 3 luni are dreptul sa munceasca pe permisul meu de independent fara sa plateasca taxe. Si sa mai spuneti ca viata barbatilor nu e mai usoara decat a femeilor!!!

Pana ma duc sa ma asigur ca sunt oficial maritata in Belgia, pot sa imi fac de cap. Doar sunt celibatara!!! Asa ca acum ma duc sa analizez oportunitatile...

Pozne cu mine

Ce face omul de plictiseala!!! Isi face poze singur... Iata rezultatele!
Sunt si pe Facebook...