O sa punctez, cu liniuta, ca sa fim organizati, cateva din lucrurile constatate apropo de viata de zi cu zi in capitala belgiana.
- Chestia cu igiena e ceva relativ. Adica, intr-un bar situat langa Comisia Europeana (deci intr-o zona foarte buna!), ospatarul lua cu mana gheata si o punea in paharele de suc. Aceeasi situatie am constat-o si in alte locatii. Dar, nimeni nu pare deranjat!
- Daca sunteti revoltati de faptul ca in Romania nu toate preturile sunt afisate, sa veniti in Belgia sa vedeti cum e! Magazinele apartinand marilor retele le afiseaza, dar cele de cartier vezi sa nu! Aici mai fac exceptie magazinele turcilor, care chiar au pretul pe fiecare produs. In macelarii aceeasi situatie...
- Apropo de macelarii: gasesti orice fel de produse din carne, inclusiv parizer productie proprie. Nu am incercat pentru ca inca il asociez cu retetele din Romania. Dar puii rotisati care se vand in aceste locuri sunt divini!
- Exista oameni politicosi si oameni mai putin politicosi. In prima categorie intra cei care te saluta in lift, in magazin etc. chiar daca nu te cunosc. In a doua categorie intra cei imbracati la costum care isi cauta creierii prin nas. E drept am vazut doar unul, dar m-a marcat!
- Ikea: idem si la fel cu cel din Romania, preturile cred ca identice. Oricum, aici doar daca vrei mobila ieftina te duci acolo. Si cei care mananca in restaurantul aferent chiar vin la cumparaturi, nu au scapat cu fuga din birourile din zona Baneasa!
- Apropo de mobila: daca inchiriezi un apartament nemobilat si il umpli tu, la plecare nu prea iti vine sa trambalezi totul, deci abandonezi mobila in apartament pur si simplu. Vreau si eu un cadou ca asta! (Nu va ganditi ca oamenii fac mobila praf pe aici si din aceasta cauza o doneaza! Stau prea putin pe acasa ca sa ajunga la astfel de rezultate.)
- Si tot apropo de mobila: daca v-au induiosat pozele cu paturile noastre si dulapul improvizat, e timpul sa va stergeti lacrimile! Aici esti boem daca locuiesti in astfel de conditii! Un tanar italian, Luca, pe care il tenteaza sa cumpere flatul dupa ce ne mutam noi, ne intreba foarte serios daca paturile (care paturi?!) si restul mobilei (care mobila?!) raman pentru ca ar avea nevoie. Da, trebuie sa invat sa gandesc european!
- Un oras multicultural, intr-adevar! Si unde mai pui ca e plin de vorbitori de limba romana! Dar daca i-ati vedea pe multi dintre ei! Iti pazesti buzunarele cand treci pe langa ei... (Nu exagerez!). Bine ca ii vezi/auzi de departe.
- Apropo de buzunare: eu mi le pazasc pe ale mele de parca as cara aur. De fapt, car doar un telefon de vreo 200 de euro si incep sa constat ca nu i-ar trebui nimanui deoarece si cei mai comuni oameni de pe aici au telefoane mai „tari”. Deci, cred ca trebuie sa ma relaxez. Oricum, telefonul a fost de ajutor in localizarea unor adrese (noroc cu LAN-uri neparolate!) si in efectuarea pozelor postate. Asa ca, pe aceasta cale vreau sa-i multumesc lui Mr. G pentru ca a insistat sa il iau la mine, mamei mele pentru ca m-a trimis la facultate... A, nu am castigat Oscarul pentru interpretare! La naiba! (ca sa il plagiez pe Solcanu).
- Daca un aparat electronic/electrocasnic nu mai functioneaza, ori il duci la reparat, ori il arunci. Fara sa te uiti tu ce are. Spre exemplu, daca imprimanta nu mai listeaza, nu te gandesti ca ar putea fi de la cartusele putin uscate si sa purcezi in a le schimba, ci o duci la service. Sau o arunci!
- Apropo de imprimante/listat/copy center: ca sa iti introduca stick-ul in calculator, te taxeaza 6 euro, chiar daca nu listeaza nimic de pe el. Deci, imprimantele personale chiar devin consumabile aici.
Si cam gata, ca cu atatia de „apropo” ajungem la Apropo TV.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu