Blogul s-a mutat!

Salutari tuturor!
Dupa cum va amenintam, am mutat blogul. Noua lui casuta e http://mironamitache.net. De ce l-am mutat? Ca sa mai diversific oferta si sa pot sa imi pun in practica niste idei organizatorico-administrative. Va invit sa il vizitati, sa subscrieti si va rog sa nu va mirati daca o sa mai constatati ceva schimbari pe parcurs. Dar, stiti cu sunt femeile, capricioase si nemultumite...

De prin BXL

Ia priviti ce exemplu de cultura urbana/urbanistica.

Din cate am putut eu sa ma documentez, in spatele cearsafului alb care constituie fundal pentru copacei este un sediu de banca aflat in renovare. Banuiesc ca antrepenorul si posesorii bancii au decis ca e mai bine adauge ceva original si sa transmita si un fel de mesaj locuitorilor din zona. "Lucrurile bune se fac in timp" (traducere si adaptare), adica ne scuzati ca va agresam vizual si auditiv cu lucrarile noastre, dar la un moment dat o sa fie gata.

Va rog, dati mai departe si pe la edilii romani ca poate invata cineva ceva. Ma indoiesc, dar totusi...

D'ale mele

Aveam pregatita o postare speciala referitoare la cautarea activa a unui loc de munca, dar m-am gandit sa va mai dau o pauza de la asa chestii ’telectuale si sa va mai tin la curent cu activitatiile mele fizice si cerebrale. Nu ca asta ar fi mai usor de digerat, dar incercam si noi. Noi, adica eu si cu mine.

No, sa ma opreasca cineva ca iar o iau pe aratura! Deci, sa incepem expunerea gandurilor si activitatiilor care ne bat de ceva vreme incoace.

Vreau domeniu web! De ce?! Pai pentru ca ideea mea de reorganizare a blogului nu poate fi pusa in peractica pe Blogspot. Si nu numai ca vreau domeniu web, dar teoretic si am. Il cheama http://mironamitache.net si am importat deja o parte din blogul asta. Bine, nu e fix un domeniu web, dar e de la WordPress si ar putea sa se muleze mai bine pe dorintele mele. Acum trebuie sa ma mai ocup de ferchezuit si coafat, activitate care probabil va ramane pentru week-end. Pana ma obisnuiesc cu noua platforma, probabil voi fi cu fundul in 2 luntrii, dar o sa ma descurc.

Ce altceva imi mai suprasolicita creierusul in perioada asta? Pai am inceput sa ma mai uit in jur si sa analizez oportunitatiile de job-uri care cresc ca si ciupercile dupa ploaie pe site-urile de recrutari. Si am inceput si sa aplic pentru ca mi s-a pus pata ca vreau contract de munca si un job cu mai multe responsabilitati in recrutarea de personal, adica inclusiv planificare. Daca reusesc sa fac pe cineva sa treaca de cele doua mici/mari handicapuri din CV-ul meu, limba olandeza la nivel de baza si doar 9 luni de experienta in „mediul international”, va anunt! Oricum, caut cu inversunare si prin Australia, Dubai... Parca m-as muta mai la caldurica, aproape de plaja, macar pentru vreo cativa ani.

Tot in plan profesional, am preluat „afacerile” Nadiei. Nu stiu daca va ma amintiti cine e Nadia, dar ea e persoana care ne ajuta pe noi romanii sa ne obtinem statutul de independent fara prea mari batai de cap. Si cum Nadia tocmai a obtinut un job cu contract de munca la Institutiile Europene, nu mai poate sa se ocupe de asta. Printr-o intamplare, eu aveam nevoi de „o intrare” la Partena si asa am ajuns sa ma ofer voluntar sa ii ajut eu pe cei care vor sa isi faca actele. Deci, dragilor, daca va ganditi sa emigrati in Belgia si vreti sa va faceti statut de independent, nu ezitati sa ma contactati. O sa va ajut cu cea mai mare placere. Gratis!

In plan fizic (nu e cea mai fericita exprimare), m-am apucat de alergat. Deja am la activ 3 zile a cate 10 minute chinuitoare si obositoare. Nu masor distanta, ca inca nu am ajuns la un asemenea potential. Legat de acest aspect, duminica cand am facut prima incercare am constatat si ca am 2 fire de par alb. Si am mai vazut si ca abia alerg 10 minute... Deja imi plangeam de mila ca imbatranesc! In tineretele mele alergam 20 de km fara sa par macar obosita. Dar am iesit in oras si am primit invitatii la o cafea fara ca macar sa am vreo intentie in acest sens, asa ca mi-a mai trecut supararea.    

Pisica inca e in viata. Si noi pe langa ea. Eu am inceput sa ii fac in ciuda si sa o iau efectiv pe sus ca sa o scot din baie sau sa o impiedic sa iasa afara din casa. Ei nu prea ii place, dar va dati seama ca mie putin imi pasa. Eu stapana, ea animalul! Oricum, cu AM ne jucam de-a „good cop, bad cop”, unde io ala rau si ea ala bun. Asa ca Soarecul (noul nume al pisicii, BD te rog sa ma ierti!) a dezvoltat clar preferinte pentru toleranta AM, iar eu, mana care o hraneste, sunt personna non grata. Si cum nu am voie sa o ating decat daca o iau prin surprindere, nici la periat nu sta. Asa ca blana ei de soareco-mata gri superba e peste tot prin casa noastra. Dar, vine o zi...

Si in viitorul foarte apropiat promit sa am o saptamana numai cu poze pentru ca am fost acuzata ca blogul meu duce lipsa de asa ceva. Ce fel de poze? Pai poze cu noua infatisare a livingului, cu Soarecul (bineinteles!) si cu colectia de haine achizitionate cu ocazia acestor reduceri (cu dedicatie pentru Strumful!). Aaa, si sa nu uitam de pozele pe care le voi face la Amsterdam, caci pe 24 iulie voi avea primul contact cu mult-laudatul oras. O sa va dati voi seama cand o sa urmeze saptamana cu poze...

Acum va las, ca trebuie sa ma intorc la munci. Paaaa!!!


P.S. Ce era sa uit!!! M-am lasat de Travian. Asta da realizare! Cum am reusit?! M-am enervat pe aerele de superioritate ale unor "lideri" cu cas la gura si am dat delete la cont. Pacat ca nu ma pot lasa si de shopping la fel de usor.

Versatilitate

Ca tot am bantuit recent prin magazine, mi-am mai imbunatatit si eu cultura in ale retail-ului. Adica am aflat ca manechinii aia imbracati din cap pana in picioare sau tinutele complete lipite de cate un perete, prin magazinele care isi permit sa aiba o persoana care sa se ocupe de partea visuala, sunt menite sa ajute clientul in a se decide si a-si cumpara o tinuta completa.

Recunosc ca, pana acum, nu mi-a dat prin cap nici macar o data sa imi cumpar toate piesele afisate intr-o „tinuta”. Am alte preferinte legate de haine. De cele mai multe ori alea obiecte care pot fi purtate la mai multe tipuri de tinute (mai business, mai casual etc) si nu ma intereseaza sa fiu imbracata in acelasi brand de sus pana jos. Deci, sunt o ciudata care nu intelege „industria fashion”.

Apetenta mea pentru versatilitate loveste si mai puternic in cazul pieselor de mobilier. De exemplu, canapeaua lui M, care a revenit in posesia mea, este de fapt si de drept un coltar compus din doua bucati. Cum nu se potrivea nici cum in pozitia in care putea sa stea ca ceea ce este, am decis disecarea sa si recompunerea coltului. (O sa pun si poze, curand, nu mai sariti cu gura!)

O alta idee creata este legata de transformarea a doua noptiere intr-o etajera. Am gasit solutia asta dupa ce am analizat in fel si chip oferta de la Ikea in cautarea unei etajere din lemn masiv de o anumita inaltime. Si cum ei nu aveau, m-am reorientat.

Tot in categoria asta intra si cuptorul cu microunde convertit in bancheta, masa de calcat si, mai nou, suport pentru masina de cusut.

Dar, cel mai mult si mai mult imi place versatilitatea cuvintelor. Cred ca ati observat ca imi place sa personalizez obiecte si sa folosesc unele cuvinte mai deosebite in alt sens decat cel principal pe care il au.

Ca sa inchei apoteotic: sunt fan versatilitate si orice obiect/cuvand poate avea dubla utilizare. Nu anuntati Politia, nu vorbim de arme cu dubla utilizare! Desi, dupa cum imi explica „un mare clasic in viata”, cica cu un ziar bine impaturit poti omori un om...

Cautarea unui job – adaptarea CV-ului

Daca aveti (ne)norocul sa fiti specializat intr-un anumit domeniu „de nisa” si va gasiti usor job in orice tara, nu va mai obositi ochii sa cititi mai departe. Si aici ma refer mai ales la cei din domeniul IT... Dar poate o sa va foloseasca si voua macar o parte din cele ce urmeaza.

Buun! Sa incepem...

Sa presupunem ca in Romania detineti un job de nivel mai ridicat, adica sunteti un sef sau pui de sef pe domeniul vostru. Si plecati voi asa, „la pleazna”, in tari straine, hotarati fiind sa incepeti chiar si de jos daca e nevoie si sa va reconstruiti cariera. Cand incepeti sa cautati ceva de munca pe domeniul vostru, aveti mare grija cum va prezentati CV-ul...

Sa luam un exemplu. Presupunem ca in Romania ati fost Manager Regional (mai multe magazine in subordine) in retail si veniti aici si vreti sa incepeti de la vanzator pentru ca vi se pare ca aveti mai multe sanse. Cand va trimiteti CV-ul, sariti peste partea cu Manager Regional si incercati sa va rezumati la o biata functie maxima de Manager de magazin pentru ca, daca il lasati la adevarata lui valoare, o sa aveti parte de sprancene ridicate si semne de intrebare. Plus ca angajatorii se cam feresc sa angajeze oameni supra-specializati pe functii inferioare. Daca sunteti convinsi ca stapaniti limba tarii in care va incercati norocul si ca puteti sa va adaptati repede la cerintele pietii, puteti incerca doar cu o treapta mai jos fata de ce ati avut.

Poate ca o sa va intrebati de ce e cazul sa iti subestimezi experienta. Pentru ca, in anumite domenii, cultura si piata de desfasurare a activitatii difera destul de tare intre Europa de Est si restul continentului. Si prea putine companii serioase isi asuma riscul de a pune pe functii ce incumba responsabilitati majore persoane care nu au experienta mediului in care vor lucra. Daca deja aveti experienta internationala, atunci nu e nicio problema, vindeti-va la adevarata valoare! Chiar va rog!

Apropo si de experienta asta internationala, chiar si munca in Romania poate tine loc de asa ceva. Cum?! Pai daca ati avut contacte frecvente cu parteneri de afaceri din alte tari, aveti grija sa specificati asta in CV ca sa se vada ca sunteti in stare sa va adaptati unui mediu multicultural.

Va mai dau un exemplu. Sa presupunem, din nou, ca in Romania lucrati in resurse umane dar, pe langa asta, mai erati si secretara si administratorul biroului. Am auzit eu ca pe acolo e la moda cumulul neremunerat de functii, dar promit sa nu mai spun la nimeni. In tari straine, daca aplicati pentru un job pe domeniul de baza, nu treceti in CV in detaliu sarcinile administrative. Adica puteti scrie „alte sarcini administrative”, dar nu va apucati sa le insirati pe cateva randuri ca pe aici nu prea exista joburi n in 1. Da, ca si administrator de birou poti avea si ceva sarcini administrative legate de resursele umane, dar sigur nu o sa faci recrutari de personal de conducere si calcul de salarii. Daca aplicati pentru un job de secretara, ar fi bine sa nu treceti in CV ca ati facut head hunting, de exemplu. Din nou, ati fi supra-calificati.

Si acum exemplul cel mai „de balta”: daca vreti un job de ospatar sau prin constructii, nu trimiteti un CV in care scrieti ca ati fost sef de departament in cine stie ce companie. E mai bine sa va rezumati la cateva minciuni gogonatele, adica spuneti ca ati fost cine stie ce angajat administrativ si ca in timpul liber ati avut diverse joburi complementare in domeniul deinteres.

In conclutie, tintiti sus si sunteti siguri ca puteti avea succes, atunci lasati un CV valoros. Tintiti mai jos ca sa aveti mai multe sanse, reduceti putin din amplitudinea functiilor detinute.

Lamentari

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand constat ca am ceva serios de facut incep prin a ma lamenta. O sa va explic pe baza unui exemplu concret.

Cand m-am mutat vis-a-vis de Maiestatea Sa, am primit si o boxa aferenta apartamenului in care locuiesc. Maricica incaperea, cam 2 mp, bine aerisita si situata cam la demisol. Extraordinar! La receptia initiala, boxa era ocupata abuziv de ceva cutii cu vopseluri si bucati de lemne ramase de pe la mobile etc. Am dat cu nasul, am constatat ca trebuie facuta putina curatenie, dar am amanat momentul.

In schimb, nu am amanat momentele in care simteam nevoia sa mai car ceva in beci. Si, uite asa, am tot depozitat acolo cutii si alte obiecte care pot fi utile in viitorul mai apropiat sau mai indepartat, dar nicidecum acum. Ma scuzati, de fapt nu am depozitat (implica si aranjarea obiectelor), ci am tot bagat acolo. Ce? Pai de la cutii mai mari sau mai mici si pana la truse de scule, orice. Cireasa de pe tort a constituit-o o etajera metalica pe care nu mai aveam unde sa o trantesc decat fix in dreptul usii.

Acum vreo 2 saptamani m-am dus si eu curajoasa sa iau niste pamant pentru o noua buruiana. Stiam ca pusesem un sac cu pamant in boxa. Eee, mi-a luat vreo 10 minute sa il descopar si sa il extrag. Si atunci au inceput lamentarile: trebuie sa fac curat in boxa! Si mi-am spus asta zi de zi timp de vreo 10 zile, ingrozindu-ma si mai tare de fiecare data cand o rosteam si gandidu-ma ca o sa imi ia ore intregi sa rezolv cazul.

Sambata, intr-un puseu de energie a carei sursa nu a fost identificata nici pana in prezent, m-am inarmat cu matura si farasul, am luat cheia de la boxa si am coborat la demisol. Deja ma si vedeam imbatranind acolo... Am inceput prin a scoate tot afara, am maturat, am aranjat frumos lemnele intr-un colt (nu se stie cand e nevoie de ele) si apoi am bagat etajera si restul cutiilor le-am adapostit intre rafturile ei. Stiti cat a durat?! Aproximativ 30 de minute. La o rememorare a ultimelor zile, mi-am dat seama ca m-am lamentat vreo 3 ore in total...

Tin minte ca la fel faceam in Romania cand imi dadeam seama ca trebuie sa fac curat in bucatarie, de exemplu. Asa ca, pot concluziona, ca nu imi place sa fac curat (dar trebuie!), dar imi place sa ma lamentez. Proasta concluzie!

Fata (mea) Morgana

As vrea si eu ceva tare mult pe lumea asta. Ceva care uneori e atat de neatins incat imi creeaza frustrari inimaginabile. Nu e vorba de bani, un anume job sau o intalnire cu cine stie ce falnic reprezentant al celeilalte specii pe care o toleram pe planeta asta! E un lucru mult mai prozaic: prosopul de baie!

Da, o sa va vorbesc de relatia mea cu prosopul de baie! Acum ca v-ati oprit din ras, putem continua?! Multumesc!

Trebuie sa incep prin a preciza ca imi place sa fac baie si nu dus si ca nu imi place sa ma plimb cu apa curgand siroaie pe mine prin casa/baie. Asa ca, din cada ies (perfect) uscata. Cand am prosopul la indemana sau la o lungime de picior...

Deci, intotdeauna mi-am dorit ca prosopul de baie sa fie localizat cat mai aproape de obiectul ala numit cada/vana. Si daca s-ar putea sa si fie incalzit, perfect. In Romania solutia ideala a fost instalarea unui calorifer scarita fix langa cada de baie. Iarna aveam tot timpul prosoapele uscate si calde. Ce rasfat! E, dar acum nu mai sunt la „casa mea”, asa ca nu ma pot apuca de modificat instalatii de incalzire, pereti etc. Si cat as vrea!

Si uite asa prosopul de baie a ajuns sa stea atarnat in cuierul atasat usii de la baie. Adica fix pe peretele opus cazii si pana la el sunt vreo 3 pasi. Bineinteles ca uneori uit sa il apuc din mers si sa il pozitionez mai aproape, adica pe bara de la perdeaua de dus, si imi dau seama abia dupa ce ma lafai bine in apa calda/fierbinte. Si imi strica tot cheful...

In cazul si mai nefericit, prosopul de baie lipseste cu desavarsire din baie pentru ca probabil a fost aruncat in cosul cu rufe murdare si habauca de mine a uitat sa il inlocuiasca. Noroc ca exista si prosop de maini, de fata...

Acum sunt caut solutii de instalare a unui cuier mai aproape de cada (maxim o lungime de brat), in zona in care apa de la dus nu ajunge, si care sa nu presupuna multe gauri in pereti. Cel putin am activitate cerebrala!

Avem pisica!

Pentru acuratetea exprimarii, ar trebui sa spun ca avem pisica pentru 2-3 saptamani. Dar nu dam examen la gramatica, asa ca sarim peste detalii.

Ideea e ca marti, a sasea zi de ciresar, anno domini 2011, fostul coleg de facultate BD ne-a facut un „cadou temporar”, adica monstrul din dotarea familiei sale. Si a venit omul inarmat cu arme si bagaje, adica mancare uscata, mancare uda, recipiente, tavita pentru nisip care aduce a cusco-casuta, sac cu nisip si... pisica bine incuiata in cusculia ei. Contact cu animalul eu am mai avut de vreo 3 ori, dar nu cred ca se astepta ea sa ajunga pe mana mea. Ca daca ar fi prevazut asta, poate s-ar fi purtat mai frumos.

Cum de a fost abandonata mata la noi? Pai animalei nu ii place sa stea singura acasa sau la adapost. Dupa astfel de traumatisme psihologice, dezvolda simptoame anxiaso-nebunatice. Asa ca am fost intrebate daca nu vrem sa o gazduim pe perioada concediului familiei stapanitoare. Eu chiar simteam lipsa unui animalut misunator prin casa, AM a acceptat mai mult din curiozitate ca sa vada cum e, asa ca ne-am pricopsit cu toate obiectele descrise mai sus si cu subiectul postarii.

Paranteza: acum umflata de mata e bine intinsa pe masa si se uita la mine cum scriu. Cred ca o sa se intoarca o razgaiata la casa ei.

Ieri, cat BD a stat sa imi dea sfaturile utile pentru ingrijirea ei, Leelou (asa o cheama) a bantuit putin prin casa, a adulmecat, dar nu cred ca si-a dat seama ca o sa ramana aici. Cand am ramas numai noi doua a inceput show-ul, ce-i drept nu prea pacatos si romanul ala cu nume de spaniol capatuit nu era in zona. Am incercat si eu sa fraternizez cu ea si m-am ales cu 2 zgarieturi. Oricum, si-a petrecut primele 12 ore in casa noastra mai mult ascunsa pe dupa fotolii. Am reusit sa o momesc afara cu ceva mancare... Constat ca azi in timpul zilei, cat a fost cu AM acasa, a mai prins curaj. Atat de mult ca acum troneaza pe masa. Dintre noi doua a decis ca pe ea o place mai mult. Sunt geloasa!

Cum mi-am dat seama ca pe mine ma place mai putin? Pai cand vreau sa ma apropii de ea, adica sa o mangai, scoate ghearele si da cu labutele de parca ar vrea sa se apere, isi bate coada de podea si mai si face chhhhh cand ma vede. Cred ca am tras concluzia logica.

Cred ca o sa o ignor pana cand decide de una singura ca e cazul sa ne imprietenim. Daca o sa decida asta vreodata... Poate o sa ma urasca tot restul vietii ei...

Reduceri?!

Anul acesta mi-am trecut in agenda pe luna iulie un eveniment extrem de important: reducerile, adica shoppingul de vara. Ca sa intelegeti mai bine despre ce e vorba, trebuie sa va explic ca in Belgia perioadele de reduceri nu coincid cu cele din Romania. Adica, de Craciun si de Paste nu exista reduceri ci cateva promotii. Teoretic, reducerile serioase au loc in luna ianuarie si in luna iulie. Atat de serioase sunt taierile din preturi incat cumperi tricouri Zara, H&M, MNG etc. cu 1 euro bucata. De exemplu...

Cum aveam si eu ceva necesitati de completare a garderobei, am facut o listuta si am asteptat cu sufletul la gura perioada magica. Recunosc, inafara sezonului de reduceri, mi-a fost putin teama sa intru in magazinele „de firma” ca nu am venituri asa spectaculoase incat sa arunc cu banii in dreapta si in stanga. Buuuun! Vineri a fost prima zi, asa ca de la birou am plecat impuscata inspre Rue Neuve (strada destinata shoppingului) si City 2 (mall-ul care incoroneaza strada). Ca sa intelegeti exact amploarea fenomenului, trebuie sa va spun ca unii isi iau liber in prima zi de reduceri ca sa mearga la shopping. Si ca sa aveti o imagine cat mai clara a locului pierzaniei si templului consumatorist de care vorbesc, precizez ca in zona cu pricina H&M are 3 magazine maaaari, Camaieu are 2, Zara 2 si lista poate continua. Deci, desertaciunea este maxima.

Dar, sa revenim, ca ma pierd in paranteze generice... Ajung si eu vineri seara in City 2 cu speranta ca macar 2 maieuri imi cumpar. Vezi sa nu! Ori toate tricourile/maieurile marimile XS si S au fost cumparate in cursul zilei, ori au fost bine ascunse in depozite, ca eu nu am gasit nici de leac. Si am avut si o senzatie suparatoare ca reducerile sunt doar cu numele in unele magazine, mai mult o mare gogorita ca sa vanda stocurile. Explicatiile mai jos pe pagina. Deci, m-am intors extrem de dezamagita acasa, cu doar 2 siraguri de margele noi in poseta.

Nu m-am dat batuta si sambata dimineata am plecat la ora 9.30 de acasa decisa sa intorc toate magazinele pe dos in ideea de a-mi cumpara ce aveam nevoie. Noroc ca am pornit de dimineata! La 10.15 cand am luat eu cu asalt strada, termitele deja misunau. De data aceasta, inarmata fiind cu determinare si hotarare, am obtinut aproape tot ce vroiam. Cu greu, dar am izbandit.

Ce am constatat?! Ia uite:

-          Foarte greu gasesti un maieu rosu in orasul asta! Dar rosu, nu o imitatie palida... Am gasit pana la urma, dar nu era la reducere. Era pur si simplu la pretul lui natural.

-          Domnilor, rog sariti peste liniuta asta! Pe aici nu cred ca femeile poarta tanga/string si mai ales de bumbac. Prin toate magazinele de lenjerie erau o raritate... Acum, daca stau sa ma gandesc mai bine, avand in vedere ca tinerele de pe aici au dimensiuni considerabile, nici nu cred ca au cum sa poarte.

-          Magazinele Zara arata ca un mare SH neingrijit. Hainele sunt aruncate pe jos, calcate in picioare si apoi repuse pe rafturi sa le cumpere fraierii care musca faza cu „reducerile”.

-          Hainele la pret neredus nu sunt scumpe! Adica o fusta de la H&M a costat 20 de euro. Deci vreo 90 de lei...

-          Ce in Romania pentru noi, clasa de mijloc (sau ce a mai ramas din ea) inseamna „firma”, adica H&M, Mexx, Zara etc, aici e bazar, low cost si as putea continua. Cu adevarat „de firma” sunt produsele Armani, D&G...

-          Reducerile sunt de fapt o strategie de marketing si nu o taiere reala din preturile normale. Adica marile firme au aplicat reduceri doar la o parte din produse, le-au insirat la intrare, au inserat si produse nereduse printre si au prostit poporul. Cand am zis marile firme, m-am referit la amploarea afacerii!

-          Din ce mi-am cumparat eu, doar 3 produse erau la reduceri, restul le-am gasit la raioanele cu preturi normale.

-          Sunt convinsa ca s-au scos din depozite si produse din anii trecuti care au fost bagate la „reducere” doar, doar mai scapa de unele.

-          Pe la ora 11.00 deja erau cozi mari la case in magazine.

-          Desi ma gandeam ca o sa stau doar vreo doua ore la shopping, m-am intors acasa dupa 5 ore de halaiduiala, obosita rupta! Parca trasesem la galere...

Ce mi-am cumparat si cam cat costa pe aici?! Ia uite o lista:

-          Un costum de la C&A (Yessica) cu pantalon si sacou, care a costat 70 de euro. Si nu era la reducere! Va spun pretul ca sa faceti o comparatie...

-          O fusta neagra, croiala clasica (gen tigareta) de la H&M – 20 de euro.

-          Un pulover negru cu nasturi tot de pe la C&A.

-          Un maieu rosu pe care l-am cautat de mi-au iesit ochii din cap si l-am gasit la Camaieu, dar numai marimea XS. Buna si aia, ca ii cu elastan si e menit sa fie purtat pe sub sacou.

-          Un maieu negru de la H&M, tot XS. Ma intreb cine cumpara S-urile, ca la multe din femeile astea le trebuie 5 bucati de S sa isi faca un maieu mulat.

-          O pereche de blugi de la New Look, care nu erau pe lista, dar i-am vazut, mi-au placut si i-am luat cu mine ca sa intregeasca colectia pe care o am deja. Intre noi fie vorba, am pierdut sirul perechilor. Cand am fost in Romania, am mai descoperit prin fostul domiciliu vreo 2 perechi de care uitasem complet!

-          O pereche de pantofi gen Oxford, care arata foarte masculini, de o culoare indecisa (pe cutie scrie beige) si pe care eu ii vroiam negri, dar nu am gasit, asa ca... Buni sunt si astia. Trebuie sa imi fac curaj sa ii port pana la serviciu si inapoi ca sa ma adaptez la ei si ei la mine. Presimt basici groaznice in zona calcaielor, dar cel mai destept cedeaza. Deci, o sa se inmoaie ei in vreo saptamana, doua. Aaa, pantofii erau redusi cu 30%. Bine ca macar astia, ca la pret intreg ar fi costat cat costumul.

-          O poseta incapatoare, turcuoaz, cu o mare floare pe ea, pe care nu am gasit-o in centru ci chiar la magazinele din jurul casei mele. Redusa si ea cu 30%.

-          Vreo 6 siraguri de margele colorate ca sa mai accesorizam tinutele.

-          Si am mai cumparat si alte chestiute pe care nu o sa le insir aici, ca nu ne spalam rufele in public.  

 Pentru doamnele si domnisoarele curioase, o sa pun si poze, dar mai testez piata sa vad daca nu mai cumpar ceva.

Oricum, am concluzionat ca daca am nevoie de ceva, mai bine ma duc si il cumpar cand nu e la reduceri ca scumpe nu sunt. Decat sa ma imbulzesc cu hoarda consumatorista si sa incerc sa imi pastrez discernamantul printre toate produsele reduse si fals reduse, mai bine fac cumparaturi in liniste. Totusi, o sa mai astept vreo saptamana si o sa mai dau o tura ca poate chiar o sa reduca pulovarasele.

Marile mele dezamagiri de anul acesta le-au constituit magazinele Mexx si Beneton, primul pentru ca nu mi-a oferit nimic interesant si al doilea ca era in plin proces de renovare, deci bine inchis.

Si cam atat. Revin cu o alta cronica detaliata despre reduceri la iarna!

Am revenit in eter!

Adica in blogosfera, ma scuzati pentru confuzia facuta!

De ce am avut nerusinarea sa lipsesc atata vreme?! Pai nici eu nu stiu... Cred ca ceva oboseala acumulata plus ceva cugetari profunde asupra unor planuri de viitor. Sa consideram ca mi-am luat si eu o vacanta si sa trecem peste acest moment stanjenitor.

Sa va fac un update (scuzati englezismul!) al constatarilor si intamplarilor mai haioase din ultimele 7-8 zile. Cu liniuta, de la capat, ca un mic obsesiv-compulsiv ce sunt.

-          Sambata dimineata la ora 5.30 in parcul din fata casei noastre misuna o multime de iepuri. Dinaia de camp, bine crescuti... Cred ca salasluiesc de fapt si de drept pe Domeniul Regal (norocosii!) si se intorceau si ei de la discoteca.  Sa nu ma intrebati ce cautam eu la ora aia in par ca nu va spun. E secret de stat (pe scaun)!

-          BV, colegul meu de birou (uitucilor!), a rostit primul cuvant in limba romana si acela a fost „grindina”. Incerca sa imi explice ce fel de fenomen meteorologic urmeaza in seara respectiva.

-          Africanii rasariti prin cine stie ce metode pe aici, posesori ai unei leni existentiale demna de subiect de roman si ale unor drepturi sociale mult mai evoluate fata de ale mele, au un singur gand: cum imi gasesc femeie?! Alba, daca se poate! Oare impulsurile astea au vreo legatura cu dimensiunile acelea proverbiale? Am dat si eu peste unul, mi-a promis ca o sa ma caute pe Facebook si eu il las sa ma caute ca am profilul mai confidential.

-          Vremea e indecisa tare. Ba avem zile cu 30 de grade (canicula insuportabila pentru belgieni), ba in ziua urmatoare sunt maxime de 18. Si Soarele e pe cer si te pacaleste ca e caldut... Complotul sferelor, conspiratia mondiala nu mai e de actualitate.

-          Canapeaua lui M a revenit in posesia mea pentru ca A se muta si nu are nevoie de ea. Si cum canapeaua-coltar agresiva nu cadra in peisaj in forma initiala, micul geniu creativ din mine a lovit din nou, a disecat-o si a facut un aranjament demn de Tara Minunilor. Poze, in curand, dupa ce termin.

-          Mi-a venit! Masina de cusut, nu altceva! Asa ca pot sa imi scurtez pantalonii si sa imi schimb fermoarele la fuste. Mare bucurie la casa omului.

-          Pentru ca am rapit o masa care locuia intr-o gradina, ne-am ales si cu o familie de urechelnite. Noi ziceam ca am scapat de ele, dar ieri una i-a demonstrat AM-ei contrariul si a insotit-o pana la serviciu unde a inceput sa ii misune in tricou. Sper ca aia a fost ultima, dar, ca masura de siguranta, maine o sa mai fac o epurare etnica cu insecticid. Ori eu, ori ele!

-          S-a lansat un film cu Strumfii! Yupiiiii! Trebuie vazut, mai ales ca e in 3D. Tot din categoria cinema, mentionez ca am vazut Piratii din Caraibe 4 si ca nu m-au impresionat. Adica pirat mai betiv si mai tantalau ca Jack mai rar mi-a fost dat sa vad, si am vazut vreo cativa la viata mea! Si mai recomand „Bad Teacher”, o comedie americana talamba care ma face sa ma gandesc ca asa se explica de ce ei sunt asa. Dupa ce o sa o vedeti, o sa intelegeti ce vreau sa spun...

-          Nu am primit nicio candidatura la postul de „femeie in casa”. Presupun ca nu vrea nimeni sa se mute in Belgia pe masa si cazare moca...

-          Au inceput reducerile, dar despre asta in alta postare, ca sa va tin interesul viu.

Asadar, tinem legatura.

Comentati?!

Ce inrebare retorica am pus si eu, ca doar raspunsul e cat se poate de simplu: bineinteles ca nu! Si asta e vizibil... Chiar asa, nu are nimeni nimic de spus/carcotit/bagat de vina la adresa postarilor mele?!

Acum vreo cateva saptamani am scris o postare despre ToateBlogurile, scopul declarat si nedeclarat fiind sa particip la un concurs. De fapt si de drept, nu sa particip propriu-zis ca asta ar fi presupus si colaborarea voastra, aspect legat de care aveam indoieli profunde. Asadar, de fapt, am urmarit sa obtin ceva reclama de pomana... Ce legatura aveati voi, cititorii mei fideli, cu concursul? Pai se premiau postarile pe tema data care strangeau cele mai multe comentarii din partea unor persoane care isi legau identitatea si de existenta unui blog.

Bineinteles ca detasat a castigat concursul Silavaracald (ca oricum iarna e frig!). Va recomand sa cititi blogul daca vreti sa va mai amuzati. Eu raman de fiecare data uimita cum niste postari aparent banale (bine scrise, ce-i drept) reusesc sa stranga o droaie de comentarii, adica peste 50 fiecare. Sincer, cateodata chiar o invidiez pe autoare.

Si as mai vrea si eu sa ii rog pe noii mei urmaritori de prin Singapore si Moldova sa imi lase un mesaj sa facem cunostinta.

Cam atat am avut eu de carcotit. Voi?!

P.S. Cei care totusi mai comentati (mai rar, dar comentati, ce-i drept), sa stiti ca imi pricinuiti tresariri placute.

Vizita inopinata

Ieri, dupa cursurile de olandeza (pe care le voi detalia in alta postare), o amica m-a intrebat daca nu vreau sa ma duc pana la locul ei de munca, sa luam masina pe care o lasase acolo si sa mergem impreuna acasa. Avand in vedere ca locuim in aceeasi zona, am acceptat.

Inainte sa plecam de la ore, fata a incercat sa ma avertizeze delicat ca vom fi nevoite sa trecem printr-o zona „de genul ala”. Abia atunci mi-am amintit unde lucreaza ea: intr-un hotel cu regim special. Adica, un hotel in care vii cu „femeia usoara” arvunita pe strada din apropiere, petreci intre 10 minute si cateva ore cu ea si apoi pleci. Ca sa clarificam situatia, amica mea etiopianca lucreaza la receptie (nu e peste, zic eu) si la facut curat in camere. Si mai sunt si vreo cateva romance pe acolo care intretin bunul status al ansamblului rezidential. Angajatii nu au nimic de-a face cu activitatile „ingrate” si „neortodoxe” care se petrec in camere.

Asa, deci... Am fost informata despre calitatea zonei, iar eu, in loc sa ma feresc, am afisat un ranjet si am decretat ca abia astept. Sincer, chiar vroiam sa planuiesc o escapada pe una din aceste strazi pentru ca sunt curioasa cum arata peisajul si fauna. E, aseara mi-am satisfacut partial curiozitatea.

