Multumiri

N.B.: Daca nu faceti parte din categoria „fosti colegi de serviciu” nu prea are rost sa va obositi ochisorii sa cititi mai departe pentru ca o sa va irositi 5 minute din viata, probabil.

Pentru ca nu am datele de contact ale FostuluiMeuSef, am ales aceasta cale ca sa ii adresez multumiri publice. Dar sa ne intelegem de la bun inceput: e vorba de FostulMeuSef si nu de SefulMeuPreferat, ca "ieczasta" o diferenta.

Asa, deci... As vrea sa ii multumesc FostuluiMeuSef pentru motivatia puternica pe care mi-a oferit-o ca sa imi dezvolt cariera si sa incerc sa fac asta intr-un mediu international. Fara atitudinea lui binevoitoare, probabil as mai fi stat vreo cativa ani in Romania, as fi facut ceva copii pe acolo si nu as mai fi plecat. Multe multumiri!

Si mai vreau sa ii multumesc pentru ca in loc sa se gandeasca la probleme extrem de importante pentru el (cum ar fi pensionarea domniei sale), el isi canalizeaza energiile inspre a se gandi cat de greu o duc eu aici. Simt asta, aproape il aud cum isi exprima ingrijorarile...

Ca sa ii iau o piatra de pe inima, as vrea sa ii transmit pe aceasta cale ca o duc destul de bine si, drept dovada, o sa imi pun si cartea de vizita mai jos. Stau intr-unul din cele mai bune cartiere din Bruxelles, in mijlocul Europei, sunt headhunter la o companie renumita pe plan international etc. Inca (subliniez, inca) nu stau pe o mina de aur, dar ma descurc cu banii. Cu limbile straine nu e o problema pentru ca vorbesc engleza fluent, iar compania imi plateste cursuri de franceza (pentru perfectionare) si neerlandeza/olandeza. Deci, pana la sfarsitul anului o sa pot sa imi trec 4 limbi in CV.

(a facut furori pe feisbuc, o gramada de "like")

De viata personala nu ma apuc sa vorbesc, ca se vede clar din continutul acestui blog ca nu m-am calugarit si nici nu duc lipsa de oameni in jurul meu sau de activitati interesante.

Acum ca am indepartat sursa ingrijorarii, FostulMeuSef poate reveni la ganduri mai constructive: retragerea in plina glorie.

Si inca o nota bene: opiniile mele si continutul acestuii blog nu trebuie asociate cu Mr. G.

Noua locuinta

Avand in vedere ca sufar si eu putin de astenia de primavara si ca nu am chef nici in ruptul capului sa muncesc, am decis ca e cazul sa scriu despre camera mea cea noua. Bineinteles ca o sa atasez si poze. Din interior... Cu cele de la exterior raman datoare. Sper sa apuc sa le fac in week-end si sa le postez la inceputul saptamanii viitoare.

Asa... Noua mea camera e situata la primul etaj al unei case tipic belgiene (ingusta si inalta, bine lipita de celelate doua care intre care se situeaza). La acelasi etaj mai coexista inca o camera, o bucatarie si o baie. Vorba vine ca ultima incapere mentionata e la acelasi etaj, ca de fapt e situata la alt nivel (intre etaje – o chestie ciudata), dar are avantajul de a fi mare si luminoasa.

Pat mare, fereastra mare, muulte haine...

Polita de care sunt mandra. Si doua plantute.

Biroul care urmeaza sa fie completat cu o planta mare.

Observati Ursul!

Camera mea are si un mic balcon, pe care eu nu il prea utilizez ca da fix inspre strada mare, si un semineu nefunctional. Dar polita de marmura face toti banii. Ce mai pot sa spun despre interior? E luminos, destul de spatios cat sa imi incapa bulendrele (se vede si in poze cate am) si imi face placere sa il ocup. Teoretic, camera mea are o usa inspre cea a colocatarului, dar nu prea o utilizam, si una inspre bucatarie.

Cele doua spatii comune sunt in regula, adica bucataria e mare, luminoasa si suficient dotata pentru cata pasiune pentru gatit am eu. Bine, recunosc, cateodata ma apuca, dar in ultima vreme chiar nu am mai avut timp. Baia e mare si luminoasa si, din fericire/nefericire, e dotata cu cabina de dus si  nu cu o cada. Spun din fericire pentru ca asta inseamna ca 6 luni o sa cam stau deoparte de baile fierbinti care nu fac bine vaselor mele de sange de la picioare, si din nefericire pentru ca imi plac baile fierbinti...

Bineinteles ca exista si minusuri, ca era culmea sa fie totul perfect. Adica nu am masina de spalat, dar am o spalatorie la 2 minute de casa (aici e ceva obisnuit, pentru ca in casele astea vechi e cam greu sa refaci instalatiile pentru a monta tot felul de dispozitive). Si nu am cuptor, dar cred ca asta ma afecteaza cel mai putin. A, era sa uit, pentru ca routerul/modem dat de furnizor e ciudat, am un laptop dotat cu wireless conectat la Internet prin cablu. Dar cred ca o sa supravietuiesc.

Colocatarul meu e un tip super de treaba, asta din ce am apucat sa il vad. Nu ne prea intalnim ca avem programe exact opuse, asa ca nu prea avem cum sa ne calcam pe bataturi. El e multumit ca eu spal vasele. Ha ha! Si ii place sa joace Call of Duty in retea. Are ditamai plasma pentru asta!

Imprejurimile sunt foarte faine. O sa fac o scurta descriere a vecinatatilor. Foarte aproape e un parc care face parte din Domeniul Regal si care gazduieste Pavilionul Chinezesc, deci, implicit, si resedinta monarhica e aprope (ce vecini tari am!). Pe o raza de 1,5 km am 4 super/hipermarket-uri (includem un mare Carrefour), un oficiu postal, nu stiu cate banci si multe magazine faine (din nefericire pentru cardurile mele!). Si sunt destul de aproape si de Atomium.

Urmatoarele comentarii s-ar putea sa vi se para rasiste, dar sa stiti ca nu sunt, au legatura cu atmosfera si nu neaparat cu persoanele. Deci, in zona asta sunt atat de putini reprezentanti ai altor natii incat atmosfera nu e de bazar, ceea ce ma bucura foarte tare. Micul snob din mine e incantat. Sper sa raman multa vreme in cartierul asta, iar dupa aceasta experienta nu cred ca as mai putea locui in centru. Plus ca sunt aproape de birou...

A fost ziua mea

A mai trecut un an fata de 17 martie 2010. Nu ma simt mai batrana, poate doar cu mai multe experiente traite la activ. Daca mi-ar fi spus cineva in 2010 ca aniversarea din 2011 o sa mi-o petrec in Bruxelles, l-as fi trimis la o testare psihologica. Sau m-as fi dus eu la una ORL gandindu-ma ca nu mai aud bine.

Dar sa lasam barbologia si sa trecem la lucruri „serioase” care probabil nu prezinta interes pentru nimeni, adica la cum mi-am petrecut eu ziua mea de nastere.

Am inceput prin a ma trezi mai de dimineata decat de obicei ca sa ajung pe la ING-ul de langa fosta mea locuinta si sa imi ridic cardul de credit. Am uitat sa precizez ca, asa ca un romanas autentic ce sunt, in acte nu mi-am schimbat domiciliul, deci toata birocratia administrativa trebuie sa o rezolv in centru. Continuam cu Banca... Pentru ca am ajuns cam devreme si nu vroiam sa stau pe strada (era o vreme innorata, tipica pentru Belgia), mi-am permis sa o deranjez pe A si sa ii beau cafeaua.

Dupa ce am rezolvat cu minunatul card, am cedat ispitei si am intrat intr-un magazin din apropiere cu gandul ca trebuie sa imi fac un cadou de ziua mea. Cum am decis ca telefonul poate sa mai astepte, m-am orientat inspre lucruri mai marunte si fata de care am o „mica” obsesie: posete si incaltaminte. M-am cadorisit cu o geanta neagra, care mie imi place tare, dar care nu prea se incadreaza in gusturile mele obisnuite. Adica e maricica, de felul ei se poarta pe umar si, fara a indesa nimic in ea, e un pic cam grea. Dar imi incap caietele pentru orele de limbi straine.

Cu geanta bine impachetata, m-am indreptat inspre Carrefour (era in drumul meu) ca sa achizitionez un tort si vin spumant (cava – in limbaj belgian). Am optat pentru o prajitura (doua, de fapt, explicatiile mai jos) tipic belgiana, ca doar trebuie sa ne naturalizam, si o cava tipic iberica, ca doar trebuie sa ne internationalizam!

Intr-un final, pe la 11.30, am reusit sa ajung si la serviciu, unde am fost intampinata cu cadouri. Sefa mea mi-a facut cadou o lenjerie de pat (intotdeauna imi face cadouri legate de casa, cred ca inca nu si-a dat seama ca nu sunt o casnica de felul meu), iar colegul meu s-a gandit bine si m-a umplut cu bomboane de ciocolata. Merita batut, dar erau prea bune si nu am mai avut timp sa pun mana pe un par! In general, am sarbatorit prin munca... Mai inspre dupa-amiaza am desfacut si cava si am mancat si tortul. Bune ambele!

Si, ca sa nu ma plictisesc, dupa serviciu, am fost la cursurile de limba franceza!

Si acum sa elucidam misterul cu a doua prajitura: era pentru acasa. Incredibil, dar adevarat, colocatarul meu e nascut in aceeasi zi cu mine. La vreo 3 ani dupa mine, dar astea sunt detalii nesemnificative. Asa ca ne-am inteles ca eu sa vin cu prajitura si el cu cava. Numai ca el a venit cu sampanie originala. Si mi-a rezolvat si conexiunea la net (acum am un laptop wireless conectat la Internet prin cablu)! Am fraternizat cu el, am reusit sa nu ne imbatam si nici sa mancam tot tortul. Si apoi m-am bagat la somn ca a doua zi nu am fost scutita de la serviciu.

Mai trebuie amintite aici multele urari pe care le-am primit pe Facebook si pe Messenger.

De ceva cadouri am avut parte si in week-end cand m-am intalnit cu A si O ca sa dau de baut.

Si uite asa a trecut si ziua de 17 martie 2011... Sa vedem pe unde o sa fiu in 2012!  

Constatari

In ultimele saptamani am constatat tot felul de chestii marunte care nu pot fi extinse atat de mult incat sa devina postari de sine statatoare. Bine, povestea elasticelor de par cred ca dovedeste ca pot sa bat apa in piua pe cate cel putin o pagina, dar nu cred ca e cazul sa exagerez. Asa ca o sa le expun mai jos, cu liniuta, ordonat si organizat.

-          Daca nu mi-a placut cartea, acum trebuie sa invat... limbi straine. Asa ca, incepand de saptamana trecuta, de doua ori ma duc la franceza si o data la flamanda. Si nu, inca nu am facut fractura de limba. Dar sunt pe cale sa fac una de neuron. Noroc ca am doi si unul poate sa isi ia medical. Cu putin efort, pana la sfarsitul anului, o sa pot sa imi trec 4 limbi in CV. Si nu ma refer la efortul de a scrie efectiv in CV! Asa ca, va rog, cand ma mai vedeti pe mess (si nu sunt la serviciu), trimiteti-ma la invatat.

-          Primavara incepe sa isi arate fata pe aici. Asta inseamna ca intr-o saptamana nu mai ai 7 zile de nori si ploaie, ci doar maxim 4-5. Daca ai noroc, vezi soarele 6 zile din 7 si chiar ai nevoie de ochelari (nu de vedere!). Sa speram ca sunt foarte multi oameni norocosi in Belgia!

-          Cum au aparut primele raze de soare mai serioase si a disparut orice idee de zapada, femeile nebune de pe aici (mai ales araboaicele si negresele) au revenit la obiceiul foarte sanatos de a purta balerini/sandale fara sosete sau alte lucruri care sa asigure o temperatura potrivita piciorului. Zilele trecute chiar am observat o situatie paradoxala: mama purta cizme si fetita de vreo 5 ani purta sandale, fara sosete, dar avea o geaca groasa si esarfa la gat. Si ii curgea nasul. Oare de ce?

-          Pe aici conceptul de „scurtat blugii prea lungi” nu a fost popularizat indeajuns pentru ca la tot pasul intalnesti oameni care si-au cumparat asemenea obiecte de imbracaminte nu chiar potrtivite ca lungime. Nu ca ar avea oamenii picioare scurte, ci ca producatorii fac blugi prea lungi. Si metoda traditionala de adus blugii la dimensiunea ideala este sa ii calci in picioare si sa ii tarai pana cand se rod si nu mai atarna. Cel mai destept cedeaza!

