Intalnirea de 10 ani – inainte

Mai sunt 13 zile si o sa aiba loc magnificul eveniment. Cum, necum, am ajuns sa fiu implicata in organizare si, implicit, „sa imi iau ciocane” pentru diverse lucruri care nu sunt pe placul tuturor participantilor. Dar, era de asteptat. Ca si la o nunta, nu ai cum sa ii multumesti pe toti.

Pe de alta parte, toata sarada e o ocazie minunata sa faci predictii comportamentale si analize cu tenta psihologica. Deci, micul psiholog ciudat din mine a lovit din nou. Dar nu o sa imi expun aici toate concluziile pentru ca ar suna a barfa meschina. Totusi, ceva-ceva tot o sa dau din casa, ca altfel nu ar mai fi nici un haz.

Deci, ce am constatat eu in ultimele 4.5 luni, adica de la lansarea ideii si pana in prezent:

-          Toti sunt entuziasmati de idee, dar sa se ocupe altcineva. Ca de obicei! Si cand altcineva incepe sa se ocupe, normal ca nu face bine. E un incompetent...

-          Cand nu ne convine ceva, ne bosumflam si excludem oameni din lista de FB, nu mai raspundem la mesaje si nu mai participam. Asadar, scopul real al intalnirii nu mai conteaza, orgoliul nostru care nu a obtinut ce a vrut trebuie imbunat. Buhuhu!

-          Desi am terminat la un liceu cu „staif” (asa se scrie?!) care se presupune ca a educat lideri si oameni minunati, nu toti s-au maturizat in ultimii 10 ani. Cei care nu au crescut, s-au apucat sa arunce cu acuzatiile uzuale ca „se fura banii”. Hotului de hot ii e frica!

-          Tipam ca din gura de sarpe ca nu au fost anuntati toti, dar cand cineva ne cere detalii despre contul in care trebuie sa plateasca ne e lene sa dam un copy/paste la un mesaj postat pe FB. E mai usor sa spunem ca nu stim nimic... Si, in plus, la toate apelurile de anuntare a colegilor care nu au FB ramanem indiferenti complet. Rea intentie sau lene cronica?!

-          Ne plangem pe pagina evenimentului ca nu ne-a spus nimeni unde trebuie sa platim, dar nu ridicam ochii 5 randuri mai sus unde e postat un status permanent cu numarul contului. Orbul gainii...

-          Mesajele le citim in diagonala si nu ne dam interesul sa respectam indicatii simple cum ar fi sa trecem pe ordinul de plata numele din liceu ca sa se stie de la cine sunt banii. Doar suntem oameni ocupati!! Plus ca Mafalda la asta lucreaza in perioada curenta: identificarea in globul de sticla a celor care si-au trecut doar CNP-ul.

O constatare para-pshilogica: in organizare s-au implicat preponderent fosti absolventi de „real”, iar in carcotit mai ales cei de la clasele de limbi straine. Dar au comentat in romaneste... Oare o fi vreo legatura cu rutinele mentale si sinapsele neuronale?!

Asadar, cu mai putin de 2 saptamani inainte de eveniment, suntem la faza la care unii nu isi vad capul de treaba ca sa fie totul cat de cat bine (perfect nu o sa iasa niciodata), unii stau cuminti in banca lor si abia asteapta sa participe, iar altii (vreo 3 la numar, ceilalti s-au potolit) isi risipesc pretiosul timp de care dispun abuzand tastatura si scriind comentarii-fluviu pe FB. Fiecare cu ce-l doare!

Cred ca varianta ideala ar fi fost angajarea unui „event planner”, anunturi in presa scrisa si audio-vizuala si triplarea (pe putin) a costurilor. Hmmm, dar atunci sigur „event planner-ul” ar fi fost mana in mana cu cel care l-a recomandat...

Aaa, si inca tot am o problema foarte mare: eu cu ce ma imbrac?! Trebuie sa imi gasesc o portita sa ajung la o sesiune de shopping pe fuga. Daca nu, o pereche de blugi si un tricou cu strasuri s-o gasi prin casa. Pana la urma nu ma duc sa etalez cine stie ce rochie sclipitoare, scumpa si incomoda, ci ma duc sa imi revad fostii colegi de liceu. Mda, cred ca sunt eu ciudata si pun revederea pe primul loc cand ar trebui sa fiu mult mai interesata de barfele si can-canurile din dosul povestii.

P.S. Am constatat ca multi dintre noi o sa ne prezentam neinsotiti la eveniment. Asa nu o sa avem 70 de oameni care bazaie intr-una despre amintiri din copilarie si inca 70 care stau stingheri pe margine pentru ca nu se cunosc intre ei... Totusi, sper sa ne onoreze cu prezenta mai multe persoane.