Videoconferinte

In ultima perioada am avut parte pe la munci de de niste intamplari mai mult sau mai putin amuzante, dar oricum pline de invataminte legate de mediul corporatist si multinationale.

Incepem cu o problema „simpla” de organizare/mobilizare. Se dau urmatoarele date:

-          Un tip in Spania si unul in Franta care trebuie pusi in legatura cu un alt tip din USA, pe rand si nu deodata;

-          O tipa din USA, secretara tipului din USA mentionat anterior;

-          Inca un tip in USA, responsabil cu partea de IT;

-          O companie care are spatii pentru videoconferinte atat in Franta cat si in Spania, dar care are sediul in Olanda;

-          O diferenta de fus orar de fix 9 ore intre Europa si regiunea din USA in care sunt localizate persoanele de mai sus;

-          Mentiunea ca toti ce prezentati mai sus sunt fooooooarte ocupati si niciodata nu reactioneaza la timp;

-          Si... nervii mei la mijloc, responsabili cu organizarea celor doua videoconferinte intr-un interval bine stabilit.

Ce a fost cel mai greu in toata sarada asta? Sa o fac pe domnisoara din USA sa priceapa ca atunci cand ea se duce la munca, eu plec de la munca! Si diferenta asta de perceptie a creat niste situatii care m-au facut sa cred ca americanii au pretentia ca noi suntem aici ca sa ii sprijinim pe ei, si nu ca relatia corecta este una de cooperare. Adica mi-a dat de inteles de mai multe ori ca noi, europenii, ar trebui sa stam peste program, dar ca ei, americanii, nu au niciun chef sa mearga mai devreme la munca.

De ce nervii mei au fost la mijloc? Pentru ca fiind proiectul meu, eu a trebuit sa ii potrivesc pe toti ca ore si sa ii lamuresc pe europeni sa stea peste program la munci, fara sa le spun ca americanii nu vor sa isi deschida birourile mai devreme. Si, uite asa, am ajuns sa fac pe „centralista” intre 7 oameni, dar a meritat efortul.

Ca sa dau si niste exemple:

-          Luni dupa amiaza pe la 17.30 primesc un mail de la domnisoara secretara din USA (ea era fresh de dimineata, eu eram terminata de munca – exagerez!) in care imi comunica ceva de interes si imi precizeaza ca „toata dimineata o sa fiu la un curs, dar, cum revin in birou, te contactez”. Tanti, eu o sa fac nani cand revii tu in birou! Asa ca, degeaba te deranjezi...

-          Vineri seara cutia mea postala a fost gazda unui alt mesaj care sugera sa organizam ceva pentru luni dupa-amiaza, cei din USA punand problema ca si cand noi ar trebui sa fim in birou la ora aia si sa fim dispusi ca pana luni pe la pranz sa avem totul pus la punct pe cand se trezesc ei sa isi inceapa saptamana. Va dati seama ca am vazut mesajul luni dimineata, nu?!

-          Nenea cu IT-ul din USA ma intreaba, tot intr-un mail, cum ar trebui sa procedeze cu verificarea liniei. Pai, ce sunt eu, tehnician?! De ce nu intrebi persoanele care se ocupa de asta si ale caror date de contact ti le-am dat deja? Aaa, pentru ca nu ai chef sa te trezesti mai devreme!

Tot apropo de niste videoconferinte pentru acelasi proiect, am mai avut parte de o faza care m-a lasat fara grai pentru circa 5 minute, iar apoi mi-a turat creierul la maxim. Prin martie, inainte de schimbarea orei in Europa, a trebuit sa organizam ceva cu Canada, tara fata de care aveam o diferenta de fus orar de 7 ore. Zis si facut, totul a mers ca uns, s-au facut programarile, apelurile-test, s-au completat agendele etc.

Inainte cu o zi de desfasurarea evenimentului, ajung tacticoasa la birou si deschid e-mailul. Primul mesaj care imi iese in cale este al secretarei din Canada care ma intreba politicos daca am habar ca ei au schimbat deja ora. Nu, habar nu aveam ca undeva intre data la care s-au facut aranjamentele si ziua aceea ei schimbasera ora. Mai ales ca noi mai aveam 5 zile pana la trecerea la ora de vara! Dupa 5 minute de tacere profunda am decis ca toata lumea trebuie sa faca un mic efort si i-am „imbarligat” pe toti sa isi decaleze programul cu cate o jumatate de ora. Nu stiu cat de tare le-a convenit, dar au facut-o.

Videoconferintele astea sunt organizate prin intermediul unei companii care are birouri in toata lumea si ofera servicii diverse legate de gazduirea intalnirilor de afaceri. La un moment dat, pentru ca era dupa ora 6 seara si aveam o nevoie urgenta de o lista cu centrele lor din Paris, am inceput sa caut pe Internet. La prima scotoceala nu a reiesit nimic relevant, asa ca am completat un formular electronic si am sperat sa aiba operatori care sa imi raspunda foarte repede. Bineinteles ca nu era nimeni nebun sa fie la serviciu la ora aia. Chiar si eu faceam asta de acasa. Pana la urma am descoperit lista mult dorita si am rezolvat problema in seara respectiva, fapt ce m-a facut sa uit de intrebarea adresata electronic. Dar ei nu au uitat!

A doua zi ma duc la serviciu fara sa am nici cea mai mica banuiala apropo de ce va urma. La 9.15 suna mobilul, il sperie pe BV care inca visa, si ma face pe mine sa ma intreb cine e nebunul care suna la ora aia. Raspund si urmeaza o conversatie intr-o engleza cu accent pronuntat frantuzesc. Era un tip de la firma in cauza care vroia sa lamureasca problema mea. Incerc sa ii explic ca am gasit ce ma interesa si ca am facut si rezervarea deja, dar el ii dadea inainte cu intrebarile. Eu, inca adormita, il trimit sa vorbeasca cu sefa lui la nivel European ca il lamureste ea. Pana la urma terminam conversatia si consider subiectul incheiat. Parerea mea, ca dupa vreo trei ore suna o tipa in aceeasi problema. Oamenii incercau sa ma convinga sa fac o rezervare la ei si nu vroiau sa priceapa nici in ruptul capului ca o facusem deja contactand pe altcineva. Ii mai explic o data si domnisoarei si sper ca aici ia sfarsit totul. Pana la 17.30 niciun alt telefon, asa ca sperantele mele pareau indreptatite. Dar, la ora 18.30, in timp ce imi luam linistita cina acasa, suna iar telefonul (trebuia sa il las la serviciu!). Tot in aceeasi problema! Nuuuu! Dar se pare ca a treia oara a fost cu noroc si s-au lamurit.

Si sa mai spuna cineva ca e monotona viata la birou...