Doamnele (femei sau travestiti) nu mi-au facut o impresie prea placuta. Adica ma asteptam sa vad ceva mai deosebit: haine cu paiete, decoltate, femei mai aratoase... In schimb am vazut tot felul de patapufnite obeze imbracate in fuste de blugi si colanti (!!!) plus geci care le acopereau destul de bine in partea superioara. Cred ca „muierile” alea nu s-au uitat la filmele americane indeajuns... Majoritatea erau supraponderale, iar cele care nu erau asa, erau imbatranite si cu fete uzate. In ciuda acestor imagini destul de neapetisante, cica clientela exista. Si inca una foarte variata: de la oameni de afaceri imbracati in costume super scumpe, pana la handicapati fizic care abia se misca singuri. Na, acum fiecare trebuie sa isi satisfaca nevoile...

Si ca sa ne intelegem si mai bine, asa in incheiere: NU sunt de acord cu traficul de fiinte umane sau cu obligarea cuiva sa se prostitueze. Despre persoanele pe care le-am vazut in zona magica, insa, pot sa afirm cu o siguranta destul de crescuta, ca au ales. Si, daca e alegerea lor, consider ca fac parte din „lantul trofic”... Daca nu ar vrea sa faca asa ceva, sunt convinsa ca s-ar gasi ceva „cinstit” de munca si pentru ele.

Aaaa, strada pe care am fost e doar una prapadita, cica cea mai bine dotata ar fi pe langa Gare du Nord. Deci, obiectiv turistic! Acolo o sa fac si poze, ca sunt convinsa ca mai sunt si alti curiosi.

Mail-uri pe care nu le vreau

Cititorii fideli probabil au constatat ca nu imi dau cu parerea si nici nu imi exprim opiniile personale legat de subiecte foarte delicate cum ar fi religia, politica si fotbalul. Nu de alta, dar toti ne pricepem si nu are rost sa nasc polemici. O sa incerc sa imi mentin echidistanta in continuare, dar o sa iau o mica pauza azi si voi sari parleazul macar putin. Inainte sa trec mai departe la retorica zilei, trebuie sa va avertizez pe voi, toti cei care aveti adresa mea personala de e-mail, ca postarea prezenta o sa increteasca niste frunti si o sa dea nastere la ceva sentimente de suparare la adresa mea.

Pe langa spam-urile zilnice nelipsite din peisaj si care mai de care mai ciudate, primesc si destule e-mail-uri de la cunoscuti. Problema nu e ca le primesc, ci continutul lor care, din punctul meu de vedere, e tot spam. Nu o sa critic continutul, ci o sa pun niste intrebari care poate o sa va dea de gandit. Dar, ideea de baza e ca nu am ce sa fac cu astfel de mesaje... Doar sa pierd timp stergandu-le!

Incepem cu mesajele care ne arata cat de greu o duc unii prin Africa sau Asia sau cine stie ce alt colt al lumii. Dragilor, credeti-ma pe cuvant, sunt constienta cata saracie e pe lumea asta. Poate nu pe deplin, dar stiu ca sunt multi semeni care traiesc in conditii inumane. Intrebarea care mi se naste mie in cap e simpla, dar in acelasi timp complexa. Voi cei care dati mai departe mesajele alea, ce faceti ca sa imbunatatiti situatia?! Doar faptul ca trimiti la toata lista de messenger niste poze care scot in fata saracia din alte tari nu te face nici mai om, nici mai bun, nici mai implicat in soarta omenirii. Sau le dam mai departe ca doar, doar o face cineva ceva. Si, inainte sa va uitati in Asia sau in Africa, uitati-va in ograda proprie ca in mediul rural romanesc gasesti destui oameni pentru care o punga de faina inseamna mancarea pentru o saptamana.

Continuam cu rugaciunile... Eu sunt ortodoxa pentru ca asa am fost botezata la cateva saptamani dupa nastere. Nimeni nu m-a intrebat daca vreau sau ce cred. Asta e! Dar macar acum, la cei 28 de ani pe care ii am (ma scuzati, 18), as prefera ca oamenii de aceeasi varsta, adica maturi, sa se intrebe daca ma intereseaza cu adevarat asa ceva. Poate am devenit adventista sau budhista intre timp... Sau atee, sau un „om universal”... Tin minte cum noi, ortodocsii, ne ofuscam cand ii prindem pe „pocaiti” pe la usile noastre cu reviste tematice si incercari de convertire. Trimiterea de rugaciuni pe mail aduce putin a campanie de convertire... Oricum, ce ma intriga cand deschid astfel de mesaje e ca, aproape intotdeauna, incep cu cerinte: ne rugam (cerem) sa fim sanatosi, sa ni se ierte pacatele, sa fim ajutati la examene si multe altele. Aproape niciodata nu incepem cu multumiri: ca existam, ca ne-am trezit de dimineata, ca avem ce manca si unde dormi etc. Si chiar niciodata nu ne rezumam doar la multumiri...  

Tot in categoria de mai sus se incadreaza si „pune-ti o dorinta, da mai departe rugaciunea la n persoane si te asigur ca o sa ai ce ti-ai dorit”. Oau! Ma scuzati, poate nu ma duce capul de la geam pana la usa, dar ce legatura au practicile atat de pagane si vrajitoresti ca punerea unei dorinte si urmarea unui ritual cu credinta crestina?! Unii au ars pe rug pentru ca au crezut ca asa ceva e posibil...

Urmatoarele pe lista mea neagra sunt mesajele pline de poze din locuri minunate si colturi de Paradis existente pe Terra. Foarte frumos, dar vreti sa ma faceti sa ma sinucid?! Cine o sa mai posteze pe blogul asta?! Sunt locuri pe acolo prin care poate unii dintre muritorii de rand care deschid prezentarile ppt nu o sa ajunga vreodata. Si o sa ramana doar cu regretul...

Si inchei apoteotic cu instructiunile in n pasi despre cum sa fii fericit, cum sa fii mai „zen”, cum sa ierti, cum sa iti cresti copilul, cum sa iubesti, cum sa traiesti, cum sa... Am pierdut sirul, pe cuvant! Am ramas si fara comentarii, pentru ca nicaieri in liniile alea directoare nu ti se spune ca metodele trebuie adaptate personalitatii. Plus ca, inca, nu am primit un ghid despre cum trebuie scrisa o postare pentru blog. Oare despre cati pasi o fi vorba?!

Sunt convinsa ca o sa primesc in continuare mesaje de genul asta. Foarte bine, macar asa stiu ca mai traiti. Dar fiti convinsi ca nu le mai deschid si nici nu le mai citesc...

Consumabile de birou

Pe langa pasiunea hainelor, incaltarilor, posetelor, puzzel-urilor etc, o mai am si pe cea a obiectelor utilizate in viata de zi cu zi la birou. Adica agende, pixuri, creionase, capsatoare, perforatoare, bibliorafturi...

Orice descindere a mea intr-o librarie care contine si carti si consumabile, se lasa cu cumparaturi sau oftaturi din fundul plamanilor in cazul in care ma abtin. Daca ar fi sa dau frau liber tendintelor consumatoriste care salasluiesc bine in partea intunecata a personalitatii mele, acum cred ca as avea vreo cateva mii de pixuri, agende, carnetele si alte prostii inutile in cantitati industriale. Adica, de cate capsatoare sau perforatoare ai nevoie in acelasi timp?! Ca doar nu stai sa capsezi la doua maini...

Dar sa le luam pe rand!

Din prima mea zi de munca a trebui sa am agenda, termen generic utilizat pentru o Agenda la propriu, cu coperti cartonate, dar pe care o foloseam si ca si organizator, si ca si „caiet de notite”. Regulile organizatiei... Dar toate normele astea ma enervau asa un pic pentru ca imi ingradeau foarte tare optiunile pentru ca, de obicei, agendele sunt terne (sa le spunem „office”). Mai mult, felul in care sunt organizate chiar nu corespunde cu ideile mele de impartire a unui astfel de instrument.

Cand am devenit vanator de capete, am ales o metoda mai putin conventionala pentru a substitui agenda: un caiet de matematica spiralat, cu coperti de plastic (nu se indoaie, nu se rup...), pe care l-am organizat dupa gustul meu. Adica am impartit fiecare pagina in doua pe lungime, fiecare jumatate fiind atribuita unei zile, si am lasat si cateva (mai multe) pagini pentru notite. De atunci, adica de aproape 9 luni, am ramas fidela aceleiasi marci de caiete si aceleiasi organizari. Tocmai mi-am luat unul cu coperti portocalii pentru a doua jumatate a anului 2011.

Ideea e ca nu sunt singura „nebuna”. Prin martie am fost la un eveniment organizat de o doamna parlamentar si la care au participat tot felul de capete luminate din mediul business – IT. Cand m-am asezat la locul meu, am ezitat sa imi scot asa zisa agenda pentru ca mi se parea „neprofesionala”. Dar toate ezitarile mi-au trecut cand am bagat de seama ce fel de agende au celelalte doamne: aproape ca a mea! Diferente se inregistrau la capitolele firma producatoare si format... Deci, m-am linistit. Acuma, intrebarea de baza e de ce producatorii de agende nu se adapteaza capriciilor noastre. Cred ca am si raspunsul: pentru ca mediul business e inca dominat de rasa masculina ai carei expozanti prefera lucrurile gata facute, asa ca nu este rentabil sa faci diverse modele de agende pe placul fitelor feminine.  

In aceeasi categorie a obsesiilor in ale biroticii se incadreaza si pasiunea mea nestavilita pentru strans pixuri. Cat mai colorate, daca se poate. Daca nu, macar diferite sa fie. Intr-u satisfacerea acestei dorinte, actionez pe mai multe planuri. Primul ar fi participarea la evenimente unde e clar ca organizatiile participante pun la dispozitia vizitatorilor manunchiuri de ustensile de scris. De la un astfel de eveniment, m-am intors cu vreo 6 pixuri. O alta optiune este vizitarea unor oamnei care, prin natura meseriei lor, primesc pixurile ca si obiecte promotionale. Ultima astfel de vizita i-am facut-o fostei mele colege de banca din liceu, posesoarea mai multor farmicii. La plecare aveam in poseta vreo 6 bucati frumos colorate...

O mare problema am cu creionul meu Rottring, portocaliu-rozuliu, obtinut la schimb pe unul negru de la un fost sef caruia nu ii placea culoarea nedefinita si foarta feminina. Ador creioanele Rottring, dar in Belgia inca nu am gasit si mine aceeasi marca. Si nu mi se pare demn pentru bijuteria mea sa o alimentez cu mine Bic. Uach! Cahhh! O sa sun in Romania sa imi fie livrate rezerve care corespund standardelor calitative impuse.

La fostul loc de munca imi cumparasem o droaie de bibliorafturi colorate... Nu cu inimioare, fluturasi si alte traznai, ci pur si simplu in culori simpatice si optimiste. Dar, la plecare, acolo le-am lasat. Aici se pare ca nu prea am nevoie de asa ceva, dar ma bate un gand sa imi cumpar macar vreo 2-3, ca nu se stie niciodata.

Din dotarea biroului in care lucrez face parte si o trusa compusa din perforator, capsator, suport pentru scotch si foarfec. Negre!!! Toate negre... Le-am rabdat eu 8 luni, dar nu cred ca le mai suport mult timp prezenta pe biroul meu. Trebuie sa fac un studiu de piata si sa imi achizitionez unele frumos colorate, asortate cu puiul de clementin de pe birou.

Deci, ca sa incheiem, dragilor, daca aveti pe acasa sau pe la birou pixuri de la diverse firme, carnetele, bloc-notesuri etc. si nu stiti ce sa faceti cu ele, va dau adresa mea.

Anunt de interes national

Dragilor, vreau sa fericesc pe cineva. Dar sa ma explicitez...

O familie belgiana compusa din mama la vreo 56 (arata muuult mai tanara), activa, inca in campul muncii, si doi copii – un baiat de 21 ani si o fata de 23, ambii studenti cu domiciliul acasa, cauta FEMEIE IN CASA.

Ce trebuie sa faca persoana in cauza? Sa acorde patru ore pe zi casei, timp in care trebuie sa faca curat. Restul zilei si duminica sunt libere!

Ce ofera? Pai pun la dispozitie cazarea si masa, adica contravaloarea a circa 600-700 de euro lunar. Cazarea consta in 2 camere – un dormitor si un mic living – doar ale angajatei, baile si bucataria comune cu restul locatarilor casei, masina de spalat etc.

Ce cauta? O persoana dinamica, corecta, nefumatoare sau foarte putin fumatoare, care sa nu se dea inapoi de la facut curat in cele 4 ore alocate casei.

Acum o analiza putin mai detaliata a situatiei.

Doamna/domnisoara in cauza ar trebui sa fie serioasa si sa inteleaga ca suma pe care o scuteste neplatind chirie si mancarea este semnificativa, adica fix cat un salariu part-time. Nefiind obligata sa munceasca full-time (24/24 h), poate sa isi gaseasca ceva care sa ii asigure aceeasi suma in mana. In zona sunt destule case instarite unde se pot gasi destule de ore pentru facut curatenie... De asemenea, doamna care ofera jobul are destui frati si surori unde s-ar mai putea gasi de munca contra-cost.

Cheltuielile impricinatei constau in biletul de avion pentru venit incoace si vreo ceva euro ca sa aiba pentru cheltuieli minore in primele luni pana isi gaseste job-uri aducatoare de venituri suplimentare.

Candidaturile se primesc la adresa de e-mail mitache.mirona@gmail.com.

Despre frumusete

Pe la vreo 14 ani m-am dus si eu sa imi fac poze pentru buletin. Pe atunci eram tunsa cam pana la nivelul de jos al urechilor si imi amintesc ca purtam un tricou rosu cu flori albe de care aram foarte mandra. Doamna fotograf, o cotoharla neosa, a tinut sa imi precizeze ca ar trebui sa imi las parul mai lung sau sa port bluze pe gat pentru ca am gatul cam lung si ar trebui sa maschez acest defect. Pe moment, imi aduc aminte ca i-am oferit o replica mai taioasa. Dar am ramas cu sfatul „doamnei” in cap multa vreme de atunci inainte...

Privind retrospectiv, pot sa remarc ca respectiva cotoharla era un fin psiholog... Sa ii spui unei adolescente ca are defecte fizice e dovada clara de intelepciune! Si nu e singura persoana peste care am dat in cei 28 de ani de existenta care mi-a scos in fata diferite „defecte” de cosntructie. Iar cei care le remarca mai simt nevoia sa iti dea si sfaturi despre cum sa le maschezi! Acum, daca le-as aduna pe toate si as face o lista, mai ca as incepe sa cred ca sunt un mic monstru cu gatul lung, picioare groase, nas neconform cu standardele ISO, gura mult prea mica, talia care sare de 60 de cm etc si as avea doar cateva variante dezirabile social pentru a-mi continua traiul pe acest pamant. Adica fie ma imbrac intr-o haina care sa ma ascunda cu totul, fie nu mai ies din casa, fie putin imi pasa. Bineinteles ca am ales ultima varianta pentru ca realitatea nu e asa de infricosatoare precum vorbele aruncate fara a gandi.

Acum sa revenim la zilele noastre... Ma uit in jurul meu si constat ca oriunde am merge ni se ofera sfaturi gratuite care sa ne ajute sa ne mascam „defectele”. Adica, poarta pantaloni nu stiu de care ca sa iti alungesti picioarele, tunde-te asa ca sa iti maschezi forma nasului putin in vant, poarta bluze cu maneca ¾ ca sa iti ascunzi coatele cam late, nu purta fuste scurte ca ai gambele mai groase... Suna cunoscut?! Recent am intrebat pe cineva de ce se lasa prinsa in jocul asta de-a v-ati ascunselea si mi-a dat argumentul suprem: ca sa scot in evidenta ce e frumos.

Hmmm, frumusetea e relativa! E de ajuns sa studiezi putin istoria artei si sa constati ca ce era frumos acum 200 de ani, era urat acum 100 si ca ce era frumos acum 100 e urat in prezent. Si pana la urma, ca tot suntem o societate care inca se mai duce pe la Biserica, parca dogma crestina zice ca toate creaturile Domnului sunt frumoase. Deci, cine suntem noi sa contrazicem?! Oricum, nu acesta e argumentul meu...

Argumentul meu consta in faptul ca asa „disproportionati” cum suntem , intregul e frumos pentru ca fiecare trasatura o completeaza pe cealalata. Nu cred ca exista persoana pe lumea asta care sa respecte acele proportii ideale descrise parca de Da Vinci, si totusi ne inmultim si ne perpetuam specia fara a aduce pe lume hoarde de monstri. In schimb, ne complicam viata si ne producem frustrari incercand sa fim ceea ce nu suntem, incercand sa atingem perfectiunea pe care nici macar zeii din Olimp nu au reusit sa o atinga. Si ne mintim unii pe altii, ascunzandu-ne/disimulandu-ne „defectele”. Dar sunt momente cand nu mai porti haine si atunci ramai doar tu si complexele tale, adica o bariera cam mare in calea fericirii, sau macar a multumirii.

