Postare dezlanata

Stimati concetateni! Ups, stati ca am pornit gresit... Dragi cititori... Da, asa suna mai bine! Nu, nu am baut Kriek de dimineata, dar sunt lesinata de somn/oboseala. Sunt la a doua cafea si tot simt nevoia imperioasa sa pun capul pe tastatura si sa dorm, oricat de incomoda ar fi pozitia. Probabil ca o sa sar de la o idee la alta si nu o sa intelegeti nimic, dar m-am gandit sa va dau de veste ca traiesc si sa va descriu ultimele mele zile. Nu ca v-ar interesa in mod deosebit, dar sa va alunece mai usor cafeaua pe gat. Sau cina, ca deja e tarziu...

De ce imi e asa de somn?! Simplu! Pentru ca in ultimele zile am fost mai mult „in priza” decat relaxata. Dupa cum va spuneam, ma mut. Bine, practic m-am si mutat. In seara asta imi iau ultimele lucruri de la fostul barlogut. Si am incercat eu sa fac apartamentul cat mai putin deprimant pentru noua coleguta proaspat sosita din Romania (sa ii spunem AM, ca sa nu o confundam cu A). Nu de alta, dar e destul de mare socul generat de „andocarea” intr-o tara straina cu speranta ca poate in cateva luni gasesti un job onorabil. Vroiam ca macar in noua ei locuinta sa se simta confortabil...

Vineri seara m-am inarmat cu produse de curatat si m-am dus la locul faptei hotarata sa fac luna si bec. Hotararea mea a scazut pe masura ce constatam ca fostii locatari nu stiu ca si faianta se mai spala din cand in cand, ca manerele de la bufete trebuie si ele curatate etc. Asa ca, tot ce am reusit sa fac a fost sa matur si sa spal pe jos cu simt de raspundere si sa curat prin baie (cada, WC-ul si chiuveta). Mare realizare, nu am ce zice!

Adevarata provocare a inceput de sambata dimineata cand m-am trezit la 7.30 in mirosul pregnant de fum de tigara emanat de camera fostului meu colocatar care, deprimat ca iar l-a parasit mandretea de belgianca, nu a dormit toata noaptea. In schimb, a fumat ca un turc ce este... Atunci am si decis ca nu mai dorm acolo. Primul punct pe ordinea de zi a fost vanarea unui aragaz. L-am trezit si pe MC cu noaptea in cap ca sa vina cu mine si am pornit in expeditie. Am gasit relativ usor magazinul impricinat, am gasit si un aragaz la mana a doua ieftin, am platit (inclusiv transportul) si am asteptat sa verifice daca are toate accesoriile (butoane, tava etc.). Bineinteles ca in dulcele stil clasic belgian nu le avea. Nici macar placa metalica care acopera flacara... Am zis pas, mi-am luat banii inapoi si am plecat acasa fara aragaz. Dar, in drum spre tram, am gasit o florarie care avea Yucca si am achizitionat una, cadou de casa noua.

Imediat ce am ajuns acasa, am plecat iar. De data asta l-am exploatat pe BD si masina lui pentru o drumetie la Ikea. Inarmata cu o lista cat un cearsaf, l-am tarat pe bietul om prin tot magazinul. Am luat aproape tot ce vroiam, mai putin imitatia de dulap pe care pusesem ochii. Din pacate, nu era complet demontabila si nu ar fi incaput in masina. Asa ca, am regandit strategia si am mai luat 2 bare si niste rafturi textile mai incapatoare. Am reusit sa taram toate sacosele in sus pe scari si sa le bagam in casa, ocazie cu care am constatat ca am un living foarte mare si luminos. Dupa ce l-am lasat pe BD sa se duca la familia lui, eu am plecat sa fac ceva shopping la supermarket ca sa pun macar ceva de mancare in frigider pentru AM. Pe langa asta, am mai trecut si pe la fosta locuinta ca sa imi mai car din lucruri.

Am aranjat eu un pic prin casa si mi-am dat seama ca e timpul sa ma indrept spre jobul meu part-time, sezonier si de week-end. A, am uitat sa precizez ca am revenit (partial) la prima dragoste din Belgia: serveuse pentru firme de catering. Daca tot este de unde, un ban in plus nu strica, mai ales ca biletele de avion pentru Romania si hainele cumparate de moft nu se platesc de la sine. Deci, ma dusei la locul faptei si am realizat ca am avut noroc si am nimerit la o firma de catering super tare, mai organizata si mai eleganta decat cea pentru care am lucrat la inceputurile acestei cariere. Partea nasoala a fost ca aveau oamenii niste platouri pentru servit/debarasat grele si niste farfurii de portelan si mai grele. Asa ca, acum am o febra musculara de zile mari la spate si picioare. Cred ca ar trebui sa ma duc la astfel de evenimente de vreo 3 ori pe saptamana ca asa fac fitness. Unde mai pui ca sunt si platita. Partea amuzanta e ca m-am trezit ca sunt colega de munca cu MC, care a vazut acelasi anunt pe net. Mi-am prins la limita ultimul tram inspre casa, am ajuns pe la 1 noaptea si am adormit in noul meu pat importat din Franta. Gonflabil, ce-i drept, dar adus din Franta! Foarte comod.

Duminica mi-am inceput-o tot de dimineata, pentru ca la 8 m-am trezit fara sa intentionez asa ceva. Fata destoinica cum sunt, am vrut sa imi incep ziua montand 2 etajere pentru pantofi achizitionate de la Ikea. Numai ca mi-am dat seama ca trebuie sa bat cuie si am decis ca nu e ora potrivita pentru asta. Pentru duminica dimineata inspre pranz aveam planificata o croaziera pe canalul navigabil care traverseaza Bruxelles. Cum de am facut astfel de planuri cand eu aveam atata de munca?! 2 motive: a fost deschiderea sezonului si o coraziera costa 1 euro (de obicei e 25) si martea trecuta a fost ziua unei amice si am zis sa facem ceva mai deosebit. Nu cred ca am fost o companie extrem de placuta, dar ne-am simtit bine.

Dupa croaziera si toropeala soarelui, am mai facut un transport de bagaje, am montat etajerele si am inceput sa ma pregatesc pentru recuperarea fetei de la gara. Am reusit sa fac si asta si, ca doua reprezentante autentice ale sexului vorbaret ce suntem, ne-am retras la somn pe la 1.30. Si presimt ca zilele „grele” nu s-au terminat pentru ca in seara asta o sa mergem sa luam un aragaz, maine as mai vrea sa ajung un pic la Ikea si miercuri pana in Carrefour. Si mai trebuie sa facem si curat in apartament...

De poze din noua locuinta o sa aveti parte saptamana viitoare, dupa ce o sa fie cat de cat „mobilata”. O postare despre noua colega de apartament, zilele astea. Dar sa am grija ce scriu, ca citeste si ea. Ha ha!

Aaa, vestea foarte buna e ca avem Internet acasa! Am rugat o vecina sa ne lase sa ne conectam la reteaua ei, contra cost, dar ea a fost foarte draguta si nu ne-a cerut bani. Deci, viata e frumoasa!