As vrea si eu ceva tare mult pe lumea asta. Ceva care uneori e atat de neatins incat imi creeaza frustrari inimaginabile. Nu e vorba de bani, un anume job sau o intalnire cu cine stie ce falnic reprezentant al celeilalte specii pe care o toleram pe planeta asta! E un lucru mult mai prozaic: prosopul de baie!
Da, o sa va vorbesc de relatia mea cu prosopul de baie! Acum ca v-ati oprit din ras, putem continua?! Multumesc!
Trebuie sa incep prin a preciza ca imi place sa fac baie si nu dus si ca nu imi place sa ma plimb cu apa curgand siroaie pe mine prin casa/baie. Asa ca, din cada ies (perfect) uscata. Cand am prosopul la indemana sau la o lungime de picior...
Deci, intotdeauna mi-am dorit ca prosopul de baie sa fie localizat cat mai aproape de obiectul ala numit cada/vana. Si daca s-ar putea sa si fie incalzit, perfect. In Romania solutia ideala a fost instalarea unui calorifer scarita fix langa cada de baie. Iarna aveam tot timpul prosoapele uscate si calde. Ce rasfat! E, dar acum nu mai sunt la „casa mea”, asa ca nu ma pot apuca de modificat instalatii de incalzire, pereti etc. Si cat as vrea!
Si uite asa prosopul de baie a ajuns sa stea atarnat in cuierul atasat usii de la baie. Adica fix pe peretele opus cazii si pana la el sunt vreo 3 pasi. Bineinteles ca uneori uit sa il apuc din mers si sa il pozitionez mai aproape, adica pe bara de la perdeaua de dus, si imi dau seama abia dupa ce ma lafai bine in apa calda/fierbinte. Si imi strica tot cheful...
In cazul si mai nefericit, prosopul de baie lipseste cu desavarsire din baie pentru ca probabil a fost aruncat in cosul cu rufe murdare si habauca de mine a uitat sa il inlocuiasca. Noroc ca exista si prosop de maini, de fata...
Acum sunt caut solutii de instalare a unui cuier mai aproape de cada (maxim o lungime de brat), in zona in care apa de la dus nu ajunge, si care sa nu presupuna multe gauri in pereti. Cel putin am activitate cerebrala!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu