Bilant de prima luna

Ma gandesc ca prima luna petrecuta in Bruxelles in cautarea unui job international merita o postare speciala gen bilant. Asa ca, in stilu-mi caracteristic (organizat si analitic!), o sa insir principalele realizari si constatari.

-          Oras relaxat, oamenii la fel. In traducere libera, lucrurile se misca mai incet aici. Daca iti cauti de munca, trebuie sa te inarmezi cu rabdare!

-          De munca se gaseste, chiar si la negru. Dar, grabiti-va ca se umple de romani.

-          Bilant financiar: 30 de ore de munca remunerate cu 280 de euro. Nu-i rau! In rest, ma intretine A.

-          Sunt mai relaxata, arat mai fresh (ar trebui sa imi pun si o poza pe blog!) si ma simt din nou creativa. Un mare plus!!!

-          Mi-am imbunatatit parerea despre mine, mai ales in ceea ce priveste dexteritatea. Adica am talent la carat tavi cu pahare! Plus, mana stanga poate fi folosita la fel de bine ca si dreapta. Si mi-am dat seama ca o perioada chiar merge un astfel de job.

-          Am ajutat un alt roman (ne)fericit sa faca primii pasi in Bruxelles, speram sa nu se rataceasca.

-          M-am apucat de invatat olandeza. Nu va strambati, seamana foarte bine cu engleza. Atat de bine, ca exista cuvinte identice.

-          Mi-am dat seama ca vechile obiceiuri nu se pierd. Adica atunci cand intalnesc o persoana noua zambesc, fac conversatie, stabilesc intalniri si incerc sa aflu cat mai multe despre locul in care lucreaza. Prietenii stiu de ce!

-          Sa nu uitam sa mentionam si interviul maret la care am participat. E si asta o experienta pozitiva.
-          Am dat o fuga si pana in Olanda.

In concluzie, nu imi pare rau de decizia luata, ma simt bine si pana acum totul a fost OK.

Special pentru persoanele de sex feminin care citesc blogul

Dragele mele, Bruxelles e un oras propice pentru a slabi. Parerea mea! Nu de alta, dar eu am reusit. Cauzele: nu mai mananc de nervi sau de plictiseala si mananc mai sanatos! Drept consecinta, am pierdut cam o marime inspre doua la pantaloni. Asa ca, va invit aici.

Va mai invit aici ca sa vedeti fauna multi-culturala de sex masculin care bantuie pe strazile minunatului oras Bruxelles. Printre aceste specimene ii includem pe colegii de apartament al lui MC si pe unii din colegii mei de munca la negru.

Un alt aspect pozitiv al acestui oras e faptul ca nimanui nu pare sa ii pese cu ce te imbraci. Adica timpul pierdut in fata oglinzii se reduce semnificativ. Bine, aici le excludem pe romancele gen A din Constanta care a aparut intr-un bar (unde toata lumea era imbracata casual) cu o tinuta demna de o receptie intepata.

Cand o sa mai gasesc ceva pentru voi, o sa va anunt.

Completare inspirata de o postare de pe un blog pe care il urmaresc:
Bruxelles nu e orasul potrivit pentru a purta tocuri! Nu de alta, dar trotuarele sunt pavate cu piatra cubica.

De marti si pana azi (duminica)...

Da, stiu, a trecut cam mult. Mea culpa! Sper sa imi amintesc toate detaliile interesante!

Sa incepem...

Marti, incepand cu ora 14.30, am fost la munca. De fapt, la ora mentionata ne-am reunit in fata unei statii de metrou situata la una din extremitatile Bruxellului. Locul de munca: primul supermarket bio deschis de reteaua Colruyt in Belgia, magazin situat la intrarea in Leuven.

Ne imbarcam in masini, 2 ale unor colegi muncitori si dubita patronului. Eu nimeresc intr-un Audi break condus de un marocan cu origini in Casablanca, dar nascut in Belgia, pe numele sau Aladin. In fata, un alt arab, Hassan sau Hussein, nu mai stiu exact... Eu la mijloc in spate, in dreapta si in stanga mea cate un coleg de origine africana (adica negrii, dar nu vreau sa sune urat!).

Dupa vreo 15 minute de mers ma lovesc 2 constatari. Prima, neam de neamul meu nu a mers intr-o masina cu 2 arabi si 2 africani. Oau! A doua: pe tinerii astia smecherasi care vorbesc franceza strazii nu ii inteleg!!! Pai, ei rostesc cuvintele fara articol, fara final si le mai si balmajesc!

Bineinteles ca ne ratacim putin si ajungem prin mijlocul unui satuc pitoresc. Aici trebuie sa precizez ca satele lor au drumuri astfaltate si casele sunt aproape la fel. Gasim si noi calea cea dreapta si supermarketul bio si ne apucam de munca.

Cu aceasta ocazie, am invatat cum sa servesc bauturile direct din sticla. Tot cu aceasta ocazie, 2 colegi au incercat sa ma invete sa deschid sticlele de vin spumant fara sa faca poc si fara sa dau pe jos. Ei, ce sa vezi?! Fiecare din ei a reusit, in cadrul demonstratiei, sa faca exact ce nu trebuie sa faci. Asa ca am renuntat la idee.

Cam asta e mai interesant de marti. A, am ajuns acasa pe la ora 23.00

Miercuri am luat-o de la capat, numai ca de la ora 15.30 pana la 21.30. Constatarile zilei: flamanzii beau muuult si eu pot sa car o tava plina ochi cu pahare!
Realizarile negative ale zilei au fost 2 taieturi adanci si o zgarietura urata. Taieturile au fost provocate de un pahar agresiv care s-a spart in mana mea (primul si ultimul din cele vreo 500 pe care le-am spalat si sters!) si s-a infipt bine in degetul aratator. Zgarietura mi-a facut-o o etajera metalica, obiect care tinea prizoniere niste manusi deunica folosinta pe care le vroiam eu. In consecinta, mana mea dreapta arata de parca ar fi facut razboiul! 

Pentru cele doua zile de munca „istovitoare” am primit vreo 130 de euro. Rau tare! J Plus ca patronul m-a intrebat daca pot sa lucrez si vineri. Hmm, bineinteles ca pot!

Joi am fost sa fac curat intr-un apartament gol care trebuia predat proprietarului. Nu imi plangeti de mila, ca nu e cazul! Pentru 3,5 ore de munca am primit 40 de euro si o discutie intelectuala cu fostul locatar. Asa ca, a meritat.

Vineri, hai la Zaventem ca sa mai participam la o mica receptie. De data asta, angajatii extra (pe langa cei 2 patroni si angajatul permanent) au fost 2: eu si Aladin. Chiar i-am explicat tipului ca, pana sa il intalnesc pe el, singurul Aladin pe care il stiam eu era cel din „1001 de nopti”. A fost amuzant, mai ales ca Aladin m-a invatat si niste cuvinte in neerlandeza! Hurey! Dupa receptie, am trecut un pic si prin bucataria patronului si am terminat pe la 16.30. Inca 60 de euro la colectie!!! A, si cu aceasta ocazie am mancat salata de cus-cus si creveti.

Si dupa asa o zi istovitoare (a se simti nota ironica), am iesit putin si in oras cu niste francezi autentici, de la mama lor din Paris. Si incercau ei sa imi explice ca Parisul e buricul lumii. Hmmm! Trebuie vazut. Oricum, experienta interesanta pentru ca am vorbit franceza autentica. Bine, ca sa fim rigurosi, ei au vorbit limba autentica, iar eu m-am balbait neaos romaneste.

Sambata a fost o zi mare! MC si-a gasit coliba lui!!! Aproape de noi, ce-i drept, dar am scapat de el! Ha ha ha! Glumesc! Bineinteles ca ne pare rau dupa el, ca mai facea si el de mancare... Domnul mentionat va locui in acelasi apartament cu un bulgar, P, si un spaniol, F. „Telectuali” tineri, aratosi, veniti in scop lucrativ la Bruxelles.

Iar sambata seara am petrecut-o ca pensionarii: in casa posesoarei catelului caruia i-am dedicat o postare, persoana plecata in Franta sa isi viziteze sora, si care a lasat-o pe A baby-sitter la cele 2 pisici. Si cum A ne-a facut un tur, cu ajutorul camerei web, la barul proprietarilor am decis ca ora 23.00 este foarte potrivita pentru a face o plimbare de 30 de minute pana acolo pentru a degusta niste bauturi. Asa ca ne-am petrecut vreo 2 ore pe canapea uitandu-ne la televizor si hlizindu-ne la filme proaste (Snakeman).

Azi am reusit sa il evacuam pe MC si asteptam sa vedem ce ne rezerva seara. Nu de alta, dar maine lumea e libera aici, deci azi e un fel de sambata!

Dar, cea mai importanta realizare a saptamanii este revenirea luminii in tot apartamentul. Nu de alta, dar joi am ramas fara lumina de tot, numai cu 2 prize functionale. Asa ca, acum suntem cu totii fericiti! Pentru asta ii multumim lui George.

Comparatii

Pe la sfarsitul lui august, in Romania, ma chinuiam de zor sa trimit un plic in Olanda. Incercarea, reusita pana la urma, s-a soldat cu 40 de minute de nervi, timp in care functionarele de la Posta ma pasau de la una la alta si eu incercam sa imi pastrez calmul. Oricum, la final eu eram vinovata ca nu stiam ce vreau. Pe bune?! Mai clar de „vreau sa trimit plicul asta la Haga, in Olanda” cum as putea sa ma exprim?! Si unde mai pui ca doamna de la ghiseu era sa il expedieze in Noua Zeelanda pentru ca scria The Netherlands pe plic. A trecut...

Azi, pornesc inarmata cu rabdare la posta de la parterul cladirii in care locuiesc ca sa trimit un alt plic in acelasi loc. Pregatita psihic ma prezint la ghiseu cu gandul ca iar trebuie sa completez nu stiu cate formulare si sa dau numeroase explicatii. Dar, toata chestia a durat 2 minute, incluzand aici timpul alocat tiparirii chitantei si platii.

Concluzionand, in timpul pe care l-as fi petrecut in Romania chinuindu-ma sa expediez un plic, aici am reusit sa fac asta, sa scriu aceasta poastare si cred ca imi permit sa beau si o cafea.

Asta e un aspect pozitiv.

Un aspect negativ e legat de serviciile de Internet. Adica prin Bruxelles nu exista fibra optica. Toate conexiunile sunt dial-up. Plus ca din momentul in care faci contractul dureaza vreo 15 zile pana ai efectiv conexiune. Deci, RDS-ul merge muuult mai bine, sa nu ii mai injurati!

Internetul

A venit !!! La ora 10 A este sunata de un tip care se recomanda a fi tehnicianul Belgacom si care zice ca o sa urce in 5 minute. Yupy! Cand deschidem usa, ce sa vezi?! Tehnicianul era un pusti de vreo 19 ani. Hmmm, oare e nepotul tehnicianului de drept?! Umbla el putin la priza de telefon, ne spune ca se duce sa verififce cablurile (care sunt bine incuiate la etajul 1) si revine. Intr-adevar, in 30 de minute se intoarce. Dupa alte 10 minute ne spune ca linia e activa si putem instala modemul.

Modemul?! Care modem?! Noi ne incapatanam ca nu ne trebuie un asemenea dispozitiv, ca in Romania nu era necesar, si achizitionam un cablu potrivit pe care incercam sa il convingem sa furnizeze internet la un laptop. Dar, internetul a fost deosebit de recalcitrant si nu a vrut. Iar laptopul necooperant mai cerea si un numar de telefon ca sa stanileasca reteaua.

Dupa incercari repetate si esuate de a accesa site-ul furnizorului pentru a lamuri problema, rugam o prietena care vorbeste foarte bine franceza sa sune si sa afle care e problema. Noua ne era teama ca nu o sa intelegem detaliile. Dupa cateva ore vine si raspunsul, deloc placut auzului. Furnizorul a spus ca avem nevoie de un modem, ca ei nu furnizeaza si ca trebuie neaparat sa fie compatibil ADSL 2.

Asta ne aducea in aceeasi situatie ca si ieri – net piratat! Asa ca hai sa cautam un modem. Bineinteles ca nu am gasit decat 2 in 1, adica si cu router inclus. E, il luam asa...

De fericire, A era gata sa treaca prin pereti numai sa ajunga mai repede acasa. Pana la urma reusim sa evitam obiectele dure si ajungem in apartament cu minunatia.

Acum hai sa il instalam. Mai intai analizam care din cele trei dispozitive competente denumite generic laptop poate suporta o asa revolutie tehnica si ajungem la concluzia ca doar unul e potrivit – al meu. De ce?! Pai al lui MC nu are CD-rom, iar al lui A are butonul de on/off pt wireless inactiv.

Buun! Cautam un loc care sa ne asigure acces la curent electric si la priza de Internet si decidem ca holul e cea mai buna varianta. Deci, eu tineam modemul in brate, MC laptopul si A instructiunile si in cam 30 de minute reusim sa il setam si sa stabilim o retea. Si chiar functioneaza! Pacat ca nu o putem parola inca pentru ca mai avem de rezolvat niste mici detalii tehnice.

Deci, trei laptopuri fericite impart acelasi internet.

P.S. Pe aceasta cale, le multumim vecinilor care ne-au tolerat pe retelele lor. Pacat ca habar nu au de existenta blogului... A, noi nu vom tolera intrusi!!!

Noaille

Noaille (se citeste Noai) e un catel, de fapt o ea, tare simpatic. Desi e corcitura de boxer cu dog argentinian si cu niste gene recesive de collie (asta se vede mai ales la ochi) si are o statura impozanta, e foarte blanda si prietenoasa. Bine, nici nu i-am dat ocazia sa devina dura... Si mai si „canta”.

Noaille are si profil pe Facebook, facut de un prieten de familie care o adora. Sau care se plictisea... Nu am aprofundat subiectul.

Plus, Noaille iubeste pisicile! Atat de tare incat imparte si patura cu ele.

Si uite si o poza cu catelul cel dragut.

Week-end la Bruxelles

Mai intai, update la ultimul post. Net-ul nu era nefunctional, doar laptopul meu era putin necooperant. Duminica dimineata l-am pus sa isi reseteze nu stiu ce adaptor si acum functioneaza. Deci, pana la urma, merita sa il arunc pe geam!

Sambata seara am iesit in oras decisi sa ne intoarcem pana la ora 24.00. Totul a inceput promitator cand prima oprire (credeam noi ca si ultima!) a fost intr-o cafenea care drept suporturi de corp uman avea sezlonguri si perne cu bile. Interesant, dar noi eram vreo 10 si statul aproape pe podea cu o masa/cutie destul de inalta intre noi nu incuraja deloc conversatia.

Toate bune si frumoase (chiar ne gandeam ca ajungem devreme acasa) pana cand cineva a sugerat sa mergem intr-un bar unde putem si dansa ca deja erau niste amici acolo si aveam locuri. Hmmm... Aici s-a rupt filmul! Va dati seama ca abia am prins ultimul autobuz de noapte (la ora 2.45)?! Dar a fost misto, recunosc.

Asa a luat si MC contact cu viata de noapte din Bruxelles. Putin socant... Si cu aceasta ocazie am vazut si noi un autobuz full in acest oras. Si galagios.

Deci, din nou, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ! Continuarea o sa confirme.

Duminica, zbirul din mine a decis ca trebuie sa profitam de ziua minunata si sa mergem sa vedem Domeniile Regale si Atomiumul. Doar ca, pana ne moscaim noi, suna o prietena si ne intreaba daca nu vrem sa mergem sa culegem castane. Excursia gratis, asa ca hai! Si uite asa am ajuns sa culegem castane comestibile in curtea unui amic al unui amic al amicei care a sunat, undeva intr-un sat belgian foarte aproape de Bruxelles. Foarte fain! Relaxant. Mai ales ca dupa ce le-am cules am bagat si cateva la cuptor si le-am mancat. Buune!

Cica in Franta castanele se mananca si fierte, si piure, si in multe alte moduri pe care noi in Romania nu le banuim. Asa ca am luat si noi o sacosa acasa ca sa le preparam pentru iarna. Deja facem provizii!!!

Ultima intamplare notabila a week-end-ului are legatura cu jobul meu sporadic de serveuse. Vazand ca domnul CD, cel pentru care am lucrat marti, nu a dat niciun semn de viata, desi a zis ca o sa ma anunte, consum eu ultimul credit si ii trimit un mesaj. Raspunde intr-un final si imi spune ca pentru saptamana viitoare nu mai are nevoie. Poate alta data. Dezamagire!!! Dar mai trimit un mesaj politicos in care ii transmit ca sper sa mai am ocazia sa lucrez pentru el. In 2 ore primesc un alt mesaj de la el in care ma anunta ca totusi mai este un loc si sa ii transmit daca sunt disponibila marti intre 14.30-22.30 si miercuri intre 15.30-21.00 pentru o deplasare la Leuven. Hmmm! Sa imi consult agenda! Bineinteles ca sunt! Deci, ma duc la Leuven! I love this job! Concluzie: putina insistenta nu strica.

Reactiile in apartament au fost diverse! Eu: „Ma duc la Leuven!!!”, A: „Yeee! Saptamana viitoare avem banii de chirie stransi!”, MC: „Cat?! Lux!”.

Si uite asa s-a sfarsit inca un week-end palpitant in Bruxelles!  

Frustrare!

Nu am net!!! Bineinteles, daca voi cititi asta, inseamna ca a venit in cele din urma.

Deci, avand in vedere ca nu am conexiune la Internet, scriu. Si constat ca ar trebui sa imi scurtez unghiile tipic femeiesti pentru ca ma impiedica in acest demers.

Si mai scriu pentru ca, daca nu, incep sa ma manifest si risc sa imi pierd cei doi colegi de camera. Cred ca prefera sa se plimbe plin ploaie decat sa ma vada isterizandu-ma. Dragi cititori de sex masculin, stiu ca nu ma intelegeti...

E frustrant sa nu ai Internet. Mai ales cand tocmai descarcai ultimul episod din Grey’s Anatomy. Si mai ales cand afara e atat de „frumos” incat iti vine sa iti tai venele. E, hai sa nu exageram. Ai de ales: numeri banii sau faci copii. De numarat nu prea avem ce, titularii de contract la facut copii sunt la 2400 km departare, deci... ne umplem si noi timpul.

Si mai frustrant este ca ceilalti doi colocatari au internet. Bineinteles, piratat. De pe aceeasi retea la care incerc sa ma leg si eu. Si eu nu pot!!!

Sa continuam cu divagatiile pe teme date.

Propritarul nostru, Abel, e metis (presupunem noi!) si are un par foarte afro. La fata e aproape caucazian, dar pe aici nu poti baga mana in foc pentru nimic. Ne-a vizitat ieri ca sa vada ce e cu lumina de la baie. Asa am constat si ca e putin sarit de pe fix. Nu de alta, dar dupa ce a dat jos aplica de pe perete s-a gandit sa constate daca trece curent electric prin fire prin atasarea directa a stecherului unui uscator de par direct de cablurile dezizolate... Hmmm, cica electricienii costa scump pe aici. Bineinteles ca nu a rezolvat problema!!! Urma sa vina azi dupa-amiaza (sambata, 23/10/2010) cu un amic posesor de creion de tensiune.

Si ca sa nu dam de banuit ca locuim 3 in garsoniera lui, l-am tinut toata ziulica pe bietul MC (asa-i trebuie, daca a vrut la Bruxelles!) echipat si gata de dat afara pe usa. Asta dupa ce l-am exploatat si l-am scos la cumparaturi si l-am pus sa care vreo 10 kg. Sper sa supravietuiasca.

Proprietarul nu a mai venit, lumina nu a revenit!

Iar noi planuim sa iesim in oras cu aceiasi amici cu care am stat prin baruri pana la 3 noaptea data trecuta. De data asta e o obligatie morala ca ne-au imprumutat salteaua care suporta „trupul suplu de gazela” al lui MC (l-am citat!). Dar, imi promit sa nu mai stau pana la 3. Poate 2.30 e o ora onorabila... Nuuuu, la 12 o sa fiu acasa!

Altceva nu mai imi vine in minte, deci o sa ma mai chinui sa ma leg de un internet ca sa pot sa public asta.

Un nou roman la Bruxelles

Azi am primit un co-locatar (pana isi gaseste locuinta proprie). Roman neaos, scapat cu fuga, dupa cum am mai precizat. Sa ii spunem MC.

Stabilim sa ia o cursa de autobuz de la aeroport si sa ne intalnim la punctul terminus, adica in zona garii Bruxelles Midi. Cum omul nu a fost avertizat in prealabil ca garile de aici sun muuuuult mai mari si mai complexe decat cele din Romania, a decis sa intre in gara si sa ma astepte.

Si acum sa vezi invartit in jurul cozii! Nu de alta, dar gara are vreo 2 nivele si nu stiu cate iesiri pentru fiecare linie din cele 22 pe care le are in total. Si el zicea ca e la iesirea pentru peroanele 7-8 si eu ii spuneam ca si eu sunt acolo... Dupa vreo 25-30 de minute (atat de mare e gara!) reusim sa ne intalnim.

Il duc pe om in „apartamentul regal”, il mineralizam/vitaminizam/hidratam (a se citi „il hranim”) si apoi il scot la plimbare. El zice ca vrea pe jos, eu sunt de acord. Prima tinta: Grote Markt. Si dai, si lupta... De la marele obiectiv, decidem sa vedem si baietelul pisacios (chiar asa il cheama in romana!!!) si mai mergem pe jos putin. Pana la urma, hai sa ne intoarcem, dar oprim pe drum sa bem o cafea. Un pic mai odihnit, MC imi zice ca vrea si in parcul de la Schuman. Hai si acolo... In total, 3-4 ore de mers pe jos, efort care a fost premiat cu un tort. Asta asa, ca sa sarbatorim primul lui zbor cu avionul si aterizarea in Bruxelles.

 O sa incerc sa atasez o harta a mijloacelor de transport in comun, asa ca o sa redau traseul nostru cu numele statiilor de metrou (liniile mai groase din mijlocul hartii): Madou-Rogier-Anneessens-Rogier-Madou-Schuman-Madou. Pe jos!!!

Mda, cum nu pot sa downloadez, am facut o poza cu tel cel competent si o sa o prelucrez putin. Statiile enumerate au cate un X negru pe ele.  

Romantismul la belgieni...

Ieri dimineata (adica joi) se trezeste A si se indreapta curajoasa spre baie. Apasa pe intrerupator si... nimic. Niciun firicel de lumina. Hmmm... Dam jos becurile (spoturi) le analizam indeaproape si concluzionam ca s-au ars. Asa ca, hai sa luam un bec! Cu unul ars in buzunar, caut la supermarket, dar nu aveau. Ma duc la magazinul turcului de peste drum, dar nu avea. In schimb, imi spune unde as putea gasi. Pana la urma iau de coada un bec si ma intorc victorioasa acasa. Punem becul in aplica si... tot nimic! Mai punem si unul din cele vechi, pe ala care nu parea ars si situatia ramane neschimbata. Analizam sigurantele, toate in regula.

Decidem sa lasam treburile asa cum sunt si sa sunam proprietarul care ne spune ca abia sambata poate trece sa faca o analiza integrata.

