Jurnal de Belgia: Pastele nostru

Nu al altora, nu al tuturor romanilor din Belgia, ci doar al nostru, despre el e vorba. Nu o sa va plictisesc cu descrieri interminabile, o sa ma axez mai mult pe imagini. Dar ceva, ceva tot trebuie sa povestesc.

Prin bunavointa vremii si a sefei mele, am putut sa organizam o masa campeneasca in gradina biroului meu. Cu aceasta ocazie, eu si ceilalti trei muschetari (MC, A si O) trebuie sa multimim companiei in care lucrez ca are o bucatarioara utilata cu masina de spalat vase si cuptor cu microunde si dotata cu vesela suficienta pentru 6 oameni. Asa ca nu a trebui sa venim decat cu mancarea gata facuta.

Meniul zilei a debutat cu salata boef facuta de MC cu radacini numai de el stiute. Nu de alta, dar dupa cum spuneam intr-o postare anterioara (sper ca ati citit!), patrunjel nu prea gasesti. Si cica nici pastarnac... Probabil ca noul meu blogo-amic si „comentator” Kekee o sa ma trimita la dictionar si din nou la piata, dar vreau sa ii precizez ca am facut sapaturi si cercetari intense si am aflat ca pe aici, ca de altfel si in Olanda, nu se mananca radacina de patrunjel. Deci, nici de cumparat nu se gaseste. Sa revenim la „salatica” monstruoasa de circa 2 kg. A fost delicioasa. Asa ca MC e dator moral sa mai faca si alta data. Aaaa, domnul Florentin, cititor ultra-fidel al blogului, s-a oferit sa trimita delicatesea din Romania. O sa te anuntam din timp...

Festinul a continuat cu friptura de porc cu legume la tava si mujdei de usturoi facut cu sos de rosii. Creatia le-a apartinut lui A si O si, la fel, a fost foarte buna la gust. Cam multa, dar ne asteptam la vreo doua persoane in plus care s-au razgandit pe traseu. Dupa ingurgitarea felului mentionat, am ajuns la concluzia ca e bine ca nu trebuie sa sarutam pe nimeni in urmatoarele ore. Bine, A si O se pot saruta linistiti ca au mancat amandoi, deci miasma e comuna.

Finalul apoteotic al pranzului a fost marcat de cozonacul-experiment. Dupa taierea si degustarea sa, am concluzionat ca mai mergea putin zahar (asa-i daca nu am cantar). Dar s-a mancat. Si inca cu pofta. Deci, a fost si asta un adevarat succes. Daca vrem sa demaram afaceri si sa scoatem bani din cozonaci, trebuie sa ne adaptam la produsele locale.

Tot meniul asta a fost udat cu o sticla de vin rosu intitulata „Marius” si adusa de MC (prietenii stiu de ce), cu una de vin alb, cu suc, apa si lapte (la cozonac). Aaa, si cafele, bineinteles.

In timp ce ne ghiftuiam noi, ne intrebam retoric cum reusesc sa manance rudele noastre din Romania si drob, si ciorba, si alte prajituri pe langa ce am mancat noi. Hmmm, cred ca ne pierdem antrenamentul. Stati linistiti, carcotasilor, nu e de la saracia in care traim. Ha ha ha!

Bineinteles ca am facut o noua sedita foto, ca nu se putea altfel. Asa ca MC s-a catarat in toti copacii, eu m-am bagat printre toate balariile, A a fugit de aparat cat a putut, iar O a stat pasiv (daca il prindem bine, daca nu, iarasi e bine).

Si tot bineinteles ca am ras de ne-am spart. Principala gaselnita a constituit-o o oaie de ciocolata alba adusa de A (a primit-o cadou de Pasti). Si MC, in duritatea sa, s-a gandit ca cel mai bine e sa ucida oaia. A inceput prin ruperea urechilor si a continuat prin infigerea cutitului in cap. Ulterior, eu i-am retezat jumatate de cap si, si mai pe urma, i-am rupt gatul cu totul. Dar, de sarbatori sa fim buni. Si nebuni... Oaia o puteti admira intreaga tronand pe cozonac. Urmeaza disectiile.

Intr-un final, dupa vreo 5 ore de scalambaiala si discutii fara sens (poate ca doar nu am prins eu ideea...), am alimentat masina de spalat vase (mare minune a tehnicii moderne) si am plecat spre casele noastre. Nu inainte de a decide ca peste 40 de zile o sa facem si oua picatate. Varianta noastra, asa ca acoperiti-va ochii cat inca mai puteti. Sa nu uitam sa le fierbem inainte, ca daca nu patim ca in ultimul video Ilariant.

Si acum luati si salivati!