Dimineata, pe-ntuneric

Pe timpul iernii, pentru mine cea mai nasoala parte a zilei e, de departe, trezitul dimineata. De ce?! Cum de ce?! Nu ati citit titlul? Pentru ca e intuneric afara! Nu inteleg de ce trebuie sa ma trezesc cand inca nu e lumina... Oare nu s-ar putea face un program de munca adaptat la lungimea zilei?

Acum nu va ganditi ca imi vine sa ma intorc inapoi in pat in fiecare dimineata... Numai o data la doua zile! Dar, disciplina din armata isi spune cuvantul si, cand suna ceasul, ma ridic automat din pat. Cu amendamentul ca mai intai spun cate ceva de dulce la adresa smart-phone-ului din posesie care inca nu m-a lamurit cum pot sa ii opresc alarma din prima. Are noroc ca suna suav!

„Ma ridic automat din pat” nu e chiar cea mai exacta exprimare pentru ca, de fapt, ma tarai din partea lunga a coltarului, denumita generic „pat”, pana in cea scurta, denumita si mai generic „birou”, unde, pe intuneric, apas pe butonul magic care imi deschide laptopul. Ii cuplez si alimentarea si, abia apoi, ma indrept inspre baie si bucatarie. Dupa identificarea si pregatirea micului dejun (nimic complicat, nu fiti ingrijorati!), ma asez la „birou” si incep rutina de dimineata: cu o mana bag in gura si cu o mana deschid mail-ul personal si, de pe 31 decembrie, Travianul. Acesta este modul in care imi incarc eu sistemul de operare.

Hm, cam multe ghilimele si virgule in paragraful de mai sus...

Dupa ce termin cu aceste activitati supra-solicitante, urmeza dilema zilei, veche totodata: eu cu ce ma imbrac? Dupa indelungi ezitari, pun mana tot pe blugi si un pulover. Ca intunericul de afara nu merita o fusta sau tocuri! Rau intuneric! Rau! Mai trec si pe la baie, dar despre spalatul pe dinti nu vorbim in public, ca noi, femeile, avem darul de a ne trezi proaspete in fiecare dimineata.  

Intre 8-8.15 ies din casa in intunericul care difera ca intensitate de la o zi la alta si in functie de grosimea startului de nori, omniprezent in Bruxelles. Si in cele 5 minute in care ma indrept inspre metrou ma intreb de ce sunt eu pe starda la ora aia... Oricum, pana ma urc in metrou intru deja in starea de serviciu.

Partea nasoala e ca, pana ajung la birou, nu se lumineaza de-a binelea. Daca mai e si innorat, cateodata ma intreb daca nu m-am trezit din gresala mai devreme.

Cam asa ma trezesc eu dimineata, in Bruxelles, pe-ntuneric. Astept sa ma trezesc pe lumina sa vad cum e...

A, si dupa cum spunea Frank in Transporter I: „I love quiet mornings!”. Si chiar asa imi plac. Fara muzica, fara vase trantite/scapate si fara vorbarie. Si asta pentru circa 30-40 de minute. Dupa aceea, pot sa se dezlantuie toate, ca nu mai conteaza. Dar tin la minutele mele.

Inspiratie

De vreo cateva saptamani mi se pare ca nu prea mai am inspiratie pentru a debita postari pentru blog. Parca nu mai gasesc nimic care sa merite sa fie ironizat pe cel putin o pagina A4. Oare am intrat iar in rutina? Sa speram ca nu... Daca o sa concluzionez ca asta e cauza, o sa incep sa imi public fictiuniile pe aici si atunci sa vad pe unde va mai ascundeti.

Oricum, posibila explicatie ar fi ca nu prea mai iau contact cu multe lucruri noi care sa prezinte interes pentru mine. Asa ca, si „inspiratia” este un subiect bun. In lipsa de altceva...

Ma gandesc ca pentru mine, mare personalitate a literaturii universale contemporane (poate o sa devin, cine stie?), faptul ca nu imi gasesc inspiratia pentru a scrie pe blog nu e o mare tragedie. Dar bietii oameni care din asta traiesc?! Si care au termene limita de respectat... Oare ei ce fac cand nu au inspiratie? Probabil se invart prin casa pana ii izbeste vreo idee, sau vreun obiect contondent aruncat de colocatarii disperati. Sau poate platesc pe altii sa le scrie lucrarea, ca tot traim intr-o societate in care gasesti orice de cumparat. De ce nu si inspiratie?!

Bine, acum depinde si cum privesti inspiratia. Ca poate ce e inspiratie pentru unii, e gunoi pentru altii. Ce unora li se pare iesit din comun si numai bun de premiat, altora poate le da impresia ca e lipsit de substanta sau de sens.

Oricum, pe mine ma framanta subiectul, deci trebuia sa scriu despre asta. Ca doar nu era sa imi smulg parul din cap bantuind singura prin vasta garsoniera fara sa fac „capul-calendar” si altora!

Daca stiti cum se poate obtine inspiratia, va rog sa ma anuntati si pe mine. Sau sa imi spuneti cum o pot provoca sa apara. Oare ar trebui sa aprind tot felul de ierburi pe la coltul casei?! Sau sa dau o fuga pana in Romania la una din vrajitoarele a caror ocupatie, mai nou, se regaseste in Nomenclatorul Meseriilor? Cred ca o sa mai stau putin sa astept sa vad daca nu revine cu de la sine putere si apoi o sa iau o decizie chibzuita.

Dar acum sa vorbim si despre cealalta ipostaza: cand ai atata inspiratie de nu mai stii ce sa faci cu ea. Adica nu iti ajunge timpul sa pui pe hartie sau sa ii incarci memoria laptopului cu toate ineptiile pe care le consideri lucrari de valoare.  Atunci incepi sa te droghezi cu cafea, sa aprinzi tigara de la tigara (de obicei geniile neintelese mai si fumeaza ca turcii) si sa bati furios in tastatura. Ai mila! Pacat ca prea putini o sa citeasca ce ai scris! Doar nu crezi ca o sa iei vreun premiu Nobel pentru literatura?! Calmeaza-te, se dau pe considerente politice! Asa ca, mai bine te apuci sa iti fabrici o biografie care sa starneasca compasiunea.

Mare panarama si cu inspiratia asta. Rau fara, rau cu ea in exces.

Despre socializare pe Internet

Pana acum vreo 3 luni ma feream sa imi fac publice pozele sau datele personale pe Internet. Motivele sunt lesne de inteles pentru cunoscatori. Pentru necunoscatori, fie sa ramana misterul neelucidat!

Bine, nici acum nu ma dau in vand dupa publicarea pe toate site-urile, dar nu mai sunt atat de crispata cand vine vorba de a-mi constitui un profil. Nu sariti, ca profilul de Facebook e tot cu circuit inchis!

Mai nou incerc sa popularizez blogul ca sa ma edific daca scrierile mele chiar prind la public. Si, avand in vedere ca m-am reapucat de Travian (inca mai caut un tratament pentru aceasta dependenta), am decis sa imi afisez blogul si la profilul din joc. In consecinta, de vreo 2 zile link-ul blogului meu troneaza majestuos si pe serverul ro3. Initial ma gandeam ca poate o sa il acceseze vreo cativa oameni intr-un an intreg cat o sa dureze jocul, dar azi mi-am schimbat parerea. In bine.

Doar astazi am primit vreo 3 mesaje in joc in care necunoscuti imi spuneau ca au deschis blogul si ca le place. Incurajator. De la asta s-au nascut tot felul de conversatii si am mai descoperit niste cantareti, un alt blog etc.

Amuzant e faptul ca, pe langa ca le place ce e scris, le place si profilul meu. Am ajuns la concluzia ca poza in rochia mult iubita atrage multi admiratori. Dragilor, sa stii ca, de obicei nu am o coafura atat de pompoasa, niciun machiaj elaborat si nici nu umblu in rochii de bal! Dar, indiferent cu ce sunt imbracata, tot ideile astea le am in cap... Stiti voi, afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul!

Tot pe Travian mi-am pus la profil si locatia actuala, adica Bruxelles. Asta a generat si mai multe mesaje interogative si pline de uimire: „Chiar esti acolo?”. Pai, daca asa scrie, da!

In cele trei luni am devenit mult mai deschisa la discutii cu necunoscuti pe Internet. Bine ca mai am contacte si cu oameni adevarati ca, daca nu, toti prietenii mei chiar erau in laptop! Incapator dispozitiv...