Pana una, alta, joi am supravietuit. Noi cunoastem bine baia, deci nu ne ratacim. Dar ce ne facem cu noul nostru musafir (o persoana de sex masculin)? Plus ca, doar nu dai omul afara din casa ca sa faci tu dus cu usa deschisa la baie. Nu va ganditi la ce va ganditi de obicei! Va stiu eu bine...

Trebuie sa mentionez ca, in afara de bec, alta sursa de lumina nu este in incapere.

Asa ca, hai sa cautam o lumanare ca sa facem atmosfera. Ehehe, acum incepe aventura. Ce e aia lumanare?! Doar la supermarket am gasit o punga cu 100 de candele mici (stiti si voi cum arata), in rest nimic! Am luat asa, deci avem si vreo 98 de lumanarele pe care sa le punem pe e-Bay, alaturi de scortisoara si ness.

Si, ma intreb, oamenii astia nu au auzit de romantism?! Adica o lumanare, ceva, ca sa faci atmosfera. Daca totusi au si ei astfel de practici, de unde si le cumpara? Nu de alta, dar ca sa ii sugerez lui Mr. G cand o sa vina si el.

La cererea publicului spectator!

Avand in vedere ca mai multi cititori fideli mi-au cerut sa postez mai mult/mai des, o sa incerc sa sa imi scotocesc cele mai intunecate si indepartate cotloane ale mintii ca sa identific subiecte numai bune de ironizat sau doar de expus. Si cum viata unui om nu e chiar atat de interesanta, o sa fac eforturi sa imi exersez „talentul” facand din tantar armasar, adica dezvoltand intamplari comune.

Daaaa... Sa lasam palavrageala si sa trecem la marele subiect al postari: alcatuirea unui CV pentru „serveuse” (adica un fel de ospatar, picolo etc.). Nimic deosebit pana aici. Numai ca trebuie sa precizez (pentru necunoscatori sau, mai bine spus, necunoscuti) ca CV-ul meu oficial include ca domenii de activitate „security and risk management” – asta-i traducerea oficiala si cea mai apropiata a ceea ce am facut eu in Romania - si managementul proiectelor. Plus ca la studii am o facultate, un master si un certificat... Iar poza arata foarte oficial, cu costum, parul prins, totul accesorizat cu o fata foarte office.

Asa ca, intrebare de baraj: cum pot eu sa imi fac un CV pentru serveuse? Dar, daca-i musai, cu placere. Asa ca, experienta profesionala cea mai relevanta a fost redusa la un rand, masterul si certificatul au disparut, competentele lingvistice au sarit peste limba romana (cui ii trebuie in Bruxelles ospatar care sa stie romana?!), iar cele personale s-au redus la „prezenta fizica placuta” si altele de acest gen. A, si a mai rasarit un an de activitate profesionala care zice ca in timpul facultatii am fost serveuse in Bucuresti. Sa nu ma parati!!!

Singura problema care inca nu a fost rezolvata este poza. Cu prima ocazie cu care o sa imbrac „uniforma”, o sa o rog pe A sa imi faca o poza competenta ca sa o pun in CV-ul adaptat.

Oricum, am avut un mic soc cand am vazut ca si pentru serveuse se cere CV! Bine ca nu vroiau si scrisoare de motivatie!

Provocare: cine poate sa faca o varianta competenta de CV si scrisoare de intentie pentru ocuparea unui post de aide menagere (femeie care face curatenie!) castiga un exemplar cu autograf din prima carte pe care o voi scrie vreodata! Tentanta oferta, nu?!

Buuun! Acum ma duc sa recuperez de la aeroport un alt roman scapat cu fuga din tara unde ba creste, ba scade TVA-ul!

Primii bani castigati in Belgia

scuzati calitatea!

O mare realizare: 50 de euro! Da, mai putin decat daca as fi avut ID de rezident, dar asta e! Partea buna e ca o sa repet experienta saptamana viitoare.

Dar, sa povestesc de-a fir a par!

Luni la ora 18:00 ma prezint la locul faptei imbracata regulamentar. Recunosc, adusesem acele haine cu mine pentru interviuri, dar m-au servit cu succes si ca uniforma pentru „serveuse”. Emotii mari, ca nu am mai facut asa ceva niciodata. Desi la marele ”interviu” am afirmat cu tarie ca stiu despre ce e vorba. Dar totul a decurs minunat!

Am muncit pana la 12 noaptea, dar a meritat efortul. Lumea se poarta extraordinar si atata vreme cat iti faci treaba bine iti sunt recunoscatori ca existi. Oricum, nu am mai stat atata in picioare din armata!

Sa incerc sa sistematizez impresiile:

-           „Receptie” in Belgia inseamna altceva decat imaginea pe care o avem noi despre un astfel de eveniment. Adica, nu va asteptati la rochii elegante si costume barbatesti de fitze (am vazut ca asa se scrie mai nou!). Angajatii Comisiei Europene au venit imbracati in ce le-a ramas pe acasa dupa ce au donat la saraci hainele bune. Sau, cel putin, asta a fost impresia mea! Noi, personalul de deservire, am fost cei mai eleganti.

-          Colegii mei au fost foarte diversi... Adica, pana acum 1 luna singurele persoane afro pe care le-am vazut de foarte aproape au fost fotbalistii de la FC Vaslui, dar de vorbit, nu am vorbit cu niciuna. E, luni seara chiar am lucrat indeaproape cu unii si am si trancanit cu ei. Plus cativa arabi. Deci, diversitatea culturala e chiar mare. A, ideiile alea ca fiecare rasa umana are mirosul prorpiu sunt nefondate. Nu am simtit nimic deosebit. Si, credeti-ma, nasul meu e foarte bun.

Tot la punctul asta trebuie sa mentionez ca am avut si un coleg roman.

-          Si tot despre colegi: nu eram singura care nu mai facuse asa ceva niciodata. Dar, dintre cei din aceasta categorie, m-am descurcat cel mai bine. Dovada: ma duc si la urmatoarea receptie, saptamana viitoare. Ceilalti, nu.

Observatie personala: chiar daca nu stii sa faci un lucru, prefa-te macar interesat. Daca mai esti si dezinteresat, fii sigur ca nu o sa lasi o impresie pozitiva!

-          Mancarea cred ca a fost buna, dar nu am gustat-o ca nu am avut timp. Oricum, a ramas foarte multa pentru ca nu s-au prezentat toti cei 400 de invitati.

-          Patronul chiar lucreaza cot la cot cu angajatul. Si nu tipa. Si nu latra „ordine”. Din contra. Filosofia este: angajat fericit = eveniment reusit.

-          Aici chiar se recicleaza totul, sau mare parte. Sefii chiar au insistat ca toate resturile (sticle, farfurii de unica folosinta, etc.) sa fie corect ambalate pentru a fi aruncate, adica in sacii de culori corespunzatoare.

-          Spectacolul de circ nu am apucat sa il vad, dar am recuperat ieri seara cand A si cu mine am fost invitate de niste amici (aceeasi cu excursia in Olanda). Circ modern, fara animale (mai bine!), dar foarte distractiv.

Deci, per ansamblu, chiar m-a incantat experienta. Plus ca m-a facut sa cochetez foarte serios cu ideea de a-mi face permis de munca pentru a incerca treaba asta pentru vreo cateva luni. Mai cuget, ca abia am 3 saptamani de cand am ajuns aici.  

P.S. Nu am spart nimic, surprinzator!!! Am invatat cum se sterg paharele la bar dupa ce se spala si m-am conversat in franceza.

E nebun!!! Sa cheme cineva Politia!

Sa va explic: daca vrei sa faci baby-sitting, aide menagere(facut curat+calcat) sau orice alta munca mica la negru, te apuci si iti compui un anunt frumusel si il postezi pe site-urile de mica publicitate locale.

