In ultimele zile, mai multe persoane m-au intrebat cum m-am adaptat in Belgia. In consecinta, v-ati ales cu o postare pe tema asta.
Sa vedem cum m-am adaptat... Am inceput sa mananc branza cu mucegai, alb ce-i drept, ca ala verde sau albastru nu ma incanta. Si cu paine neagra. Daca mai bag si niste mere intre, francez autentic. Iar supele crema sunt febletea mea. Alte mancaruri traditionale nu prea am incercat inca. Puiul la rotisor cumparat de la arabi nu e mancare traditionala!
Mai vorbesc si un pic de franceza, dar limba nu a fost o problema ca la munca folosesc engleza. Pe lista cu sarcini pe anul asta, invatarea limbii franceze e la loc de cinste. Acum sper sa ma si tin de un program si sa ma apuc serios mai ales de gramatica. Inca nu am invatat flamanda, deci la capitolul asta nu sunt perfect integrata si adaptata. Dar, avand in vedere ca e plin de romani aici, sunt adaptata la ei.
Cu locul de munca nu am probleme, si nu ma provocati sa fac comparatii. Adica, cadrul natural chiar este deosebit, oamenii sunt de inalt nivel (manageri si directori, dom’le!), colegii (inclusiv sefa) sunt de treaba. Plus ca am o singura agenda si pentru activitatile profesionale si pentru cele personale (unii vor intelege care e marea realizare). De castigat, castig mai mult decat in Romania inainte de taierile salariale. Si am abia o luna si jumatate de munca.
Orasul imi place foarte tare pentru ca au stiut sa ii pastreze aerul istoric, si pentru ca este mic, dar mare in acelasi timp. O multime de locuri de vazut si destule oportunitati care sa satisfaca nevoile culturale si cele mai complexe.
M-am obisnuit si cu mijloacele de transport in comun si cu cititul in tram. O adevarata bruxelleza.
In concluzie, per ansamblu m-am adaptat. Acum urmeaza partile la care nu vreau sa ma adaptez si niste comentarii ironice, ca nu puteam sa va lipsesc de asa ceva.
Nu vreau sa ajung sa ma imbrac ca si ei. Daca ma vedeti aratand de parca am fost prinsa pe garla, sa ma scuturati bine. Pe aici, asa recunosti romancele – sunt mai normal imbracate. Adica nu le atarna 10 randuri de haine si nici nu au cele mai tipatoare culori pe ele. Si mai sunt si pieptanate... Uite ca am spus ceva de bine si despre romani.
La acelasi capitol, sper sa nu ies niciodata pe strada in balerini cand afara ninge. Si, nu prea port eu tocuri, dar, si cand imi vine, nu le pot purta pentru ca trotuarele nu permit asta. Aici exista o solutie de compromis, respectiv asa numita talpa ortopedica sau platforma sau care o fi...
De asemenea, nu vreau sa ajung la fel de neajutorata ca si cei nascuti in tari europene cu traditie capitalisto-democratica. Daca ii scoti din bucatica lor, sunt pierduti complet. Cum adica, esti psiholog si stii sa restartezi un server?! Oau! Iti fac astia si altar! Daca mai bati si cuie, te aleg presedinte. Bine ca sunt regat.
Nu cred ca o sa ma obisnuiesc cu nenumaratele bisoux (pupaturi) intre necunoscuti, dar o sa fac asta de dragul socializarii. Si nici cu apropierea care frizeaza incalcarea intimitatii... Inca mi se pare absurd sa ma duc intr-un bar si sa stau lipita de persoane pe care nu le-am vazut in viata mea si care ocupa masa de langa mine.
Sper sa nu ajung la fel „intarziata” ca si ei, ca inca imi mai place punctualitatea. Si, in contextul normelor de politete, trebuie sa remarc ca muritorii de rand de pe aici nu au luat contact cu codul bunelor maniere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu