joi, 9 decembrie 2010

Ceva lipseste…

De cand cu noul job viata mea a intrat pe un fagas „normal”. Adica ma trezesc la 7, la 8 plec de acasa, la 9 ajung la serviciu, la 17.30 plec de la serviciu (unde am stat toata ziua in fata calculatorului!), la 18.15 ajung acasa unde reiau partea cu calculatorul. As putea sa ies in oras dupa munca, dar e frig. Astept sa se mai incalzeasca.
Programul asta mi-a provocat ceva nemultumiri zilele astea si tot incercam sa imi dau seama care e problema. Aseara m-a izbit! Noroc cu Inception, ca mai gandesc si eu!
Problema e ca ceva lipseste. Si, spre dezamagirea lui Mr. G, nu o sa cad in extrema romantioasa a povestii. Deci, ce lipseste? Cititul si sportul!
Mi-am dat seama ca ma plictiseste calculatorul, ca nu zice nimic interesant. Bine, asta stiam de mult, dar sentimentul s-a accentuat dupa ce m-am lasat de Travian. Adica, Facebook-ul nu e a opta minune a lumii! Nici resurse sa scriu nu mai gaseam... Pana mi-am dat seama ca vreau sa citesc o carte. Am incercat sa descarc ceva fain de pe Internet, dar nu pot sa o citesc de pe calculator. Prefer sa simt cartea in maini si sa ma port frumos cu ea pentru ca imi daruieste o parte din mine.
Problema e putin mai complicata in a-si gasi rezolvarea, deoarece nu vreau sa citesc in limba romana (nu imi este de ajutor in a invata sa gandesc cu adevarat in engleza/franceza). Pentru carti in limba materna, puteam sa il rog pe Mr. G sa imi trimita o parte din biblioteca personala... Pana la urma, am facut rost de 2 carti in limba engleza, dar nu cred ca ma satisfac pe deplin. Pe lista de cumparaturi de anul viitor au rasarit niste carti SF in limba engleza! Asimov, Herbert si Farmer ma asteapta!
Cu sportul e mai complicat deocamdata, ca inca nu ma lasa sufletul sa dau bani pentru a merge la sala sau la bazin (aici mai trebuie si echipament). Si e prea frig pentru alergat! Asa ca, ori ma apuc de Pilates acasa, ori mai am rabdare. Sau as putea sa descarc cursul de aerobic/streeptease al lui Carmen Electra si sa incep sa exersez...
Acum ma duc sa cercetez cartile, ca e prea tarziu sa ma apuc sa topai prin vastul apartament.

Inception

Ce nu face omul de plictiseala?! Eu, de exemplu, am trecut peste senzatia de disconfort pe care mi-a creat-o fata lui DiCaprio cand am deschis pentru prima data filmul mentionat si am reusit sa il vad de la cap la coada. Si foarte bine am facut!
Dar, inainte sa ma lansez in detalierea simtirilor mele vis-a-vis de conceptul filmului, sa ofer o explicatie in legatura cu motivul pentru care nu imi place fata lui Leonardo. Nu ma exprim poetic, ci chiar nu imi place fata lui. Mi se pare ca a ramas aceeasi ca si in Titanic, cand eu ma asteptam sa se mai maturizeze putin. Plus ca ar putea sa incerce o usoara schimbare de freza. Oricum, a fost convingator in rolul din Inception.
Acum despre film. De multa vreme nu am mai vazut un film care sa mi se para ca prezinta o idee originala si care sa ma captiveze asa de tare. La 10 minute dupa ce se terminase, eu eram inca in el si simteam emotia. E un film psihologic, de actiune si are si o poveste de dragoste ratata. 3 in 1!
Incepem cu partea psihologica, care e baza. Ca sa fiu sincera pe deplin, punctul de pornire nu e chiar in totalitate original pentru ca, din punct de vedere psihologic, poti sa manipulezi pe cineva si sa il faci sa creada ca o anumita idee ii apartine. Originala e insa metoda pe care o propune scenaristul, adica visul in vis in vis... In afara de aceasta „exagerare”, restul e psihologie pura. De la mecanismele de autoprotectie ale creierului si pana la a trai in propria lume imaginara si a considera ca e cea adevarata, toate aspectele sunt preluate din pshihologia umana. Mi-a placut ca au fost preluate cu inteligenta, introducand chiar si o moarte echivalenta in vis.
Lupta personajului principal cu povestea de dragoste trecuta si esuata aduce latura umana in film, sentimentul de vina care il insoteste pana aproape de final fiind si cauza multor probleme. Metafora este evidenta: problemele bine ascunse in subconstient nu ne dau pace si, pana nu le recunoastem existenta si nu le exprimam, nici nu pot fi rezolvate. Dar fiecare din noi are capacitatea psihologica de a face asta. Poate ne lipseste doar curajul!
Implicarea tinerei arhitecte in rezolvarea problemei care ii afecteaza subconstientul celui in cauza mai ca iti da speranta unui nou inceput, dar ea este doar punctul de sprijin, mana intinsa care il trage afara din bezna trecutului.
Minusuri as marca la capitolul actiune, unde mi se pare ca au exagerat putin cu impuscaturile. Poate mergea si putin mai multa lupta corp la corp. Dar, felul in care e filmat si efectele speciale constituie doua bile albe.
Apropo de vestimentatie, mi-a placut ca toti aveau un aer business. Erau stilati...
Oricum, la final ramai cu o usoara indoiala daca pana la urma au reusit sa revina la realitatea initiala. Sau daca ea chiar exista si nu e totul un vis... De ce? Pentru ca cei doi copii poarta aceleasi haine si au aceeasi varsta ca si atunci cand i-a vazut ultima data. Si, teoretic, de atunci trecusera cativa ani...
Ideea este ca nu pot sa il descriu exact, poate ar trebui sa il mai vad de vreo cateva ori ca sa pot sa ii fac o critica in adevaratul sens al cuvantului. Senzatia pe care mi-a lasat-o a fost ca am creierul viu si ca parca am fost acolo cu ei. De asta mi-a placut.
Bineinteles ca sarcasmele nu pot lipsi dintr-o critica personala, chiar daca mi-a placut foarte tare filmul. Astea o sa le pun cu liniuta:
-          Aproape toti masculii din film aveau aceeasi freza. De ce?
-          Domnisoara arhitect arata chiar naspa in costumul ala gri, tern si office.
-          Prosti mai is inamicii, daca unul bun reuseste sa scape de 20 rai intr-un timp foarte scurt. Plus ca munitia nu se termina niciodata.
La final, nota mea: 9,5. Si va recomand sa il vedeti.

luni, 6 decembrie 2010

Eu si denimul

Cred ca fiecare dintre noi are un anumit gen de haine care ii plac. Ma refer mai ales la dragele mele cititoare, ca voi, masculii, sunteti produsul nostru, de cele mai multe ori. Nu va suparati, mai glumesc si eu! Si obiectele astea vestimentare tind sa iti acapareze cea mai mare parte din dulap. Ar putea fi vorba despre fuste, rochii, tricouri sau orice altceva, dar sigur exista in garderoba o categorie vedeta.
Mie imi plac blugii! Foarte tare. Atat de tare ca orice decizie de a mea de a-mi schimba semnificativ stilul vestimentar se loveste de aceeasi problema: nu pot sa imi ascund blugii. Nici nu intra in discutie sa scap definitiv de ei. Bine, nu de toti, dar de cei mai multi. Chiar si cei care nu mai au prestanta sunt pastrati pana nu mai pot fi utilizati.
Problema recunoscuta e pe jumatate rezolvata, nu?! NU! Ca doar tocmai mi-am mai cumparat o pereche!
Daca vad o pereche de blugi care imi vine bine, o cumpar ca nu se stie niciodata cand imi trebuie. Ca doar ceilalti au si ei o durata de viata limitata! Plus ca au croieli diferite, nu sunt identici... Problema e ca ultimii cumparati devin cei mai purtati pentru ca ma indragostesc pur si simplu de ei.
Imi amintesc cu nostalgie de iubitii mei Lee Cooper care s-au ros la genunchi din cauza unor cusaturi din croiala... Si imi amintesc si de criza mea de isterie cand am constatat ca o croitoreasa destoinica i-a scurtat cu 2 cm mai tare decat trebuia. Atunci am decis ca vreau masina de cusut! Ca eu sigur nu mi-as mutila blugii vanati cu atata inversunare. Iubiteii in cauza au ajuns sa nu poata fi purtati decat cu incaltaminte fara toc.
Acum ma uit cu drag la o pereche de Esprit care au suferit un accident tragic in Bucuresti si au ajuns sa aiba o mica gaura in lateral. Dar masina de cusut achizitionata datorita celor mentionati mai sus si-a facut treaba si blugii au revenit in circuit.
Din nefericire, fratii lor de la aceeasi firma o sa treaca in nefiinta cat de curand. Desi au o croiala mortala, s-au uzat in partea de jos. Poate ar trebui sa astept aparitia masinii de cusut si sa inventez ceva... Tema de gandire!
Regrete eterne o sa am si cand ma gandesc la Levi’s. Nu de alta, dar croiala lor nu mi se potriveste. Si am 3 perechi! Eu am incercat sa imi gasesc unii pe masura... Si tot nu pot sa scap de ei, ca ma gandesc ca poate o sa ii modific cumva.
Mandra foc sunt si de Tally Wally, cu talie joasa si evazati exact cat trebuie. Desi erau cam largi in talie, i-am stramtat putin si acum sunt ideali. Bine, toti blugii mei sunt ideali.
Dar, momentan, mandria mea o reprezinta noua achizitie, in speta perechea de Tommy Hilfiger achizitionata duminica. Ca sa vedeti ce sacrificii am facut pentru ei, azi am mancat mai putin ca sa nu ii tentez sa ma stranga! Nu de alta, dar sunt skinny skinny si orice gram in plus provoaca suferinte. Asta imi aminteste de un episod din Cougar Town in care fetele ii explicau unui tip ce sacrificii fac ele ca sa incapa in blugii foarte stramti. Oricum, pe astia ii iubesc pentru ca merg si la tinuta office ca sunt clasici ca si colorit si nu au brizbizuri.
Dar am si fuste... Imi amintesc de cea mai iubita si cum am decis sa o cumpar. Mergeam si eu prin Bucuresti si vad o tipa cu o fusta de blugi cu croiala foarte clasica. In momentul ala am decis ca vreau o fusta asemanatore si, timp de 2 saptamani, am vanat-o prin toate magazinele. Am gasit-o la Jennifer si bine ca era la reduceri. Era cat pe ce sa imi iau si sacoul asortat, dar imi place materialul mentionat in titlu in obiecte de imbracaminte care au legatura cu partea inferioara a corpului, si nu cu cea superioara. Adica, nu ma dau in vant dupa geci, camasi, sutiene etc., dar o pereche de pantaloni sau o fusta ma pot face sa imi pierd mintile. Bugetul familiei a fost cel mai bucuros in urma acestei decizii pe jumatate intelepte.
Toti pantalonii descrisi mai sus au fost vanati in Romania in SH-uri cu personalitate, care aduceau solduri faine, deci sunt cu atat mai pretiosi. Motivul e simplu: preturile in magazinele „de firma” din tara noastra mult iubita sunt exagerate comparat cu veniturile si produsele aduse acolo nu sunt neaparat pe gustul meu. Cu titlu informativ, aici (Bruxelles) gasesti la H&M, de exemplu, rochii faine cu 10 euro. Si nu la reducere!  
Sa revenim la blugi. In prezent detin 11 perechi de pantaloni din acest material si 2 fuste. Sau, cel putin, de astea imi amintesc eu. Ar trebui sa fac un inventar, dar cred ca Mr. G ar face o criza de nervi. O sa ma abtin. In schimb, o sa continui sa adaug altii pe lista pentru ca de la asta nu ma pot abtine. Si o sa ma gandesc sa imi fac o garderoba precum cea din reclama de la Carlsberg! Sa va ingrijiti vocile ca sa putem reproduce tipetele.