Joi pe la 10.25 suna cineva la intrare. La birou, bineinteles!!! Cand am auzit soneria, m-am ingrozit putin pentru ca prima intrebare care mi-a rasarit in cap a fost daca avem pe cineva la testare si eu nu stiu. Nu de alta, dar server-ul cand a decedat a luat cu el si agenda cu programarile. Plus ca sefa era in delegatie in Maroc! Deci ar fi trebuit sa ma ocup eu de la cap la coada de oricine ar fi fost.
Ma inarmez cu curaj si ma indrept spre usa. Cand deschid, un domn imbracat in costum si bine ferchezuit imi spune ca are intalnire cu Filip B. Oau! (paranteza! Filip B. E un tip care a lucrat acolo inaintea mea si al lui BV si de care sefa a fost foarte incantata sa scape) Ii spun omului ca respectivul nu mai lucreaza acolo si el se uita la mine ca si cum as fi felul 4 la o cina! Foarte socat, imi explica iar ca are intalnire cu Filip. Enervata, ii mai explic o data ca nu lucreaza acolo. Intelege omul si, pana la urma, pleaca. Ma intreb ce o fi fost in capul lui Filip de si-o dat intalnire cu cineva la fostul lui loc de munca?!
Vineri pe la pranz suna telefonul fix. Raspund, dar nu apuc sa cuplez placa standard cu numele companiei si formula de salut, ca incepe un turuit de partea cealalta a firului. O sa incerc sa redau transcrierea a ceea ce am inteles eu din primele 30 de secunde. „Huidah (asta inseamna <buna ziua!> in neerlandeza) menuher. Hoihuomenhuoherte....(si tot asa)”. Dupa vreo 30 de secunde il intrerup si ii spun sa vorbeasca in franceza sau engleza. Alege omul franceza si incepe iar sa turuie. Din toata balmajeala lui inteleg ca e vorba despre o intrunire/congres. Atat! Ma ingrijorez ca nu inteleg nimic si ma intreb daca m-am prostit peste noapte si nu mai pricep franceza. Se prinde el ca nu am compilat un cuvintel si trece pe engleza. Daca va spun ca tot nu am inteles nimic, ma credeti?! Si doar, teoretic, stiu engleza nivel ridicat.
Bine, am inteles ca organizau nu stiu ce congres si ca ar vrea sa vorbeasca cu Mirona, persoana care si-ar fi exprimat interesul sa participe. Pe bune?! Il intreb unde au cunoscut-o pe colega mea Mirona si raspunsul ma lasa masca: anul trecut, la intalnirea din Utrecht. Am fost in Utrecht anul trecut si nu imi mai amintesc? Ma indoiesc profund! Oricum, daca chiar am fost, sa imi trimiteti niste poze sa le pun pe Facebook. Atunci imi dau arama pe fata si recunosc ca eu sunt impricinata si mai recunosc si ca nu am fost la nicio intalnire anul trecut! Si o da omul meu la intors, cum ca are numarul meu de la un coleg de birou. Poftim?! De la cine ai tu numarul meu, mai turuitorule?! Atunci am decis sa ii spun ca nu vreau nimic si sa ii inchid... Ce tupeu pe el, domle’!
Asta imi aminteste de o alta conversatie ciudata la telefon. Suna fixul. Numar de UK. Raspund si o voce feminina pisicita imi spune ca doreste sa vorbeasca cu seful departamentului care se ocupa de traducerea documentelor. Care? Cine? Avem asa ceva? Ii explic pisicutei ca nu avem un departament pentru o asemenea corvoada. Atunci domnisorica vrea cu persoana care se ocupa de asa ceva. Rabdarea mea incepe sa se evapore... Pai nu avem nici asa ceva. Ce nevoie am avea?! Toti 3 vorbim engleza, sefa vorbeste nativ franceza si colegul meu neerlandeza. Iar cireasa de pe tort sunt eu cu limba romana. Foarte intrigata, miorlaita ma intreaba totusi cine se ocupa de asa ceva... Se preface ea ca intelege explicatia mea, dar dupa 10 minute ne vine pe fax o oferta de la o firma de traduceri cu sediul in... UK. Reprezentantii astia de vanzari sunt ingrozitori!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu