Va dati seama ca nu e asa, nu?! Viata in sine e deosebita si merita traita. Nimic deosebit, in sensul ca nu am urcat pe Everest, nu am ajuns in Groapa Marianelor si nici nu mi-am cumparat pamant pe Luna. Mai am timp pentru toate.
Incep sa intru incet, incet in atmosfera sarbatorilor. Si nu va ganditi ca asta inseamna ca am ticsit frigiderul si dulapurile cu provizii alimentare. Doar ca imi place sa vad orasul impodobit cu luminite, sa vad braduti impodobiti peste tot si sa caut cadouri potrivite pentru toata lumea. Mai ales ca duminica am vazut si un spectacol de lumini foarte fain in Grote Markt.
Si, sa va expun ce am mai facut eu interesant de la ultima postare...
Mai intai de toate, am intrat pentru prima data intr-un mall din Bruxelles. Asta spune multe despre cat de pasionata sunt eu de asa ceva. Adica sunt aici de doua luni jumate si, noroc ca trebuia sa caut cadouri, abia acum am vizitat si eu un astfel de templu al pierzaniei. Recunosc, mi-am pierdut rabdarea repede si, dupa primul etaj, am facut cale intoarsa inspre iesire. Cadourile le cumparasem de la intrare, unde am gasit un magazin fain din prima. Asa sunt eu, norocoasa! Muulta lume, muuulte locuri de mancat si cafenele, muuulta galagie si agitatie. Deci, nimic deosebit! A, ba da! Comparat cu veniturile, preturile sunt mai accesibile.
Apoi, am facut noi pasi in ceea ce priveste cultura mea muzicala. Nu, inca nu am inceput sa iau lectii de pian. Doar am descoperit Melody Gardot (fain tare!) si am devenit putin obsedata de o melodie total opusa ca si still, respectiv Kiss – I was made for loving you. Va rog, lasati conotatiile sentimentale si dulcegariile la o parte. Imi place cum suna. Foarte tare. Asa ca fac un lucru total nesanatos – imi indes castile in urechi si dau volumul la maxim. Sper sa imi treaca obsesia in curand, ca altfel o sa ajung sa vizitez ORL-isti. Oricum, acum ascult Best of Kiss. Ce am ajuns!!!
Pe la munca, chiar nimic deosebit... Doar ca am ajuns la constatarea ca eu si colegul meu de birou avem mare nevoie sa ne maturizam. Sau sa primim cadou de Craciun noi jucari, ca de plimbat cu scaunele ergonomice in jurul birourilor ne-am saturat. Daca sefa mea a crezut ca a angajat doua persoane mature care sa faca headhunting, s-a inselat. Ma intreb cand o sa isi dea seama...
Vremea pe aici e ciudata tare. Spre exemplu, azi ploua cand am plecat de la birou. Cand am ajuns in centrul orasului, adica dupa circa 30 de minute, ningea abundent. Cine sa mai inteleaga ceva?
Facebook-ul (sau fesebuci, cum ii spun eu) mi-a mai facut un cadou – fosta mea colega de banca din liceu. Deci, deocamdata, Facebook bun! Dar Facebook foarte rau cand am aflat ca si comentariile mele la pozele celorlalti sunt impartasite cu toti cei pe care ii am in lista. Asa ca, daca vrei intimitate, sigur nu mai ai dupa ce ti-ai facut un cont pe Facebook. Buna idee a avut creatorul, ca doar de aia a fost declarat omul anului 2010 de catre Time. Buna tare... Pacat ca mie nu imi place in mod deosebit. Ii gasesc mult mai multe defecte decat calitati. Dar, deocamdata, inca ma amuza. Cand termin postarea asta, ma duc direct pe pagina sa vad daca nu mi-a lasat careva un mesaj... Si sa incerc sa umblu la setarile de confidentialitate!!!
Siiiii, am lasat piesa de rezistenta la sfarsit! Am scris primul meu text literar care nu are legatura cu blogul. Il gasiti aici: http://www.textconstruct.eu/publicare/autori/Mirona%20Mitache/Barbatul.html . Despre site-ul pe care e plantat si despre cum a ajuns sa fie scris, intr-o alta postare pe care o sa ma chinui sa o scriu imediat dupa asta. (La acest capitol, vreau sa imi cer scuze publice de la un anume amic, cititor fidel al blogului. Stie el de ce, explicatiile sunt de prisos.) Savurati, astept comentarii, pozitive sau negative. Mai ales ca ma gandesc sa extind textul si sa il transform intr-un mic jurnal masculin al unei casnici. Mentionez ca trairile presupusului autor al jurnalului sunt fictiune pura. E totul doar in mintea mea! Asa ca nu incercati sa gasiti corespondente printre prieteni... Si tot la acest capitol, vreau sa ii multumesc, tot public, fostului meu coleg de birou (nu dau nume, ca se stie el!) pentru ca m-a educat in spiritul coerentei si corectitudinii literare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu