Ce nu face omul de plictiseala?! Eu, de exemplu, am trecut peste senzatia de disconfort pe care mi-a creat-o fata lui DiCaprio cand am deschis pentru prima data filmul mentionat si am reusit sa il vad de la cap la coada. Si foarte bine am facut!
Dar, inainte sa ma lansez in detalierea simtirilor mele vis-a-vis de conceptul filmului, sa ofer o explicatie in legatura cu motivul pentru care nu imi place fata lui Leonardo. Nu ma exprim poetic, ci chiar nu imi place fata lui. Mi se pare ca a ramas aceeasi ca si in Titanic, cand eu ma asteptam sa se mai maturizeze putin. Plus ca ar putea sa incerce o usoara schimbare de freza. Oricum, a fost convingator in rolul din Inception.
Acum despre film. De multa vreme nu am mai vazut un film care sa mi se para ca prezinta o idee originala si care sa ma captiveze asa de tare. La 10 minute dupa ce se terminase, eu eram inca in el si simteam emotia. E un film psihologic, de actiune si are si o poveste de dragoste ratata. 3 in 1!
Incepem cu partea psihologica, care e baza. Ca sa fiu sincera pe deplin, punctul de pornire nu e chiar in totalitate original pentru ca, din punct de vedere psihologic, poti sa manipulezi pe cineva si sa il faci sa creada ca o anumita idee ii apartine. Originala e insa metoda pe care o propune scenaristul, adica visul in vis in vis... In afara de aceasta „exagerare”, restul e psihologie pura. De la mecanismele de autoprotectie ale creierului si pana la a trai in propria lume imaginara si a considera ca e cea adevarata, toate aspectele sunt preluate din pshihologia umana. Mi-a placut ca au fost preluate cu inteligenta, introducand chiar si o moarte echivalenta in vis.
Lupta personajului principal cu povestea de dragoste trecuta si esuata aduce latura umana in film, sentimentul de vina care il insoteste pana aproape de final fiind si cauza multor probleme. Metafora este evidenta: problemele bine ascunse in subconstient nu ne dau pace si, pana nu le recunoastem existenta si nu le exprimam, nici nu pot fi rezolvate. Dar fiecare din noi are capacitatea psihologica de a face asta. Poate ne lipseste doar curajul!
Implicarea tinerei arhitecte in rezolvarea problemei care ii afecteaza subconstientul celui in cauza mai ca iti da speranta unui nou inceput, dar ea este doar punctul de sprijin, mana intinsa care il trage afara din bezna trecutului.
Minusuri as marca la capitolul actiune, unde mi se pare ca au exagerat putin cu impuscaturile. Poate mergea si putin mai multa lupta corp la corp. Dar, felul in care e filmat si efectele speciale constituie doua bile albe.
Apropo de vestimentatie, mi-a placut ca toti aveau un aer business. Erau stilati...
Oricum, la final ramai cu o usoara indoiala daca pana la urma au reusit sa revina la realitatea initiala. Sau daca ea chiar exista si nu e totul un vis... De ce? Pentru ca cei doi copii poarta aceleasi haine si au aceeasi varsta ca si atunci cand i-a vazut ultima data. Si, teoretic, de atunci trecusera cativa ani...
Ideea este ca nu pot sa il descriu exact, poate ar trebui sa il mai vad de vreo cateva ori ca sa pot sa ii fac o critica in adevaratul sens al cuvantului. Senzatia pe care mi-a lasat-o a fost ca am creierul viu si ca parca am fost acolo cu ei. De asta mi-a placut.
Bineinteles ca sarcasmele nu pot lipsi dintr-o critica personala, chiar daca mi-a placut foarte tare filmul. Astea o sa le pun cu liniuta:
- Aproape toti masculii din film aveau aceeasi freza. De ce?
- Domnisoara arhitect arata chiar naspa in costumul ala gri, tern si office.
- Prosti mai is inamicii, daca unul bun reuseste sa scape de 20 rai intr-un timp foarte scurt. Plus ca munitia nu se termina niciodata.
La final, nota mea: 9,5. Si va recomand sa il vedeti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu