Lebada Neagra

Marti seara am fost sa vad Black Swan (respectiv Lebada Neagra in limba lui Eminescu), film nominalizat la Oscar, cu Natalie Portman in rolul principal – care a si castigat premiul pentru cea mai buna actrita.

Dupa cate cuvinte de lauda am auzit la adresa filmului, ma asteptam ca la finalul lui sa spun „Oau!”. Am citit diverse recenzii, mai mult sau mai putin profesioniste, care scoteau in evidenta tot felul de profunzimi psihologice nebanuite ale personajelor, fapt care m-a facut sa ma astept la un fel de thriler. Dar „socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa”!

Iata cam ce am inteles eu din toata povestea! Deci, avem o balerina bolnava psihic, o mama care vede dar refuza sa creada, un producator care vrea sa aiba un spectacol nemaipomenit si opera lui Tchaikowski drept fundal al dramei psihologice.

Nina, ca orice om care practica o profesie ce necesita daruire aproape totala (in categoria asta intra si sportivii de performanta) a adunat si ea ceva frustrari de-a lungul vietii, cauzate de nenumaratele lucruri la care a fost nevoita sa renunte. Mama ei este acolo sa ii reaminteasca ca trebuie sa danseze si ca trebuie sa o faca perfect. Aici este manata de dorinta care apare la orice parinte de a-si face copilul sa realizeze mai mult decat el, dar exagereaza in incercarea sa. Nu e un caz singular! Iar tot ce intelege Nina din amestecul personalitatilor si al dorintelor de realizare este ca trebuie sa fie perfecta. Acum stau si ma intreb, mamica cea preocupata nu isi da seama de pericol? Mai ales cand vede si zgarieturile de pe spatele fiicei sale... Aparent nu! Oricum, nu am inteles ce e asa deosebit in relatia asta mama-fiica de merita atata lauda a felului in care e pusa in scena. Plus ca nu mi se pare ca mama e un personaj negativ in adevaratul sens al cuvantului.

Bineinteles ca nu putea lipsi o relatie de dragoste, asa ca apare una mai ciudata intre balerina si producator, si ea la fel de „bolnava psihic” (relatia).

Per ansamblu, filmul mi s-a parut o intortocheata expunere a unei boli psihice, a cauzelor si manifestarilor sale, si m-a facut sa ma intreb daca scenaristul a trecut pe la un psiholog recent. Poate ar fi cazul... Plus ca au cam profitat de povestea lebedelor, asa ca nu e chiar un scenariu original. Drept dovada ca nu m-a impresionat in mod deosebit e faptul ca as vrea sa scriu despre el, dar nu prea am ce scrie. Si mie mi s-e intampla rar!

Acum sa spun si ce am apreciat totusi la film, ca au fost si lucruri pozitive pe care le-am remarcat. Natalie Portman chiar si-a jucat bine rolul, iar machiajul si costumele au fost adecvate.

Si in incheiere as vrea sa citez un proverb romanesc: „La pomul laudat sa nu te duci cu sacul”. Exact asta a fost impresia mea!