Chestii tipic feminine

Domnilor, nu parasiti pagina ca nu am de gand sa scriu despre fazele lunii si durerile de ... cap. Stiti ca nu imi sade in obicei. In schimb o sa expun niste situatii care sigur v-au intrigat la un moment dat in viata. Si, pe masura ce scriu, imi dau seama ca postarea asta se adreseaza mai mult masculilor decat fiintelor delicate care conduc lumea, de fapt.

Sa incepem cu gentile imense denumite generic posete. Sincer, si pe mine ma intriga cum poti umple asa ceva zi de zi si sa o mai si cari dupa tine. Ma scuzati, mai bine spus sa o tarai dupa tine. Am avut curiozitatea la un moment dat sa imi intreb mai multe prietene ce contine „posetuta” lor. Dupa ce am grait interogatia, am regretat chiar si intentia. Pentru ca a urmat cate o insiruire de circa 10 minute a tuturor obiectelor „indispensabile” in viata de zi cu zi: trusa de machiaj (uneori proape la fel de mare ca si poseta in sine!!!), un portmoneu imens in care se gaseau tot felul de carduri de pe la farmacii si alte magazine, chei, o esarfa, biscuiti (dietetici, bineinteles), telefon si incarcator, chei (muuulte, de parca aveau 3 case si 4 garaje), ciorapi, pastile diverse, batistute, servetele umede, gel antibacterian... Concluzia mea a fost ca poate se pregateau sa plece in drumetie!

Imi amintesc ca am o prietena careia i-am spus ca de ziua ei o sa ii cumpar un troler mic pe care o sa brodez „poseta”, ca sigur e mai bine pentru sanatatea coloanei vertebrale din dotare sa taraie cele cateva kilograme decat sa si le atarne pe un umar.

Bineinteles ca si eu am o poseta mai mare (prefer sa ii spun incapatoare). In Romania obisnuiam sa indes echipamentul pentru sala, pe langa un portmoneu, telefon, chei, batistute, un carnetel si un pix. Asta pentru ca nu imi facea placere sa car si o sacosa dupa mine pe la serviciu. In Bruxelles, m-am europenizat si, cum nu m-am mai dus la sala de ceva vreme (rusinica!), in poseta cea incapatoare car cutia cu supa/sticla cu apa/orice alt fel de mancare, in functie de ce am nevoie la serviciu. Si am adaugat si o agenda pe care, mai nou, pot sa o iau cu mine peste tot. Alte chestii chiar nu transport cu ajutorul ei. Daca nu ma credeti, puteti sa veniti sa controlati!

Al doilea subiect pe care as vrea sa il dezbat e cel legat de curele de slabire. Noi, femeile, ne plangem mereu ca ne-am ingrasat. Pe cale de consecinta, in fiecare zi promitem ca de maine ne apucam de o cura de slabire. Ne promitem asta noua si prietenelor care sunt, indubitabil, in aceeasi situatie. Iar saraci barbati din viata noastra sunt satui de cate cure de slabire au vazut. Nu ca nu ar da rezultate, dar cred ca e foarte enervant ca, cel putin o data pe saptamana sa auzi ca persoana care iti face de mancare iar se apuca de o dieta. Pentru unii dintre ei asta inseamna chiar ca trebuie sa manance pe ascuns. Sau ca sunt si ei la dieta...

De obicei, curele de slabire au o rata de reusita undeva in jurul a 10%, pentru ca dupa o saptamana, maxim doua, renuntam. Si dupa cateva zile o luam de la capat. Nu vreau sa ma lansez aici in explicatii psihologice, atat ale nevoii de a manca, cat si ale dorintei de a slabi, ca m-ati trimite sa il vizitez pe tata Freud. Daca ar fi stiut el ce monstrii a dezlegat cu psihanaliza lui...

Bineinteles ca presupusele fluctuatii de greutate, care de obicei exista, dar nu sunt atat de grave precum le facem noi sa para, au o transpunere si in garderoba. Adica, m-am ingrasat, ce tragedie, hai la shopping sa mai innec depresia. Am slabit, oau, am nevoie de o recompensa si hai la shopping sa cumparam ceva care sa scoata in evidenta ce bine arat.

Cu dietele mele nu ma pot lauda, pentru ca nu pot renunta la prajituri si ciocolata! Prefer ca in loc de cina sa iau o prajitura insiropata cu rom, de preferinta, si plina cu crema de ciocolata neagra si cu glazura asortata si... mai am un pic si visez frumos.

Asa ca, domnilor, cand va mai vedeti partenerele sau prietenele cu gentoiul pe umar si auziti din gura lor cuvantul „dieta”, sa stiti ca urmeaza vremuri de restriste.