miercuri, 18 mai 2011

Noua locuinta – detalii tehnico-administrative

Dupa cum am promis, revin cu tot felul de curiozitati, banalitati si sarcasme mai mult sau mai putin fondate despre noul apartament.

Incepem cu vecinii. La nici 20 de metri, peste sina de tram, incepe Domeniul Regal. Asa de aproape de noi e parcul care adaposteste Pavilionul chinezesc... Curtea Regelui e cam la vreo 500 de metri distanta.
Vecinii mai apropiati, adica cei aflati in aceeasi cladire cu noi, sunt in numar de 4, cu familii sau fara. Ar mai trebui sa se mute cineva si in apartamentul de langa noi, dar pana acum nu s-au oferit voluntari. De remarcat e vecina de deasupra care ne-a dat Internet pe gratis pana a venit al nostru. Si care face manichiura cu 20 de euro, zice ea.
Si tot vecina de deasupra ne-a atras atentia la 3 zile dupa ce ne-am mutat sa vorbim mai incet dupa 10 seara ca nu poate sa doarma. Ne-am conformat, adica am tacut, ca de vorbit tare nu vorbim. Acum ca avem net-ul nostru, poate ar trebui sa ii las si eu un bilet pe prispa si sa o instiintez ca ar fi bine sa isi puna covoare in casa, ca ii aud pitt-bullul cum topaie, si ca ar fi si mai bine sa nu se mai certe dumina cu boifrendul, ca ma sperie cand aud tipete si busituri (nu in surdina!).
Vecinul de la parter, pensionar de Belgia, deci clar nesimtit nevoie-mare, sta toata ziua si se uita pe fereastra. Cum am aflat asta?! Pai e in permanenta la post sa o ajute pe AM sa descuie usa de la intrare cand nu reuseste, adica aproape de fiecare data. Ma tem ca i-am dat cheia care nu e o copie asa de reusita a originalului. Cred ca e cazul sa facem schimb.
Proprietarul e un nene care practica kinetoterapia, care detine toata cladirea asta si cea in care locuieste el (situata la cateva strazi mai incolo) si care habar nu are ce formalitati trebuie facute pentru ca tatal lui (circa 75-80 de ani) se ocupa de tot. Bogat om! Cred ca numai din chirii face vreo 6000 de euro pe luna... Oare o fi insurat? El doar a venit sa facem depozitul de garantie si mi-a citit contractul. Taticul lui e un mosulica simpatic care vorbeste mult si putin stalcit (varsta, dentitia...) mai ales daca vede ca nu il intelegi. Cica o sa se ocupe el sa treaca contractele la utilitati pe numele meu, numai ca hartiile au aterizat in cutia mea postala, deci tot eu trebuie sa ma ocup. Astept cu viu interes facturile.
Aprtamentul e dotat cu biler pe gaz la baie, vechi si care m-a cam bagat in sperieti in primele zile, dar acum m-am obisnuit cu el. Avem si detector de gaz, deci stau mai linistita. La bucatarie avem un boiler electric care pare normal. Incalzirea e pe combustibil lichid usor si inca nu am aflat de unde sa o pornesc. Mai bine, ca as fi tentata sa fac 25 de grade in casa si as plati pana am ramane fara bani.
Internetul e cel mai ieftin (35 euro/luna, daca erati curiosi) si nelimitat pe care l-am gasit, asa ca nu e foarte sprinten, dar am observat ca merge mai bine daca folosesc un cablu Ethernet si nu wi-fi. Cand o sa ma satur de fitele lui, o sa trec la cablu. Numai ca imi ingradeste posibilitatea de miscare.  
Trebuie sa ne preocupam de colectarea diferentiata a deseurilor, deci avem saci de 3 culori. Si mai trebuie sa tinem si minte in ce zile vin sa ii ridice si sa ii scoatem in fata casei. Civilizatie, dom’le!
Interesant a fost cu facerea unei asigurari pentru locuinta... Cum eu lucrez pana la 17.30, cam greu gasesc o banca deschisa la ora aia sa fac o polita de asigurare. Asa ca m-am conversat cu ei pe mail. Prima data au incercat sa imi faca asigurare si la bunuri, dar dupa ce am cugetat adanc, am decis ca saltelele gonflabile si hainele nu valoreza chiar atat. Si am negociat si plata in rate a asigurarii. Ideea e ca, fara sa ma deplasez la vreo institutie si fara sa am contact personal cu vreun agent, am facut asigurarea.
Aaa, si tot cu ajutorul telefonului si numai a lui, am facut contractul pentru gaz si electricitate. Si m-am conversat cu tanti in franceza si ne-am inteles. Sunt mandra de mine. Incet, incet, o sa devin o micuta francona.
Ce ne lipseste? Masina de spalat, dar sunt destule spalatorii in zona. Si masina mea de cusut, dar o sa o aduc din Romania cat de curand. Plante o sa incep sa inmultesc si o sa umplu casa iar.
Recunosc, prezentul apartament nu se ridica la gradul de confort psihic pe care mi-l oferea cel din Romania, dar sper ca urmatorul sa faca mai mult de atat.

6 comentarii:

  1. Deci,esti vecina cu Albert al II-lea ?
    Cand il zaresti transmitei te rog salutari si multa sanatate din partea mea fireste!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. I-am transmis deja, stiu si eu normele de buna purtare! Si ti-a raspuns... Plus ca a zis ca te asteapta in vizita, ca i-ai tot promis... :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Stereotipurile de vecini vestici:

    1."Nu faceti galagie ca ma deranjeaza dupa 10 seara" ... am auzit-o si eu in primele 3 zile dupa mutatul in noul apartament, dar eu aud tocurile si urletele de jur-imprejur si distanta de doua etaje din inalt.

    2. Batraneii care stiu tot: ii intalnesti din extremul Est al Europei pana in ultima insula (Europeana) din Atlantic.Sunt peste tot, nu scapam de ei nicaieri!!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cine esti tu, Oana? :D
    Apropo de vecini: eu am decis sa continui sa vorbesc si dupa 10 seara, ca inca nu am descoperit sa am buton de "off" sau macar de "mute"... :))))

    RăspundețiȘtergere
  5. cum adica cine sunt eu Oana? ....hahahha, lol ....
    mda. iti trag una peste cap in 3 iunie sa-ti dai seama cine e Oana. lol!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. lol o sa port casca de motociclist, ca am auzit ca e trandy. lol

    RăspundețiȘtergere