Limite/Cunoaste-te pe tine insuti

Da, am terminat un liceu de mate-fizica, dar nu, nu o sa va vorbesc de limite cand x tinde la infinit, la 0 sau la n. In schimb, o sa va tin o prelegere despre limitele personale, bineinteles ca desprinsa din experienta mea, ca doar sunteti pe blogul meu!

Dupa cum m-au „aburit” unii si altii, se presupune ca sunt o fiinta inteligenta (uneori ma indoiesc!) si intelectuala (hmmm!). Pe cale de consecinta, sunt si putin inclinata spre introspectie si spre auto-cunoastre. Zic eu... Asa ca, pe la 18-19 ani m-a izbit frontal gandul ca daca vreau sa fac ceva interesant in viata trebuie sa ma cunosc, adica atat parti pozitive cat si negative, sa incerc sa imi corectez defectele si sa imi rezolv frustrarile si complexele. Aici si-ar avea locul o divagatie pe tema dezirabilitatii sociale si a existentei/inexistentei defectelor in raport cu aceasta, dar, deocamdata, o sa ma abtin. Inarmata cu ideea asta mareata, am demarat procesul de autodepasire. Adica, ia sa vedem ce probleme avem si sa incercam sa trecem peste ele. Si uite asa, eu mi-am fost cel mai serios cobai pe parcursul celor 4 ani de studii in psihologie. Si povestea continua...

Sa va spun ce am descoperit! Ca nu scapati asa usor... Teoretic, nu imi place sa imi asum riscuri. Asta zic niste teste de personalitate foarte competente. Cei care ma cunosc indeaprope, sustin contrariul. Ia ghiciti?! Chiar nu imi place sa imi asum riscuri!!! Orice situatie care presupune asumarea unui mare risc imi provoaca un stress puternic si trec prin niste faze destul de ciudate emotional, chiar daca nu se vede in exterior. Dar, daca decid ca trebuie sa incerc, cu toate dubioseniile emotionale care urmeaza, o fac fara sa ezit. Pentru ca, daca nu, m-as intreba cum ar fi fost daca...

Daca, de obicei, as fi numai eu implicata in „situatiile riscante” ar fi mai simplu pentru mine. Dar, cum suntem animale sociale, unele decizii si riscuri trebuie sa le mai imparti si cu altii. Din punctul meu de vedere, astea sunt situatii dublu riscante pentru ca pe mine ma pot baza, dar nu sunt convinsa ca stiu cum o sa reactioneze ceilalti. Deci, pe langa primul risc serios pe care ti-l asumi, apare si situatia in care cealalta persoana (sau la plural) care ar trebui sa riste impreuna cu tine isi da seama (constient sau inconstient) ca nu poate sa o faca si incepe sa bata in retragere. Si atunci esti pe cont propriu!!!

Uite de ce trebuie sa iti cunosti limitele! Ca atunci cand ramai pe cont propriu sa fii in stare sa te descurci! Sa stii ca intr-o situatie cu dublu risc poti face fata si de unul singur. Si uite asa am ajuns sa imi asum niste riscuri care mi-au schimbat viata radical! Si nu ma refer aici la a manca un fruct nespalat sau alte mici riscuri de genul acesta.

Sa continuam cu limitele. Una din limitele comune tuturor, dar de care prea putini suntem constienti, e tendinta de a actiona inconstient pentru a obtine un rezultat care sa ne confirme niste supozitii psihologice si sa ne asigure confortul. Sa va explic aspectul negativ al acestui comportament, ca suna cam alambicat. De exemplu, cand stii ca iti vei intalni viitoarea soacra, daca in capul tau esti convinsa ca nu o sa va intelegeti (ai auzit tu de la altii ca e rea), inconstient te vei purta in asa fel incat chiar nu o sa va intelegeti. Adica limbajul non-verbal si alte chestii marunte din comportament va fi de asa natura incat sa starneasca reactii uracioase din parte ei si sa iti confirme ideea ca e o femeie rea. In acest mod, tu iti dai dreptate tie si iti asiguri confortul psihologic. Asta e un fel de exemplu clasic, daca mai vreti si altele va pot oferi.

Cand mi-am dat seama de asta, am decis ca trebuie sa actionez constient pentru limitarea efectelor inconstientului. Asa ca, atunci cand cunosc o persoana incerc sa uit tot ce mi s-a spus despre ea in prealabil, cand abordez o situatie noua incerc sa nu ma gandesc cat de complicat este ci cat de frumos/stimulant ar putea fi, cand am o problema de rezolvat nu cred ca nu exista solutii ci doar ca trebuie sa ma relaxez si o sa am raspunsul! Si pana acum a dat rezultate. Si mai bine ar fi daca as putea sa ii „antrenez” si pe ceilalti in acelasi sens... Pentru ca daca cealalta persoana e decisa ca nu si nu, pot eu sa fiu mama optimismului ca nu o sa functioneze (ce fraza academica!!!).

Nu cred ca oamenii se nasc optimisti. Trebuie sa te antrenezi ca sa fii asa. Pentru mine cuvantul „problema” nu mai are conotatii negative de mult. Poate unde in stiintele exacte are o alta definitie decat in viata de zi cu zi... O „problema” e doar o situatie de pe urma careia vei invata ceva, iti vei imbunatatii capacitatile si viata!

Marele meu defect, pe care incerc sa il tratez (asa ca grabiti-va sa profitati!), e ca nu pot spune NU, nu pot sa actionez daca stiu ca fapta mea va provoca supararea altcuiva. Si ciudat e ca fac asta desi stiu ca situatia pe care o accept imi face mie rau. Dar incerc cu disperare sa ma tratez!

Spre exemplu, zilele trecute am fost intrebata de vreo doua persoane daca sunt suparata, cu sensul clar „esti suparata pe mine?”. Si raspunsul meu, in ambele cazuri, a fost „nu”, desi, mai ales in una din situatii am avut toate motivele sa tun si sa fulger. Partea proasta e ca atunci cand chiar incep „sa fac garagata” (scuzati regionalismul, dar mi se pare amuzant) toata lumea se uita socata la mine si se intreaba ce am patit. Nimic deosebit, doar ca incep sa reactionez!

Deci, scopul meu pe termen mediu e sa scap de aceasta meteahna, sa fiu convinsa ca trebuie sa spun cand ma deranjeaza ceva. Desi, nu mai devreme de anul trecut am trecut printr-o situatie de acest gen, am deschis gura si am vorbit tare si raspicat si... nimic! Dar sa nu ne pierdem speranta.

Si mai am un defect (probabil ca mai am multe, dar astea sunt cele mai vizibile), putin mai mic: uneori/deseori sunt lenesa. De obicei, asta se trateaza cu muzica rock sau disco in cazul meu. Asa imi revine energia si ma apuc de treaba.

Vai, cat am scris! Si sunt convinsa ca nu am acoperit tot, dar am „acoperit” o ora din ziua de vineri. Gata, ca e cam mult pentru o postare pentru blog. Plus ca dezvalui cam multe si nu mai e niciun mister la mijloc! Ha ha!