Buun! Urmez exemplul lui A si ma laud bine, imi fac doua anunturi si le dau drumul pe web. Acum urmeaza partea amuzanta – raspunsurile.

In ordinea numerelor de pe tricou:

- un tip care pe langa facut curat vroia si un masaj, cu amendamentatul ca vroia sa si puna mana pe maseuza (zicea ca si la salon asa face!);

- doua tipe care ma invitau la o petrecere privata unde „puteai sau nu sa folosesti prezervativul” (am citat!);

- o tipa cu un mesaj vag care imi zicea ca nu e din Bruxelles, ca e serioasa si ca daca eu nu sunt sa nu ii raspund (?!);

- un tip care zicea ca e „naturist” (umbla in costumul lui Adam!) si care imi promitea ca, daca ma duc sa ii fac menajul, nu o sa ma atinga.

Ok! What is wrong?! A a pus exact aceleasi anunturi si, credeti-ma, nu a primit aceleasi raspunsuri. Am reverificat si nu am gresit cuvinte, adica sigur nu am scris altceva. Plus, ca nu am pus nici poza!!! Nu mai inteleg nimic...

Oricum, nu am raspuns niciunei „invitatii” si, recunosc, asa la stadiul de mesaje, e chiar amuzant.

Dar, oare, daca postam un mesaj in care ziceam ceva de genul „Fost spion, antrenat in lupte de gherila, va propun servicii de aide menagere si baby-sitter”, ce raspunsuri primeam?!

Olanda – prima impresie

Sambata, 16/10/2010, am avut primul contact cu Olanda. Foarte frumos! Prima impresie? Imi place mai mult decat Belgia. De ce? E mai organizata, mai aproape de mintea mea.

Dar, sa incepem cu inceputul. Sambata dupa-amiaza suna amicii din Bruxelles si intreaba pe un ton foarte natural: „Nu vreti sa mergeti pana in Olanda, ca noi vrem sa cumparam niste „iarba”?”. Adica, vrei calule ovaz?! Normal ca vrem!

Asa ca, hop in masina si pe aici ti-e drumul! De fapt, pe E 19 ti-e drumul pana in Olanda, o bucata din E 19 fiind si singura autostrada complet iluminata din lume (asta o stiu de la Top Gear!). Dar, autostrada, dom’le, nu gluma! Intr-o ora eram in Breda.

Ce am descoperit pe drum? Ca Antwerp e foarte aproape de Bruxelles (30 de km), ca mai au si ei gauri in autostrada, dar doar pe linile de demarcatie (nu stiu cum o fi posibil!) si ca nu exista granita! Uitasem, suntem in Spatiul Shenghen. Asa ca, nici nu prea iti dai seama cand treci dintr-o tara in alta. Doar marile eoliene te anunta.

Ce am descoperit in Breda? Ca e cam de marimea Albei Iulia (poate ma insel, o sa analizez problema), ca e foarte frumos (are un canal care trece prin centru, cu terase pe marginea lui), ca toata lumea stie unde gasesti „iarba” si ca ti se dau chiar si sfaturi unde e mai buna, ca incaltamintea si imbracamintea sunt mai ieftine decat in Bruxelles si ca bate vantul tare. Ultima chestie nu e chiar grozava, dar cred ca as putea supravietui.

Astept Amsterdamul. Presimt ca nu o sa mai dureze mult. Si chiar intentionez sa invat olandeza. Stiu ca sunteti oripilati, dar merita efortul.

Dragilor, acum 6 luni nici nu visam ca in octombrie o sa ajung in Olanda!!! Deci, intr-adevar, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. De data asta s-a aplicat in sens pozitiv.

In continuare, poze!!!

Niste eoliene. Se vad in fata, foarte mici. Poate reusiti sa le distingeti de stalpii de iluminat.

Aceleasi eoliene, putin mai de aproape.

Canalul

Orasul...

Doi ursi simpatici care dormeau intr-o vitrina. Numai buni de luat acasa! 

Postare scurta

Pentru cei care inca mai au indoieli ca am luat decizia corecta demisionand dintr-un job bine platit (parerea lor) si fugind in lume sa imi caut norocul.

Oameni buni, blogul asta e dovada vie ca am luat decizia corecta. Adica, SCRIU!!! Nu am mai facut asta de vreo 4-5 ani. Ma simt super!!! Daca nu mi-ar lipsi Mr. G, totul ar fi perfect.

Dependenta

Mai intai de toate, scriu asta pentru ca ma plictisesc... Adica, tocmai am mancat, deci nu ma pot apuca de invatat la franceza, si descarcatul unui nou episod din serialul favorit mai dureaza.

Apoi, e vorba despre dependenta de un serial, in speta Grey’s Anatomy, sau despre dependenta de orice serial in sine.

Totul a inceput cu TVR 1 care a decis in ianuarie 2007 sa difuzeze primul sezon din serialul amintit si cu mine care am inceput sa ma uit. Apoi a continuat cu o cautare pe Internet in urma careia s-a concluzionat ca nu putem astepta o saptamana un nou episod in conditiile in care in SUA se difuza deja sezonul 5. Asa ca, da-i si descarca... Vreo 2 saptamani aveam tot timpul ochii rosii pentru ca de la calculatorul de la serviciu aterizam la laptopul personal care se transformase in proiector de film. Si am ajuns la zi si, de fapt, de unde am plecat, adica de la a astepta o saptamana un nou episod! Da, dar macar acum e in „timp real”.

Recunosc ca majoritatea episedoaler imi smulg cate o lacrima, sau chiar mai multe, dar ma fac si sa rad. Oricum, scenaristii isi merita banii!

Acum despre dependenta in sine. Acest serial nu are nimic deosebit fata de altele care dau aceeasi stare, dar asta imi place mie. Stiu foarte bine ca nu e viata reala si, ca o minte bolnava ce sunt, am incercat deseori sa imi explic de ce asta si nu altul. Am mai trecut prin ceva asemenator cu Stargate, dar, cand au inceput sa il divida si sa o lalaie, mi s-a facut lehamite. Deci, presupun ca, probabil, tindem sa devenim „obsedati” de filme care prezinta niste situatii din care am fi vrut sa facem parte. Spre exemplu, mi-ar fi placut sa fiu chirurg, dar sunt constienta ca nu as fi avut rabdarea necesara sa trec prin atatia ani de studii si nici tupeu sa tai in carne vie. Astfel, uitandu-ne cu atata... hmmm, sa-i spunem pasiune, la un serial poate ca ne simtim ca si cum am face parte din el.

Alta explicatie profunda nu am. Poate psihologii autorizati sau cei diletanti au alta opinie. Astept cu viu interes.

Si uite asa, cu televizorul ati prostit poporul!

Asta imi aminteste de o alta dependenta de un lung-metraj, de data asta, respectiv Top Gun. Aveam vreo 11-12 ani, locuiam cu bunica, si parintii mei mi-au adus un video, un aparat de derulat casete sub forma de Ferrari rosu (misto tare!) si mai multe casete. E, m-am uitat la Top Gun timp de 10 zile in fiecare seara. Ii stiam toate replicile... Explicatia psihologica cred ca o deduceti si singuri (aia cu romantismul!).

In schimb, dupa filmul asta am decis ca vreau sa pilotez un avion super-sonic. Noroc ca am mai crescut! Acum imi dau seama ca este putin probabil sa se intample asta, dar poate un elicopter tot voi invata sa pilotez!

Acum vreo luna am trait o senzatie asemanatoare cu un alt film – ultimul lung-metraj Star Trek. L-am vazut de 2 ori si intentionez ca atunci cand o sa avem un net onorabil sa il descarc si sa ma mai uit.

Hmmm! Am trecut de la avioane de lupta la nave stelare... Oare unde o sa ajung!?

Pentru cei mai „seriosi” dintre cei care citesc blogul: stiu ca filmele amintite aici nu sunt cine stie ce realizari ale artei cinematografice, dar cele profunde nu imi creeaza dependenta. Aici nu se incadreaza „Cartita”, film pe care pe la inceputul lui 2007 (in aceeasi perioada in care descopeream Grey) am fost obligata sa il vad de vreo 6 ori pentru ca unii nu intelegeau intriga prea bine.

Prostioare...

Avem cafetiera!!! Oau! Nu va dati seama ce bine e! Trebuie sa-i multumim lui Mr. G pentru ca s-a chinuit sa o trimita tocmai din Romania. Si avem si ibric! Tot din Romania. Stiu ca suna ciudat, dar inca nu suntem putred de bogate si coletul a costat vreo 20 de euro, mult mai putin fata de costul de magazin al obiectelor trimise/primite.

Am si abuzat cafetiera... Si ne invartim pe langa ea de parca ar face oua de aur. Mai ales ca azi dimineata ne-am trezit cu avant muncitoresc dornice de o cafea, dar nu aveam in ce sa o facem pentru ca oala era ocupata cu ardeii umpluti facuti ieri (yammy). Asa ca am purces la achizitionarea a 2 plicuri de ness, produse nemaivazute pe aici, ca nu am gasit decat la borcan (2 euro!!!). Deci, acum avem un borcanel de cafea solubila, aproape neinceput, pe care o sa-l licitam pe e-Bay alaturi de scortisoara.

In colet am primit si echipamentul de alergat, deci, in curand, o sa va pot spune cum e sa faci jogging in parcurile din Bruxelles.

Femeile de pe aici chiar sunt nebune!!! Afara sunt 6 grade, ele poarta esarfe, geci serioase si... balerini, fara sosete! Hmm, oare rinichii si organele lor reproducatoare ce parere au?!

Netul piratat a fost atat de dragut incat m-a sprijinit in downloadarea a doua episoade din Grey’s Anatomy si se chinuie sa mai extraga 2!!! Deci, la vita e bella!

In rest, nimic nou pe frontul de Vest.

Primul job in Belgia

Nu sariti, nu desfaceti sampania, nu taiati tortul!!! Ha Ha!

E doar ceva mic, putin ilegal, dar aducator de bani.

Deci, sa incepem cu inceputul! In cautarile mele pe Internet, pe site-urile de mica publicitate din Bruxelles, am gasit un anunt care zicea ca cineva cauta 20 de serveur/serveuse (termenul include picolo, chelner, ospatar) pentru luni, 18/10/2010. Si am zis ca ar fi cazul sa imi incerc norocul! Zis si facut, raspund anuntului si mi se trimite un SMS cu un loc de intalnire si o ora pentru miercuri, 13/10/2010. Ajungand acolo, mi se pune in fata un formular de completat in care mint cu gratie ca sunt „en formation professionele” si ca vorbesc si putina spaniola. Apare un nene, patronul, care ne tine un mic speach (eram vreo 10) despre afacerea lui si despre evenimentul de luni. Asa aflu ca are o firma de cattering cu produse bio si ca luni seara urmeaza sa fie o receptie pentru 400 de angajati ai unei mari institutii europene. Oau! 400!!! Mai zice el si ca, daca o sa-i placa de noi, o sa isi aleaga 15 colaboratori pe care sa ii utilizeze mai des. Deci, bani mai multi!

In tot timpul asta, mintea mea era bantuita de 2 ganduri mari si late: „Inteleg ce zice, desi vorbeste fluent franceza!” si „Cum ii explic omului ca nu am nici macar carte de identitate din Belgia, dapai permis de munca?!”.

A doua problema se rezolva de la sine cand nenea (sa-i spunem CD) ne spune ca o sa ne invite pe fiecare la un interviu scurt. Intr-un final, ajung si eu in biroul magic, cu creierii contractati de grija ca nu voi reusi sa scot 2 cuvinte in franceza. Cand, ce sa vezi?! Reusesc sa ma fac inteleasa, sa ii explic faptul ca nu am permis de munca, dar ca vreau sa muncesc (paradoxal, nu?!) si ca sunt serioasa si muncitoare. Bla, bla... Omul pune o fata care se vroia putin indignata, dar care, de fapt, zicea ca nu sunt eu primul angajat la negru pe care il are si, dupa circa 30 de sec imi spune ca e de acord. Totodata, imi da de inteles ca ar fi bine sa nu fac reclama si sa ii mai trimit si pe altii pe cap. Si ca, pe viitor, la el la local, daca are vreun control, sa ma amestec printre clienti. Oau! Deci vorbim de viitor...

Urmeaza proba practica! Sa strang niste pahare de pe masa, sa dau o tura de camera cu tava plina si sa repun paharele pe masa ca si cum ar fi pline... Zis si facut! Am reusit sa nu sparg nimic si sa tarai tava cu o singura mana!

La final imi spune sa ma intorc la 6 pentru reuniunea personalului care va lucra la petrecere. Super!

Cum aveam jumatate de ora la dispozitie, ma decid sa fac o plimbare pana in Grand Place (sau Grote Markt, cum imi place mie sa ii spun) ca era aproape. Aici, ca de obicei, o groaza de turisti. La naiba, noi, localnicii, nu mai incapem de ei! J

Oricum, aveam pe fata un ranjet foarte satisfacut! Primul job!

La 6 fix ma intorc pentru reuniune. Suntem vreo 26 si CD ne pune la curent cu detaliile si ne spune ca vom primi cate un mesaj cu ora la care trebuie sa ne prezentam. Tocmai l-am primit, asa ca m-am decis sa postez aventura. Plus, nenea ne mai anunta ca, avand in vedere ca ne-a tinut la intalnire fix o ora, o sa ne plateasca si pentru asta. Sa vezi si sa nu crezi!

Problema era ca nu stiam cu cat o sa ma plateasca... Nu am avut curaj sa intreb pentru ca eram in acea situatie delicata. Pana la urma, intreb doua viitoare colege de munca si sunt lamurita ca e vorba de 9 euro/ora. Tare! Deci luni o sa castig cel putin 40 de euro. Sper!

Din castig scadem 10 euro – investitia intr-o pereche de balerini negri (tinuta obligatorie: camasa alba foarte bine calcata, pantaloni sau fusta neagra genul clasic si incaltaminte asisderea) pe care i-am achizitionat ieri sub ochiul vigilent al lui A (mandra si ea nevoie mare ca o sa fac niste bani!).

O sa va tin la curent cu derularea ostilitatilor... Pana una, alta, rugati-va sa nu scap vreo tava in poala invitatilor. Nu de alta, dar chiar vreau sa mai lucrez pentru tipul asta!!!

A! Si sa nu anuntati autoritatile belgiene ca muncesc la negru!

Primul interviu!!!

Vineri, 08.10.2010, am decis sa urmez sfatul lui M si sa insist pe langa cei pe care i-am cunoscut la Jobs Day, in speta Firma T (nu le dau numele pentru ca au si ei politica de confidentialitate). Asa ca, zis si facut! Cu nervii de rigoare provocati de lentoarea net-ului piratat (deja vreau cam multe!) trimit un e-mail cu un cv ferchezuit nevoie mare si o scrisoare de intentie demna de pus in rama. Apoi ma decid sa plec in oras sa caut ibricul cosmarurilor mele (s-a rezolvat – vine unul din Romania!). Si, in timp ce cautam eu diverse chestii prin magazine, suna telefonul! Mintea mea in sinea ei: „e vreo unul care vrea baby sitting”, dar, ce sa vezi, vocea din telefon (in engleza) se recomanda ca fiind nenea JT de la Firma T si ma intreaba cand as fi disponibila pentru un interviu. Eu ma gandesc intens, ca doar am agenda full, si ii spun ca oricand ca nu am altceva de facut. OK, luni la 10 sa fie, si mi se va trimite un e-mail cu adresa exacta. Brusc mi se lipeste un ranjet de fata! Nu m-a parasit pana am ajuns acasa, am deschis mailul si am constat ca sediul e... in afara Bruxelles-ului!!! Taaare! Cum ajung acolo luni la 10?! Fac cercetare pe net (iar imi urca nervii la cote alarmante!) si descopar ca as avea un tren care face 20 de minute pana in Hoeilaart (se citeste eoilart!). Imi revine increderea...

Trebuie sa precizez ca nenea pe care l-am cunoscut la Jobs Day si caruia i-am trimis aplicatia a dat-o mai departe la Senior Recruiter si la seful departamentului Content Management. Deci, aici lumea e serioasa!

Pana la un punct! J

Sa continuam... Duminica ma decid sa caut gara (in Bruxelles sunt vreo cateva pentru traficul local!) si bine fac! Garisoara Shuman e langa cladirea Comisiei Europene si e in reconstructie pentru ca vor sa o mareasca. Asa ca a fost o adevarata aventura sa gasesc intrarea. Reusesc sa gasesc si casa de bilete si achizitionez unul numai dus, ca la intors ma gandeam ca iau din Hoeilaart (era sa imi fracturez limba!). Buun! Pana aici totul in regula!

Vine si luni dimineata! Ma trezesc la 7.15 si incep pregatirile. Ajung la timp la gara si, stupoare!, dupa 10 minute de asteptat constat ca trenul de ora 9.00 pe care il doream eu s-a anulat din cauza unei greve spontane. Eu facusem planuri ca daca trenul face 20 min, am timp sa gasesc si firma si sa beau o cafea! Buun! Mergem la ghiseu si intrebam daca mai vine un tren. Dupa 5 minute mi se spune ca o sa opreasca un tren international care de obicei nu face asta... Foarte bine, numai ca ala apare la 9.40. Deci, deja eram in intarziere.

Intr-un final apoteotic ajung in Hoeilaart si gasesc si sediul Firmei T. Bineinteles ca am sunat sa anunt ca intarzai, dar stiau si ei de greva si au luat-o foarte relaxat. Sediul intr-o locatie super, inconjurat de paduri netaiate, cladire mica si cocheta. Apar doi tipi, JT (recruiterul) si FE (managerul de la content management) care ma duc intr-o sala de sedinte.

Interviul in sine a fost foarte relaxat, glumet chiar. Pacat ca nu aveam cunostinte de IT si ca ei nu aveau buget pentru training! Daca una din cele doua conditii era indeplinita, acum ma puteam lauda cu un job! Oricum, tipii mi-au oferit si sfaturi (de obicei, nu se face!), cel mai pretios fiind ca trebuie sa imi indrept initial atentia inspre multinationale care isi permit sa plateasca si cursuri. Intalnirea a durat cam 50 de minute, timp in care am vorbit despre mine (daaa!!) si despre cum m-as vedea in Firma T. Impresia generala – foarte faina! O experienta pozitiva foarte interesanta.

Acum incepe aventura intoarcerii. Ma duc in gara cu gand sa iau bilet. Vezi sa nu ai de unde! Gara foarte bine inchisa. Cred ca de foarte mult timp! Bine! Ma uit la ceas: 11.24. Dupa cunostintele mele, la 11.42 ar fi trebuit sa apara un tren. Vezi sa nu! Greva ataca din nou! Bine ca era soare. Pana la urma apare un tren la 12.42. Ma urc cu discursul pregatit pentru controlor ca sa ii cer bilet, dar nu apare nimeni. Asa ca tac malc si fac blatul! Roman autentic!!!

Per ansamblu, am platit 2,5 euro (biletul de tren dus) ca sa vizitez localitatea Hoeilaart, sa intalnesc 2 oameni noi, sa beneficiez de asistenta tehnica gratuita pentru pregatirea viitoarelor aplicatii si interviuri si sa experimentez greva in Belgia. A meritat!

Pe aceasta cale, as vrea sa le multumesc adidasior mei care m-au slujit cu credinta azi. Sa ma fi vazut ce bine aratam in costum (fusta!!!), ciorapi negri mati, sosete de bumbac bleu si adidasi! Nu va speriati, nu m-am dus asa la interviu! Aveam pantofii cu toc in poseta (ii multumesc si ei ca exista!) si i-am extras inainte sa intru in sediul lor. In Romania nu as fi umblat niciodata imbracata asa, dar aici faceam parte din peisaj!

Astept noi experiente interesante...

Vremea la Bruxelles

Asta e o postare scurta tare. Azi, 09.10.2010, in Bruxelles au fost 21 de grade si o vreme superba! Prognoza arata ca in urmatoarele zile se va raci (pana la 14 grade), dar tot va fi soare. Sa vedem!

Ne pare rau pentru vremea din Romania! Dar ne pare bine ca suntem aici!

Ce gasesti si ce nu gasesti in Belgia/Bruxelles

In afara de ibric (chestie care ma macina!!!), nu gasesti caini vagabonzi (dar nici din aia cu colaci in coada!), tantari, gunoaie in parcuri (cate unul, rar, ca doar sunt si imigranti in zona!). Si ce nu am gasit eu inca – belgieni... Adica am cunoscut multi oameni intr-o saptamana, dar niciunul nu era pe aici de la nastere!

Magazinele din marile lanturi sunt inchise duminica. Abia de curand Carrefour Express a decis ca unele magazine de cartier sa aiba program 3 ore. Dar, arabii au deschis. Ei inchid lunea sau miercurea.

Daca vrei legume si fructe de la producatori locali, nu te duci la piata! Sunt tot de import si produse pe banda... Cica pe la magazinele bio gasesti sau exista posibilitatea de a te inscrie intr-un program si primesti o data pe luna cate un cos cu produse de sezon care costa 12 euro.

Daca vrei sa fumezi „iarba”, dai o fuga pana la Amsterdam si o procuri! Oricum, fumul miroase naspa. Nici nu vreau sa ma gandesc cum e la gust!  

Cand iti iei initial permisul de conducere aici, nu ai voie sa conduci dupa 10 seara. Dar, permisele romanesti sunt valabile. Poti sa il preschimbi cu unul belgian daca vrei, care este o foaie de hartie valabila tot restul vietii tale.

Majoritatea strainilor din Bruxelles prefera sa isi pastreze masinile inmatriculate in tara lor de bastina deoarece taxele, impozitele si asigurarile sunt mai putin costisitoare. Se pare ca in Belgia statul ia mai mult decat in alte parti. Si cu toate astea nu au reusit sa reduca migratia. Din contra!

Nu gasesti oameni imbracati bine! Parca sunt toti daltonisti si poate chiar orbi, ca ai impresia ca au deschis dulapul si au pus mana pe ce au gasit. Hmmm, sper sa nu ajung asa!

Detalii tehnice privind forme legale de munca in Belgia

Daca sunteti interesati, cautati pe net si download-ati „Ghidul romanului in Belgia”, o brosurica facuta de romani care au avut succes aici si care au inteles hachitele legale. Avand in vedere ca e usor de gasit, nu o sa reiau aici tipurile de permis de munca si alte chestii.

Daca vreti sa va autorizati ca si indepedent (un fel de P.F. romanesc), luati legatura cu Nadia Codreanu Elleboudt (ID Skype: codreana) care ofera consultatii gratuite.

Pentru detalii referitoare la domeniile acoperite deficitar si alte chestii interesante, cautati pe www.actiris.be. Va recomand varianta in limba franceza, nu neerlandeza.

Orice forma de munca alegeti in Belgia (exceptand-o pe cea la negru), trebuie sa stiti ca impozitele sunt foarte mari, cresc progresiv in functie de venit si pot ajunge si pana la 45%. Pentru independenti sunt mai mari decat pentru cei care au contract de munca.

Apropo de contract de munca, exista niste prevederi discriminatorii in legea belgiana care au tendinta sa descurajeze angajarea romanilor. Astfel, pentru un permis temporar de munca (tip B), angajatorul este obligat sa ii plateasca angajatului cu cetatenie romana minim 3.100 euro pe luna, brut (dupa ce se iau taxele, ramai cu ceva in jur de 2.000, nu am calculat exact!), suma care e mai mare decat salariul minim pe care ar trebui sa il plateasca unui alt cetatean UE in aceleasi conditii. Oficial, motivul e ca vor sa descurajeze plata cu sume derizorii a romanilor cu studii superioare. Neoficial, se chinuie sa reduca migratia romanilor!

Dar toate astea nu trebuie sa descurajeze, din contra. Daca cineva chiar te vrea, te angajeaza si asa. Eu chiar am intalnit si romani fericiti, si nu ma refer doar la cei care au recut teste EPSO si lucreaza pentru institutii UE. Pe aceasta cale, ar trebui sa ii multumesc lui M, un fost coleg de liceu, care mi-a dat sfaturi si m-a incurajat!

Apropo de gasit un job cu contract, ideea e sa fii insistent. Adica, trimiti aplicatia, dupa doua saptamani suni si ii intrebi de sanatate(chiar daca ei zic sa nu faci asta)... Si continui pana obtii un raspuns (da sau nu!). Aici, asa ceva nu se considera nesimtire ci doar interes pentru job.

Cam atat... Alte detalii, luni dupa ce trec de primul interviu in Belgia. Oare ei stiu cu cat trebuie sa ma plateasca?!

Despre nimicuri si alte curiozitati

Aici e mai cald decat in Romania. Deocamdata. Totusi, nu e chiar de tricou. Parerea noastra! Dar, cu toate acestea, pe strada vezi persoane de sex feminin cu trenci, esarfa, pantaloni lungi si... sandale!!! Cred ca frigul in Belgia te ia de sus in jos si nu invers, cum parca e in Romania!

Ma uitam azi de la balcon si m-a frapat cati copaci se vedeau printre cladiri. Oriunde e un pic de spatiu, hop si un copac! Si nu sare nimeni cu drujba!

Tot placut privirii e si faptul ca, oricat de inalta sau de veche ar fi o cladire, geamurile chiar sunt aliniate! A, cladirea in care locuim noi are 24 de etaje, vreo 500 de apartamente (s-ar putea totusi sa fie mai multe!) si patru lifturi, dar spatiile comune de locuit arata aprope impecabil. De necrezut!

De aprope o saptamana cautam sa achizitionam un ibric ca sa facem cafea (avem doar o oala de vreo 3 litri, foarte competenta!), dar nu se gaseste pe aici. Nici macar la Ikea nu am vazut... Oare astia nu au auzit de asa ceva?! A, ceainice cat cuprinde, dar sunt si destul de piperate la pret.

Produse bio se gasesc din belsug si sunt cu foarte putini eurocenti mai scumpe decat cele ne-bio.

Si, cea mai tare realizare a zilei de azi: placuta cu numele noastre a fost lipita pe cutia postala!!! Uraaaa! Acum chiar locuim in aceasta cladire.

In curand o sa revin cu detalii tehnice privind formele legale de munca in Belgia. Doar ca trebuie sa ma mai documentez putin.

Putina psihologie...

Pentru cei tentati sa faca acelasi lucru radical pe care l-am facut eu. Sa nu va speriati daca in prima saptamana o sa va simtiti complet dezorientati! Adica aveti in minte un plan bine stabilit, dar pur si simplu nu puteti face nimic inspre el. Cica e ok, e vorba de perioada de adaptare. Senzatia e ca si cum ai avea o sfera lucioasa, mare, cu ceva minunat in mijloc. Dar nu stii de unde sa o apuci ca sa ajungi la minunatie. Asa ca, luati-o incet.

Impresii…

O sa punctez, cu liniuta, ca sa fim organizati, cateva din lucrurile constatate apropo de viata de zi cu zi in capitala belgiana.

-          Chestia cu igiena e ceva relativ. Adica, intr-un bar situat langa Comisia Europeana (deci intr-o zona foarte buna!), ospatarul lua cu mana gheata si o punea in paharele de suc. Aceeasi situatie am constat-o si in alte locatii. Dar, nimeni nu pare deranjat!

-          Daca sunteti revoltati de faptul ca in Romania nu toate preturile sunt afisate, sa veniti in Belgia sa vedeti cum e! Magazinele apartinand marilor retele le afiseaza, dar cele de cartier vezi sa nu! Aici mai fac exceptie magazinele turcilor, care chiar au pretul pe fiecare produs. In macelarii aceeasi situatie...

-          Apropo de macelarii: gasesti orice fel de produse din carne, inclusiv parizer productie proprie. Nu am incercat pentru ca inca il asociez cu retetele din Romania. Dar puii rotisati care se vand in aceste locuri sunt divini!

-          Exista oameni politicosi si oameni mai putin politicosi. In prima categorie intra cei care te saluta in lift, in magazin etc. chiar daca nu te cunosc. In a doua categorie intra cei imbracati la costum care isi cauta creierii prin nas. E drept am vazut doar unul, dar m-a marcat!

-          Ikea: idem si la fel cu cel din Romania, preturile cred ca identice. Oricum, aici doar daca vrei mobila ieftina te duci acolo. Si cei care mananca in restaurantul aferent chiar vin la cumparaturi, nu au scapat cu fuga din birourile din zona Baneasa!

-          Apropo de mobila: daca inchiriezi un apartament nemobilat si il umpli tu, la plecare nu prea iti vine sa trambalezi totul, deci abandonezi mobila in apartament pur si simplu. Vreau si eu un cadou ca asta! (Nu va ganditi ca oamenii fac mobila praf pe aici si din aceasta cauza o doneaza! Stau prea putin pe acasa ca sa ajunga la astfel de rezultate.)

-          Si tot apropo de mobila: daca v-au induiosat pozele cu paturile noastre si dulapul improvizat, e timpul sa va stergeti lacrimile! Aici esti boem daca locuiesti in astfel de conditii! Un tanar italian, Luca, pe care il tenteaza sa cumpere flatul dupa ce ne mutam noi, ne intreba foarte serios daca paturile (care paturi?!) si restul mobilei (care mobila?!) raman pentru ca ar avea nevoie. Da, trebuie sa invat sa gandesc european!

-          Un oras multicultural, intr-adevar! Si unde mai pui ca e plin de vorbitori de limba romana! Dar daca i-ati vedea pe multi dintre ei! Iti pazesti buzunarele cand treci pe langa ei... (Nu exagerez!). Bine ca ii vezi/auzi de departe.

-          Apropo de buzunare: eu mi le pazasc pe ale mele de parca as cara aur. De fapt, car doar un telefon de vreo 200 de euro si incep sa constat ca nu i-ar trebui nimanui deoarece si cei mai comuni oameni de pe aici au telefoane mai „tari”. Deci, cred ca trebuie sa ma relaxez. Oricum, telefonul a fost de ajutor in localizarea unor adrese (noroc cu LAN-uri neparolate!) si in efectuarea pozelor postate. Asa ca, pe aceasta cale vreau sa-i multumesc lui Mr. G pentru ca a insistat sa il iau la mine, mamei mele pentru ca m-a trimis la facultate... A, nu am castigat Oscarul pentru interpretare! La naiba! (ca sa il plagiez pe Solcanu).

-          Daca un aparat electronic/electrocasnic nu mai functioneaza, ori il duci la reparat, ori il arunci. Fara sa te uiti tu ce are. Spre exemplu, daca imprimanta nu mai listeaza, nu te gandesti ca ar putea fi de la cartusele putin uscate si sa purcezi in a le schimba, ci o duci la service. Sau o arunci!

-          Apropo de imprimante/listat/copy center: ca sa iti introduca stick-ul in calculator, te taxeaza 6 euro, chiar daca nu listeaza nimic de pe el. Deci, imprimantele personale chiar devin consumabile aici.

Si cam gata, ca cu atatia de „apropo” ajungem la Apropo TV.