1 iunie 2011 (postare lunga!)

... sau as fi putut sa botez postarea „Ziua picioarelor puturoase”. Dar sa nu va rapesc bucuria de a citi si a impartasi cu mine clipele de neuitat ale calatoriei mele de 19 ore de acasa (Bruxelles) si pana in Alba Iulia...

M-am trezit pe la 6.17, dar eu nu stiam cat e ceasul cand m-am uitat speriata pe geam. Era cam multa lumina in peisaj si am crezut ca telefonul cel nou imi jucase o fenta si nu sunase. A, am uitat sa mentionez ca mi-am luat telefon nou, in speta Nokia C3 auriu, care de fapt e bej cu alb. Dupa ce m-am uitat la ceas si am constatat ca mai am vreo 10 minute de somn la dispozitie, am facut o incercare disperata sa inchid ochii, dar samanta indoielii asupra orei reale se cuibarise bine in creierusul meu. Asa ca am continuat sa imi suspectez telefonul ca imi jucase o festa si m-am dat jos din pat. Pana nu l-am deschis pe domnul laptop aici de fata, nu m-am linistit. S-a dovedit ca telefonul nu mintise. In fine, la 6.30 suna si alarma noului Nokia (nimic socant), dar dupa 2 minute se mai aude una foarte cunoscuta. Dupa vreo cateva clipe de buimaceala totala, imi dau seama ca e fostul telefon care, desi fara SIM si bine inchis, a tinut sa isi faca datoria cu onoare pana la capat.

Imi fac curaj si ma duc la bucatarie sa imi iau ceva de mancare, in ciuda orei foarte matinale. Surpriza! Nu, nu era Andreea Marin transata in congelator! Doar ca nu mai era lapte si nici unt. Deci aveam de ales intre o felie de paine cu ceva nealunecos pe gat si orice altceva as fi putut inventa. Am ales foarte dezamagita o banana si 4 biscuiti cu cereale.

Dupa multa moscaiala, ies din casa si ma indrept spre aeroport. Din priviri, cautam disperata o sursa de cafea (fara lapte, nici de asa ceva nu am avut parte), dar peste tot era aglomerat. Mi-am zis ca mai bine astept pana in aeroport, unde o sa sed linistita sa o savurez.

Drumul inspre aeroport nu a fost marcat de peripetii, singurul lucru notabil fiind faptul ca „nasul” din trenul expres mi-a citit EID-ul si a gasit biletul pe el.

La aeroport am ajuns in timp util, chiar mai devreme, asa ca a trebuit sa astept vreo jumatate de ora pana sa se inceapa check-in-ul. Dar cafea tot nu mi-am luat pentru ca am cugetat si am concluzionat ca e mai bine sa astept sa ajung in zona portilor. De check-in am trecut cu inima cat un purice ca aveam un monstru de rucsac care nu incapea nici in modelul lor de bagaj si sunt convinsa ca avea si mai mult de 7 kg (10 dupa aprecierile spatelui meu rupt sub el). Monstrul in cazul acesta inseamna rucsacul laptopului burdusit la maximum, pentru sunt atat de comoda incat am refuzat categoric sa imi iau bagaj de cala.

Inarmata cu boarding-passul m-am dus inspre porti, dar nu inainte de a da o tura pe la duty-free de unde am luat tigari de foi (comanda speciala) si ceva ciocolata. Va dati seama, pui un nefumator convins sa cumpere tigari de foi! Nici nu stiam cum arata, am cerut indicatii speciale si complexe in prealabil... Si, cu ocazia asta, am aflat ca in duty-free exista anumite produse pentru cei care ies in afara UE si altele pentru cei care raman in interiorul granitelor. Ratiunea acestor diferente nu o stiu, dar o sa fac un studiu. Cafea tot nu mi-am luat pentru ca m-am gandit ca e mai bine sa o beau in zona de imbarcare, asezata cuminte pe un scaun.

Dupa o lunga calatorie prin aeroport in care vedeam cum toate sursele de cafea sunt asalte de cozi parca desprinse din filmele comuniste, am renuntat la acest vis... Ajunsa in dreptul portii, am ginit un automat de apa si m-am indreptat glorioasa inspre el ca sa obtin macar o sticla de apa pentru ca era ora 10 si eu nu bausem inca nicio picatura de apa. Dar, ce sa vezi?! Nu functiona cu bancnote si eu aveam doar asa ceva. Deci, am ramas si fara apa!

Mai schimb vreo 2 vorbe cu conationalii care asteptau acelasi avion si asteptam sa dea drumul la imbarcare. Dar, in loc de anuntul obisnuit, oamenii ne spun ca au schimbat poarta de imbarcare cu una aflata in apropiere. Hai acolo! Se formeaza coada si auzim un alt anunt: poarta de imbarcare s-a mutat in alta parte a terminalului. Dupa inca o plimbare prin aeroport, am ajuns la locul faptei unde ne-am pus pe asteptat... vreo 40 de minute... Si uite asa am plecat din Bruxelles cu 40 de minute intarziere.

In tot timpul asta eu ma uscam de sete! Am sperat ca dupa decolare o sa pot sa cer o sticla cu apa... Speranta moare ultima! Pentru ca am facut o escala neprogramata in Franta si zborul a durat doar jumatate de ora, nu am avut parte de asa ceva. Mai adunati timpul petrecut pe aeroortul francez si cel necesar decolarii si o sa aveti o imagine destul de clara asupra setei mele. Intre timp mi se facuse si foame... Toti acesti factori cumulati au avut un singur rezultat: am luat prima masa in avion compusa dintr-un sandvis (intelegeti voi!), o apa plata si o cafea. Ce e de remarcat? Un plic de 3in1 si un pahar cu apa fierbnte costa 2 euro, adica vreo 8 lei. Ieftin ca braga!

Pe timpul zborului nimic notabil, exceptand imaginea pe care am fost fortata sa o am in fata ochilor si pe care o vedeti si voi mai jos. De mentionat ca tipul vorbea romaneste, deci putem presupune ca era roman.

Ajunge si avionul meu cu 50 minute intarziere care, adaugate la ora necesara escalei neprogramate, mi-au lasat 40 de minute sa ajung de la aeroport la Gara de Nord. Asa ca m-am riscat la un taxi, dar nu atat de tare incat sa iau vreunul care isi facea veacul prin aeroport. Cu 15 lei am ajuns in timp util...

Am prins trenul si am constat surprinsa ca nasul stia de existenta mea. Adica avea o copie a biletului meu on-line si mi-a spus ca nu e nevoie sa il arat pentru ca stie ca merg la Alba Iulia. De un deduc ca sunt singura persoana din trenul asta care si-a cumparat biletul de pe Internet. Mare realizare!

Acum sunt in tren si adulmec picioarele unei cucoane la vreo 50 de ani, alungiri anatomice care stau insirate pe scaunul din dreapta mea (taranca imbracata in haine de oras are fundul asezat in fata-dreapta). In functie de cum bate vantul, mai simt un usor miros acru. In stanga am un tip care sforaie de zor si, avand gura deschisa, emana miesme din tractul digestiv. Bine am revenit in Romania! Plus ca atunci cand am scos laptopul mi s-au aruncat niste priviri suspecte... Oare daca mai scot si Le Soir si incep sa citesc, ce se intampla?! Sincer, nu am curaj sa ma duc nici la baie. M-as duce sa imi iau o cafea, dar tare mi-a teama ca mai dau vreo 10 lei pe un plic de ness amestecat cu apa calaie.

Dar sa gandim pozitiv: e abia ora 18:10. Pana la 01.41 cand ajunge trenul in Alba Iulia, picioarele tanticii poate se aerisesc si nenea poate isi inchide gura...

Update, ora 23:33.

Doamna cu picioare acre lucreaza in Germania pe la vreo familie, cate 2-3 luni, apoi mai vine in tara si tot asa... Nenea cu probleme gastrice, sau ce o fi patit de respira asa, s-a trezit. In tren devine cam racorica, asa ca eu cochetez serios cu gandul de a-mi scoate din bagajul monstru sosetele colorate si sa mi le trag pe labele picioarelor incaltate in balerini verzi. As arata ca o tarancuta, tarancuta, dar cel putin mi-ar fi cald.

Acum am revenit la abuzarea laptopului, mai ales ca vecinul de pe randul celalalt a extras un Vayo din bagaj si s-a apucat sa se uite la Piratii din Caraibe, nu se stie al catelea. Probabil e ala care nu a fost turnat inca... Sa revenim la laptopul proprietate personala si sa va explic ce inseamna abuzarea sa. Pai, mai scriu una, alta, observabil aspect ca doar cititi ce am produs, mi-am pus muzica in casti (ca eu nu taran) si am incercat sa citesc ceva in engleza. Cu cititul: am abandonat cartea pe care o tin in calculator doar, doar o voi citi vreodata (Philip Jose Farmer – The Green Odisey) pentru ca pur si simplu nu pot sa citesc de pe calculator, dar am deschis dictionarul de sinonime si lecturarea sa merge mai bine.

Tanti si-a tras sosete in picioare... Si da semne ca ar mai vrea sa vorbeasca cu mine, dar eu nu o bag in seama. Rea creatura mai sunt!!!

Apropo de muzica, ca sa vedeti ce mi-a facut strainatatea (sau atatea degete de la picioare raschirate cate am vazut azi), ia uite ce pusei in play-list: Madonna, Kiss, Coldplay, Melody Gardot, Caro Emerald, Amadeo Minghi. Mai lipseste Hector Berlioz... Din nefericire, nu il tin in laptop. Macar pe el...

Aaa, am reusit sa beau o cafea cu 5 lei, dar cel putin nu era un 3in1 la suprapret. Si era si cafea naturala. Mai am 2 ore de drum si ma enerveaza ca stam degeaba intr-o gara, habar nu am care. Si acum imi dau seama ca, in afara de reperul temporar, nu am idee cand trebuie sa cobor. Dar nu am inchis un ochi... Presimt ca urmeaza cateva zile de odihna pe sponci. Na, si acum am ajuns la melodiile Melody Gardot ca sa imi aminteasca ca imi e somn.

Ooooo, tocmai a trecut pe langa mine un macho de Romania: paros, nebronzat si cu o idee gresita in cap cum ca trebuie sa poarte un maieu decoltat ca sa ii vedem noi toate cele de pe pieptul nelucrat la sala. Hmmm, sunt un mic carcotas! Poate ar trebui sa fac o incercare la Huidu si Gainusa. Mai exista?!