Nu, nu a avut loc o astfel de catastrofa!!! Dar problemele dese si repetate ale server-ului de la serviciu m-au facut sa cuget si sa imi imaginez cum ar arata o zi din viata mea fara aceasta unealta a diavolului. Prin comparatie, o sa va dati seama cum arata de fapt o zi din viata mea. Nu va temeti sa apelati si la metoda reducerii la absurd.
La 7.15 suna alarma de la telefon. Ca de obicei... Dar in loc sa ma tarai la laptop, mai lenevesc putin incercand sa ma dezmeticesc. Mare greseala pentru ca doar revin in starea de somnolenta. Ma ridic intr-un final din pat si ma duc la frigider. Iau ceva de mancare si, in timp ce ingurgitez, ma uit pe pereti. Ca e prea intuneric afara ca sa ma uit pe geam.
Pe la 8.00 reusesc sa ies din casa si sa ma indrept inspre mijloacele de transport in comun. Daca e una din zilele nasoale, probabil ca nu am aflat ca tram-ul e deviat sau ca autobuzele nu circula. Doar nu am avut Internet ca sa verific starea transportului in comun.
Daca totusi e o zi buna, la 9.00 ajung la birou. Pun sa fac cafeaua... Nu am ce mail sa verific, deci nu am cum sa imi incep ziua molcom. Nu pot sa deschid nici Travian, deci nu ma amuz cu niciun mesaj stupid si nici nu imi descarc frustrarile atacand pe unul mai prost si mai slab ca mine. De Facebook nici nu mai vorbim. Deci adio link-uri cu melodii, poze naspa sau amuzante ale prietenilor cunoscutilor din lista mea. Plictiseala mare!
Daca nu am acces la Internet, nu sunt in contact nici cu LinkedIn. Asa ca nicio cautare noua. Trebuie sa ma multumesc cu ce am in baza de date si cu vorbitul la telefon... Cum sa mai trimiti un „job description”?! Nicicum! Turui la telefon pe banii companiei. Deprimant!
Nici stiri nu vad, nici alte job-uri interesante pentru mine nu mai am cum sa caut. Si, cel mai tragic, nu am cum sa ma pun la curent cu ultimele oferte si reduceri din magazinele de toale. Probabil ca as incepe sa fac bancuri cu BV. Sau am scoate cainele sefei la plimbare.
Cum, necum se face si ora 17.30 si plec de la munca. Bineinteles ca afara ploua, deci plimbarile ies din discutie. Ajung acasa si, din nou, nu am ce face cu calculatorul. Poate doar sa scriu ceva, dar unde public? Ca blogul e strans conditionat de Internet... Iar scrisul e conditionat de nevoia de impartasire si apreciere.
In plus, sunt vaduvita si de conversatia cu familia, si de discutiile neortodoxe si/sau spumoase cu prietenii. Naspa zi! Mai rasfoiesc o carte, mai caut o revista... Pana la urma pe la 22.30, deprimata, ma arunc in pat si adorm visand la Internet.
Cam asa ar arata doar o zi fara Internet. Oare cum ar fi sa nu mai am deloc? Infricosator gand! Mai ales ca aproape toti prietenii mei au rezidenta in laptop si prind viata cand apare si conexiunea.
Cred ca abia asta este cu adevarat groaznic: faptul ca suntem dependenti de Internet. Vrem, nu vrem, Internetul e o parte din viata noastra. Bine, cel putin din a mea! Nu de alta, dar sunt oameni cu care, daca nu ne-am intalni pe net, probabil ca as vorbi o data pe an.
Ma intreb cum traiau oamenii acum 20 de ani? Raspuns: fericiti!!! Daca nu aveai chef sa vorbesti cu oamenii, nu trebuia sa ai grija sa maschezi statusul la mesenger, sa inchizi Facebook-ul si telefonul mobil. Mai simpla viata...
Cu totii stim ca, de fapt, putem trai foarte bine fara Internet. Dar daca maine s-ar intampla o catastrofa inimaginabila si am ramane fara, am vedea multe sinucederi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu