Dupa cum probabil ati observat, sau nu!, am disparut vreo cateva zile din peisaj. Unde am fost si cu cine nu e important, ce conteaza e ca am incercat sa ma relaxez si sa imi „spal creierul”. Pe de o parte am reusit, pe de alta parte am adaugat noi stoluri la cele deja existente la nivelul materiei cenusii aflate in dotarea personala. Noroc ca am pregatire de specialitate! Ha ha!
Constatarea la care am ajuns zilele acestea e ca EXISTA VIATA FARA INTERNET!!! Serios! Am avut parte de 5-6 zile in care am utilizat un calculator ca sa ma conectez la Internet pentru maxim 4 ore. Si asta pentru ca am avut nevoie sa imi deschid mailul de la serviciu. In rest, am trait foarte bine fara el. Am reusit sa traiesc si fara Travian, si fara Facebook si fara Messenger. Chiar cred ca sunt pe cale sa ma vindec de dependenta de Travian. Incredibil, dupa 2 ani a inceput sa ma plictiseasca...
Ignorand Internetul ajungi sa iti dai seama ca prezenta fizica a unui om e mai importanta decat un schimb de mesaje scrise. Si iti mai dai seama si ca, din cauza obisnuintei de a comunica via Internet, cand ajungi fata in fata cu un om discutiile parca sunt sterile si dureaza un pic pana te acomodezi cu noua stare de fapt. Bine, de acord, cand oamenii sunt la sute/mii de km distanta, mijloacele de comunicare via Internet sunt foarte utile. Dar nu trebuie sa uitam ca in spatele mesajelor si emoticoanelor sunt persoane reale si ca „social media” reusesc cum-necum sa altereze si sa deformeze realitatea. Comunicarea via Intrnet nu iti face o imagine completa a personalitatii si trairilor unor persoane, parerea mea fiind ca iti ofera in special aspectele pozitive. Si cand te enerveaza cineva e foarte usor sa il stergi din toate listele, fara macar sa te chinui putin sa „dregi mohorul”.
Revelatiile despre Internet expuse mai sus arata/suna ca o filosofie de balta! Si acum zambesc cu gura pana la urechi! Cred ca inca nu m-am trezit ca sa fiu coerenta in scris. Sau imi sta mintea la e-mailul care ma asteapta cu cateva zeci de mesaje necitite.
Si am mai constatat ceva imbucurator pentru mine: Bruxelles e „acasa”. Mi-a fost dor de oras si de sentimentul pe care il am locuind in el. Sunt si destule aspecte care nu ma incanta, dar, per ansamblu, orasul asta chiar ma face sa ma simt bine. Parca sunt o alta persoana aici, chiar si fata mea (care sufera in prezent de pe urma unei mici dereglari si arata mai rau decat in adolescenta!) are o alta alura. Poate e de la lumina, poate e de la increderea in sine pe care mi-o da acest oras. Sau poate ritmul mai lent in care se desfasoara lucrurile aici si faptul ca parca nimeni nu se grabeste. Sau eu nu ma mai grabesc... Nu stiu, inca nu am raspunsul. Cert este ca ma simt bine aici!
Cred ca ar trebui sa ma opresc aici cu incoerenta si sa trec la munca!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu