Divagatii

Pentru ca nu am chef sa gandesc prea mult la ora asta (explicatiile o sa vina!), o sa fac o singura postare cu tot ce vreau sa spun/scriu.

E ora 12:35 aici si eu m-am trezit de maxim 45 de minute pentru ca aseara iar am bantuit. Cred ca deja nu mai sunt originala cu povestirile de week-end, dar, doar de data asta, o sa continui. Ceea ce incepuse ca o zi normala, ploioasa si demna de somn s-a terminat mult mai bine.

Ieri, sambata, am stat in casa toata ziua, fiindu-mi lene chiar si sa cobor sa cumpar apa. Avand in vedere ca vineri seara am reusit, fara sa ies din casa, sa ma culc tot la 3 noaptea (chat pe mess si ultimul episod din Grey), am decis ca sambata e o zi buna de dormit. Pe la pranz ne-am culcat, iar eu am visat numai mancare si ca imi este foame. La un momentdat m-am trezit pentru ca mestecam de zor o bucata de friptura imaginara! Bineinteles ca mi-a fost lene sa fac ceva de mancare si am trecut la sandwichuri.

Ziua a continuat cu incercari esuate de a ne gasi o ocupatie demna de lauda. Si nici vreo escapada nocturna nu se preconiza... Amicul AX era la o aniversare, MC nu avea chef, P e racit (bietul de el!) si F avea musafiri (prietena din Spania, deci era foarte ocupat!). A urma sa iasa cu niste amici veniti tot din Spania. OK! Deci, eu ce fac?! Am descarcat Star Trek (2009) ca sa il vizionez pentru a patra oara si o carte SF in limba engleza pe care am gasit-o on line.

Dar, pe cine amagesc eu?! In Bruxelles nu ai cum sa stai in casa tot week-endul! Pe la 22:00 suna AX si decide ca iesim. Adica eu o sa ies, ca el era deja in oras. Biiine! Zis si facut! Si uite asa ajungem intr-un bar sa bem o bere (da! am inceput sa beau bere!) si sa asteptam un alt tip. Conversatie interesanta, doar in franceza! Apare si al treilea, baiat simpatic, care considera ca suntem intr-un loc prea linistit. Si ne mutam intr-un club aflat la 2 pasi.

Foarte fain! Am dansat pana la 2:30 fara oprire. Imi pare rau ca nu am putut sa fac poze pentru ca era si un grup mare de persoane trecute de 50-55 de ani (cred ca era ceva organizat!). Sa le fii vazut pe „bunicute” cum dansau pe muzica de club!!! Demn de postat pe Youtube. Din pacate, ultimul autobuz care putea sa ma duca acasa era 2:45, deci a trebuit sa plec. Chiar nu aveam chef sa merg 40 de minute pe jos...

Am ajuns la 3 acasa, unde a urmat o ora de impartasit impresii cu A. Deci, ne-am culcat la 4! Yeeee! Si ne-am trezit la 12, dupa ce Mr. G, ingrijorat ca nu imi vede fata pe mess, m-a sunat din Romania sa ma intrebe daca sunt teafara.

Trecem la urmatorul subiect: Travian. Azi s-a terminat un nou server romanesc. Jale si durere! Eu cu ce imi mai umplu timpul acum?!

Povestea mea cu Travian a inceput in ianuarie 2009 cand mi-am operat frumusetea de nas (doar in interior, pentru a remedia o deviatie de sept). Avand vreo 2 zile libere, am intrat pe mail si am dat click pe reclama jocului de browser. Mare gresala! L-am molipsit si pe Mr. G, iar el pe mama mea! Bineinteles ca mama a ajuns mai obsedata decat noi doi la un loc! Din ianuarie 2009 am jucat deja 4 servere si sunt din ce in ce mai buna. Si mai obsedata. Imi tot spun ca o sa ma las, dar nu si nu. Si cred ca o sa mai joc cel putin un server.

Facebook: Nu stiu de ce mi-am facut acel cont, dar il las pentru ca e la moda... Oricum, trebuie sa invat in detaliu cum functioneaza, ca parca imi prind urechiile cateodata. Sincer, chiar am o fobie sa imi impartasesc detaliile vietii personale pe Internet. O sa vedem...

Inca sunt ragusita, aspect foarte amuzant pentru prietenii mei. Am inceput sa si tusesc, dar aceste aspecte nu m-au impiedicat sa umblu brambura. Sper ca in 2-3 zile sa revin la caracteristicile innascute. 

A, si mi-am dat seama ca trebuie sa imi fac si mie poze ca sa o schimb pe cea de la profil. Dar, sa gasesc un moment oportun!

Altceva nu mai imi vine deocamdata in minte. Ma duc sa ma pregatesc sufleteste pentru ziua de maine cand trebuie sa purced la facut actele. Teoretic, pot rezolva totul intr-o singura zi, maxim 2. Dar, sa vedem... O sa va tin la curent. Nu o sa scapati asa usor!

Parerea mea...

... despre Romania si viata din acea tara. Si despre romanii din diaspora, ca sa ma exprim asa.

Poate unii o sa fiti de acord, poate unii o sa va schimbati parerea despre mine. Dar, dreptul la libera exprimare inca exista!

Romania: viata e din ce in ce mai gri! Te intrebi ce poti sa ii oferi unui copil acolo... Lectii de geografie si „excursii” pe Discovery? Lectii de viata gen „fa-te cantaret de manele ca sa ai bani”?

5 ani (de cand am terminat facultatea, ca presupunem ca inainte eram necoapta la minte) am incercat sa imi dau seama care e cauza sau ce ar trebui sa fac eu ca lucrurile sa se schimbe. 5 ani in care chiar m-am simtit patrioata. 5 ani in care am sperat sa constat macar o stagnare in inrautatirea situatiei, nicidecum o adancire. Dupa incercari zadarnice, am decis ca e momentul sa fiu egoista si sa las patriotismul in urma, sa ma gandesc ca am o singura viata (de altele nu imi amintesc, inca) si ca as vrea sa vad si eu lumea asta inainte sa se scufunde Venetia de tot, sa dispara jungla amazoniana si piramidele sa ajunga praf si pulbere!

Plus ca e deprimant sa te duci la munca, sa incerci sa iti faci treaba si, cand iei salariul, sa constati ca nu iti ajung banii sa iti platesti facturile! Cazurile in care se intampla altfel (adica le mai raman si bani) sunt putine, calculat procentual la intreaga populatie care mai traieste in Romania. Ii inteleg si pe functionarii care te trateaza cu spatele!

Oricum, mi se pare ca Romania e prinsa intr-un cerc vicios care trece prin zone precum obiceiul de a da spaga, proasta administrare a resurselor publice, lipsa unor persoane capabile care sa poata face ceva pentru tara etc.

Mai tragic e ca noi romanii avem puterea sa schimbam lumea! In rau! Si lumea nu ne poate schimba pe noi! Exemplul care m-a frapat: mai nou in Spania, intr-un mic orasel crescut in jurul unui abator, ca sa te angajezi in locul cu pricina trebuie sa ii dai patronului o spaga de 1000 de euro. Asta de cand locul e plin de romani si l-au obisnuit pe om asa. Plus ca, te plimibi prin Bruxelles si iti dai seama ca daca cineva incerca sa te jefuiasca, e roman!!! Bine, tigan, dar vorbeste romaneste!

Da, Romania e o tara frumoasa! Pacat ca e locuita!

Apropo de mandria nationala, locuri natale de care nu te poti desprinde etc. Dragilor, credeti-ma, peisajele sunt la fel peste tot in Europa. Tot munti, dealuri, paduri, ape si campii vezi. Nu au aparut forme geografice necunoscute noua! Plus ca oamenii sunt la fel: doua maini, doua picioare si un cap. Si inca un plus: exista avioane si curse de autocar internationale. Deci, vizitele la rude se pot mentine! Iar prieteniile adevarate pot rezista foarte bine datorita minunilor tehnicii moderne.

Si oriunde ai fi in Europa, de romani nu duci lipsa. Spre exemplu, in Bruxelles exista restaurante cu specific romanesc, magazine si chiar o bucata dintr-o piata de legume-fructe. Si asa e si in alte orase mari de pe batranul continent.

Acum despre romanii din diaspora (respectiv Bruxelles). Indivizii apartinand aceastei specii aparte tind sa se grupeze si se creada altfel decat ceilalti. Mai buni, mai destepti, mai mandri de originile lor. Oameni buni, nu ati auzit de globalizare?! Nu ca as fi o adepta inflacarata a conceptului, dar... Romanii de aici sunt mai patrunsi de originile lor decat francezii (nationalisti recunoscuti international)! Replica standard e „nu uita ca esti roman!”. Nu am cum sa uit, imi scrie in buletin! Dar asta nu inseamna ca toata viata mea trebuie sa se invarta in jurul romanilor si ca eu nu pot exista ca individ fara ei. Si, in acest mod, nici nu poti sa le dovedesti celorlalti ca nu toti romanii sunt tigani!

Mai sunt si persoane care nu se comporta chiar asa, trebuie sa recunosc si le multumesc ca exista.

Pentru a schimba ceva in tara noastra de bastina... Cred ca trebuie sa fugim cu totii (a se citi „cei care pot face ceva constructiv”) din Romania, sa ramana numai hotii, sa isi dea in cap intre ei si apoi sa ne intoarcem sa repopulam tara!

Oricum, cred ca mai repede o sa populam planeta Marte decat sa schimbam modul de viata din Romania.

Imi pare rau ca am ajuns sa gandesc asa, mai ales ca acum cateva luni niciun gand atat de radical nu ma bantuia. Dar cand ajungi sa vezi ca a trai „rau” in alta tara e mult mai bine decat a trai rau in Romania, iti schimbi parerea despre lucruri. Nu de alta, dar majoritatea prietenilor mei din Romania nu au facut nimic rau ca sa merite ce li se intampla.

Stiu ca sunt parti ale lumii asteia in care se traieste mult mai rau (vezi tarile din Africa), dar noi oamenii suntem facuti, teoretic, pentru a evolua, nu pentru a involua. Deci trebuie sa cautam sa traim mai bine, nu sa ne complacem intr-o stare nasoala si sa toleram tot ce ni se baga pe gat.

Nu zic ca „afara” lucrurile sunt nemaipomenite. Ce gasesc eu cel mai nasol aici e asistenta pe care o acorda statul individului de la nastere si pana la moarte, situatie care nu prea incurajeaza creativitatea. Dar, educatia pe care o dai copiilor in familie poate fi diferita. Exista si aici capete luminate.

Pentru copii, oare ce e mai bine? Sa traiasca intr-un mediu in care parintii isi permit sa le cumpere aproape orice (jucariile si hainele noi nu sunt produse de lux!) sau intr-unul in care parintii sunt deprimati si frustrati ca nu au bani pentru mancare, nemaivorbind de cele necesare progeniturii? Normal, o cale de mijloc ar fi ideala. Dar, parerea mea, e mai bine sa poti avea orice si sa impui limite decat sa ai doar limite si nicio bucurie!
Ganditi-va!

Pedeapsa

Oameni buni, cei care ma cunosc stiu ca eu vorbesc muuuult! De fapt, e de ajuns sa cititi blogul ca sa va dati seama ca imi place sa vorbesc. E, de vreo 2 zile vocea mea suna ca si cum as fi vazut lupul! Sunt ragusita! Dimineata si seara e mai rau... Ce ma fac?!

Chestia cu nevoia de a ma exprima e si principalul motiv de frustrare in ceea ce priveste necunoasterea limbii franceze. Dar, obstacolul nu e este insurmontabil. Spre disperarea amicului meu, Axil. Adica am inceput sa exprim foarte multe in franceza si chiar sa mai fac si baza, cum ar spune romanul! Si cum barbatilor le plac femeile care vorbesc mult...

Dar inca sta in preajma noastra. Oare pentru ca toti prietenii lui sunt la Paris si colegul lui de apartament e un ciudat?! Hmmm...

Revenind, sper ca vocea mea sa isi recapete calitatile recunoscute pentru ca, daca nu, o sa umplu blogul asta....