Exista o teorie din genetica care sustine ca ne alegem partenerii pentru imperechere pe baza trasaturilor fizice, acestea fiind o expresie a bagajului genetic. Astfel, inconstient alegem parteneri complementari care sa asigure un urmas sanatos. Pai daca noi ascundem asa zisele imperfectiuni, care de fapt sunt semn al unor trasaturi genetice, mai putem vorbi de alegeri corecte din punct de vedere natural?!

Si mai intervine problema psihicului. Cand tu ii spui zilnic creierasului tau ca are gatul prea lung sau nasul prea mare (nu vorbesc de cazurile cu adevarat medicale), el chiar ajunge sa interiorizeze si sa creada cu tarie ca al tau corp e „defect”. Partea mai putin amuzanta intervine atunci cand, poate dintr-o intamplare, nu poti sa ascunzi imperfectiunea, dar esti fata in fata cu o persoana care ar putea sa iti schimbe viata (profesional, personal etc.). Tu, ca si persoana, vei fi atat de complexata de „defect” incat personalitatea ta va ramane bine pitita pe undeva si nu vei reusi sa exprimi ceea ce esti cu adevarat. Mai grav e in cazul adolescentilor, care dezvolta probleme serioase din cauze cu totul superficiale.

Oricum, toata porcaria asta cu canoanele de frumusete ne este bagata pe gat de canalele media si marii producari de diverse care promoveaza anumite chipuri, trupuri, bucati de carne fara personalitate... Amuzant e ca nici macar ele nu corespund dimensiunilor „divine” stabilite cu secole in urma. Dar, societatea noastra superficiala, infuleca „tiparele”, si le insuseste si incearca sa intre in ele cu orice pret: infometare, chirurgie, tertipuri de orice fel... Eu ar fi trebuit sa ma sinucid de pe la 18 ani cand mi-am dat seama ca nu prea se croiesc pantaloni care sa mi se potriveasca. Adica, daca imi vin pe solduri nu imi vin in talie si invers. Pai, e vina mea?! Nu, deloc!

Trist este ca suntem mai preocupati sa ascultam ce spun diversi „specialisti” in domeniu decat sa ne ascultam instinctele naturale. Am intalnit persoane care se simteau grozav in haine roz (de exemplu), dar care nu indrazneau sa le poarte in public pentru ca nu mai erau in tendinte, nu erau indicate in asociere cu tenul lor/culoarea parului etc. Si asa se acopereau cu culori terne care nu le faceau absolut nicio placere si is mascau personalitatea. Din punctul meu de vedere, ideea cu moda e sa porti ce te face sa te simti cu adevarat „tu” si grozav, ce iti permite sa te exprimi, nu ce ti se spune ca ar trebui sa porti ca sa maschezi „defecte”. Dar, deseori ne ascundem in spatele „recomandarilor de specialitate” pentru ca noua ne e lene sau teama sa gandim, sa luam decizii si sa ne impunem vointa.

Am fost dotati cu „liber arbitru”, pacat ca l-am pierdut undeva pe drum, pacat ca plecam urechea la toate tampeniile consumatoriste...

Intalnirea de 10 ani - dupa

Fuse si se duse... Cam asta a fost impresia mea. La finalul clasei a XII-a am fost 23, pe 3 iunie 2011 am fost 17. Din cele 6 absente, 3 au fost motivate si 3 total nemotivate. De fapt, motivul a fost: nu am chef! Foarte bine, fiecare cu parerea lui.

Acum parerea mea! M-am bucurat foarte tare sa imi vad fostii colegi, caci pe unii nu i-am mai vazut de 10 ani. Si mi-a facut placere sa ma implic in organizare pentru ca am regasit oameni de care aproape uitasem. Trebuie sa admit ca din cei aproape 200 de absolventi din promotia 2001, doar cu cativa (mai ales colegii de clasa) am avut cate ceva de impartit. Dar fetele le-am recunoscut. Peste unele s-au vazut anii trecuti, peste altele prea putin.

Apropo de fizic, fostii mei colegi de clasa s-au pastrat in limite care sa imi permita sa spun ca sunt aproape neschimbati. Hmmm, mai putin eu care am cu vreo 40 de cm de par in plus pe cap... (La finalul clasei a XII-a avem doar vreo 2 cm de par pe cap.) In rest, nu am remarcat nici riduri vizibile, nici par alb in exces.

Apropo de psihic si apucaturi, trasaturile generale de personalitate au ramas tot cam aceleasi, dar am remarcat usoare urme de maturizare. Glumesc! 10 ani chiar isi spun cuvantul in evolutia unor oameni presupusi inteligenti, asa ca noi.

Bineinteles ca la ora de dirigentie s-a discutat despre „realizari”. Mie tot mi se pare un termen abstract si de necuantificat pentru ca ce inseamna realizare pentru mine poate pentru altii e un esec. Dar ne-am laudat cu totii, unii mai pe fata, altii mai voalat. Oricum, am sesizat la vreo 2 persoane o intentie vadita de a-si etala realizarile... Ce mi s-a parut aiurea a fost ca bietii medici chiar nu au cu ce se „lauda” avand in vedere ca inca sunt in plin rezidentiat, deci nu au nici timp de afaceri, nici de copii. Asa ca ma duc din nou cu gandul la cate sacrificii si eforturi fac pentru aproape nimic, neramanandu-le decat satisfactia ca au salvat cateva vieti. Asta daca nu s-au plafonat din cauza lipsurilor de tot felul si nu au ajuns nepasatori.

Ce am observat eu:

-          Una din colege s-a apucat serios de ciclism si are niste gambe si brate de invidiat.

-          O alta colega are doi copii la activ, dintre care unul de 6 luni, si un corp de invidiat (mai ceva fata de liceu).

-          Aproape toate fetele am adoptat mici/mari schimbari in stilul vestimentar.

-          Incet, incet, ne tragem spre tari straine sau spre companii multi-nationale. Deja 6 suntem plecati si 2 pe picior de plecare...

Marea absenta a zilei: diriga. Dupa ce ne-a confirmat prezenta, brusc a plecat in concediu, desi anul scolar nu era terminat. Ma abtin de la alte comentarii! Noroc cu profa de mate care a inlocuit-o cu succes.

Dupa ora de dirigentie am baut si noi un suc ca oamenii la o terasa si ii multumim public colegului care a facut cinste. Asa am mai petrecut ceva timp impreuna si am decis ca trebuie sa ne intalnim mai des. Macar la 2 ani... Daca tot m-am implicat in organizarea intalnirii asteia, am promis ca ma ocup eu si de urmatoarele. Voi, cei care cititi blogul, sa imi aduceti aminte!

La restaurant, aproape ca la nunta! Hi hi! Muzica se presupune ca era din era in care am facut noi liceul, dar eu am dubii. Furori maxime au facut melodiile rock, moment in care noi, doamnele imbracate in rochite diafane, am inceput sa scuturam pletele mai ceva ca motoclistii. Bine ca nu aveam matreata!

La un moment dat, incurajate de acordurile muzicale care nu prea inspirau nimic, noi fetele din fostul A ne-am strans la o sezatoare unde am pus in discutie o tematica de maxim interes: ce mancare traditionala romaneasca recomandam strainilor curiosi. Dupa ce ne-am dat cu parerea asupra micilor si sarmalelor, o colega ne-a luminat: Radu Anton Roman a decretat in ceaslovul lui ca singura mancare traditional romaneasca e „frunze de stevie la gratar”. Ar fi trebuit pozate fetele fetelor care au locuit doar in Ardeal sau/si miticarie+meleaguri straine (adica toate, inafara de mine). Nici macar nu stiau ce e aia stevie. Noroc cu jumatatea de moldovean din mine care a facut lumina in mintile tuturor. Dar nici macar eu nu am vazut stevie la gratar. Si chiar ma intreb cum se face... Oare se trage in folie de aluminiu in prealabil?!

Tortul a fost bun, iar eu am mancat chiar 2 portii. Poze cu meniul nu am, desi am intentionat sa fac. Dar ia uite niste alte poze... Din pacate, nimic senzational!

Indemn la creativitate

Doamnelor, domnisoarelor si domnilor, iar fac reclama. De data aceasta la doua concursuri tare diferite ca si registru, dar cu un numitor comun: premiaza creativitatea. Si cum chiar cred ca in zilele noastre punem prea putin accent pe dezvolatrea acestei trasaturi de personalitate, ma gandesc ca macar stimulentele oferite de premiile puse in joc ne mai pote scoate din starea de letargie mentala in care ne complacem.

Sa incepem cu primul concurs, initiat de doua fete cucuiete care detin un blog foarte fashion. Competitia se adreseaza „cotofenelor” detinatoare de muuuuulte bijuterii, accesorii tipic muieresti in cantitati industriale. Ca sa nu ne mai lungim: daca aveti ceva sisteme ingenioase de depozitat bijuterii, aista-i locul potrivit ca sa va masurati creativitatea.

Domnii si/sau consortii nu ar trebui sa se simta exclusi. De ce?! Pai tare am eu o impresie ca unele dintre noi ii exploatam intens tipand ca vrem nu stiu ce constructie califragilistica care sa adaposteasca investitiile facute tot din banii lor, asa ca ideile crete in ale tamplariei probabil le apartin si lor.

Asadar si prin urmare, echipa SMLXL va asteapta cu poze reprezentative pentru creatiile voastre.

Al doilea concurs se crede mai destept (nu ca pentru primul nu ar fi nevoie de vaste cunostine matematice) si propune un exercitiu literar. Vestitul TextConstruct (la cat v-am batut la cap cu el, sigur il cunoasteti deja) a decis ca e momentul sa incurajeze tinerii scriitori romani. Ce alta metoda mai buna decat organizarea unui concurs national?! Pacat ca nu au obtinut sponsorizari mai serioase... Tipic romanesc, toata lumea crede ca e o idee buna, dar nu sunt dispusi sa si contribuie cu ceva bani. Asa ca premiile nu foarte impresionante provin din autofinantare.

Partenerii sunt destul de cunoscuti, dupa cum se poate vedea pe site-ul oficial (inca nedefinitivat, ca mai este pana la data de debut). Juriul e compus din oameni de vaza cu (vasta) experienta in domenii conexe scrierilor de fictiune: profesori universitari, scriitori etc. Pentru claritate si eliminarea oricaror confuzii, concursul se numeste Concursul National de Poezie si Proza Scurta de Fictiune "TextConstruct". Poate, daca strange un numar semnificativ de participanti, la anul o sa aiba premii mai maricele si sponsori pe masura. 

Cam atat am avut eu de spus. Daca sunteti interesati, nu ezitati. Oricum, raspanditi vestea!

10 zile de „vacanta”

Totul a inceput pe 1 iunie, zi normala de vara (prima, chiar!) si sarbatoarea plozilor din toata lumea. Cadoul meu de anul acesta: inceputul unei presupuse vacante in Romania.

Dupa cum probabil ati citit deja, prima zi mi-am petrecut-o in avion si pe tren, inconjurata de picioare in diverse forme de manifestare. Ca sa fiu mai exacta, am plecat la ora 7.30 de acasa din Bruxelles si am ajuns la 01.30 (ziua urmatoare) in Alba Iulia. Dupa ce mi-am petrecut vreo 2-3 ore la povesti cu mama, m-am retras si eu intr-un pat... Am avut parte de fix 3,5 ore de somn, stare care s-a intins si in urmatoarele 4 zile.

Nu ma apuc acum sa insir cu lux de amanunte ce am facut in cele 3 zile si jumatate petrecute in Ardeal, dar ideea e ca am dormit cam 3 ore pe noapte. Extrem de putin pentru mine! Si nu neaparat pentru ca am chefuit sau m-am distrat...

Duminica am ajuns si prin Bucuresti, unde am constatat cu stupoare ca un cappuccino la o terasa de pe Banu Manta e fix 2,5 euro (10 lei), adica exact cat costa si in Grand Place in Bruxelles. Taaareee!

Luni am reusit sa ajung si in Vaslui. Din cele 4 zile programate sa fie petrecute prin Moldova, una a fost alocata Bancii. Nu o sa intru in detalii caci, daca citeste Mr. G, iar isi aminteste si se enerveaza. Am reusit sa vad fugitiv cativa oameni de care imi era dor, pe unii nici nu am apucat sa ii salut... Asa ca imi cer scuze publice si tin sa precizez ca imi pare sincer rau ca nu am avut mai mult timp pentru vizite si socializare.

Si vineri am plecat inspre Bruxelles...

Acum ca am expus fara „sare si piper” cele 10 zile petrecute in Romania, sa trecem si la partile mai amuzante sau mai interesante.

Cele 3 bilete de tren aferente calatoriilor prin patria-muma le-am achizitionat on-line. Aveam eu o banuiala ca nu prea e utilizat serviciul, dar nici chiar asa...

-          Prima calatorie – Bucuresti Nord-Alba Iulia: nici nu apuc sa desfac coala de hartie A4 pe care era imprimat biletul, ca nasul imi si precizeaza ca stie ca merg la Alba Iulia. De unde am dedus ca eram singurul posesor de bilet on-line din tren...

-          A doua calatorie – Alba Iulia-Bucuresti Nord: nasul imi spune „A, dumneavoastra sunteti biletul on-line!”. Eu confirm, dar ma gandesc ca nu prea am fata de bilet de tren... Mergand la vagonul restaurant (am trait pe picior mare), o aud pe nasita intrebandu-l pe nas daca i-a venit biletul on-line... Deci, sunt o mica vedeta.

-          A treia calatorie – Bucuresti Nord-Vaslui: cand am intins foaia, deja se stia de existenta mea, iar nasul se uita cu o urma de curiozitate amestecata cu admiratie la mine. Deci, chiar sunt o vedeta printre angajatii CFR.

In concluzie, avand in vedere ca biletele CFR achizitionate on-line sunt nominale, cred ca o sa fiu pomenita si in bilantul lor anual drept singura persoana care si-a cumparat 3 bilete (!!!) intr-o saptamana. Un premiu nu primesc si eu?! Cred ca de acum, cand oi mai ajunge in Romania si intr-un tren, o sa spun doar atat „eu sunt biletul on-line” si o sa astept plecaciunile...

O alta patanie demna de mentionat e legata de 2 prieteni „buni” (credeam eu!) cu care am tot stabilit ca o sa ne vedem cand ajung in Bucuresti. Unul dintre ei a fost mai cu bun simt si mi-a dat cu flit (scuzati exprimarea!) din timp. Adica nu mi-a mai raspuns la mesajele de pe Facebook. Cealalta persoana a stabilit chiar si o ora si un loc de intalnire cu mine, dar nu a mai aparut si nici nu a mai raspuns la telefon. Foarte interesant! Uite asa mai descoperi una-alta despre cunoscuti...

Punctul culminant l-a constituit patania de pe aeroportul belgian, la intoarcere. Aparent, Politia din comuna unde inca mai am domiciliul (acolo unde e situat apartamentul de la etajul 23) vrea sa se asigure ca nu sunt vagabond si m-a dat in consemn (incredibil!!!) ca sa fiu anuntata sa ii vizitez. Asa ca pe aeroport, la verificarea documentelor, m-au luat in primire si doi politai... Dupa vreo 20 de minute am aflat care e faza, timp in care ma si vedeam dupa gratii din cauza vreunei confuzii. Dar, vorba aia, nu ai nimic pe constiinta, deci nu ai de ce sa te temi. Ce m-a deranjat a fost schimbarea usoara de atidune cand au vazut ca sunt romanca. Oricum, nu a fost destul de semnificativa ca sa ii dau in judecata pentru discriminare. Si, apropo de adresa, cam am idee ce s-a intamplat, dar o sa verific pe indelete saptamana viitoare.

Ce am mai aflat prin Romania?! Ca sistemul sanitar e in colaps!!! Spre exemplu mi s-a parut incredibil ca un pacient cu diverse probleme intestinale nediagnosticate cu exactitate (nu mai are rost sa investeasca timp si bani, ca oricum moare in cateva zile – zisera cei de la spital!), dar cu manifestari care ar putea infecta cu diverse destui oameni, e tinut intr-un salon cu persoane care tocmai au suferit interventii chirurgicale. In plus, de ingrijirea respectivului pacient se ocupa rudele, aflate langa patul lui 24 din 24. Mediu steril intr-un salon de chirurgie!!!    

Si, ca sa vedeti la ce incurcaturi m-a dus gandul pe aeroport, am mai aflat ca toate cartile de identitate predate in luna aprilie la Serviciul Public Local de Evidenta a Populatiei (ce nume lung si pompos) dintr-o anumita localitate au intrat pe mana unui oarecare turculet tanar din alt judet care le-ar fi pasat prin Marea Britanie pe la unii care aveau nevoie. Mai interesant e faptul ca de ancheta se ocupa Serviciul de Investigatii Criminale, care a trimis niste citatii destul de alarmiste pe la cei 60 de „donatori” de buletine, dintre care unii erau batrani si cardiaci. E clar ca trebuie conspirat motivul pentru care esti chemat la sectie, dar, cel putin, poti sa trimiti o citatie mai putin alarmista.

In concluzie, cu asa politie si asa sistem sanitar, mai taiem vreo cativa pensionari nesimtiti de pe statul de plata...