-          Pe de o parte, e bine ca am multe haine. Pe de alta, e rau... Dureaza destul de mult pana strang destule vesminte de acelasi fel (albe, negre, colorate) ca sa umplu o masina. Asa ca, uneori, puloverul preferat ajunge sa zaca in cosul cu rufe murdare cate 10 zile pana i se aduna destule „surate” care sa faciliteze aducerea in stare de curatenie.

-          Locuiesc intr-o casa cu 3 etaje, fiecare din ele constituind un apartament. Dar casa e sistematizata de asa natura incat toate incaperile dau inspre hol. Adica, daca nu ar exista un elementar bun simt, as putea intra in baile, bucatariile si dormitoarele vecinilor. E un pic mai greu cu camerele si bucatariile pentru ca sunt legate intre ele, dar in baie nu ar fi probleme. Si reciproca e valabila, adica vecinii ar putea intra la noi. Eee, stau de 2 saptamani aici si inca nu mi-a furat/imprumutat nimeni samponul sau hartia igienica. Detalii si poze despre noua locuinta, intr-o postare viitoare.

Cam atata mi-am amintit pe moment. Daca ma mai izbeste ceva, o sa mai scriu, ca doar Internetul e nelimitat...

Lebada Neagra

Marti seara am fost sa vad Black Swan (respectiv Lebada Neagra in limba lui Eminescu), film nominalizat la Oscar, cu Natalie Portman in rolul principal – care a si castigat premiul pentru cea mai buna actrita.

Dupa cate cuvinte de lauda am auzit la adresa filmului, ma asteptam ca la finalul lui sa spun „Oau!”. Am citit diverse recenzii, mai mult sau mai putin profesioniste, care scoteau in evidenta tot felul de profunzimi psihologice nebanuite ale personajelor, fapt care m-a facut sa ma astept la un fel de thriler. Dar „socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa”!

Iata cam ce am inteles eu din toata povestea! Deci, avem o balerina bolnava psihic, o mama care vede dar refuza sa creada, un producator care vrea sa aiba un spectacol nemaipomenit si opera lui Tchaikowski drept fundal al dramei psihologice.

Nina, ca orice om care practica o profesie ce necesita daruire aproape totala (in categoria asta intra si sportivii de performanta) a adunat si ea ceva frustrari de-a lungul vietii, cauzate de nenumaratele lucruri la care a fost nevoita sa renunte. Mama ei este acolo sa ii reaminteasca ca trebuie sa danseze si ca trebuie sa o faca perfect. Aici este manata de dorinta care apare la orice parinte de a-si face copilul sa realizeze mai mult decat el, dar exagereaza in incercarea sa. Nu e un caz singular! Iar tot ce intelege Nina din amestecul personalitatilor si al dorintelor de realizare este ca trebuie sa fie perfecta. Acum stau si ma intreb, mamica cea preocupata nu isi da seama de pericol? Mai ales cand vede si zgarieturile de pe spatele fiicei sale... Aparent nu! Oricum, nu am inteles ce e asa deosebit in relatia asta mama-fiica de merita atata lauda a felului in care e pusa in scena. Plus ca nu mi se pare ca mama e un personaj negativ in adevaratul sens al cuvantului.

Bineinteles ca nu putea lipsi o relatie de dragoste, asa ca apare una mai ciudata intre balerina si producator, si ea la fel de „bolnava psihic” (relatia).

Per ansamblu, filmul mi s-a parut o intortocheata expunere a unei boli psihice, a cauzelor si manifestarilor sale, si m-a facut sa ma intreb daca scenaristul a trecut pe la un psiholog recent. Poate ar fi cazul... Plus ca au cam profitat de povestea lebedelor, asa ca nu e chiar un scenariu original. Drept dovada ca nu m-a impresionat in mod deosebit e faptul ca as vrea sa scriu despre el, dar nu prea am ce scrie. Si mie mi s-e intampla rar!

Acum sa spun si ce am apreciat totusi la film, ca au fost si lucruri pozitive pe care le-am remarcat. Natalie Portman chiar si-a jucat bine rolul, iar machiajul si costumele au fost adecvate.

Si in incheiere as vrea sa citez un proverb romanesc: „La pomul laudat sa nu te duci cu sacul”. Exact asta a fost impresia mea!

Diverse lucruri placute

Ultimele zile nu au fost marcate numai de incidentul cu Y, ci si de evenimente placute. Cel mai placut dintre ele: 6 zile consecutive cu soare. In Bruxelles e o raritate. Dar sa revenim cu picioarele pe pamant! Nu de alta, dar si vremea si-a revenit la normal, adica e innorat si mai si ploua din cand in cand.

Sa trecem in revista celelalte lucruri placute...

Vinerea trecuta am fost la un seminar. Tema nu prea conteaza pentru ca scopul meu era sa cunosc oameni. Dar experienta in sine a fost extrem de placuta. Locul de desfasurare al evenimentului a fost una din salile Parlamentul Belgiei si am avut ocazia sa cunosc si sa stau de vorba cu niste persoane foarte interesante: o doamna senator, un ministru belgian si vreo 2 doamne directori de companii arhicunoscute pe aici. Toate cuvantarile au fost fie in franceza, fie in neerlandeza, asa ca am avut ocazia sa imi ascut si urechea. Bineinteles ca am facut si „networking” si mi-am utilizat cartile de vizita. Apropo de aceste obiecte destul de reprezentative pentru societatea contemporana, poza cu cele aflate in posesia mea a adunat o gramada de „Like” pe Feisbuc.

Sambata am dat o tura cu O pana la Ikea sa mai fac ceva cumparaturi si, de data asta, am reusit sa nu mai vars pe mine cafeaua. Cred ca imi era rusine de O. Am constatat ca e departe tare magazinul ala de casa mea, dar poate ca e mai bine asa ca, daca nu, cred ca mi-as lasa toti banii pe acolo. Duminica a fost cum a fost, bine ca a trecut si noroc ca am prieteni.

Dar ziua de luni a fost minunata! A inceput cu obtinerea cartii de identitate electronice. E asa draguta! Si pe CIP-ul ala se gasesc toate datele mele. Mai bine mi-l implantau in brat si puneau pe el si datele de pe cardul SIS (asigurarea de sanatate) si cel bancar. Dar nu cred ca mai dureaza mult pana ajungem si la asta... Dupa asta, am fost la banca unde mi-au aprobat un card de credit. Nu ca as avea nevoie de banii de pe el, dar imi trebuie ca sa pot face cumparaturi pe Internet (cel de debit nu e acceptat la plata). Ziua a culminat cu sustinerea testelor EPSO, prima experienta de acest gen pentru mine. Daca aveti de gand sa faceti asta si aveti trac, sincer nu e cazul!!! Prima parte e un test de inteligenta clasic, iar a doua parte testeaza aptitudinile pentru categoria de posturi scoase la concurs. Asa ca, ori le ai, ori nu le ai... Rezultatele in aprilie.   

Marti am realizat ca e destul de amuzant sa stii o limba pe care colegii tai de birou nu o cunosc. Am avut si eu o conversatie telefonica tipic feminina cu o cosmeticiana romanca si BV nu a inteles o iota! Mai bine pentru el... Dar, din nefericire pentru el, in curand limba lui nu va mai fi chiar asa de neintels pentru mine. Sper eu! Pentru ca am decis sa iau cursuri si de franceza si de neerlandeza. Asa ca acum sunt in cautari intensive de locatii si preturi.

Cam atat despre lucrurile placute din ultimele zile...

M-am mutat... Din nou!

Ca sa reiau de pe unde am ramas, nu ca mi-as aminti exact, o sa continui sa va povestesc despre viata in colocatie cu acel Y pe care il pomeneam data trecuta. Toate au fost bune si frumoase, pana sambata cand Domnul Colocatar s-a gandit ca ar trebui sa aprofundam relatia. In sensul mai biblic... I-am explicat foarte calma omului ca sunt socata si ca sigur nu imi doresc asa ceva. In mintea mea ma intrebam ce ii in capul lui?! Adica atatia dintre cunoscutii mei (femei si barbati) traiesc sau au trait in colocatie pe aici si niciunul nu a declarat ca ai lor colocatari s-au gandit la altceva. Oricum, sigur nu dupa doar 5 zile! Nu sariti in avion sa veniti sa ma salvati, ca nu e cazul, pentru ca a inteles de vorba buna. Daca nu pricepea, acum ar fi fost in spital...

Dupa incident, am decis ca noaptea e un sfetnic bun si ca poate a doua zi lucrurile o sa revina la normal. Dar duminica dimineata m-am trezit cu sentimentul pregnant ca trebuie sa ma mut. Afara era soare asa ca am decis sa ies la o plimbare sa explorez imprejurimile si sa imi limpezesc gandurile. Am ajuns intr-un parc si mi-am amintit de turcul care avea camera situata la 10 minute de mers pe jos de biroul meu. Tipul ma sunase la o zi dupa ce ii dadusem astuia garantia sa imi spuna ca se rezolvase incurcatura si ca as putea sa ma mut, dar l-am refuzat politicos ca doar imi dadusem cuvantul lui Y. Desi ma batuse gandul sa recuperez cumva garantia de la Y si sa ma mut cu turculetul. Dar sa revenim la ziua de duminica si sa lasam imbarligaturile situationale si lingvistice.

Deci, cu ideea clara ca trebuie sa ma mut, l-am sunat pe turculet (sa il denumim E in continuare) si l-am intrebat care e situatia cu camera lui. Ia ghiciti?! Era cat se poate de disponibila... Ii spun ca il sun mai tarziu, mai bantui putin si ma intorc acasa sa vorbesc cu Y. Cand i-am zis ca as vrea sa ma mut, a fost foarte amabil si mi-a spus ca o sa imi dea toti banii, dar ca nu e cazul, ca a fost o neintelegere si ca nu o sa mai repete gestul. Aproape ma convinsese, dar cum continua sa vorbeasca despre asta a inceput si sa imi spuna ca parca exagerez. Poftim?! Da, clar ma mut! Si i-am trantit-o scurt ca in seara aia imi vreau toti banii inapoi (mai putin pentru cele 5 zile petrecute acolo) si ca o sa ii eliberez camera. Urmatorul pas a fost sa il sun pe E si sa ii explic ca nu caut amanti, ci doar o camera si omul m-a asigurat ca are o prietena de multa vreme si ca nu e cazul... (Sa stiti ca acum chiar zambesc si apropae rad!) Foarte bine! Pot sa ma mut diseara? Da, dar e stricata incalzirea. Nicio problema!

Dupa ce am aranjat cu camera, mi-am momit prietenii, respectiv pe MC, A si O, cu o excursie la Atomium si, cand deja erau pe drum, i-am informat ca trebuie sa ma si ajute sa ma mut. Din nou! Cand am expus si motivele, MC era cat pe ce sa ma ia la bataie pentru ca nu l-am instiintat mai devreme. Pe aceasta cale, vreau sa ii adresez calduroase multumiri pentru ca a facut pe durul cu Y, care a incercat sa carcoteasca ceva in sensul ca nu mi-ar da toti banii inapoi, si pentru ca i-a explicat foarte politicos lui E ca spera sa nu faca aceeasi greseala pentru ca s-ar putea sa isi piarda calmul. Am si niste poze cu MC cu fata de dur...

Uimitor este faptul ca toate lucrurile mele care se gaseau in apartamentul lui Y duminica seara fusesera carate acolo in mai multe reprize. Dar duminica seara, noi 4 am reusit sa luam totul la un singur transport. Organizare, nu gluma!

Dupa cum probabil v-ati dat seama, postarea de fata e scrisa din noua camera. Asa ca trebuie sa dau si ceva detalii despre locuinta. Colocatarul meu, un turc pasionat de tehnica si calculatoare, munceste cand sunt eu acasa. Prin extrapolare, eu sunt la servciu cand e el acasa. Deci, de duminica de cand m-am mutat, nu l-am mai vazut la fata. In schimb, constat ca face curat. Apartementul e luminos, nu e incredibil de spatios, dar e suficient. Si fac 10 minute pe jos pana la servciu. Deci pot sa dorm mai mult. Plus ca e in unul din cele mai bune cartiere din Bruxelles. Sper sa nu aiba si E aceleasi intentii ca si Y, dar daca tot nu ne intalnim, e putin probabil sa se manifeste. Singurul inconvenient serios constatat pana acum e legat de conexiunea la Internet, care e destul de proasta. Dar asta sa fie cel mai mare bai!

Partea negativa a povestii: am dat peste un ciudat care nu ii in stare sa iasa pe strada sa isi gaseasca o prietena. Partea pozitiva: acum locuiesc atat de aproape de serviciu ca pot sa ma trezesc la 8.30 si sa fiu sigura ca la 9.00 sunt in birou. Si am o camera mai faina. Deci, poate aici trebuia sa ma mut de la bun inceput...

D’ale Feisbucului si alte prostioare internautice

Am fost blocata pe Feisbuc!!! Eu, care nici macar nu il iubesc prea tare! Cred ca asta e socul anului! Motivul: am trimis mai mult de 10 mesaje la oameni pe care nu ii aveam in lista de prieteni. Total adevarat, dar „ieczasta o explicatie!”. Incercam si eu sa ajut la organizarea intalnirii de 10 ani a Promotiei 2001 HCC si am vrut sa trimit mesaje la toti participantii sa intre pe pagina evenimentului si sa voteze o data in care sa ne reunim. Dar credeti ca ii pasa vreunuia din capetele luminate (a se citi servere uriase si impersonale!) care pazesc Feisbucul de abuzuri?! Oricum, nici cand am primit eu invitatii de la tot felul de ciudati de care nu am auzit in viata mea nu le-a pasat. Si uite asa, eu am fost blocata pe Feisbuc. Nu pot decat sa chat-uiesc si sa postez, dar prietenii ma asigura ca restrictia o sa fie ridicata in 24 de ore. Poate ca da, poate ca nu...

Tot apropo de Feisbuc (refuz sa ii mai scriu numele corect! cel putin o perioada...) vreau sa va arat poza de mai jos. Aceasta mareata realizare a artei publicitare moderne reprezinta o reclama la una din retelele de telefonie mobila care bantuie spatiul radio belgian. Mesajul e destul de simplu: a spune  „imi place” pe Feisbuc e o dovada mareata si clara de prietenie! Serios?! Sa inteleg ca cei care au cate o mie si ceva de persoane in lista lor de „prieteni” si apasa „like” la tot felul de poze si filmulete chiar ii cunosc personal pe toti? Nu mai intreb daca sunt intr-adevar prieteni cu toate cele o mie si... de persoane.

Si acum sa trecem la celalalte prostioare internautice si sa incepem cu eRepublik. Pe cand cochetam cu ideea de a imi baga si eu nasul sa vad despre ce e vorba, a izbucnit un mare scandal in lumea lor, un mic scandal in lumea noastra. Problema: unii jucatori acuza administratorii ca ii incurajeaza pe altii sa triseze. In consecinta, unele e-state au decis sa opreasca razboaiele si au semnat o petitie comuna. Administratorii au inceput sa stearga articolele referitoare la aceste opinii si au incalcat astfel dreptul la libera exprimare. Parerea mea: m-a pufnit rasul! De ce?! Pentru ca daca intr-adevar administratorii incurajeaza trisatul, cineva ar trebui sa le spuna ca nu e nevoie. Din moment ce jucatorii sunt oameni, e destul de interesant deja pentru ca e in natura noastra sa ne sabotam reciproc. Nici macar intr-un joc virtual oamenii nu au reusit sa mentina o lume fara razboaie!!! Asa ca administratorii nu ar mai trebui sa isi consume energiile incercand sa faca jocul mai interesant. Incalcarea dreptului la libera exprimare chiar nu a fost o miscare inteligenta!

O alta stupiditate de acelasi calibru se intalneste acum pe unul din serverele romanesti de Travian. Mai multe aliante au inceput sa se razboiasca, jucatorii se ataca intre ei fara sa inteleaga prea bine de ce, liderii de aliante trimit mesaje contradictorii care tebaga complet in ceata daca le citesti. Cauza?! Dupa parerea psihologului de balta din mine, toate astea sunt cauzate de faptul ca orgoliile unora, bine reprimate in viata reala, rabufnesc in mediul virtual unde nu ii poate contracara nimeni pe viu. Si uite asa, muritorii de rand care joaca un joc stupid pentru amuzament, au de suferit si trebuie sa indure mesajele si clevetirile unora care nu au o viata in afara calculatorului!

Na, acum ca mi-am varsat ofurile, ma duc sa imi maresc lista de Feisbuc pana la 5000 de prieteni, sa complotez putin pe Travian si sa pornesc un razboi in eRepublik ca sa imi ostoiesc orgoliul si frustrarile care se revarsa. Sau mai bine ma duc sa imi traiesc viata reala, adica sa beau un ceai cu colegul de apartament, sa ma pregatesc pentru seminarul la care o sa particip maine si sa ma uit la un film dragut! Oare ce sa aleg?!

Debutul primaverii

Mai intai de toate vreau sa va urez tuturor o primavara cat mai frumoasa, senina si calda. Imi cer scuze pentru intarziere, dar motivele o sa le expun mai jos.

Pe aici nu se sarbatoreste „Martisorul”, asa ca nu vezi tarabe insirate peste tot cu aceste simboluri ale primaverii. Dar, daca cercetezi cu atentie poti gasi de cumparat ca doar sunt destui romani si bulgari pe aici ca sa se justifice si vanzarea de snururi alb/rosii. Drept dovada, A chiar a gasit si mi-a si daruit unul. Si, surpriza cea mai mare a venit de la Mr. G care, cum-necum, a reusit el sa faca un buchet de flori (incluzand si lalele) sa ajunga la mine acasa. Apropo de lalele, cand intru in supermarket si vad galeti pline cu lalele imi vine sa ma mut langa ele. Le-as lua pe toate acasa!

O alta surpriza de 1 Martie, de data asta mai putin placuta, a venit de la Zana Maseluta care a decis ca e momentul ca unul din molarii mei sa isi faca de cap ca sa ma anunte ca a venit primavara. Si uite asa, marti am inceput sa ma umflu, dar doar la interior... Deci nu a putut nimeni sa se amuze pe seama mea ca am o falca umflata din cine stie ce alte motive. Oricum, bate in retragere deja.

Dar subiect de amuzament s-a gasit, ca altfel MC si O (sotul prietenei A) ar fi avut o zi de 1 Martie anosta tare. A, era sa il uit pe M care a profitat si el de ocazie sa arunce niste sageti. Oricum, masculii tot masculi! Au profitat cu totii de ocazia mutatului meu cu numitul Y in acelasi apartament si mi-au explicat ei ce „pijamaluta” trebuie sa port si alte lucruri care numai in capul lor puteau sa se desfasoare. MC si O au fost iertati pentru ca m-au ajutat sa ma mut, M o sa plateasca scump cu prima ocazie!!!

Mai cu opinteli, marti seara ne-am urnit din apartametul regal cu o infima parte a lucrurilor mele si ne-am indreptat spre apartamentul imperial (are 2 camere si fiecare locatar e cu spatiul lui). Cand am ajuns, MC a luat la ture la propriu apartamentul si pe Y si s-a puratat ca un inspector venit cu CTC-ul. Sincer m-a amuzat sa il vad bagandu-si nasul peste tot. Mai amuzant a fost sa il vad pe Y cum se uita contrariat la cei doi tipi impozanti (fata de el) cu care m-am prezentat la usa lui. Dupa evacuarea fortata a celor doi, m-am apucat de montat „mobilierul” achizitionat din timp de la Ikea: o bara pt haine si niste etajere de panza care se atarna de ea si masuta pentru laptop. Nu ca nu as avea dulap in apartament, dar daca pun eu toate hainele pe care le am, bietul Y va trebui sa se mute pe hol.

In timp ce montam „dulapul”, Y imi spune ca o sa ii vina in vizita niste prieteni. Foarte bine! Eee, primul care intre pe usa se uita la mine, eu ma uit la el si ne luam la salutat si vorbit si pupat (bisoux, cum fac francezii). Ceilalti se uitau la noi nedumeriti. Pana la urma Y ne intreaba de unde ne cunoastem si ii lamurim misterul: am vizitat si camera celuilalt tip, dar am refuzat oferta. Lui i-am spus ca era cam departe de serviciu (foarte adevarat), dar motivele reale au fost 2: camera nu avea geamuri si apartamentul nu era foarte curat. I-am lasat cu mancarea lor arabeasca si mi-am continuat treaba.

Pe la 22.30 am terminat cu totul si am decis sa profit si sa ma bag la somn. Am dormit 8 ore si jumatate. Oau! Abia astept week-endul. Pe langa aducerea mai multora din hainele mele (mi-am adus o singura pereche de blugi!!!), voi mai da o tura pe la Ikea si voi dormi. Singurul defect al camerei: e un pic cam frig pentru ca incalzirea e setata pentru toata cladirea. Dar, asa s-a calit otelul!!! O sa va onorez si cu poze curand.

Pana una, alta ma duc sa ma uit la Atomium ca se vede foarte bine de pe terasa mea imensa.