Ce titlu! Nici macar nu sunt sigura ca e corect din punct de vedere al limbii romane. Dar, suna interesant. M-am gandit ca e momentul sa revin la prezentarea unor chestii de larg interes si sa mai iau o pauza de la insirarea pe Internet a trairilor personale. Tema aleasa astazi incearca sa raspunda unor intrebari primite de la cititori, dar este inspirata si de postari de pe alte bloguri. Nu, nu am dat copy/paste, doar mi-am amintit ca ar fi bine sa scriu si eu despre acelasi lucru.
Sa revenim, ca, in dulcele meu stil clasic, iar o iau pe de laturi. Uneori/deseori am fost intrebata de rude si amicii lasati in Romania daca am ce sa mananc. Acum nu stiu daca ei se gandeau ca nu am bani sa imi iau de mancare sau daca se refereau la faptul ca poate nu gasesc chestiile cu care sunt obisnuita... Probabil o sa aflu cand trec prin Romania in iunie. Dar, pana atunci, m-am gandit sa fac un expozeu al obiceiurilor mele culinare de aici si din Romania, ca sa linistesc spiritele si sa vada lumea ca nu mor de foame. Ati mai vazut drac mort si rata innecata?!
Sa incepem cu anii tineretii mele, petrecuti in casa mamei care era ferm convinsa ca nu o sa ma ia nimeni de nevasta pentru ca habar nu am sa fac de mancare. S-a inselat! Am reusit si eu sa ma marit, si inca de tanara (unii zic ca puteam sa (ii) mai astept!). Si, stiti voi vorba aia din popor „prost sa fii, noroc sa ai”, am gasit si un mascul caruia ii place sa gateasca si ii si iese. Deci, de foame nu am murit. Din contra, a trebuit sa compensez cu sala...
In anii de facultate, iar nu am suferit ca nu am talente gastronomice deosebite pentru ca bucataresele angajate de academia militara in care mi-am petrecut 4 ani de viata (tineretea mi s-a dus cu A.N.I.) au avut grija sa ma hraneasca. Pe mine si toti ceilalti nebuni care salasluiau pe acolo. Deci, nico nevoie imperioasa de a gati sau a invata sa fac asta (mare fas!).
Si apoi am ajuns si eu mare cucoana la casa mea, cu barbat in dotare si o droaie de membrii de familie si amici, bine dresati de parintii lor, care imi explicau ca femeia trebuie sa fie gospodina nevoie mare. Dupa ce am constatat ca asta nu e scopul meu in viata (prefer sa scriu, de exemplu), am decis totusi sa fac si eu niste incercari timide in ale gatitului. Dintre intamplarile amuzante, amintim urmatoarele:
- Prima supa de pui clara si limpede ca in Ardeal in care am uitat sa pun... sare! Produsul finit l-a socat pe colegul meu de apartament – a se citi sot! (neos moldovean, cu trasaturi accentuate de pui de rus) pentru ca nu avea multe legume si buruieni care sa bantuie libere prin oala.
- Prima si singura ciorba de fasole facuta de mine, pentru care m-am dus special sa cumpar un ciolan afumat si pe care am uitat sa il pun in oala. Abia cand am declarat ca e gata ciorba si am gustat din ea, mi-am dat seama ca lipseste ceva. „Ceva-ul” era inca in frigider.
- Primul cozonac, care a crescut frumos si care arata impecabil, dar in care am uitat sa pun zahar! Ce paine cu rahat (alimentar!) galbena si buna a fost...
In timp, „Altetea Mea Regala” a descoperit metode mai usoare de a produce ceva care sa poate fi denumita „mancare gatita” si care sa poata fi incadrata in categoria „am facut si eu ceva comestibil!”. Printre uneltele de un real ajutor in demersurile de acest gen se remarca:
- Tigaia/wok-ul cu teflon – pui legumele congelate, niste condimente, poate niste bucati de carne, capacul... Tu te duci si bantui pe net, din cand in cand mai mesteci, si dupa 20 de minute, gata masa! Si unde mai pui ca e si sanatos: fara ulei, legume cat incape...
- Steamerul, adica aparatul ala care iti fierbe in abur totul. Mortal! Daca fierbi legume acolo, iese o salata beuf dementiala! La fel, nu trebuie supravegheat.
- Grill-ul electric – mare minune, face pieptul de pui imediat!
- Aparatul de facut paine, util sa faca paine, dar foarte util la framantat cozonaci. Serios! Ii si dospeste, tot... Numai scoti aluatul de acolo, il intinzi, pui muuuulta nuca, bagi la cuptor si mananca toti de se sparg. Asa am ajuns sa furnizez cozonaci pentru toata familia de sarbatori.
Si uite asa mi-am mai spalat si eu pacatele. Dar asta nu inseamna ca imi place sa gatesc. Departe de mine... Ma rezum la chestii care se fac repede si nu necesita o paza intensa si consumatoare de timp pentru ca nu inteleg de ce as sta 2 sau 3 ore (chiar mai mult uneori) sa gatesc ceva ce o sa mananc in 20 de minute. Mai stiu cel putin o persoana care gandeste la fel, numai ca are o scuza acceptabila social: e barbat!
Si uite asa, de cand sunt in Belgia am ajuns sa multumesc supermarketurilor ca vand si imitatii de mancare gata facuta. De exemplu, gasesti chiftele, snitele de pui cu cascaval, pui rotisati... Pe langa toate astea, se gasesc si conserve cu varii chestii ce pot servi ca si garnitura (fasole, mazare etc.). sa nu uitam cartofii congelati, gata taiati si pregatiti pentru prajit. Deci, de foame chiar nu mor!
Si nu, nu imi lipseste nici ciorba de la mama de acasa, nici sarmalele si nici alte feluri de mancare traditionale. Daca vreodata o sa am o pofta de nestavilit, o sa poposesc pe la unul din cele cel putin 3 restaurante romanesti din Bruxelles. Sau pe la magazinele care vand produse specifice.
Ca sa inchei apoteotic, sa va spun ce cred eu despre mancare. Daca e delicioasa si e facuta de altcineva, mananc pana aproape pocnesc, deci ma expandez. Daca e fara haz si trebuie sa o mai si gatesc, mananc cat o vrabiuta. Asa ca, prefer a doua varianta pentru ca economisesc bani si in ceea ce priveste garderoba. Gospodina perfecta, nevasta ideala, nu-i asa?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu