Fostii mei boifrenzi…

Cum afara ploua, m-a apucat o stare meditativa. Si de la meditatie, la amintirea tuturor traznailor nu e decat un pas, in cazul meu. Plus ca am primit si un mic ajutor de la Facebook care, de vreo cateva zile incoace, imi tot scoate in fata anumite persoane. Probabil e un semn ca e momentul potrivit sa scriu despre ele.

Dupa cum spune si titlul, postarea aceasta este despre fostii mei boifrenzi, dar o sa ma rezum la 3 dintre ei (despre care am cate ceva amuzant de spus) si nu o sa trec de perioada liceului. Nu de alta, dar relatiile din facultate deja nu mai erau copilarii si boifrenzii de atunci au neveste si copii si nu cred ca le-ar placea sa se vada pe blogul meu.

Dar sa incepem cu primul „caz”. In fapt, nu mi-a fost chiar boifrend, dar e demn de mentionat aici. Este vorba de PB, baiat dragut pe care l-am cunoscut odata cu inceperea scolii generale. Toata „relatia” mea cu el a functionat pe principiul „soarecele si pisica”, desi multi ar spune ca de fapt era vorba de „qui s’aime, se taquine”. Cea mai pregnanta amintire pe care o am despre el este palma pe care i-am tras-o. Eu nu mai tin minte exact pentru ce, dar, din fericire, el da! Cica mi-a baut/aruncat laptele (sunt convinsa ca era cacao cu lapte, de fapt, si ca era intr-o sticla de Pepsi cu dop cu filet). Oricum, pentru crima sa, s-a ales cu o palma rasunatoare, de fata cu jumatate din colegi, care erau si ei de aceeasi varsta si nu prea intelegeau nici ei mai multe... Recunosc ca asta a fost singura palma pe care am dat-o vreodata vreunui baiat. El cica a mai beneficiat de una. Nenumaratele paruieli (eram amndoi tunsi periuta) si picioare in fund nu le mai expun aici.

Oricum, existenta lui nu am cum sa o uit vreodata pentru ca, aflata clar sub influenta ochilor lui verzi (sper sa tin bine minte culoarea), l-am procopsit pe varul meu primar, nascut cam pe la inceputurile „relatiei” mele cu PB, cu numele lui. Deci, de cate ori imi vad varul care e cu 10 ani si jumatate mai mic decat mine si cu vreo 30 de cm mai inalt, imi amintesc de PB. Bine, de vreo cateva luni nu mai am nevoie de var ca sa imi amintesc de el, ca il am si pe mesinger si pe feisbuc (am scris intentionat asa!). De vazut la fata, nu l-am mai vazut de vreo 12 ani, dar speram sa remediem curand aceasta deficienta.

Al  doilea „caz” demn de mentionat e cel al lui GC. Tipul, cu un an mai mare ca mine, a frecventat aceeasi scoala cu mine pentru 3 ani (clasele 5-7). Pentru acuratetea exprimarii, ar trebui sa spun ca, de fapt, eu am frecventat aceeeasi scoala cu el. Tin minte ca tot o relatie furtunoasa a fost. Prin clasa a 6-a el imi spunea girafa (eram cea mai inalta din clasa mea), iar eu il „alintam” brontozaur. Si chiar nu erau exprimari dragalase. Parca am avut si cu el ceva episoade de paruiala... Ironia sortii e ca pe la jumatatea clasei a 7-a eu m-am mutat in alt oras. Prima vacanta de dupa acest eveniment mi-am petrecut-o la bunica, adica in orasul unde salasluia „brontozaurul” si... ia, ghiciti! Exact, toata vacanta mi-am petrecut-o cu el! Uitasem si de girafe si de brontozauri.

Cu domnul in cauza am mai avut o foarte scurta recidiva prin anul 2 de facultate, ceea ce a dus la aparitia unor intamplari tare haioase si a unui efect de domino in viata mai multor oameni. Dar, pe astea, o sa fiu rea si egoista, si le tin numai pentru mine. Plus ca voi aveti o parere buna despre mine si nu vreau sa v-o stric cu ale tineretii mele nebunii. Il am si pe el in ambele „liste de comunicare”, dar el nu e foarte comunicativ de felul lui (hai, demonstreaza-mi ca ma insel!) si vorbim mai rar. Nici pe el nu l-am mai vazut de vreo 7 ani...

Ultimul pe lista, in ordinea cronologica a intamplarilor, e ID, fostul meu vecin. Faptele s-au petrecut in Alba Iulia si eram amandoi prin clasa a 9-a. Dragoste, amor ghebos! Acum vreo cateva zile chiar ne aminteam ce mult ne-am iubit... Si pe langa asta, ne-am mai amintit si cum am rupt o canapea impreuna! No, dar la ce va ganditi?! Stati sa va povestesc. Eram la mine in camera, cu usa larg deschisa, iar mamele noastre erau la o barfa in bucatarie. Si ne ofuscam noi tare pe o perna si vrem sa o luam la bataie. Sau vroiam sa ne batem unul pe altul... Cine mai stie?! Ideea e ca, la un moment dat, canapeaua (care era totodata si patul meu) a decis sa aplice principiul „cel mai destept cedeaza”. Si a facut-o! Cu un zgomot care le-a adus pe mamele noastre fuga, fuga sa vada ce traznai am facut. Drept pedeapsa, am dormit cu canapeaua sub forma de groapa vreo 2 luni pana a venit un alt vecin sa o repare. Bineinteles ca il am si pe ID in listele mele si mai vorbim din cand in cand. De vazut fata in fata, nu ne-am vazut cam tot de vreo 7 ani.

Cred ca ar trebui sa dau o petrecere si sa ii invit pe toti 3! Dar sa tin minte sa nu servesc bauturi pe baza de lapte, sa nu decorez incaperea cu animale (as putea trezi amintiri) si sa scot canapelele din peisaj.