Pe timpul iernii, pentru mine cea mai nasoala parte a zilei e, de departe, trezitul dimineata. De ce?! Cum de ce?! Nu ati citit titlul? Pentru ca e intuneric afara! Nu inteleg de ce trebuie sa ma trezesc cand inca nu e lumina... Oare nu s-ar putea face un program de munca adaptat la lungimea zilei?
Acum nu va ganditi ca imi vine sa ma intorc inapoi in pat in fiecare dimineata... Numai o data la doua zile! Dar, disciplina din armata isi spune cuvantul si, cand suna ceasul, ma ridic automat din pat. Cu amendamentul ca mai intai spun cate ceva de dulce la adresa smart-phone-ului din posesie care inca nu m-a lamurit cum pot sa ii opresc alarma din prima. Are noroc ca suna suav!
„Ma ridic automat din pat” nu e chiar cea mai exacta exprimare pentru ca, de fapt, ma tarai din partea lunga a coltarului, denumita generic „pat”, pana in cea scurta, denumita si mai generic „birou”, unde, pe intuneric, apas pe butonul magic care imi deschide laptopul. Ii cuplez si alimentarea si, abia apoi, ma indrept inspre baie si bucatarie. Dupa identificarea si pregatirea micului dejun (nimic complicat, nu fiti ingrijorati!), ma asez la „birou” si incep rutina de dimineata: cu o mana bag in gura si cu o mana deschid mail-ul personal si, de pe 31 decembrie, Travianul. Acesta este modul in care imi incarc eu sistemul de operare.
Hm, cam multe ghilimele si virgule in paragraful de mai sus...
Dupa ce termin cu aceste activitati supra-solicitante, urmeza dilema zilei, veche totodata: eu cu ce ma imbrac? Dupa indelungi ezitari, pun mana tot pe blugi si un pulover. Ca intunericul de afara nu merita o fusta sau tocuri! Rau intuneric! Rau! Mai trec si pe la baie, dar despre spalatul pe dinti nu vorbim in public, ca noi, femeile, avem darul de a ne trezi proaspete in fiecare dimineata.
Intre 8-8.15 ies din casa in intunericul care difera ca intensitate de la o zi la alta si in functie de grosimea startului de nori, omniprezent in Bruxelles. Si in cele 5 minute in care ma indrept inspre metrou ma intreb de ce sunt eu pe starda la ora aia... Oricum, pana ma urc in metrou intru deja in starea de serviciu.
Partea nasoala e ca, pana ajung la birou, nu se lumineaza de-a binelea. Daca mai e si innorat, cateodata ma intreb daca nu m-am trezit din gresala mai devreme.
Cam asa ma trezesc eu dimineata, in Bruxelles, pe-ntuneric. Astept sa ma trezesc pe lumina sa vad cum e...
A, si dupa cum spunea Frank in Transporter I: „I love quiet mornings!”. Si chiar asa imi plac. Fara muzica, fara vase trantite/scapate si fara vorbarie. Si asta pentru circa 30-40 de minute. Dupa aceea, pot sa se dezlantuie toate, ca nu mai conteaza. Dar tin la minutele mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu