Dupa cum probabil unii stiti, la un moment dat, inainte de Paste, m-am apucat sa fac o pagina oficiala a companiei unde lucrez. Aaa, vorbim de o pagina pe Facebook, nu desenata pe hartie! Si, cum habar nu aveam despre ce si cum (vroiam o pagina publica), am dat o cautare pe Google. M-am edificat si m-am apucat de treaba.
Prima greseala a fost cand am facut-o de pe contul meu. Si m-am chinuit eu sa strang 25 de „like” ca sa ii fac nume propriu... Cand spun ca m-am chinuit, ma refer la faptul ca am bazait o gramada de lume sa intre si sa apese pe buton. Reusesc, bineinteles, ca doar am cont pe Facebook, deci exist. Dupa toate aceste sfortari, iau si un ID pentru pagina si ma bucur de reusita.
Dar ce sa vezi?! Imi dau eu seama ca pagina companiei o sa fie indisolubil legata de contul meu personal. Adica pot eu sa pun cati administratori vreau, ca tot in coada mea o sa ramana. Ce naspa! (Scuzati limbajul neacademic.) Mai ales ca asta insemna ca trebuia sa imi pun o poza mult mai serioasa la profil, nu ca aceea in care ling o inghetata. Da, asa mananc eu inghetata! Comentarii, ceva?! Dintr-o necunoastere crasa a aplicatiilor si modului de functionara ale Facebook-ului, am ajuns sa imi pun si username personal „AIMSBelgium”. Adica, brusc, daca cineva vroia sa ma caute pe mine, nu ma mai gasea. Ar fi trebui sa caute „AIMSBelgium”. Urat! Imi place job-ul meu, dar toate au o limita! Iar pentru necunosterea de care am dat dovada, trebuie sa imi fac autocritica publica, altfel nu o sa mai dorm bine la noapte.
Dar, sa revenim... Cand mi-am dat seama ca ma cheama AIMSBelgium, am cam intrat in panica. Nu, fara probleme de respiratie si/sau transpiratie! Doar ca deja eram convinsa ca trebuie sa imi anulez contul si sa imi fac altul. Dupa o indelunga cugetare si incercari repetate de a gasi partea pozitiva a experientei, mi-am zis ca uite asa mai scap si eu de unii de prin lista. Ca deja am 113 „prieteni”, dar cu unii dintre ei nu am schimbat un cuvintel de cand i-am adaugat in lista. Ii cunosc personal, dar nu am mai comunicat de atata vreme cu ei, incat chiar nu avem nimic de impartit. Ametindu-ma eu cu apa chioara, purced la „datul jos” al pozelor, ca sa le pot pune exact asa pe noul cont. In timp ce faceam asta, dau cu ochii de diverse comentarii si incep sa ma cuprinda regretele ca pe ele nu le pot pastra. Mai ales pe cele de la poza din parc in care stau sprijinita cu picioarele si mainile de doi stalpi si sunt cu fundul in sus. Nu, nu incercati sa va imaginati, e mai bine pentru sanatatea voastra!
Cuprinsa de melancolie, ma decid sa mai fac o tentativa de a-mi schimba username-ul, poate o functiona, chiar daca „pagina” mi-a spus ca pot sa o fac doar o singura data. Si, ce sa vezi?! M-a lasat! Mi-au dat acelasi mesaj, dar m-au lasat. Asa ca, am revenit la numele meu, am dat delete la pagina firmei care imi atarna in coada si am purces la facerea uneia noi, legata de un cont de Facebook facut special in acest scop. Comentariile voastre sunt in siguranta! Desi, sunt convinsa ca nici nu erati ingrijorati...
Pentru cei care cauta pe Google „mirona mitache facebook”: nu va mai obositi, am setari de confidentialitate si nu imi puteti vedea decat poza si link-ul catre blog, dar si astea doar daca sunteti amici ai amicilor. In rest, ma gasiti cam greu. Daca vreti neaparat sa vorbiti cu mine, lasati un mesaj aici.
La un moment dat ma gandeam sa imi sterg contul de Facebook, dar il pastrez pentru ca e principala sursa de trafic catre blogul meu. Ce nu face omul pentru faima (a se citi „un pic de publicitate”)?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu